Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 390/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 390
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Iași împotriva sentinței civile nr. 163 din 9.12.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind -, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 7 aprilie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 14 aprilie 2009.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI sub nr. 897/45/09.10.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții CURTEA DE APEL IAȘI, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII solicitând obligarea acestora la remunerarea muncii ei cu aceleași drepturi salariale cu care este remunerată munca grefierilor de ședință, a grefierilor documentariști și a grefierilor statisticieni, începând cu data de 17.03.2008 până în prezent și pe viitor.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în baza deciziei Curții de APEL IAȘI, s-a dispus transformarea posturilor de arhivar în posturi de grefier - arhivar începând cu data de 01.01.2005.
Legea nr. 567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Invocând dispozițiile art. 1, art. 3 alin. 1 și 2 din acest act normativ, reclamanții arată că sunt grefieri - arhivari cu studii medii.
Art. 21 face distincție între grefierii cu studii juridice și grefierii fără studii juridice sub aspectul perioadei de pregătire la Școala Națională de Grefieri.
Au mai fost invocate dispozițiile art. 60 și 70 din Legea nr. 567/2004, precum și modificările aduse acestui act normativ prin Legea nr. 17/2006, în sensul că perioadele prevăzute de art. 21 au fost reduse, respectiv la 6 luni pentru grefierii cu studii juridice superioare.
S-a adus o modificare și art. 38 alin. 1, în sensul că poate fi numită în funcția de grefier - arhivar, grefier registrator, agent procedural, aprod sau șofer persoana care are studii medii și îndeplinește condițiile prevăzute la art. 33 alin. 1 lit. a, d).
Potrivit art. 33 alin. 2, așa cum a fost modificat prin Legea 17/2006, la numirea în funcția de grefier, pentru îndeplinirea condiției prevăzute la alin. 1 lit. e), este necesară absolvirea de studii superioare juridice sau de studii medii. Persoanele care au studii superioare de altă specialitate, altele decât cele prevăzute la alin. 3 și 4, sunt asimilate celor cu studii medii din punct de vedere al încadrării.
Potrivit art. 37 387/2005 la judecătorii, tribunale, tribunale specializate cu Curți de Apel funcționează personal auxiliar de specialitate și personal încadrat în departamentul economico - financiar și administrativ.
Potrivit art. 156 alin. 1 din nr. 387/2005 personalului angajat în baza unui contract individual de muncă îi sunt aplicabile dispozițiile din legislația muncii în ceea ce privește încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă.
Art. 62 reglementează atribuțiile grefierului arhivar.
De asemenea, reclamanta a citat dispozițiile art. 5 Codul muncii, arătând că legiuitorul sancționează discriminările față de angajați, discriminări bazate pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.
3 enumeră și alte criterii de discriminare (discriminare directă), decât cele prevăzute la alin. 2, respectiv actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. 2 care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii, iar în alin. 4 sunt reglementate cazurile de discriminare indirectă, adică actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Au mai fost citate dispozițiile art. 6 alin. 3, 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c, art. 154, art. 157 alin. 2 și art. 166 alin. 1 Codul muncii.
Susține reclamanta că discriminările care se fac sub aspectul salarizării constau în faptul că, deși art. 70 din Legea nr. 567/2004 nu distinge între grefierii care participă la ședințele de judecată și cei care nu participă, aceștia din urmă (grefier documentarist, grefier statistician) beneficiază de aceleași drepturi salariale ca și grefierii de ședință; astfel se încalcă art. 1 alin. 2 din OG 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, în temeiul art. 27 din OG nr. 137/2000, nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât, ci în calitate de expert în domeniul discriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de discriminare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Susține pârâtul că nu are raporturi juridice cu reclamanta, iar în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator de credite, pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată pentru următoarele motive:
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului, iar modul de stabilire prin legi a unor drepturi nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Dispozițiile referitoare la salarizarea grefierilor arhivari și a grefierilor registratori, prin raportare la salarizarea grefierilor de ședință, a grefierilor documentariști și a grefierilor statisticieni nu sunt discriminatorii, diferențierea de salarizare justificându-se prin criterii obiective constând în condițiile specifice prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de grefier, natura funcției, atribuțiile și responsabilitățile deosebite, vechimea.
Astfel, se arată că opțiunea legiuitorului de a delimita o parte însemnată a personalului de specialitate utilizând termenul unitar de grefier nu trebuie interpretată în sensul că salarizarea tuturor grefierilor, independent de orice alte împrejurări care determină diferențe obiective să fie egală.
În acest sens, pârâtul subliniază condițiile diferite cerute de dispozițiile art. 33 și art. 34 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 pentru numirea în funcția de grefier, respectiv de grefier arhivar și grefier registrator.
Se mai arată că nu numai condițiile de acces în funcție sunt deosebite pentru diferite categorii de grefieri, dar și atribuțiile, competențele, complexitatea sarcinilor, nivelul cunoștințelor necesare pentru îndeplinirea acestora sunt deosebite, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 67 din Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispoziții care vizează atribuțiile de serviciu ale personalului de specialitate informatică.
În concluzie, pretențiile reclamantei nu au nici un temei legal, drepturile salariale fiind stabilite în mod corect, în conformitate cu conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Curtea de APEL IAȘIa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.163/09.12.2008, Curtea de APEL IAȘIa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de I prin întâmpinare și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu acest pârât.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A admis acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări B, și, în consecință, a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL IAȘI să-i plătească o despăgubire egală cu diferențele de drepturi salariale dintre drepturile salariale cuvenite reclamantei, calculate în funcție de treapta profesională a acesteia și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege, pentru grefieri, grefieri statisticieni și grefieri documentariști, cu studii medii și drepturi salariale primite efectiv de către reclamantă începând cu 17 martie 2008, și până la încetarea stării de discriminare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a constatat că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, întrucât în cauză pârâtul, cu toate că nu are calitatea de angajator sau ordonator de credite, a fost chemat în judecată de către reclamantă pentru a fi obligat la plata unor despăgubiri suferite de către aceștia în desfășurarea raporturilor de muncă.
În consecință, s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost considerată neîntemeiată, în condițiile în care reclamanta a invocat existența discriminării și a solicitat plata despăgubirilor, iar art. 27 alin. 3 din OG nr. 137/2000 prevede că judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta îndeplinește funcția de grefier arhivar la udecătoria Răducăneni, începând cu data de 17.03.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă. Art. 155 din Codul muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 154 alin. 3 prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Conform art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertățile fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei, precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege. În același sens sunt și dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. i din OUG nr. 137/2000.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
În cauză s-a considerat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și nr.OG 137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv: existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, în condițiile în care art. 3 din Legea nr. 567/2004 a inclus în corpul grefierilor și persoanele numite în funcțiile de arhivari și registratori; existența unui tratament diferențiat: salarizarea diferită a grefierilor, grefierilor-statisticieni și grefierilor-documentariști, chiar a celor cu studii medii, prin luarea în considerare pentru aceștia a coeficienților de ierarhizare mai mari prevăzuți în Anexele 1a-1c. pct. 5-8, față de cei stabiliți pentru grefierii arhivari și registratori, ale căror drepturi bănești se calculează în raport de coeficienții de ierarhizare prevăzuți în Anexele 1a-1c. pct. 9-12; tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare.
A arătat instanța că nu se poate reține, ca justificare a acestor diferențieri salariale între grefieri, motivația dată de Ministerul Justiției prin întâmpinare, în sensul că pentru numirea în aceste funcții se cer condiții deosebite în privința studiilor, potrivit art. 33 și 34 alin. 1 din Legea nr.567/2004, întrucât tratamentul discriminatoriu se constată chiar în cadrul aceleiași categorii de grefieri, respectiv a celor cu studii medii.
Având în vedere atribuțiile stabilite pentru grefierii din cadrul instanțelor judecătorești, prin art. 50-54, 60, 61, 62 și 67 din Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, din care rezultă că, deși sarcinile de serviciu sunt deosebite, complexitatea muncii și responsabilitățile sunt însemnate pentru toate categoriile de grefieri, s-a mai reținut că nici acestea nu pot justifica un tratament salarial diferențiat.
Pentru aceste considerente, constatând, în temeiul dispozițiilor art. 2 din nr.OG 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, că aplicarea dispozițiilor nr.OG 8/2007 produce efectele unei discriminări directe, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL IAȘI, în baza art. 269 din Codul muncii, să repare prejudiciul produs reclamantei, prin plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale cuvenite acesteia, calculate în funcție de treapta profesională și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri statisticieni și grefieri documentariști cu studii medii, și drepturile salariale primite efectiv de reclamantă, calculate în funcție de treapta profesională și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii arhivari și grefieri-registratori, diferențe calculate începând cu data de 17.03.2008, până la încetarea stării de discriminare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL IAȘI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursurilor se arată, în esență, că diferențierea de salarizare între categoriile de grefieri nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective, privind pregătirea profesională diferită, specializată, precum și atribuțiile de serviciu concrete ale diferitelor categorii de personal auxiliar.
Ori, din cuprinsul prevederilor art.54, 60, 61 din Hotărârea CSM nr.387/2005 rezultă că atribuțiile de serviciu ale grefierului arhivar și registrator sunt în mod evident diferite, sub aspectul complexității, în raport de cele ale grefierului de ședință, statistician și documentarist.
Mai mult, arată recurenții, însăși Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar diferențiază recrutarea grefierilor arhivari și registratori de recrutarea celorlalte categorii de grefieri: de ședință, statisticieni și documentariști, iar în ceea ce-i privește pe specialiștii IT, în privința acestora este obligatorie condiția studiilor superioare de specialitate.
Consideră că în cazul de față existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal auxiliar, așa cum a procedat prima instanță, acest criteriu fiind prea general, ci trebuiau a fi avute în vedere și cerințele necesare pentru ocuparea funcției, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Se mai arată în motivarea recursului Ministerului Justiției și Libertăților că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare, în pofida Deciziei nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale.
În consecință, se solicită admiterea recursurilor și respingerea acțiunii reclamantei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și 4 Cod proc.civ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei calității sale procesual pasive pe fondul cauzei.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, fiind incident motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Astfel, pentru a ne afla în domeniul de aplicare a art. 2 alin. 1 din OG137/2000 ce consacră definiția discriminării, deosebirea, excluderea, restricția trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. 1 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea prin înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Raportat la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În același sens, a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fi tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalității de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituția României, de art. 5 și 6 alin. (3) din Codul muncii, în concordanță cu normele Uniunii Europene.
Acest principiu de ordine publică: "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal" exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
Așa cum a apreciat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia în interesul legii nr.24/12.05.2008, sunt admisibile, însă, diferențieri de salarii pentru funcții/posturi similare dacă sunt dimensionate în funcție de nivelul studiilor, în raport cu importanța și complexitatea muncii, cu funcția/postul/meseria îndeplinit(ă) după cantitatea, calitatea și valoarea muncii, în raport cu condițiile de muncă și în funcție de vechimea în muncă, îndeosebi în specialitate, diferită.
Și în sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul aceleiași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, fiind posibile însă diferențieri întemeiate obiectiv și rezonabil între domenii sau niveluri, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
Principiul egalității de tratament în stabilirea salariilor nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite, pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Diferența de tratament juridic este discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil, de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
În speță, drepturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești formează obiectul unor reglementări speciale.
Conform art. 60 alin. 1 din Legea 567/2004, "pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al in stanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege".
Potrivit art.3 alin 1 din OG8/2007, de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului"
Nu se poate vorbi în situația de față de un tratament preferențial ori de o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât situațiile nu sunt analoage sau comparabile.
În materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punctul de vedere al funcției, cât și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Ori, modalitățile de recrutare și cerințele la angajare sunt diferite în cazul grefierilor arhivari și registratori în raport cu ale grefierilor de ședință, statisticieni și documentariști, chiar în ceea ce-i privește pe cei cu studii medii.
Astfel, potrivit art.9 din Legea 567/2004 grefierii arhivari, grefierii registratori si personalul conex se recrutează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante, concurs ce se organizează la nivelul fiecărei curți de apel sau, după caz, la Inalta de Casație și Justiție, Parchetul de pe lânga Inalta C de Casație și Justiție, cu sprijinul Școlii Nationale de Grefieri, potrivit regulametului de organizare și desfășurare a concursului, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit art.10 din Legea 567/2004 grefierii arhivari și grefierii registratori care promovează concursul prevăzut la art. 9 vor efectua un stagiu de specializare de două luni în cadrul Școlii Naționale de Grefieri.
În schimb, potrivit art. 21 din Legea 567/2004, pentru grefierii cu studii superioare de altă specialitate sau studii medii, durata cursurilor de formare inițială în cadrul Școlii Naționale de Grefieri este de un an și include pregătire teoretică și stagiu practic. Aceștia trebuie să susțină un examen de absolvire, pe care să-l promoveze cu cel puțin media 6 pentru a primi atestat (art.22). cu atestat ai Școlii Naționale de Grefieri vor fi repartizați, în ordinea mediilor de absolvire, pe posturile vacante de la instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea, pentru care au sustinut concursul de admitere (art.23).
În conformitate cu dispozițiile art. 33 din Legea 567/2004,Poate fi numită în funcția de grefier persoana care indeplinește următoarele condiții:
a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;
b) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;
c) cunoaște limba română;
d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea funcției;
e) are studii superioare de specialitate sau studii medii, cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere;
f) este absolventă a Școlii Naționale de Grefieri".
În schimb, conform art.38 alin 1, Poate fi numită în funcția de grefier arhivar, grefier registrator, agent procedural, aprod sau șofer persoana care are studii medii și indeplinește condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-d)".
Rezultă, așadar, că situația celor două categorii de grefieri în discuție, chiar dacă fac parte din categoria mai largă a personalului auxiliar de specialitate (cu referire la personalul cu studii medii), nu este identică și nici comparabilă, diferențierea fiind întemeiată obiectiv în raport cu funcția îndeplinită, condițiile necesare pentru ocuparea funcției, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora, reglementate - în cazul acestora - de Hotărârea CSM nr.387/2005.
Ca atare, instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece art. 41 alin. (4) din Constituția României vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă, aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.
În consecință, se justifică nu numai existența unui regim juridic diferit față de anumite categorii de personal, dar și necesitatea lui, deoarece respectarea principiului constituțional amintit nu presupune o uniformitate, respectiv o egalitate de tratament juridic aplicat unei categorii de personal, în comparație cu alta.
Motivul de recurs prev. de art.304 pct.4 Cod proc.civ.nu este incident în cauză având în vedere dispozițiile art.16 din Constituție, conform căruia cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art.21, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. De asemenea, și art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului. În plus, așa cum a reținut și prima instanță, în jurisprudența,cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale. Astfel, nu se poate aprecia că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Raportat tuturor considerentelor expuse, reținând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la statutul și salarizarea personalului auxiliar de specialitate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc.civ. Curtea de Apel urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod proc.civ. să admită recursurile declarate de pârâți și să modifice în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței ce nu contravin prezentei decizii.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP I prin întâmpinare, aceasta nu poate fi analizată în lipsa recursului declarat de intimat, nefiind vorba despre o excepție de ordine publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL IAȘI împotriva sent.civ.nr.163/09.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./Tehnored.
15.05.2009 - 02 ex.
Curtea de APEL IAȘI -
- -
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina
