Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 399/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 399
Ședința publică din 25 februarie 2009
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR: Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr. 3389/21.10.2008, pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată "" A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul-recurent, avocat, iar pentru pârâta-intimată, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului-recurent depune la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului-recurent solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris.
Reprezentantul societății pârâte solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3389/21.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâtei "" A, având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 34000 lei, cu titlu de drepturi bănești, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte în cursul anului 2007 în funcția de director de vânzări, ulterior, director comercial și director executiv. La data de 04.07.2007, în temeiul art. 28 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă al reclamantului, stabilindu-se că: "pentru realizarea atribuțiilor sale în concordanță cu obiectivele generale ale societății salariatul va beneficia în plus de salariul lunar de o sumă (stimulent, participare la beneficiu, premiu) reprezentând 3,5% din profitul net, dar nu mai puțin de 34.000 RON. Suma astfel cuvenită se va acorda după închiderea situațiilor financiare la data de 31 decembrie a anului respectiv, dar nu mai târziu de data de 25 aprilie a anului următor".
La data de 25.04.2008 reclamantul a notificat pârâta să își execute obligația asumată prin acest act adițional, apreciind că suma de 34.000 lei i se cuvine, indiferent de cuantumul profitului realizat de societate. Pârâta a refuzat plata sumei, învederând că societatea nu a înregistrat profit, ci pierderi, astfel încât reclamantului nu i se datorează adaosul salarial pretins.
Din situația financiară a societății, aferentă anului 2007, depusă la dosar de pârâtă și necontestată de reclamant, rezultă că, într-adevăr, exercițiul financiar al anului 2007 fost încheiat de aceasta cu pierderi în sumă de 10.908.661 lei.
Interpretarea gramaticală și sistematică a convenției dintre părți referitoare la aceste drepturi bănești conduce la concluzia că suma era datorată de societate doar în ipoteza în care aceasta obținea profit la sfârșitul anului 2007.
Această interpretare este impusă de normele stabilite prin art. 977 Cod civil, care obligă instanța să determine intenția comună a părților contractante, neputând face aplicarea convențiilor "după sensul literal al termenilor". Fiind evident faptul că la semnarea actului adițional părțile contractante au avut în vedere realizarea de către societate a unui instanța de fond a conchis că adaosul salarial era datorat doar într-o atare ipoteză. Mențiunea că acesta nu se poate situa sub nivelul de 34.000 RON, nu conduce la concluzia că suma se cuvenea angajatului și în situația în care bilanțul anual se încheia cu pierderi. În alți termeni, s-a apreciat că nivelul minim astfel stabilit vizează doar cuantumul adaosului salarial, dar nu poate fi luat în considerare drept criteriu pentru determinarea situațiilor în care acesta este datorat de către societate.
Prima instanță a apreciat că este irelevant a se analiza dacă reclamantul și-a îndeplinit atribuțiile aferente funcțiilor ocupate în cursul anului 2007, întrucât această condiție poate conduce la plata adaosului salarial doar cumulată cu cea privind obținerea profitului de către societate. Așadar, chiar dacă doar una din cele două condiții cumulative nu se verifică, obligația societății de a achita adaosul salarial nu mai subzistă, acțiunea apărând ca neîntemeiată și urmând a fi respinsă.
Reclamantul a formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 3389/21.10.2008 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs se arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei interpretări eronate a clauzei inserată în contractul individual de muncă cu privire la acordarea de drepturi bănești suplimentare.
Din formularea clauzei contractuale a actului adițional la contractul individual de muncă, înregistrat sub nr. 3188/4.09.2007, rezultă că pârâta se obligă la plata sumei de cel puțin 34.000 lei, indiferent dacă societatea înregistrează sau nu profit.
Singura condiție stipulată în clauza contractuală pentru plata drepturilor bănești solicitate constă în "realizarea atribuțiilor în concordanță obiectivele generale ale societății", condiție respectată întrutotul de către reclamant, neexistând nicio sesizare în acest sens.
Prin urmare, dacă societatea realizează sau nu beneficiu prezintă importanță, potrivit acestei clauze contractuale, doar pentru a determina valoarea dreptului bănesc suplimentar cuvenit angajatului.
Nu se putea conveni de către părți inserarea unei clauze având interpretarea dată de către instanța de fond, în condițiile în care este notoriu faptul că în piața de retail costurile pentru dezvoltarea rețelei de atribuție sunt enorme și se întind pe durata a mai mulți ani de funcționare, condiții în care părțile ar fi cunoscut chiar de la momentul încheierii actului adițional faptul că acesta este lipsit de ineficacitate. Or, potrivit principiilor de interpretare a normei juridice, aceasta trebuie interpretată în sensul de a acorda eficacitate dispozițiilor ei, iar nu în sensul de le face inaplicabile.
Reclamantul și-a îndeplinit exemplar toate atribuțiile de serviciu, aspect ce reiese, fără putință de tăgadă, din situațiile financiare prezentate de către angajator. Astfel, în calitate de director vânzări, iar ulterior de director comercial, atribuțiile sale erau exclusiv în zona vânzărilor, unde cifra de afaceri a crescut exponențial. Este adevărat că au crescut foarte mult și costurile, chiar mai alert în perioada de referință, însă acest aspect era cunoscut tuturor chiar din momentul semnării actului adițional, acesta fiind și motivul indicării unei sume fixe, întrucât angajatorul este o societate de retail.
În drept, se invocă dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că hotărârea recurată este temeinică și legală, deoarece, în speță, nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute în actul adițional, respectiv nu este îndeplinită cerința ca societatea să fi obținut profit în anul 2007. Realizarea sau nu a atribuțiilor salariatului în concordanță cu obiectivele generale ale societății este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru acordarea beneficiului.
Interpretarea literală a textului normei contractuale poate să ducă numai la o singură concluzie, și anume că salariatul va beneficia de acest adaos la salariu numai în cazul în care societatea va obține profit. minimă stabilită de 34.000 RON se datorează de către societate numai în cazul în care cuantumul de 3,5% din profitul net este mai mic decât suma de 34.000 lei. De esența achitării acestui adaos salarial este realizarea unui profit net, dovadă în acest sens fiind mențiunea expresă "participare la beneficiu".
Voința reală a părților la încheierea actului adițional era realizarea unui profit al societății, profit de care ar fi beneficiat, implicit, și salariatul în cauză.
Interpretarea sistematică a normei contractuale analizate, și anume interpretarea actului adițional, având în vedere și prevederile contractului individual de muncă, ale fișei postului, ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, duce la aceeași concluzie: pârâta este obligată la plata adaosului salarial stabilit prin contract numai în cazul în care are profit net pe anul 2007.
Neexistând profit pe anul 2007, activitatea societății nu a fost una rentabilă, iar măsurile dispuse de către reclamant nu au contribuit la încheierea exercițiului financiar cu un rezultat satisfăcător.
Pe cale de consecință, condițiile impuse pentru acordarea adaosului salarial nu au fost îndeplinite, neexistând nici obligația pârâtei de a-i plăti reclamantului adaosul salarial prevăzut prin actul adițional, fapt reținut și de către instanța de fond.
În drept, se invocă dispozițiile art. 312 și urm. Cod procedură civilă.
Reclamantul-recurent a depus concluzii scrise, prin care reiterează motivele expuse în cuprinsul cererii de recurs, arătând că dacă părțile ar fi dorit că condiționeze această sumă de realizarea de către societate a unui profit, iar nu să considere profitul realizat doar un simplu criteriu pentru determinarea acestei sume, părțile ar fi trebuit să prevadă în mod expres și fără echivoc acest aspect, respectiv prin definirea acelei sume exclusiv prin participare la beneficiu, iar nu și prin referire la stimulent, respectiv premiu, noțiuni care sunt condiționate de modalitatea în care angajatul își îndeplinește atribuțiile de serviciu. Această concluzie rezultă și din interpretarea în ansamblu a acestei clauze: în prima parte condiționându-se acordarea sumei exclusiv de realizarea atribuțiilor în concordanță cu obiectivele generale ale societății.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 34.000 lei, cu titlu de drepturi bănești, în temeiul actului adițional la contractul individual de muncă, înregistrat sub nr. 3188/4.09.2007.
La art. 1 din acest act adițional se prevede că: "pentru realizarea atribuțiilor sale în concordanță cu obiectivele generale ale societății salariatul va beneficia în plus de salariul lunar de o sumă (stimulent, participare la beneficiu, premiu) reprezentând 3,5% din profitul net, dar nu mai puțin de 34.000 RON, suma astfel cuvenită se va acorda după închiderea situațiilor financiare la data de 31 decembrie a anului respectiv, dar nu mai târziu de data de 25 aprilie a anului următor".
Această clauză contractuală a fost convenită în baza art. 28 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, conform căruia: "salariații care își îndeplinesc atribuțiile la parametrii calitativi superiori pot beneficia de diverse stimulente, prime, conducerea societății luând decizia în acest sens. Primele se vor stabili în funcție de realizările obiectivelor stabilite".
În mod corect a reținut instanța de fond că din interpretarea literală și sistematică a clauzei contractuale sus-menționată rezultă că reclamantul avea dreptul la un adaos salarial doar dacă angajatorul realiza profit în cursul anului 2007. Scopul oricărei societăți comerciale este de a realiza profit, astfel încât voința reală a părților, la încheierea actului adițional nr. 3188/4.09.2007, a fost de a condiționa acordarea adaosului salarial de obținerea profitului, sens în care au convenit plata acestuia doar după închiderea situațiilor financiare la data de 31 decembrie a anului respectiv, dar nu mai târziu de 25 aprilie a anului următor, deoarece în acest interval de timp se stabilește profitul net al societății comerciale. Nivelul minim de 34.000 lei vizează doar cuantumul adaosului salarial, neputând fi luat în considerare drept criteriu pentru determinarea situațiilor în care el este datorat de societate, respectiv ca argument al acordării adaosului salarial și în ipoteza în care angajatorul nu realizează profit.
Împrejurarea că părțile nu au calificat adaosul salarial ca o participare la beneficiu, prevăzând că: "salariatul va beneficia în plus de salariul lunar de o sumă (stimulent, participare la beneficiu, premiu) reprezentând 3,5% din profitul net, dar nu mai puțin de 34.000 RON" nu este de natură să conducă la concluzia că singura condiție necesară pentru acordarea lui este modalitatea în care angajatul își îndeplinește atribuțiile de serviciu, cum greșit susține recurentul, neavând relevanță realizarea unui profit net de către societate.
Nefiind îndeplinită una din condițiile cumulative, prevăzute în actul adițional la contractul individual de muncă, reclamantul nu are dreptul la adaosul salarial de 34.000 lei pe anul 2007, astfel încât nu se mai impune analizarea susținerilor părților referitoare la îndeplinirea celei de-a doua cerințe, respectiv a modului în care reclamantul și-a îndeplinit atribuțiile raportat la obiectivele generale ale societății.
Având în vedere considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă, art. 977 și art. 982 Cod civil, Curtea va respinge recursul reclamantului ca neîntemeiat.
Întrucât intimata nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, Curtea nu va obliga recurentul la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr. 3389/21.10.2008, pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată ""
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
- - Dr. - - - -
GREFIER,
- -
Red. /26.03. 2009
TehnoredA./27.03. 2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
