Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 385/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 385

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Elena Stan

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr.2675/03.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurenta pârâta SC SA - GRUP și avocat pentru intimatul reclamant .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatându-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.

Avocat pentru recurenta pârâta SC SA - GRUP, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Avocat pentru intimatul reclamant, pune concluzii de respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.2675/03.07.2009, pronunțată de Tribunalul Doljs -a admis în parte acțiunea precizată privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA

A obligat societatea pârâtă la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anii 2005 și 2006 și de Paște pentru anii 2006 și 2007, sume calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

A respins cererea reclamantului privind plata suplimentărilor salariale de C 2007.

S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere că reclamantul a fost angajatul unității pîrîte în perioada 16 noiembrie 2000 - 6 octombrie 2007, așa cum rezultă din copia cărții de muncă depusă la dosar.

Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "cu ocazia sărbătorilor de Paști si C salariații SC SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale".

Deci voința pârtilor a fost ca aceste prime de Paște și de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.

Conform art. l alin. I din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este convenția încheiata intre patron sau organizația patronala, pe de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca.

Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executării lui, in condițiile legii, ori de cate ori pârtile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de munca se comunica, in scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o data ulterioara, potrivit convenției parților.

Conform art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea parților.

Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de munca (in egala măsura ca și contractele individuale de munca) voinței parților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.

Legea statuează in sensul că dispozițiile contractului colectiv de munca refl ecta voința partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste întotdeauna in conformitate cu prevederile legale.

Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de munca ori de chite ori partite convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie "îndeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificări".

Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de voința a parților, dar numai pana la momentul încetării efectelor acestuia.

In același sens și contractul colectiv de munca poate fi modificat de pârti doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând sa își producă efecte pana la momentul încetării efectelor contractului.

In speța, astfel cum rezulta din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, realizata după momentul ncetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și in total a contradicție cu textul neechivoc al prevederii.

Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, in fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al salariaților și pe anul in curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.

Pe de alta parte, pârtile nu au consemnat in contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcuta abia in anul 2007.

Se va retine, astfel, ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care fost încheiat contractul și cu inculcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcția teritoriala de munca) nu pot produce efecte care sa înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.

Cât privește aparerile referitoare la prematuritatea formulării acțiunii invocate de parata, s-a reținut că angajatorul nu poate aprecia ca acest drept nu s-a născut, in absenta negocierilor dintre patronat și sindicat.

Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de parți prin contractil colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari, pe cale de consecință aceasta apărare va fi respinsa ca nefondata.

Părtile nu au solicitat administrarea probei cu expertiza contabila judiciara, iar instanța, in condițiile in care pârâta a refuzat să depună statele de plată, deși i s-a solicitat acest lucru prin mai multe adrese, a dispus decăderea pârâtei din proba cu înscrisuri conform art. 287 si 288 Codul muncii.

Pe cale de consecința, va fi admisa în parte acțiunea, în sensul ca societatea parata va fi obligata la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anii 2005 și 2006 și de Paște pentru anii 2006 și 2007, sume calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Referitor la plata drepturilor salariale aferente sărbătorii de C 2007, instanța a constatat că reclamantul și-a încetat raporturile de muncă cu unitatea pârâtă la data de 6 octombrie 2007, conform mențiunilor făcute în cartea de muncă, astfel că s- respins această cerere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA - GRUP, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, recurenta arată că instanța a admis acțiunea considerând că interpretarea clauzei prevăzute de art. 168 alin. 1 din CCM la nivelul SC SA, S-A PESTE TERMENUL PENTRU CARE A FOST ÎNCHEIAT CONTRACTUL ȘI CU ÎNCĂLCAREA DISPOZIȚIILOR ART. 31 DIN Legea nr. 130/1999 și nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederilor invocate.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007,m prin raportare la Legea nr. 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.

Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.

Cu adresa nr. 29119/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de paști și de

Instanța de fond a fost lipsită de rol activ, deoarece în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile pentru a lămuri aceste aspecte privind salarizarea recurentului în raport de suplimentările salariale solicitate.

În drept se invocă dispoz. art. 304 și art. 312.pr.civilă solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.

Se invocă necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară pentru dovedirea susținerilor din întâmpinare și a criticilor formulate în recurs, pentru a se verifica creșterea salariului mediu brut pe în anii 2004-2007 și natura drepturilor salariale.

Intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea a pus în vedere reprezentantului societății-recurente să depună la dosarul cauzei: statele de plată, pe perioada din litigiu privind pe intimat, copia carnetului de muncă, deciziile evidențiate în carnetul de muncă privind stabilirea salariului, balanță sau bilanțul contabil din care să rezulte sumele plătite salariaților cu titlu de salariu și cu titlu de prime.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în perioada 2003-2007,

(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor

În urma negocierilor anuale ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, textul art. 168 alin. 2 fost modificat astfel:

"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " (redactare în vigoare pentru anul 2003 și 2004).

În contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2005, redactarea art. 168 alin. 2 fost modificată astfel:

"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Aceeași redactare se regăsește și in contractele colective de muncă din anii 2006 și 2007.

Se constată astfel că, deși au fost negociate anual clauzele cuprinse în art. 168, părțile semnatare ale CCM la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.

Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.

Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o modificare a dispozițiilor contractului colectiv de muncă, se constată că printr-o interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.

În cauza de față, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale.

Potrivit art. 163 din Codul muncii, "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".

Recurenta-pârâtă nu a depus actele primare privind situația plății salariilor, respectiv state de plată și dispozițiile evidențiate în carnetele de muncă, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.

Recurenta a avut posibilitatea, atât pe parcursul soluționării cauzei la fond, cât și în recurs, să dovedească faptul că a achitat drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, însă nu a înțeles să facă această dovadă în condițiile prevăzute de art. 163 din Codul muncii, astfel că, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 288 din Codul muncii cu privire la sancțiunea decăderii din beneficiul probei admise.

Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prevăzute la alin. 1 să fie incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003 și că nu s-a făcut dovada plății către salariat a drepturilor pretinse.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 al.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează a se respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod pr. Civ. Va fi obligat recurentul către intimat la 400 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

IDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr.2675/03.07.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul, cu 400 lei cheltuieli de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud. - -

Tehn.2 ex.// 22. 02.2010

Red./ /

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Florica Diaconescu, Elena Stan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 385/2010. Curtea de Apel Craiova