Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3985/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2955/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3985/
Ședința Publică din data de 02 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1754 din data de 26.03.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, (), și (), cu intimații-pârâți Tribunalul Teleorman și Curtea de APEL BUCUREȘTI și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești - spor 15%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice Prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, intimații-reclamanți, G, (), și (), intimații-pârâți Tribunalul Teleorman și Curtea de APEL BUCUREȘTI și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs deduse judecății recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice Prin Direcția Generală a Finanțelor Publice au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod proc. civ.
Curtea constatând că în cauză recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1754/26.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor invocată de acesta.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții; G, (), (), și în contradictoriu cu pârâții: Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și Ministerul Justiției să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu anul 2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, precum și, în continuare, corespunzător timpului efectiv lucrat de fiecare reclamant, actualizat cu rata indicelui de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Tribunalul Teleorman să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți; a respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată ca nefondat.
În considerente a reținut că reclamantul G îndeplinește funcția de judecător, iar ceilalți reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Videle, solicitând prin prezenta acțiune plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15%.
Tribunalul, examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG108/ 2005, acest minister are rolul de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat, a legii bugetului de stat și raportului asupra proiectului bugetului de stat, precum și, de proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, iar potrivit art.20 din Legea nr.500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor acordă ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerului Justiției, fondurile bănești pentru salarizarea personalului instanțelor.
În exercitarea funcțiilor lor reclamanții gestionează informații clasificate, asemenea ofițerilor de poliție, funcționarilor publici, etc. categorii profesionale care beneficiază de sporul de confidențialitate.
Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006 s-a acordat personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională un spor de confidențialitate de 15%, în legătură cu informațiile clasificate.
Instituirea sporului de confidențialitate în favoarea categoriei de salariați anterior menționați, conduce la aplicarea unui tratament diferențiat, care rezidă într-o inegalitate în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se, astfel, o discriminare.
Măsura nu este obiectiv justificată, încălcându-se flagrant dispozițiile art.4 și 16 din Constituția României, art.6 din Codul muncii, care consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, precum și o serie întreagă de norme comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturilor salariale.
Astfel, deplin aplicabile în speță sunt și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor a Drepturilor Omului, care reglementează interzicerea discriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciind că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
De asemenea, prin acordarea sporului de confidențialitate doar anumitor categorii de personal au fost ignorate prevederile art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice potrivit cărora: "toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii".
Totodată, Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 1 din 8 februarie1994 a stabilit că "un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul, principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice".
Față de considerentele expuse, s-a apreciat că, atâta timp cât, reclamanții au obligația de a păstra confidențialitatea datelor cu un astfel de caracter, exceptarea acestora de la plata sporului de confidențialitate este evident discriminatorie
Ca atare, în baza textelor legale anterior menționate, precum și prevederilor OG nr.137/2000, Legii nr.656/2002 și OG nr.19/2006, a obligat pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și Ministerul Justiției să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu anul 2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, precum și, în continuare, corespunzător timpului efectiv lucrat de fiecare reclamant, actualizate cu rata indicelui de inflație la data plății efective.
În temeiul art.6 alin.1 din Decretul nr.92/1976 instanța a obligat pârâtul Tribunalul Teleorman să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților privind acordarea drepturilor sus menționate.
Potrivit art.20 din Legea nr.500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada acestora.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Justiției, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului său, recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Taa rătat că instanța în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 3 alin. (1), pct. 2 din HG nr.108/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are rolul de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat, a legii bugetului de stat și raportului asupra proiectului bugetului de stat, precum și de proiectul de rectificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare.
Contrar celor reținute de instanța de fond, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuala pasivă în cauză având în vedere următoarele:
Calitatea procesuala pasivă presupune existenta unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecații, reclamantul trebuind să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă.
Conform art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin programul de guvernare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite. Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
Rezulta deci că Guvernul și ordonatorii principali de credite, și nu Ministerul Economiei și Finanțelor, au atribuții în ceea ce privește salarizarea și creșterile salariate acordate personalului bugetar.
Într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirma că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, situație în care nu se regăsește Ministerul Economiei și Finanțelor.
Conform art. 1 din nr.OG 22/2002 "Executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă."
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, este instituită obligația pentru ordonatorii de credite de a lua "toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii".
Mai mult, art. 4 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de
plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată și
completată prin Legea nr. 110/2007 prevede: "Ordonatorii principali de
credite bugetare au obligația să dispună toate masurile ce se impun,
inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea
în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare
necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
de credite bugetare prevăzute la alin. 1 se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale."
OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii nu stabilește nici o obligație în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor, ci în sarcina ordonatorului de credite care în cazul de față este, potrivit art. 7 din nr.HG 83/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu completările și modificările ulterioare, ministrul justiției.
Având în vedere cele expuse, precum și faptul ca Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de debitor față de intimații reclamanți în baza vreunei dispoziții legale, nu poate fi obligat la alocarea respectivelor fonduri deoarece este de obligația ordonatorului principal de credite, în acest caz ministrul justiției să dispună toate masurile care se impun pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere, așa cum reiese din motivarea sentinței atacate, că aceștia gestionează informații clasificate asemenea altor categorii profesionale care beneficiază de sporul de confidențialitate, prevederile art. 3 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea OG. nr. 19/2006 prin care s-a acordat personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publica și siguranța naționala un spor de confidențialitate de 15%, în legătură cu informațiile clasificate.
De asemenea, instanța a reținut că s-au încălcat în mod flagrant prevederile art. 6 din Codul muncii, dispozițiile art. 4 și 16 din Constituția României, prevederi ce consacra principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, precum și, o serie întreagă de norme comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturi salariale.
Instanța a mai reținut că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, care reglementează interzicerea discriminării, precum și prevederile OG. nr. 137/2000.
Contrar celor susținute de instanța, conform art. 74 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, "salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege speciala". În exercitarea acestui drept îndeplinirea acestei obligații legiuitorului a fost adoptata OUG nr. 27/2008 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alt categorii de personal din sistemul justiției, aprobata cu modificări completări prin Legea nr. 45/2007, care creează cadrul legislativ pentru salarizarea acestor categorii profesionale.
În același act normativ se prevăd în beneficiul magistraților o serie de alte drepturi salariale, precum sporul de stabilitate, sporul de vechime în muncă, sporul pentru condiții deosebite de muncă, prima de concediu, premiul anual, etc, nicidecum sporul de confidențialitate de 15%.
În cauza de față intimații reclamanți (), (), și au calitatea de personal auxiliar.
Contrar celor reținute de instanța de fond, statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este reglementat de către Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 60 alin (1) din acest act normativ, "Pentru activitatea desfășurata, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilita în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege."
Conform alin. 3 al articolului sus citat, "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de salarii de bază, spor de vechime, prime și de alte drepturi salariale, în condițiile legii", lege care este nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care nu prevede sporul de confidențialitate.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problema ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr. 137/2000.
Sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariale nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori cuantumului, așa încât nu se poate reține situația comparabilă cu categoriile profesionale în raport cu care reclamanții consideră că se afla într-o situație comparabilă element indispensabil pentru a putea vorbi de discriminare.
Nu orice diferența de tratament semnifica discriminare. Conținutul concret al atribuțiilor de serviciu ale reclamanților față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabila între categorii profesionale distincte. Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectiva prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri.
Mai mult, Curtea Constituționala, prin Decizia nr. 108/14.02.2006 a reținut că "sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor si a salariilor de baza pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar reprezintă opțiunea libera a legiuitorului, ținând seama de importanta și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept totodată și instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de baza, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Astfel, principiul egalității în drepturi și al nediscriminării, invocat de autorul excepției, aplicându-se doar situațiilor egale ori analoage, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor in considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă in cauza de față nici privilegii și nici discriminări."
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative respectiv Parlamentul sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive reprezentate de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă, ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie adoptate, în cele din urma, printr-o lege de către Parlament.
Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În susținerea recursului său, recurentul Ministerul Justiției arată că un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, față de obiectul acțiunii, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților.
Prin urmare, instituirea acestor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata unor sume reprezentând un spor de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Recurentul a învederat că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de intimații-reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, apreciază că o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești si a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din cadrul sistemului justiției.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal.
Recurentul a învederat instanței că în speță nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor.
De asemenea, în ceea ce privește reținerea discriminării, recurentul arată că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi", art.1 alin.2 "exercitarea drepturilor enunțate", art.1 alin. 3 "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege", art.2 alin.1 "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire, prin lege, a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale, în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Potrivit art. 14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, protocoalele adiționale la această convenție, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 statuează că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", iar art. 16 din Constituție prevede la alin. 1 că "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Însă, pentru a putea exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar: nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare; nu face obiectul articolului 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea 103/2006 consacră expres la art.1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație."
Astfel ca nu poate fi aplicat în speța câtă vreme nu exista nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate;
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat in jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei), "nu are o existență independentă, întrucât are efect doar in relație cu drepturile si libertățile protejate de prevederile Convenției si Protocoalelor sale", or, dreptul la diverse sporuri nu este, în mod evident, un drept fundamental apărat și garantat de Convenție;
Consiliul Național pentru Combaterea discriminării in hotărârea 232/29.08 2007 a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta soluție să se încalce principiul egalității".
Recurentul arată că instanța de fond a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile OG nr.137.
În sensul celor solicitate mai sus aducem următoarele argumente:
Personalului auxiliar reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu drepturi si îndatoriri specifice si cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel personalului militar si funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publica si siguranța naționala al căror statut este reglementat de Legea 360/2002 întrucât:
- statutul acestora, drepturile si îndatoririle sunt diferite;
- instituțiile din care fac parte organele autoritarii judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică si siguranță națională, ele constituind o categorie distincta de autorități publice;
- categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională si anume informațiile clasificate sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea nr.328/2005 a pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor și anume lucrări (informații) confidențiale. Informațiile clasificate au un regim special reglementat de Legea nr.182/2002 și sunt definite ca "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
Situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici întrucât:
Statutul acestora din urmă, drepturile si obligațiile sunt diferite si reglementate prin acte normative diferite (Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, OG nr.6/2007 privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici).
OG nr. 6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționari publici și anume "funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ." A fortiori, acest act nu se refera la alte categorii de salariați din sistemul public, precum magistrații.
Situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă cu cea a membrilor plenului si altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Banilor întrucât:
Statutul acestora din urma, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite (Legea nr.656/2002 privind prevenirea sancționării banilor).
Situația personalului auxiliar nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării întrucât:
Statutul acestora din urma, drepturile și obligațiile sunt diferite si reglementate prin acte normative diferite ( OG nr.137 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici și OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar).
Din punct de vedere al cuantumului, în anumite situații sporul are o valoare de 15% din salariu, indemnizație etc. în altele, procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor, ("în cuantum de până la 15%", conform art. 15 alin.1 din nr.OG6/2007; în același sens este și art.3 alin.1 din nr.OG19/2006).
În concluzie, recurentul a apreciat că nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora între personalul auxiliar și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, pentru că, așa cum s-a statuat și de Curtea Constituționala prin decizii,"diferențierea indemnizațiilor si a salariilor de bază pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea libera a legiuitorului, ținând seama de importanta si complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile si salariile de bază, re le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă". De asemenea, în continuarea argumentației, Curtea Constituțională statuează că "în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări."
În fine, recurentul solicită instanței să constate că discriminarea de care vorbește instanța de fond nu există, iar pretențiile intimaților-reclamanți referitoare la acordarea unui spor de confidențialitate suplimentar față de cele prevăzute de lege sunt neîntemeiate.
De asemenea, recurentul a învederat faptul că, fiind sesizat cu petiții având ca obiect constatarea discriminării magistraților și personalului auxiliar de specialitate și conex care nu beneficiază de sporul de confidențialitate, față de alte categorii de persoane din sistemul bugetar care gestionează informații clasificate și beneficiază de acest spor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit prevederilor OG nr. 137/2000 (Hotărârea nr.232/29.08.2007, nr. 318/08.10.2007, nr. 415/27.11.2007 și nr.437/05.11.2007).
Cercetând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice este fondat, astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiată, față de natura raporturilor juridice deduse prezentei judecăți, derivate din relații de muncă, ceea ce face ca pretențiile cu acest titlu să nu poată fi promovate în contra unei persoane cu care reclamanta nu are raporturi de serviciu, neavând nici calitate de ordonator de credite față de aceasta.
Prin urmare, numai faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor gestionează bugetul de stat de la care sunt finanțate instituțiile publice, nu îndreptățește reclamanta să formuleze pretenții de natură salarială în contradictoriu cu acesta, ea neputând solicita nici alocarea fondurilor necesare către ordonatorul de credite, pentru că în acest caz nu s-ar afla în apărarea unui interes propriu.
În consecință, în considerarea celor expuse și în aplicare art. 312 alin. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9 pr. civ. recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice va fi admis și se va dispune modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate în contra acestuia pentru lipsa calității procesuale pasive.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Justiției, Curtea constată că prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de ÎCCJ în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, rap. la art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut.
În considerentele deciziei s-a reținut că dispozițiile art. 39 alin. 2 lit. f) din Codul muncii arată că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art. 36 alin. 3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a, publicată în Monitorul Oficial nr. 382/06.05.2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobate prin Hotărârea nr. 145/2005 a, publicată în Monitorul Oficial nr. 382/05.05.2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze care au fost sesizate parchetului.
Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 din OG nr. 6/2007privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din Cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrări Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Spor de confidențialitate primește și personalul din Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor care lucrează cu cifru (art. 15 din OG nr. 64/2006), persoanele din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ( art. 13 din OUG nr. 57/2000, astfel cum a fost modificat prin OG nr. 9/2001) personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002), personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din OUG nr. 123/2003 și art. 13 din OG nr. 10/2007).
Cu alte cuvinte, spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Acest spor nu este prevăzut de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (OUG nr. 27/2006, aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007), cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (OG nr. 8/2007).
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secretele de stat și secretele de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât nu s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Însă, potrivit art. 1 alin. 2 lit. i) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare principiul egalității între cetățeni al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atragere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE. Privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunității Europene nr. /19.07.2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. /02.12.2000.
Aplicate la problema care interesează, actele normative menționate impun concluzia că sporul la salariu (indemnizația de bază), trebuie să fie acordat tuturor salariaților, indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporului respectiv.
Potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției amintite mai sus.
Aceste despăgubirii nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzută de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, iar despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
În consecință, față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de confidențialitate pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins, prin urmare, apreciat în limita criticilor formulate, care contestă îndreptățirea reclamanților-intimați de a-l primi, recursul Ministerului Justiției este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1754 din data de 26.03.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, (), și (), cu intimații-pârâți Tribunalul Teleorman și Curtea de APEL BUCUREȘTI și cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.1754 din data de 26.03.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, (), și (), cu intimații-pârâți Tribunalul Teleorman și Curtea de APEL BUCUREȘTI, cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./13.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
