Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3739/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.688/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3739/
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
**************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă - (fostă - ), împotriva sentinței civile nr.6894 din data de 07.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.21730/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant-având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-pârâtă - (fostă - ), prin apărătorul său ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 13 din dosarul de recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.83908/06.04.2004, lipsind intimatul-reclamant .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se prezintă în ședință publică recurenta-pârâtă, prin avocat, prezentând un set de înscrisuri, respectiv certificat de grefă ce emană din partea Tribunalului București - Secția a VII-a - Comercială, referitor la dosarul nr-, în care s-a pronunțat sentința comercială nr.1786/25.03.2009, din care rezultă faptul că asupra recurentei-pârâte s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr.85/2006, confirmarea mandatului din partea administratorului judiciar, precum și o cerere prin care solicită, ca urmare a celor învederate, citarea debitoarei prin administrator judiciar.
În consecință, recurenta-pârâtă, prin avocat, față de cele susținute, solicită judecarea pricinii, întrucât, în opinia sa, nu se poate face aplicarea dispozițiilor art.36 din Legea nr.85/2006 - legea insolvenței - în căile de atac promovate de societate, întrucât, în temeiul textului de lege invocat se suspendă doar acțiunile care au ca obiect creanțe împotriva debitorului.
Curtea ia act de susținerile recurentei-pârâte, prin avocat, în sensul că insistă a nu se suspenda judecata pricinii, pe motivul insolvenței societății.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă - (fostă - ), prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, concluzionând în sensul admiterii recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu consecința modificării hotărârii judecătorești atacate, în sensul respingerii cererii formulate de către reclamantul, ca nefondată.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6894 din data de 07.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei - și a obligat pârâta la plata suplimentărilor salariale de Paști și de C pentru anii 2004 și 2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
S-a luat act că nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în temeiul dispozițiilor art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă () încheiat la nivelul -, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații pârâtei beneficiază de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de baza mediu pe societate, iar cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment, trebuie stabilite prin negocieri cu, valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii. Această formulare se regăsește în pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
2 al art.168 din, pentru anul 2004 prevedea că, pentru anul 2003, aceste suplimentări vor fi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Prin actul adițional la. alineatul 2 al art.168 a fost modificat, în sensul că, în anul 2003, suplimentările de drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Instanța de fond a constatat, din chiar formularea clauzei contractuale, că este vorba despre o suplimentare a drepturilor salariale, ceea ce conduce la concluzia că natura acestor sume de bani este una salarială. Este adevărat că acordarea acestor suplimentări avea un caracter periodic, fiind determinată de sărbătorile de Paște și de C, însă au un caracter constant, iar noțiunea de salariu este foarte largă. Art.155 din Codul muncii prevede că salariul este format din salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri.
De asemenea, a apreciat că reclamantul era îndreptățit să primească, cu ocazia fiecărei sărbători de Paște și de C, suplimentările salariale prevăzute de art.168 alin.1 din
Dacă părțile ar fi urmărit, într-adevăr, includerea în salariul de bază pentru fiecare an, nimic nu le-ar fi împiedicat să efectueze o modificare clară și lipsită de echivoc a clauzelor contractuale în discuție, cu atât mai mult cu cât acest articol - art.168 din - a făcut obiectul unor renegocieri între părți, reflectate prin modificarea acestuia prin actele adiționale încheiate în 2003, 2005 și în 2006. Ele însă au păstrat neschimbată formularea dispozițiilor art.168 alin.1, până în anul 2008 când, prin actul adițional la la nivelul, înregistrat la sub nr.1090/22.02.2008, s-a menționat că acestea au devenit inaplicabile însă, potrivit dispozițiilor art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996, privind contractele colective de muncă, acest act adițional nu-și poate produce efectele decât pe viitor, de la data înregistrării sale la, ci în nici un caz retroactiv.
Cât privește interpretarea Comisiei paritare, invocată de către societatea pârâtă, în sensul că părțile au înțeles că prevederile alineatului 1 ale art.168 au rămas fără obiect, instanța a apreciat că aceasta nu poate fi reținută, câtă vreme, prin această interpretare, se lasă fără efecte juridice o clauză convenită de părți, ceea ce contravine însuși scopului interpretării unui act juridic, care este acela de a lămuri actul respectiv, ci nu de a-l invalida și, totodată, se încalcă unul dintre principiile de interpretare ale contractelor, prevăzut de art.978 din Codul civil - acela că orice act trebuie interpretat în sensul aplicării lui, ci nu în sensul neaplicării.
A mai apreciat că nu trebuie minimizată importanța alin.1 al art.168 din și concentrată atenția numai asupra alin.2 al acestui articol, iar interpretarea dată de Comisia paritară contravine și tezei a Il-a a alin.1 al art.168 din, care prevede obligativitatea unor negocieri cu, pentru stabilirea valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Ori, o asemenea prevedere nu și-ar mai fi găsit locul în situația în care părțile ar fi voit ca suplimentările de drepturi să se realizeze prin includerea în salariul de bază.
Instanța a constatat că aceste negocieri nu au avut loc niciodată și nici nu s-a făcut vreo referire la motivul pentru care nu au fost inițiate, iar salariații nu au fost informați despre pretinsa procedură de achitare a drepturilor suplimentare, despre care face vorbire Comisia paritară, astfel încât să fie în măsură să aprecieze dacă a fost respectată o anumită clauză contractuală, care îi privește în mod direct.
Mai mult, nu există nici o dovadă că drepturile salariale suplimentare ar fi fost achitate reclamantului.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâta - (fostă - ), care a criticat hotărârea fondului, susținând că toată argumentația primei instanțe se bazează pe lipsa raportului de expertiză contabilă - ca și probă utilă -, lucrare nerealizată, având în vedere neplata onorariului stabilit în sarcina pârâtei.
Recurenta-pârâtă arată că, așa cum reiese din cuprinsul hotărârii atacate, proba cu expertiză contabilă a fost dispusă de către instanță, din oficiu, numai că obligația achitării onorariului de expert nu s-a dispus în sarcina reclamantului, care a formulat cererea de chemare în judecată și care, în mod firesc, trebuia să o și dovedească și nici măcar în sarcina ambelor părți, ci s-a constatat doar că acesta nu a fost achitat de către reclamant - interesat a-și proba cererea -, ajungându-se la concluzia, în final, că onorariul trebuie achitat de către societatea pârâtă.
Precizează că, așa cum a arătat prin apărările formulate în cauză, tribunalul era chemat să interpreteze dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă (M) și aceasta printr-o motivare reală, serioasă, cuprinsă într-o hotărâre judecătorească, precum și că, chiar dacă s-ar admite că tribunalul a făcut o interpretare a, aceasta este fundamental incorectă, întrucât s-a realizat cu ignorarea acelor dispoziții normative aplicabile în materie, care vizau o situație specifică, cu regim diferit în ceea ce privește acordarea primelor în discuție, astfel cum sunt menționate în convenția părților.
Cât privește elațiile de muncă, arată că acestea se bazează peprincipiul consensualitățiiși peprincipiul bunei-credințe(art.8 alin.1) și că, astfel, cu alte cuvinte, întrucât este vorba despre un Contract Colectiv de Muncă, o primă regulă aplicabilă în materie și care trebuia să fie avută în vedere de către tribunal este interpretarea acestuia prin consens, cu consecința acordului părților cu privire la clauza neclară.
Invocă art.9 și art.10 din, precum și punctul 4 al anexei 2 a acestuia, potrivit căruia:"Hotărârile comisiei se adoptă prin consensul părților și au putere de lege între părțile contractante. ".
Învederează că, în virtutea prerogativelor arătate, Comisia paritară a stabilit voința reală a părților, surprinzând interpretarea corectă a prevederilor art.168 din în documentul intitulat"Notă asupra precizării situației primelor de Paști și C, prevăzute la art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al - ", în sensul că:"Începând cu anul 2003, având în vedere faptul că Primele au fost incluse în salariile de bazăale angajaților, părțile Contractului au înțeles că prevederile art.168 alin.1 au rămas fără obiect luând în considerare faptul că Primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg. Astfel, negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum acesta a rezultat după data includerii primelor în salariu.".
Precizează că acest acord încheiat de Comisia paritară produce efecte numai pentru viitor, scopul fiind acela de a se da o interpretare unitară dispozițiilor art.168 din, fiind vorba doar de o interpretare a clauzelor neclare ale unui contract, ca o expresie a voinței comune a părților, la momentul edictării acestuia.
Consideră că, în fapt, ceea ce se speculează acum, este doar o greșeală în redactarea textelor.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.299, art.3011, art.303 alin.1 și art.3041din Codul d e procedură civilă.
Deși legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecata recursului.
Nu s-au administrat probe noi în prezentul recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurenta-pârâtă nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând, doar generic, dispozițiile art.299, art.3011, art.303 alin.1 și art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct. și pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține că, prin acțiunea formulată de intimatul-reclamant, în calitate de salariat al societății pârâte -, s-a solicitat obligarea acestui angajator la plata contravalorii unor drepturi bănești (suplimente salariale de Paști pe anii 2005-2007 și de C pe anii 2004-2006), invocându-se, în susținerea acestor pretenții, prevederile art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivelul Unității (societății).
Potrivit acestui text: "-cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP - SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe - ".
Cuantumul sumei pretinse de către intimatul-reclamant este contestat de recurenta-pârâtă, atât în privința întinderii, cât și în privința caracterului datorat, fiind pretins a fi fost achitat în tranșe, astfel că instanța fondului avea a aprecia asupra interpretării clauzei neclare, reprezentată de dispozițiile art.168 alin.2 din contractele colective de muncă aferente anilor 2004-2006, referitoare la modalitatea de plată a drepturilor datorate intimatului, precum și a verifica susținerile recurentei-pârâte, privind achitarea suplimentelor salariale, având posibilitatea de a administra proba cu expertiză contabilă, în acest scop.
Dacă, potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate, aferente anilor 2004-2006, este neîndoielnică voința părților contractante, în sensul existenței dreptului salariaților la acordarea stimulentelor de Paști și C și a obligației corelative a angajatorului la acordarea acestora, totuși,sunt neclare, în mod neîndoielnic, dispozițiile art.168 alin.2 din aceste contracte colective de muncă, referitoare la modalitatea plății drepturilor bănești în discuție.
Având în vederecaracterul echivoc al acestei din urmă clauzecontractuale, în vederea verificării apărărilor recurentei-pârâte, formulate în prezentul conflict de drepturi, instanța fondului avea obligația de a interpreta clauza respectivă în conformitate cu dispozițiile art.977 și următoarele din Codul civil și, subsecvent, de a verifica achitarea efectivă a drepturilor bănești solicitate.
Fiind vorba despre o interpretare a clauzelor unui contract colectiv de muncă, în privința acesteia nu erau aplicabile dispozițiile art.31 din Legea nr.130/1996, referitoare la formalitatea înregistrării sale și aceasta, chiar dacă avea efect retroactiv, era validă, întrucât reprezenta o operațiune de lămurire a unui text neclar, justificată de redactarea acestuia în trecut.
Astfel, obligațiile asumate de angajator, prin încheierea contractelor colective de muncă, ulterioare anilor 2003, conform dispozițiilor art.168 alin.1 și alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aferent anilor 2004-2006, constau în plata suplimentelor salariale anuale, prin includerea în salariul lunar al salariaților, în fiecare an intervenind, potrivit dispozițiilor art.23 ale Legii nr.130/1996 și ale art.242 din Codul muncii, o nouă obligație asumată de angajator, efectivă pe perioada în care contractul colectiv de muncă își produce efectele, în cauză, pe durata unui an.
Curtea mai reține că, în condițiile în care, pentru verificarea susținerilor societății recurente privind stingerea, prin plată, a dreptului subiectiv la încasarea primelor de Paști și de C, este necesară administrarea probei cu expertiză contabilă judiciară, aspect ce a reținut întocmai și de către instanța de fond, care a dispus, din oficiu, administrarea acesteia.
Proba cu expertiză contabilă judiciară, nu a putut fi, însă, administrată cu prilejul judecării în fond a pricinii, din culpa exclusivă a recurentei-pârâte -, care a refuzat, în mod nejustificat, să achite onorariul de expert fixat de prima instanță.
Curtea reține că, sub acest aspect, apar ca nefondate criticile recurentei-pârâte, în sensul că onorariul de expert ar fi trebuit achitat de către intimatul-reclamant, care, potrivit dispozițiilor 1169 din Codul civil, ar fi fost dator să facă dovada pretențiilor sale.
Aceasta întrucât prezenta cauză este un conflict de muncă (respectiv, un conflict de drepturi), pentru care legiuitorul, prin norme juridice speciale, derogatorii de la regula generală, a înțeles să stabilească, în mod expres, cui aparține sarcina probei și anume, angajatorului, în toate cazurile, indiferent de obiectul conflictului de muncă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.287 din Codul muncii, aplicabile în speță:
"Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului,acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.".
Așadar, în acest gen de cauze, sarcina probei este răsturnată, motiv pentru care Curtea, apreciind că susținerile recurentei-pârâte sunt doar simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, le va înlătura ca atare.
Curtea apreciază că din chiar probele administrate în cauză rezultă necesitatea efectuării unei expertize contabile cu caracter judiciar, care să stabilească, atât cuantumul sumelor ce s-ar cuveni intimatului-reclamant, în raport de prevederile art.168 alin.(1) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate (text în care se face referire la salariul de bază mediu la nivelul "" - ), cât și împrejurarea dacă aceste sume au fost sau nu au fost incluse în salariu și dacă au fost sau nu acordate salariaților societății.
Concluziile unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară nu ar putea fi, oricum, reținute, deoarece Codul d e procedură civilă consacrăprincipiul nemijlocirii, ceea ce presupune ca toate probele să fie administrate în fața instanței care judecă un anumit dosar.
Astfel, atât timpt cât proba cu expertiză contabilă cu caracter judiciar - probă utilă cauzei - nu s-a putut efectua din culpa recurentei-pârâte, Curtea, așa cum a reținut și prima instanță, apreciază că această societate (căreia, în calitate de angajator, îi incumbă sarcina probei în prezentul conflict de muncă), nu a făcut dovada susținerilor sale.
Ca urmare, întrucât recurenta-pârâtă nu a infirmat, în nici un mod, cele afirmate de către salariatul intimat-reclamant în cuprinsul acțiunii introductive, Curtea apreciază că pretențiile acestuia apar ca fiind, în parte, întemeiate.
Totuși, Curtea reține că hotărârea fondului este criticabilă sub două aspecte, motiv pentru care va fi modificată, în consecință.
În primul rând, în ceea ce privește prima de Paște pentru anul 2004, Curtea reține că dreptul material la acțiune al intimatului-reclamant s-a prescris, însă, instanța de fond, care trebuia să respingă pretențiile respective, cu această motivare, nu a observat acest aspect.
În acest sens, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art.1 din Decretul nr.167/1958:
"Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial,se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind accesorii.
Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.".
Conform dispozițiilor art.3 din același decret:
"Termenul prescripției este de 3 ani -.".
Totodată, potrivit prevederilor art.7 alin.1 din decretul susmenționat:
"Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiunesau dreptul de a cere executarea silită.".
Față de dispozițiile legale suscitate, Curtea constată că, în speță, acțiunea introductivă a fost formulată la data de 17.12.2007, așa cum rezultă din mențiunea aflată pe plicul de expediere, prin serviciile poștale, a cererii de chemare în judecată (plic aflat la fila 26 din dosarul de fond).
Dată fiind natura sumei solicitate - primă pentru sărbătoarea de Paște a anului 2004 -, aceasta trebuia plătită cu prilejul acestei sărbători religioase, respectiv anterior acesteia, în lunile aprilie - mai ale anului 2004, aceasta fiind, de fapt, data scadenței sumei, ce coincide cu momentul nașterii dreptului material la acțiuni al salariatului, astfel căcel târziu în luna mai a anului 2007 s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
Ori, acțiunea a fost formulată abia la data de 17 decembrie 2007, deci după împlinirea termenului de prescripție extinctivă, aspect ce nu a fost avut în vedere de instanța de fond, care, în mod eronat i-a acordat salariatului prims de Paște pentru anul 2004.
În al doilea rând, cât privește plata primei de C pentru anul 2005, Curtea apreciază că aceste pretenții ale intimatului-reclamant sunt neîntemeiate, întrucât acestaa fost salariatul societății recurente-pârâte, la Sucursala V, doar până la data de 23.12.2005, când a încetat raporturile de muncă, în urma disponibilizării.
Ca urmare, salariatul nu mai este îndreptățit să pretindă acordarea primei de C pentru anul 2005, câtă vreme această primă privește un moment ulterior încetării contractului său individual de muncă, respectiv sărbătoarea de Caa nului 2005, ce s-a serbat pe data de 25 decembrie 2005.
Nici acest aspect nu a fost observat de către prima instanță, care, în mod eronat, i-a acordat salariatului și prima de C aferentă anului 2005.
Însă, dreptul salariatului la prime subzistă, atât pentru sărbătoarea de Caa nului 2004, cât și pentru sărbătoarea de Paște a anului 2005, sub acest aspect pretențiile acestuia fiind atât întemeiate, cât și formulate înlăuntrul termenului legal de prescripție de 3 ani. De altfel, aceste prime i-au și fost acordate, în mod justificat, de către instanța de fond.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că recursul declarat de recurenta-pârâtă - este fondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, îl va admite și, în consecință va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de acordare a suplimentărilor salariale pentru sărbătoarea de Paște a anului 2004, ca fiind prescris dreptul material la acțiune, iar pentru sărbătoarea de Caa nului 2005, va respinge cererea ca fiind nefondată.
Va menține restul dispozițiilor sentinței, adică cele referitoare la acordarea primei de C pentru anul 2004 și a primei de Paște pentru anul 2005, precum și pe cele referitoare la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație, până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă - (fostă - ), împotriva sentinței civile nr.6894 din data de 07.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.21730/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că respinge cererea de acordare a suplimentărilor salariale pentru sărbătorile de Paști 2004, ca fiind prescris dreptul material la acțiune și pentru sărbătorile de C 2005, ca fiind nefondată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 10.07.2009
Jud.fond: Dalina;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
