Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3762/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1181/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3762/
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
***************************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă, cât și de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr.467 din data de 17.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (nr.format vechi 6165/2008), în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților - având ca obiect ca obiect"drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamantă personal, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice - în calitate de reprezentant al Statului Român și intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-reclamantă, având cuvântul, arată că înțelege să depună la dosar un înscris în ceea ce privește situația de fapt, respectiv răspunsul dat de către Direcția Resurse Umane și Relația cu Consiliul Superior al Magistraturii, cu care tinde să dovedească faptul că sporul de 50% a fost recunoscut, însă compartimentul menționat mai sus refuză să îi elibereze o adeverință, din care să rezulte sporul acordat în vederea actualizării pensiei, încălcând astfel, în opinia sa, atât legea, cât și dispozițiile Curții de APEL BUCUREȘTI, ca și instanță de fond.
Curtea primește la dosar înscrisul depus de către recurenta-reclamantă, urmând ca valoarea lui probantă să fie analizată odată cu soluționarea pe fond a recursurilor.
Recurenta-reclamantă, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei-reclamante în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-reclamantă, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, concluzionând în sensul admiterii cererii, așa cum a fost formulată și motivată în scris.
În ceea ce privește recursul declarat de către recurentul-pârât Ministerul finanțelor Publice, recurenta-reclamantă solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.467 din data de 17.12.2008, pronunțată în dosarul nr- (nr.format vechi 6165/2008), Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, cererea formulată reclamanta, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - în calitate de reprezentant al STATULUI ROMÂN și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
A obligat pârâtul Ministerul Justiției la plata către reclamantă a sumei reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu luna iulie 2005 și până la data de 01.09.2005, sumă la care se va aplica dobânda legală, de la data formulării cererii de chemare în judecată - 30.07.2008, la data plății efective.
A respins, ca neîntemeiată, cererea de actualizare cu indicele de inflație a sumei respective, de la data nașterii dreptului la acțiune, la data plății efective, precum și capătul de cerere privind comunicarea de către pârâtul Ministerul Justiției, Casei de Pensii, a modificărilor salariale, privind acest spor.
Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor (devenit Ministerul Finanțelor Publice) să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate prin prezenta acțiune.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cât privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, modificată și completată, a reținut că acesta a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat, ca atare, în carnetele de muncă.
A mai reținut că prin dispozițiilor art.I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din data de 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001.
A avut în vedere Ordonanța Guvernului nr.83/2000, care a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit. q) pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
De asemenea, a avut în vedere și Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, art.58 și art.62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Față de dispozițiile legale avute în vedere, prima instanță a apreciat că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Ori, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
A mai apreciat că, în acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000, au fost depășite limitele legii speciale de abilitare, adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.(3), cu referire la art.73 alin.(1) din Constituția României.
Tot în acest sens, instanța de fond a mai avut în vedere și dispozițiile Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997 - lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, care, în art.81, prevedea că magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
A considerat că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță dispozițiile art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 - lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 -, contravin dispozițiilor art.81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată - lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr.XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin susmenționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate, în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect, rezultă, fără echivoc, faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.(3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art.108 alin.3, în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ, prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
În raport de aspectele reținute, având în vedere că în perioada iulie 2005 - 01.09.2005 (data pensionării), reclamanta a avut calitatea de consilier juridic în Ministerul Justiției, fiind personal de specialitate juridică asimilat magistraților, precum și față de prevederile art.87 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările ulterioare, conform cărora, pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru acordarea acestui spor, astfel încât, a admis, în parte, acțiunea și a l-a obligat pe pârâtul Ministerul Justiției la plata către reclamantă a sumei reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada iulie 2005 - 01.09.2005, sumă la care se adaugă și dobânda legală, aplicată de la data formulării cererii de chemare în judecată - 30.07.2008 și până la data plății efective.
De asemenea, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de actualizare a drepturilor bănești solicitată de reclamantă și cu rata inflației, atât în raport de dispozițiile art.164 alin.4 din Codul muncii, cât și de dispozițiile art.1088 din Codul civil, care dispun că, în caz de neexecutare a obligației bănești, se pot acorda doar daune interese, ce nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Față de dispozițiile nr.OG9/2000, care stipulează că, în caz de neexecutare a unei obligații bănești, se aplică dobânda legală, Curtea a apreciat că acordarea actualizării sumelor cu indicele de inflație, alături de dobânda legală, ar determina o dublă reparație a aceluiași prejudiciu patrimonial, suferit ca urmare a plății cu întârziere a drepturilor cuvenite, reprezentând o îmbogățire fără justă cauză.
Totodată, Curtea, ca instanță de fond, a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate prin prezenta hotărâre judecătorească, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002, acestuia îi incumbă obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate cu ocazia rectificării bugetare, pârâtul Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Cât privește cererea reclamantei privind comunicarea, de către pârâtul Ministerul Justiției, a modificărilor salariale, în legătură cu sporul de 50%, la Casa de Pensii, această cerere a fost respinsă, întrucât s-a considerat că ceea ce se solicită reprezintă o obligație legală în sarcina fostului angajator, pentru beneficiarul pensiei de serviciu, iar în cauză nu s-a făcut dovada că debitorul obligației ar fi refuzat cu rea-credință îndeplinirea acesteia, pentru a fi sancționat prin intervenția forței coercitive a statului.
Împotriva acestei sentințe, au declarat fiecare recurs, motivat în termenul legal, atât reclamanta, cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - în calitate de reprezentant al Statului Român, criticând sentința atacată, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond, dându-i dreptate, trebuia să oblige, în mod expres, în dispozitivul hotărârii, pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, să îi elibereze o adeverință, către Casa de Pensii a Sectorului 3, în care să se menționeze sporul de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică, începând cu data de 01.09.2005.
Precizează că intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a refuzat să îi recunoască acest spor, lucru care rezultă din adeverința nr.22367/2008 pe care a trimis-o la Casa de Pensii a Sectorului 3, în vederea actualizării pensiei de serviciu, la data de 1 aprilie 2008.
Recurenta-reclamantă consideră că, prin această greșită interpretare a legii, a fost privată de sporul cuvenit și că, astfel, s-a ajuns la situația hilară ca un consilier juridic care s-a pensionat în perioada 1997-1999 să aibă o pensie mai mare decât ea, care, la data pensionării, deținea funcția de șef de serviciu, cu un coeficient de multiplicare mai mare și anume, de 20,500.
Astfel, consideră recurenta-reclamantă, Ministerul Justiției și Libertăților, mergând pe ideea de a nu-i recunoaște acest spor, nu a făcut decât să îi producă un prejudiciu material, neținând cont de importanța socială a muncii sale.
, prin admiterea recursului, ca Înalta Curte de Casație și Justiție, să menționeze expres în hotărârea sa obligația Ministerului Justiției și Libertăților de a-i elibera această adeverință începând cu data de 01.09.2005, pentru a-i servi la recalcularea pensiei de serviciu, începând cu data respectivă.
Precizează că solicită acest lucru deoarece, fără o dispoziție fermă în sensul precizării datei de acordare a acestui spor, funcționarii Ministerului Justiției și Libertăților lasă loc unor diverse interpretări.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, invocă dispozițiile art.304 pct.6 Cod proc. civilă.
La rândul său, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - în calitate de reprezentant al Statului Român, prin recursul declarat, susține că hotărârea primei instanțe nu este motivată si este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motive prevăzute de dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9 din Codul d e procedura civila.
Mai susține recurentul-pârât că instanța de fond a interpretat si a aplicat greșit legea, considerând ca Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuala in dosar, desi reclamanții nu sunt si nu au fost angajați ai acestuia, precum si că nu a motivat in nici un fel soluția pronunțată.
Precizează că argumentele prezentate de către prima instanță nu pot fi considerate ca fiind o motivare a hotărârii, în sensul pe îl are care această noțiune, potrivit art.261 alin.1 pct.5 Cod proc.civilă: "Hotărârea se dă în numele legii si va cuprinde (5) motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, cum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.".
Consideră că simpla enumerare a mai multor articole din nr.HG386/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, precum si din Legea nr.500/2002, nu poate fi considerata o motivare a hotărârii, respectiv a soluției de admitere a cererii de chemare in judecata.
Mai susține ministerul recurent-pârât pârât că nelegalitatea hotărârii rezulta, în primul rând, din confuzia creata intre Statul R- reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice si Ministerul Finanțelor Publice, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul economiei și finanțelor publice, astfel cum este definit prin art. 1 din HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.
Recurentul precizează că, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadreaza obligația de plata respectiva.
Potrivit art.2 din nr.OG22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Astfel, referitor la calitatea sa procesuală pasivă, recurentul-pârât solicită să se aibă în vedere faptul că Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar, in conformitate cu dispozițiile art.21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Prin urmare, este lipsit de relevanta, în speță, faptul că, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, nicidecum nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora - si a proiectelor bugetelor locale.
de aceste considerente, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, în consecință, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În cazul în care vor fi respinse excepțiile mai sus arătate, în subsidiar, pe fond, recurentul apreciază soluția de admitere a cererii de chemare în judecata ca fiind nelegală, astfel că solicită a fi infirmată și, pe cale de consecință, să se respingă acțiunea introductivă, ca fiind neîntemeiată.
Invocă dispozițiile art.2, conform cărora plata sumelor aferente fiecărui titlu executoriu dintre cele prevăzute la art.1 se va realiza eșalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.75/2008, în trei tranșe.
Având in vedere dispozițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008 si prevederile Ordinului nr.3774/22.08.2008, plata drepturilor salariale din sistemul de justiție, recunoscute prin hotărâri judecătorești, vor fi achitate eșalonat de ordonatorii de credite din sistemul de justiție, din bugetele acestora, urmând ca fondurile sa fie alocate prin legile de rectificare si prin legea bugetului.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, invocă dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9 din Codul d procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate, în cererile lor de recurs, de către recurenta-reclamantă, cât și de către recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - în calitate de reprezentant al Statului Român, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Cât privește recursul declarat de recurenta-reclamantă, Curtea constată că acesta este nefundat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare.
Astfel, Curtea reține că, în esență, recurenta-reclamantă critică soluția dată de către instanța de fond acelui capăt al cererii sale de chemare în judecată, prin care ea a solicitat să fie obligat pârâtul Ministerul Justiției să comunice Casei Locale de Pensii sector 3 B modificările salariale, în legătură cu sporul de 50%.
Curtea apreciază că în mod justificat prima instanță a respins acest capăt al acțiunii introductive, reținând, în mod corect, că ceea ce solicită recurenta-reclamantă reprezintă, de fapt, chiar o obligație legală a fostului angajator, spre folosul beneficiarului pensiei de serviciu, în cauză nefăcându-se dovada că debitorul obligației - Ministerul Justiției și Libertăților - ar fi refuzat, cu rea-credință, îndeplinirea acesteia.
De altfel, Curtea mai reține și aspectul că cele solicitate de către recurenta-reclamantă sunt, practic, chestiuni ce țin de executarea hotărârii judecătorești, ea având la îndemână a executa titlul în baza căruia i s-a acordat sporul de 50%, spre a-și valorifica sporul în discuție la actualizarea pensiei de serviciu.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - în calitate de reprezentant al Statului Român, Curtea apreciază că acesta este fondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, îl va admite și, în consecință, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată contra acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
În acest sens, Curtea reține că recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - reprezentant al Statului Român este un organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul economiei și finanțelor publice, astfel cum este definit prin art.1 din HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.
Curtea mai reține că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, din sumele aprobate prin bugetele acestora, iar, potrivit dispozițiilor art.2 din aceeași ordonanță de urgență, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv de a efectua virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea, în bugetele proprii și ale instituțiilor publice din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are Ministerul Justiției și Libertăților.
Potrivit dispozițiilor art.21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Este adevărat că Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, însă această atribuție a sa poate fi îndeplinită numai pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, ci nu la cererea persoanelor fizice, angajați ai acestora. În raport de cele mai sus reținute, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice apare ca fiind întemeiată, motiv pentru care Curtea apreciază că hotărârea fondului este criticabilă sub acest aspect.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, apreciind că recursul declarat de recurenta-reclamantă, este nefondat, îl va respinge ca atare.
Față de aceleași considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - în calitate de reprezentant al STATULUI ROMÂN, este fondat, astfel că îl va admite și, în consecință, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În acest sens, Curtea reține că este corectă dezlegarea dată de prima instanță fondului dreptului dedus judecății, având în vedere că în perioada iulie 2005 - 01.09.2005 (data pensionării), recurenta-reclamantă a avut calitatea de consilier juridic în Ministerul Justiției, aparținând, deci, personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, astfel că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile art.87 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările ulterioare, conform cărora, pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle.
Ca urmare, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru acordarea acestui spor, motiv pentru care a admis, în parte, acțiunea, obligându-l pe pârâtul Ministerul Justiției la plata către recurenta-reclamantă a sumei reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada iulie 2005 - 01.09.2005, sumă la care se adaugă și dobânda legală, aplicată de la data formulării cererii de chemare în judecată - 30.07.2008 și până la data plății efective.
De asemenea, în mod justificat instanța de fond a considerat că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că, sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță dispozițiile art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 - lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 -, contravin dispozițiilor art.81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată - lege organică.
Curtea mai are în vedere și aspectul că în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, care, prin decizia nr.XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din Codul d e procedură civilă, a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.467 din data de 17.12.2008, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (nr.format vechi 6165/2008), în contradictoriu cu recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - în calitate de reprezentant al STATULUI ROMÂN și cu intimatul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - în calitate de reprezentant al STATULUI ROMÂN, împotriva aceleiași sentinței, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă și cu intimatul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată contra acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 10.07.2009
Jud. fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
