Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 384/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.384/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 06 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 3: Anca
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate depârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr.724 din 03 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a intimaților reclamanți, G, și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 724/2008 a Tribunalului Brașov, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții,G, si, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pe pârâții Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să majoreze salariul de bază ale reclamanților,conform dispozițiilor art.1 din OG 10/2007 respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
A obligat pe pârâții Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să plătească reclamanților diferențele de drepturi de natura salariala menționate anterior,actualizate conform indicelui de inflație la data plății efective.
A obligat pe paratul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, actualizate, menționate anterior.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din anexa II din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, beneficiari ai acestor drepturi sunt și judecătorii Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și adjuncții acestuia.
Așadar, singurii magistrați exceptați de la acordarea majorărilor salariale amintite sunt judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și cei din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, printre aceștia din urmă numărându-se și reclamanții - judecători în cadrul Tribunalului Brașov.
Faptul că de majorarea salariilor au beneficiat numai anumiți magistrați conduce la existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, aducându-se astfel atingere principiului pentru muncă egală, plată egală și al egalității în fața legii.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Astfel, raportând definiția discriminării la efectele produse de OG 10/2007, tribunalul reține că faptul că numai anumiți magistrați - respectiv judecătorii Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și adjuncții acestuia au beneficiat de majorarea salariilor în timp ce ceilalți magistrați-judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii - au fost excluși de la beneficiul normei legale, aduce o atingere folosinței drepturilor economice, recunoscute de art.6 lit. c din OG 137/2000.
Prin urmare, tribunalul a constatat și reținut tratamentul diferențiat aplicat unor persoane care efectuează aceeași muncă și se află în situații comparabile, astfel că distincția făcută de legiuitor încalcă drepturile consfințite de art.1 alin.3 din OG 137/2000.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile OG 137/2000, neexistând discriminare față de magistrații ÎCCJ și nici față de alte categorii profesionale deoarece reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a beneficiarilor OG 10 2007.
MEF prin DGFP B reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia în speță susținând că nu există raporturi de muncă între acest pârât și Ministerul Justiției și implicit reclamanți.
Este criticată sentința și pentru acordarea dobânzii legale aferentă sumelor convenite, în paralel cu actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate.
Ministerul Justiției critică sentința pentru următoarele motive:
Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.
Dispozițiile privind salarizarea procurorului general și adjuncților acestuia, cuprinse în Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare au fost abrogate prin OUG nr. 27/2006, astfel încât susținerile reclamanților sunt total nefondate.
De asemenea, argumentația instanței de fond cu privire la discriminarea creată între magistrații Curții Constituționale și magistrații instanțelor de judecată ca urmare a indexării salariilor este nefondată prin prisma dispozițiilor art.1 alin.3 din OG 137/2000 care prevede că "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
De asemenea, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, și nu intră în sfera competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Observând procentele în care instanța obligă la indexări, în plus de faptul că Tribunalul ignoră rolul său de a exercita atribuții specifice dosar autorității judecătorești, iar nu pe ale altei puteri constituită în stat, nu rezultă din "motivarea" instanței de fond care sunt considerentele pentru care intimații reclamanți sunt mai îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile OG nr.10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale. Din acest punct de vedere, solicită ca instanța de recurs să constate că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind aplicabil motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile nu sunt fondate și în consecință vor fi respinse în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Nu poate fi primită apărarea pârâtului Ministerului Justiției care susține că prezenta cerere este inadmisibilă dată fiind decizia Curții Constituționale 821/3.07.2008 care a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și a constatat că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000, invocat și de reclamanții susmenționați ca temei de drept al pretențiilor lor - sunt neconstituționale "în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Această decizie a Curții Constituționale este obligatorie însă este o decizie ce impune consecvență judecătorului învestit cu aplicarea și interpretarea unui text de lege, respectiv impune norme de interpretare a dispozițiilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000, fără a exclude liberul acces la justiție al cetățeanului și a permite o analiză pe fond a pretențiilor cu care instanța a fost învestită.
Așadar cererile formulate de reclamanți în obținerea unor despăgubiri ca efect al constatării unei fapte ca fiind discriminatorie nu pot fi respinse ca inadmisibile pentru considerentul existenței acestei decizii a Curții Constituționale deoarece nu a avut loc o analiză atentă a existenței sau inexistenței discriminării invocate, iar această apreciere, constatare este atributul instanțelor de judecată atât potrivit normelor interne de drept (art.27 din OG 137/2000), dar și normelor internaționale (art.1 al Protocolului 12 la CEDO) și normelor comunitare Directiva 2000/43, 2000/78.
Principiul nediscriminării invocat de reclamanți se regăsește așadar în normele dreptului internațional și comunitar, ceea ce-i permite judecătorului să analizeze pe fond o acțiune prin care se invocă o situație de discriminare cu respectarea acestor norme de drept, iar respingerea ca inadmisibilă a unei astfel de cereri ar reprezenta o atingere a unui drept fundamental recunoscut de CEDO și implicit de dreptul intern prin art.20 alin.1 din Constituție. De altfel, Statul român a cunoscut numeroase condamnări la CEDO pentru încălcarea dispozițiilor art.6 alin.1 din CEDO de către instanțele de judecată.
Judecătorul național este obligat a analiza aplicabilitatea normei de drept comunitar respectiv internațional ori de cate ori i se invoca, ori în cazul în speță reclamantele au invocat principiul supremației dreptului comunitar si aplicarea lui directa, susținând că există în cauza un conflict intre norma interna de drept in materia discriminării si norma de drept comunitar, internațional. invocând aplicabilitatea dispozițiilor art. 119 din T: si jurisprudența Curții Europene de Justiție care consacra principiul plății egale pentru munca egala.
Pentru o apreciere discriminatorie situației de fapt invocată de reclamanți, constând îneliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007, judecătorilor,procurorilor, personalului asimilat, instanța reține că până în ianuarie 2007 aceste indexări salariale au avut o reglementare juridică pentru toate categoriile de magistrați: atât pentru magistrații instanței de drept comun, prin (OG 27/2006 și OUG 177/2002), cât și magistrații ÎCCJ, ai Curții Constituționale cu calitate de demnitari conform Legii 154/1998.
Pentru anul 2007 sunt recunoscute aceste indexări salariale numai categoriei de magistrați prevăzută în anexa II și III din Legea 154/1998 excluzând magistrații instanței de drept comun, conform dispozițiilor OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Așadar, în mod voit legiuitorul nu a mai prevăzut pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori ai Parchetelor de pe lângă Judecătorii, Tribunale și Curți de Apel) creșteri salariale pentru valoarea de referință sectorială în cursul anului 2007, deși pentru alte categorii de magistrați, au fost reglementate în continuare, și pentru anul 2007, creșteri salariale - indexări.
Trebuie remarcat că în prezent, respectiv pentru anul 2008, prin ordonanțe de guvern, guvernul a prevăzut din nou creșteri salariale, de data aceasta fără nicio distincție între categorii de magistrați existând: OG 13/30.01.2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (ordonanța se referă prin alte categorii de personal din sistemul justiției la magistrații instanței de drept comun) și OG 10/2008 care prevede creșteri salariale pentru 2008 pentru personalul contractual din sectorul bugetar și pentru personalul salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor persoanelor car ocupă funcția de demnitate publică.
Așadar, elementele discriminatorii sunt întrunite în cauză: există un tratament diferențiat aplicat unor situații egale pe baza criteriului salarial fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă și fără un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Testul comparabilității în speță care presupune exercitarea tratamentului egal recunoscut cu valoare de principiu, protejat de legislația internațională și comunitară, vizează acordarea indexărilor diferențiat în rândul aceleiași categorii de persoane, cu același statut, respectiv, magistrații instanțelor de drept comun și magistrații ÎCCJ (ultima categorie reprezentând elementul de comparație).
Normele de drept internațional invocate, respectiv art.14 din CEDO și art.1 al Protocolului 12 al CEDO sunt aplicabile si în dreptul intern, deoarece România a ratificat Protocolul 12 la Convenția pentru apărarea dreptului omului care conține o prevedere de sine stătătoare (independentă de interzicerea discriminării în exercițiul oricărui drept sau beneficiu recunoscut de legea națională, adițional drepturilor din Convenție), prin Legea 103/25.04.2006 astfel, protocolul a intrat în vigoare în România la 1.11.2006 și poate fi aplicat și în speță.
Pentru aceste considerente instanța va admite în parte pretențiile reclamanților.
Cu privire la acordarea reactualizării și a dobânzii legale pentru drepturile salariale pretinse, curtea reține pretențiile întemeiate.
Reactualizările cu indicele de inflație pentru suma în cauză sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naționale de la data nașterii dreptului de creanță și până la plata efectivă a creanței. În ceea ce privește cumulul dobânzii legale cu reactualizările și acesta este permis.
Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În ceea ce privește susținerea MEF, referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept ( și - Teoria generală a obligațiilor).
De asemenea, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să vireze fondurile necesare achitării drepturilor solicitate, ca efect al admiterii pretențiilor de la petitul doi din cererea de chemare in judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D ecide:
Respinge recursurile declarate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr.724/2008 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red.NG/16.04.09
Tehnored.16.04.09 - 2 ex.
Jud.fond /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Maria Carmen Tică, Anca
