Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 41/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 41
Ședința publică din 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,- sector 5, împotriva sentinței civile nr.971/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatele - reclamante, și, cu domiciliul ales în Str. - nr. 153, Palatul de Justiție camera 312, intimații - pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-, CONSLIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurentul a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 971/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor o despăgubire egală cu cuantumul primelor încasate în anul 2008 de un magistrat detașat la Consiliul Superior al Magistraturii, sumă actualizată cu rata inflației la data plății, și la plata dobânzii legale aferentă dreptului principal, calculată cu începere de la data nașterii dreptului la acțiune și până la data plății efective.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 1432/121/18.03.2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantele au solicitat în contradictoriu cu MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI la plata către fiecare reclamant a echivalentului primelor încasate în anul 2008 de către magistrații și grefierii detașați în cadrul, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
In motivarea acțiunii reclamantele au susținut că prin decizii ale Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, s-au plătit în anul 2008 câte 450 lei personalului (inclusiv grefierilor detașați) cu titlul de recompensă pentru Ziua Justiției (decizia nr. 87/2008), câte 450 lei recompense pentru Ziua copilului - l iunie (decizia nr. 85/2008), câte 450 lei premiu de C (decizia nr. 58/2008).
Au mai precizat, că deși se află în aceeași situație (categoria profesională a personalului auxiliar din justiție), grefierii detașați în au fost salarizați inegal, magistrații și personalul auxiliar de specialitate din instanțe nebeneficiind de aceste sume.
Chiar dacă ordonatorul de credite are posibilitatea recunoscută de lege de a acorda premii sau stimulente, aceasta nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2.
De asemenea, au susținut reclamantele că din fondul realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi în comparație cu personalul de la instanțele judecătorești, așa încât tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit.
În susținerea acțiunii s-au folosit de proba cu înscrisuri.
În drept au invocat disp. OG nr. 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În termen legal pârâta Curtea de APEL GALAȚI, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A precizat că față de temeiul de drept invocat de reclamante, prin deciziile nr. 818, 819, 820, 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin.3 și ale art. 27 lin.1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Prin deciziile nr. 58/2008, 85/2008, 87/2008 și 141/2008, emise de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin.1 din OUG nr. 27/2006 s-au acordat recompense pentru toți angajații din cadrul, și Scolii Naționale de Grefieri.
s-au acordat cu ocazia, Cului, Zilei de 1 Iunie și Zilei Justiției personalului sus-arătat, precum și grefierilor și judecătorilor detașați în cadrul.
Instanța a reținut, că în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare existenței discriminării, între personalul care a beneficiat de aceste recompense și magistrații și personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești, pentru următoarele considerente:
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție; art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, care interzic discriminările; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție, care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000, se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ, se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În cauză, magistrații detașați în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, sunt beneficiarii unui salariu lunar de încadrare calculat potrivit dispozițiilor OUG nr.27/2006, ca și magistrații din cadrul instanțelor și parchetelor judecătorești.
Tratamentul diferențiat, este manifestat prin deosebirea făcută în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, și nu poate fi reținut un criteriu prestabilit. Tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop, nu sunt adecvate și necesare.
În procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității, principiu care cere ca derogările de la un drept individual, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite în politica de reformare a sistemului judiciar.
Prin Decizia nr. 1325/4.12.2008 Curtea Constituțională a constatat că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești până la data plății efective, instanța o consideră întemeiată, din perspectiva disp.art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamantele ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului.
Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamantelor, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.
Astfel, a dispus obligarea pârâților la plata către fiecare reclamantă a unei despăgubiri în cuantum echivalent cu stimulentele primite în anul 2008 de către magistrații și grefierii detașați în cadrul, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație cu începere de la data acordării stimulentelor către personalul detașat în cadrul și până la data plății efective.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru următoarele motive:
Prin obligarea sa la plata primelor către reclamante în cuantum egal cu primele încasate de un magistrat detașat la Consiliul Superior al Magistraturii au fost încălcate dispozițiile art. 29 al.3 din OUG nr.27/2006 ajungând să stabilească baremuri pentru cheltuieli, o asemenea atribuție nu mai cade în sarcina conducătorului instituției ci în sarcina instanței de judecată.
În cauză sunt în discuție ordonatori principali de credite diferiți, recompensarea financiară realizându-se din fonduri diferite și în condiții diferite.
Instanța de fond își depășește competențele făcând aprecieri asupra modalității în care o instituție urmează să gestioneze fondurile aflate la dispoziția sa, fără să mai aibă importanță vreun criteriu, vreun text de lege ori alte deosebiri existente la nivelul activității, structurii organizatorice ori fondurilor existente.
Instanța de fond nu are temei legal pentru proceda la acordarea primelor față de practica Curții Constituționale care a statuat că dispozițiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță rezultă în mod evident că nu poate fi vorba de discriminare, categoria reclamantelor fiind diferită de personalul care își desfășoară activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, unde salarizarea și premierea se fac din bugete separate la dispoziția altui ordonator principal de credite.
Cele reținute de instanța de fond referitoare la principiul proporționalității nu-și au aplicabilitate în speță, acordarea premiilor fiind lăsată la latitudinea ordonatorului de credite funcție de anumite criterii care exclud aplicarea principiului egalității.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca fondată.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9, art. 312 Cod procedură civilă.
Nu au fost formulate întâmpinări în cauză.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 304 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Referitor la susținerea că art. 21 alin. 1 și art. 27 din OG 137/2000, au fost declarate neconstituționale, curtea constată că neconstituționalitatea privește doar situația în care reclamanții ar invoca discriminarea rezultând din lege.
Doar în acest caz, se reține că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ori să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Potrivit art. 1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță, se invocă discriminarea ivită cu prilejul repartizării unor prime de către Consiliul Superior al Magistraturii, în sensul că personalul detașat din cadrul instanțelor în cadrul acestei instituții a beneficiat de stimulente, în timp ce personalul din cadrul instanțelor nu a beneficiat.
Principiul de ordine publică: "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal" exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
Sunt admisibile diferențieri de salarii pentru funcții/posturi similare dacă sunt dimensionate în funcție de nivelul studiilor, în raport cu importanța și complexitatea muncii, cu funcția/postul/meseria îndeplinit(ă) după cantitatea, calitatea și valoarea muncii, în raport cu condițiile de muncă și în funcție de vechimea în muncă, îndeosebi în specialitate, diferită.
Și în sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul aceleiași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, fiind posibile însă diferențieri întemeiate obiectiv și rezonabil între domenii sau niveluri, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
Principiul egalității de tratament în stabilirea salariilor nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite, pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece art. 41 alin. (4) din Constituția României, vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă și aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.
In speță, nu se poate vorbi de un tratament preferențial ori de o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât situațiile nu sunt analoage sau comparabile.
Potrivit art. 45 din Codul muncii detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. In mod excepțional, prin detașare se poate modifica și felul muncii, dar numai cu consimțământul scris al salariatului.
Pe durata detașării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detașat, dar drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea.
In consecință, pe durata detașării in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii drepturile personalului detașat sunt achitate din bugetul acestuia, iar nu din bugetul Ministerului Justiției, ca în cazul personalului din cadrul instanțele judecătorești.
Potrivit art. 59 din Legea 317/2004:
(1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Consiliului Superior al
Magistraturii se asigură de la bugetul de stat.
(2) Bugetul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri sunt cuprinse distinct în bugetul Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Președintele Consiliului Superior al Magistraturii are calitatea de ordonator principal de credite, care poate fi delegată secretarului general.
(4) Bugetul pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii este gestionat de către Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.
In consecință, dacă Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât acordarea unor stimulente, în limita sumelor prevăzute în buget pentru acest scop, acestea nu pot fi distribuite decât personalului bugetat din fondurile Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu altor categorii de personal.
Acest lucru nu presupune și obligarea Ministerului Justiției să acorde stimulente personalului său în același cuantum, întrucât pentru stimularea personalului din sistemul justiției, sunt utilizate alte fonduri, stabilite în bugetul său, dacă este cazul.
In consecință, curtea apreciază că în speță nu există o situație de discriminare între reclamanții ce fac parte din personalul din cadrul Curții de APEL GALAȚI și personalul detașat în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 4, 7 și 9 și art. 312 Cod de procedură civilă va fi admis recursul, va fi modificată în tot sentința recurată, iar în rejudecare va fi respinsă acțiunea formulată de reclamante ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,- sector 5, împotriva sentinței civile nr.971/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.971/11.06.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele, și, cu domiciliul ales în Str. - nr. 153, Palatul de Justiție camera 312.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 Ianuarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /21.01.2010
:DC/8 ex/21.01.2010
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
