Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 381
Ședința publică din data de 5 martie 2008
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Ioan
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă C "" SA T sentinței civile nr. 2674/06.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului-intimat și avocat în reprezentarea pârâtei-recurente, cu împuternicire avocațială.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosarul cauzei întâmpinare, împuternicirea avocațială, și chitanța nr. 0328/25.02.2008 în cuantum de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, arătând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.
Reprezentanta reclamantei-intimate solicită respingerea recursului declarat de pârâta-recurentă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta C "" SA T, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei de 9.384,04 lei, reprezentând drepturi salariale restante și neachitate pe anii 2004-2007, constând în supliment salarial de Paști și de C, susținând că a fost angajatul pârâtei fără a primi aceste drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății.
Prin sentința civilă nr. 2674 din 6 decembrie 2007, Tribunalul Timișa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția prematurității, ca neîntemeiate, excepții ce au fost invocate de pârâta C SA B; a admis acțiunea civilă formulată de reclamant, obligând pârâta să acorde reclamantului drepturile salariale restante și neachitate cu titlu de prime de Paști și de C în cuantum de 9.384,04 lei pe perioada 2004-2007, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut netemeinicia excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, având în vedere că din modalitatea de redactare a contractului colectiv de muncă, rezultă că drepturile suplimentare acordate cu ocazia sărbătorilor de C și de Paști fiind drepturi de natură salarială,sunt prescriptibile în termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 lit. c din Codul muncii, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit. e din Codul muncii.
Astfel, art. 283(1) lit. c Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 166 din același act normativ, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În ce privește excepția prematurității s-a reținut că în speță nu există o dispoziție legală care să prevadă o anume procedură prealabilă în situația sesizării instanței de către reclamant, Comisia Paritară nefiind îndrituită a face referiri la o anume procedură în cadrul obiectului litigiului, mai cu seamă că decizia emisă de această Comisie a intervenit la 31 august 2007, respectiv în preajma promovării acțiunii de către reclamant.
Pe fond, acțiunea a fost constatată întemeiată, reținându-se, în esență, reglementările art. 168(1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 potrivit cu care"Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații P SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe P SA".Această dispoziție ce a reprezentat voința părților semnatare, respectiv a intimatului și a reprezentanților salariaților, menținându-se și în continuare pe anii următori.
Deși din modul de formulare al Comisiei Paritare cu referire la contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute la art. 168 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003, dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor sporuri pe anii 2004-2006, pe lângă salariile cuvenite angajaților, nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.
Pe de altă parte, salariul de bază mediu pe SA la care se referă art. 168 alin. 1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003, reprezintă o executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementată de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de muncă pe unitate pe anii 2004-2006, iar angajatorul nu a probat susținerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168(1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006, se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SA solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs s - arătat că instanța de fond a dat o interpretare greșită prevederilor art. 168 din contractul colectiv de muncă, încălcând dispozițiile art. 977 Cod civil, deoarece în anul 2003 primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, iar această creștere salarială a fost menținută în anii 2004 - 2006. Pentru acest motiv, în contractul colectiv de muncă pe anii 2004 - 2006, art. 168 alin. 2 fost redactat într-o altă formă. Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 se arată: "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază", iar în contractul colectiv de muncă din anii următori se prevede: "în anul 2003 suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază ".
S-a mai susținut că nu s-a avut în vedere decizia nr. 5140/18.06.2007 a Comisiei paritare care a dat o interpretare a prevederilor contractului colectiv de muncă, obligatorie pentru părți.
S-a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținându-se incidența dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, acțiunea derivând din neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă și pretențiile puteau fi solicitate în termenul de 6 luni.
Sentința a mai fost criticată și pentru greșita respingere a excepției prematurității acțiunii susținându-se că nu au avut loc negocieri între patronat și reprezentanții salariaților pentru stabilirea cuantumului primelor de Paști și C, ori lipsa acestor negocieri dovedește că primele în discuție au fost introduse în salariul de bază.
S-a criticat sentința sub aspectul temeiniciei, susținându-se că sumele solicitate au fost acordate într-un cuantum greșit fără să se facă deosebirea între salariul mediu brut pe și salariul de bază mediu brut la nivel de, valorile fiind diferite, respectiv calculul depus de reclamant fiind diferit de cel depus de pârâtă.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea a constatat că este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând următoarele: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe "" SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2004 dispune că: "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu I ". Același articol din contractele colective de muncă pe anii 2005-2006 prevede că: "în anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004 - 2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.
De altfel, salariul de bază mediu pe SA, la care se referă art. 168 alin. 1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006.
Angajatorul nu a probat susținerea sa referitoare la faptul că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.
Adresa nr. 3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară a C" " SA, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu menționează ce calitate au persoanele fizice semnatare ale acesteia, respectiv dacă au calitate de reprezentant legal al părților și mandatul necesar pentru a semna această adresă.
În același timp această adresă a fost emisă în anul 2007 și nu poate produce efecte pentru anii anteriori raportat la care sunt pretinse aceste drepturi salariale.
Prin urmare, instanța de fond, a interpretat corect dispozițiile art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil.
Nici criticile cu privire la greșita respingere a excepțiilor nu sunt fondate.
Dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii se impun a fi coroborate cu dispozițiile art. 166 Codul muncii și din interpretarea lor unitară rezultă, așa cum a reținut și instanța de fond, că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de trei ani conform art. 283 lit. c Codul muncii, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit.
Plata drepturilor salariale este o obligație care derivă din contractul individual de muncă și este de esența executării acestuia și pretinzând dreptul de natură salarială, reclamantul nu solicită executarea unei clauze din contractul colectiv de muncă chiar dacă aceste drepturi își au izvorul în contractul colectiv de muncă.
În ce privește excepția prematurității, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă.
Așa cum a reținut tribunalul, nu există nicio dispoziție legală care să facă trimitere la dispozițiile art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă și nicio prevedere în contractul colectiv de muncă în același sens.
Faptul că nu au avut loc negocieri pentru a da eficiență sau a pune în executare o obligație prevăzută în contractul colectiv de muncă (art. 168 alin. 1) nu poate fi interpretat în sensul că nu s-ar fi născut dreptul la acțiune așa cum pretinde pârâta.
Nici în ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, susținerile pârâtei recurente nu sunt fondate, aceasta nefăcând dovada susținerilor sale, respectiv nu a dovedit că adresele depuse de reclamant în care se menționează salariul mediu brut de 9.800.000 lei vechi și de 14.000.000 lei vechi au în vedere salariul mediu și nu salariul de bază mediu, ori sarcina probei revine angajatorului conform art. 287 Codul muncii, cum corect s-a reținut.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod de procedură civilă recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SA, împotriva sentinței civile nr. 2674/6 decembrie 2007 Tribunalului Timiș.
Obligă pârâta-recurentă să plătească reclamantului-intimat, suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs - onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 5 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /18.03. 2008
Tehnored.: M/ 2 ex./18.03. 2008
Prim inst.: și
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Maria Ana Biberea, Ioan
