Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 38/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar Nr-
Decizia Nr. 38/
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Roxana Trif
JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra revizuenții împotriva sentinței civile nr. 1463/M/26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 14 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 20 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 959/M/03.06.2009 Tribunalul Brașov a respins cererea de revizuire formulata de revizuientii, -, -, -, G, - și, in contradictoriu cu intimatii TRIBUNALUL B, CURTEA DE APEL B, MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B si cu participarea CONSILIULUI NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII impotriva sentintei civile nr.165/M/24.01.2008 a Tribunalului B ca inadmisibila.
Prima instanță a reținut că prin sentinta civila nr. 165/2008 pronuntata in dosarul nr- al Tribunalului B, s-a admis in parte actiunea reclamantilor, G, lohanel, si, in sensul ca s-au recunoscut pretentiilor constand in sporul de 50% din indemnizatia bruta pentru spor si suprasolicitare neuropsihica, si au fost respinse pretentiile constand in sporul de confidentialitate de 15%. In urma declararii recursului, sentinta a fost modificata, in sensul ca s-au recunoscut pretentiile constand in sporul de 50% si pentru viitor, solutia de respingere fiind mentinuta in privinta sporului de confidentialitate.
Potrivit dispozitiilor art.322 pr.civ. revizuirea unei hotarari ramase definitive in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul se poate cere in cazurile expres si limitativ prevazute de lege.
Conform art.322 pct.5 pr.civ. invocat de revizuienti in sustinerea cererii, revizuirea se poate cere daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor.
In speta nu se poate retine ca sunt intrunite conditiile impuse de textul legal enuntat anterior. Astfel, inscrisul nou invocat, respectiv decizia pronuntata in interesul legii prin care s-a constatat ca magistratii au dreptul la plata sporului de confidentialitate de 15% lunar, s-a pronuntat dupa hotararea atacata, astfel ca nu poate fi considerat un inscris ce exista la data solutionarii cauzei si care a fost retinut de partea potrivnica sau nu a putut fi prezentat din motive mai presus de vointa partilor.
Chiar daca partile nu ar fi putut influenta momentul solutionarii recursului in interesul legii, decizia pronuntata nu a existat la data solutionarii cauzei anterioare. De asemenea, prevederile art.329 al.3 pr.civ. stabilesc ca solutiile se pronunta numai intersul legii, nu au efect asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese.
Avand in vedere ca recursul in interesul legii este promovat in vederea interpretarii si aplicarii unitare a legii pe intreg teritoriul tarii, fiind supuse examinarii hotarari judecatoresti contradictorii, respectiv cele care interpreteaza si aplica diferit aceleasi dispozitii legale, iar sentinta pronuntata in cazul reclamantilor este pronuntata anterior deciziei in interesul legii si care se circumscrie practicii de respingere de pretentiilor de acest tip, se retine, fata de textul enuntat, ca modul de interpretare dat de instanta suprema nu poate influenta solutia pronuntata in litigiul anterior.
S-a mai invocat de catre revizuienti interpretarea data in literatura de specialitate in sensul ca o hotarare ce nu a putut fi infatisata in litigiu, intrucat nu era in putinta partii sa determine pronuntarea ei, ar putea constitui inscris nou, aceeasi solutie fiind adoptata si de fosta instanta suprema. Apararea nu poate fi retinuta in cazul de fata, in care hotararea noua aparuta ulterior este o decizie pronuntata in interesul legii, avand in vedere prevederile exprese aplicabile in aceasta materie si enuntate anterior, respectiv dispozitiile art.329 al.3 pr.civ. potrivit carora ca solutiile se pronunta numai intersul legii, nu au efect asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs revizuienții.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în cauză sunt incidente dispozițiile pct. 5 din art. 322 Cod procedură civilă hotărârea judecătorească invocată în cererea de revizuire intervenind după soluționarea în fond a litigiului, iar legiuitorul nu face nici o distincție între diferitele hotărâri.
Intimata Ministerul Justiției și Libertăților a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului cu motivarea că prin revizuire nu se pot îndepărta decât erori ale stării de fapt, iar recursul în interesul legii nu are efect asupra unei hotărâri judecătorești anterioare și nu poate produce efecte retroactiv.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri se poate face " dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."
Cererea introdusă de recurenți se bazează pe ipoteza în care înscrisul nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
În categoria înscrisurilor noi sunt cuprinse și hotărârile judecătorești, care au fost pronunțate ulterior soluționării cauzei, cum este cazul în speță, pentru că această hotărâre nu a putut fi înfățișată în cursul litigiului, partea fiind în imposibilitate de a determina pronunțarea ei la o dată anterioară pentru a fi în măsură să se servească de ea.
acestei hotărâri este însă determinant pentru soluționarea legală, pe fond a cauzei și nu se referă la situații noi, ulterioare pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, ci la o situație, respectiv o dispoziție legală preexistentă.
În aceste condiții nu poate fi primită nici susținerea primei instanțe și nici apărarea intimatului cu privire la faptul că recursul în interesul legii nu poate fi considerat înscris nou tocmai datorită caracterului său de a fi pronunțat în interesul legii.
Este adevărat că art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă stipulează că soluțiile pronunțate în recursurile în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, însă această dispoziție legală se referă la efectul direct și imediat al hotărârii pronunțate în interesul legii, or, în speță suntem în fața unei cereri de revizuire care invocă acea hotărâre judecătorească ca înscris nou.
Atâta timp cât, în condițiile expuse mai sus, o hotărâre judecătorească poate fi invocată ca înscris nou într-o cerere de revizuire nu putem să facem o distincție între hotărârile pronunțate în cursul unei judecăți obișnuite și cele pronunțate în interesul legii atâta timp cât nu există o dispoziție expresă legală care să o interzică.
Așa fiind, pentru toate considerentele de mai sus, curtea constată că în principiu cererea de revizuire este admisibilă așa încât o va admite.
Pe fondul cauzei, având în vedere dispozițiile deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat că magistraților li se cuvine dreptul salarial constând în sporul de confidențialitate, curtea va schimba în parte sentința atacată și va obliga pârâții 1-7 să calculeze și să plătească fiecărui reclamant acest spor începând cu data de 10.10.2004 până în prezent și pentru viitor, sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda aferentă la data efectivă a plății.
În conformitate cu dispozițiile art. 1-8 din decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâții 1-7 vor fi obligați să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să asigure fondurile necesare efectuării plăților avându-se în vedere atribuția acestuia de a elabora proiectul bugetului de stat și a proiectelor de rectificări bugetare, din care rezultă obligația sa de a pune la dispoziția Ministerului Justiției și Libertăților fondurile necesare efectuării plăților.
Restul dispozițiilor sentinței, care nu au făcut obiectul revizuirii, vor fi menținute.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenții, -, -, -, G, - și, împotriva sentinței civile nr. 1463/M/26.10.2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în tot, în sensul că:
Admite cererea e revizuire formulată de revizuenții, -, -, -, G, - și, împotriva sentinței civile nr. 165/M/2008 a Tribunalului Brașov pe care o anulează în parte în sensul că admite în tot cererea e chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:
Obligă pârâții să calculeze și să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu data de 10.10.2004 la zi și pe viitor, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a reclamanților.
Restul dispozițiilor sentinței rămân neschimbate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 20 ianuarie 2010.
judecător, judecător,
- - - -
grefier,
- -
cu opinie separată,
În sensul respingerii cererii de revizuire formulată de recurenți,
Președinte,
- -
Opinie separată,
In opoziție cu ceilalți membrii ai completului, apreciez ca recursul revizuenților se impunea a fi respins pentru următoarele considerente:
Pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiata pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedura civila este necesar sa se facă dovada îndeplinirii cumulative a mai multor condiții, printre care existenta unui înscris nou precum si necesitatea ca acest înscris sa fie relevant si determinant in soluționarea cauzei a cărei revizuire se cere.
Apreciez ca aceasta din urma condiție nu este îndeplinita deoarece decizia pronunțata in cadrul recursului in interesul legii, invocata drept înscris nou in cadrul revizuirii nu este hotărâtoare in soluționarea cauzei ce face obiectul acestei cai extraordinare de atac.
In argumentarea acestei soluții ce consider ca se impunea a fi pronunțata in cauza, trebuie reținut ca in ceea ce privește pretențiile deduse judecații, respectiv acordarea sporului de confidențialitate de 15% este aplicabila decizia nr.819/3.07.2008 a Curții Constituționale. Prin aceasta decizie, s-a constatat ca "prevederile art.1, art.2 alin.3 si art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind combaterea discriminării sunt neconstituționale in măsura in care din acestea se desprinde interesul ca instanțele judecătorești au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative".
Prin decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție ce constituie înscris nou in opinia revizuenților, aceeași problema de drept a fost dezlegata intr-un sens opus celui stabilit prin hotărârea Curții Constituționale.
Potrivit art. 31 al.1 din Legea 47/1992 privitor la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unui act normativ sunt definitive și obligatorii.
Însă, tot la fel de obligatorii sunt și dezlegările date problemelor de drept judecate în cadrul recursurilor în interesul legii conform art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
Iată deci că, într-un mod inedit, instanțele de drept comun sunt puse în fața unei decizii de neconstituționalitate și a unei decizii în interesul legii pronunțate de cele mai importante instanțe ale țării, Curtea Constituțională și ÎCCJ, asupra aceleiași chestiuni de drept ce face obiectul și prezentului proces, respectiv acordarea sau nu a sporului de confidențialitate de 15% magistraților și personalului auxiliar în temeiul unei pretinse discriminări create prin acte normative de salarizare ale acestora în opoziție cu normele de salarizare ale altor categorii profesionale.
În rezolvarea acestei dileme trebuie pornit de la scopul urmărit de legiuitor prin cele două categorii de decizii obligatorii, scop ce se reflectă în importanța interesului ocrotit prin acestea.
Astfel, deciziile pronunțate în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate constituie instrumentul juridic cel mai important prin care se garantează respectarea Constituției țării în timp ce recursul în interesul legii urmărește aplicarea unei practici unitare pe teritoriul aceleiași țări.
Deciziile pronunțate în controlul constituționalității sunt obligatorii nu numai pentru instanțele ordinare, ci și pentru ÎCCJ, în timp ce soluțiile din cadrul recursurilor în interesul legii nu leagă Curtea Constituțională dacă se constată că la baza acestora au stat norme de drept contrare ordinii constituționale.
Tocmai datorită supremației Constituției și a necesității garantării ideii de legalitate, observându-se contrarietatea soluțiilor pronunțate asupra aceleiași chestiuni de drept prin deciziile mai sus analizate, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 838/27 mai 2009, constatat existența unui conflict între puterea judecătorească pe de o parte și celelalte puteri constituționale, pe de altă parte.
Această din urmă decizie nu va fi analizată în amănunt întrucât prin ea se critică comportamentul ÎCCJ, iar efectele se răsfrâng doar asupra acestei instanțe, pentru instanțele ordinare însă au rămas în vigoare și fac în continuare obiectul al interpretării ambele decizii cu valoare obligatorie, astfel cum acestea au fost detaliate mai sus.
În consecință, apreciez că în dezlegarea problemei de drept ce stă la baza acțiunii este necesar a se da prioritate deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008 întrucât această decizie prin care se statuează cu putere constituțională că orice înțeles al noțiunii de discriminare potrivit căreia instanța judecătorească ( inclusiv ÎCCJ) au competențe de a ignora legi și a crea acte normative " judiciare" încalcă principiul separației puterilor în stat și în consecință, este neconstituțional.
Consider că instanțele ordinare au menirea de a garanta supremația legii și a Constituției și au obligația universală de a-și fundamenta soluțiile pe ideea de legalitate chiar dacă pentru această finalitate este necesară ignorarea unei decizii în interesul legii, decizie care consacră o interpretare neconstituțională a noțiunii de discriminare.
Având in vedere argumentele expuse mai sus din care rezulta supremația deciziilor de neconstituționalitate, se desprinde concluzia ca decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție nu este determinanta si nu constituie un înscris nou care, daca ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii ce face obiectul revizuirii, ar fi fost de natura sa determine o alta soluție.
PREȘEDINTE,
- -
Red. /CȘ - 21.01.10
Dact. GG - 22.01.10/21 ex.
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Roxana Trif, Codruța Vodă
