Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 417/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 417

Ședința publică de la 17 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de, MINISTERUL APĂRĂRII - REPREZENTAT DE DIRECȚIA LEGISLAȚIE ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ - ȘI PENTRU DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 365 din 5.03.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-).

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către intimații - recurenți MINISTERUL APĂRĂRII - REPREZENTAT DE DIRECȚIA LEGISLAȚIE ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ - ȘI PENTRU DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.

CURTEA DE APEL,

Prin sentința civilă nr.365/05.03.2008, Tribunalul Iașia admis acțiunea formulată de reclamanții:, pârâții: MINISTERUL APĂRĂRII și DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE fiind obligați să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 01.10.2004-05.03.2008, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin aceeași hotărâre, Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin această hotărâre.

S-a respins cererea formulată de către reclamanți privind plata drepturilor bănești aferente perioadei iunie 2004-septembrie 2004, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

S-a respins cererea formulată de către reclamanți privind plata drepturilor bănești pentru viitor, s-a disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Acest text a fost într-adevăr abrogat, prin art.42 din nr.OG83/2000, însă abrogarea nu-și poate produce efecte juridice întrucât ordonanța este un act normativ de nivel inferior legii și este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege să nu poată fi concretizat în practică.

S-a mai reținut că, în temeiul disp.art.283 lit.c) din Codul muncii, este prescris dreptul la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei iunie - septembrie 2004.

În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 pentru viitor, prima instanță a reținut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că în speță nu s-a făcut dovada refuzului pârâților de a-și îndeplini în viitor obligațiile legale ce le revin.

Instanța de fond a mai reținut că, în temeiul disp.art.8 din Decretul nr.92/1976, competența de soluționare a capătului de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă revine Judecătoriei Iași.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții:, și, cât și pârâții: Ministerul Apărării, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor,prin reprezentanți legali, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Ministerul Apărării, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare, invocă următoarele motive de recurs:

Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.

Astfel, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, modificare permisă în raport de dispozițiile exprese ale art.115 din Constituția revizuită, care reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii ce nu fac obiectul legilor organice.

Se mai arată că nr.OG83/2000 a fost aprobată prin Legea nr.334/2000.

Recurentul mai arată că nr.OG83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților.

Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal, critică sentința pronunțată de prima instanță, arătând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Are răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat, însă numai în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, printre care și Ministerul Justiției, aceasta necorespunzând cu răspunderea plății sumelor reclamate în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art.29 alin.3 din Legea 72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.

Motivează, de asemenea, recurentul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau a unor stimulente constituie atributul exclusiv ce aparține angajatorului.

În plus, Ministerul Economiei și Finanțelor reprezintă Statul Român, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ (HG nr.386/2007).

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct.9, 304 ind.1 Cod procedură civilă.

Reclamanții, și au criticat sentința primei instanțe întrucât în mod greșit prima instanță le-a respins cererea de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor

Recurenții-intimați au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării, în numele și pentru Direcția Instanțelor Militare.

Analizând recursul formulat de reclamanții, și se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerentele acestei decizii că: "au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".

S-a mai reținut că: "Acest lucru presupune că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat prin prevederile nr.OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței ( art.108 alin.3 în forma republicată în 2003 Constituției României).

Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din legea nr.50/1996 și art.231din legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."

Având în vedere considerentele acestei decizii pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, care, potrivit disp.art.329 alin.3 Cod.proc.civ. este obligatorie pentru instanțe, se reține că este fondată cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor.

Recursul formulat de Ministerul Apărării, în numele și pentru Direcția Instanțelor Militare, prin reprezentant legal, este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000. Se reține însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.

Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.

De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Având în vedere și decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește recursul declarat deMinisterul Economiei și Finanțelorse reține că și acesta este nefondat pentru următoarele motive:

Potrivit art.49 din Legea 500/2002 (ce abrogă prin art.80 Legea 72/1996), creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.

Reclamanții nu au solicitat obligarea directă a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele două părți. Obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor s-a făcut prin raportare la dispozițiile art.60 din Codul d e procedură civilă și art.49 din Legea 500/2002 și art.1 din nr.OUG22/2002.

Pentru aceste considerente, se reține că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art.312 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursul declarat de reclamanții:, și, pârâții Ministerul Apărării și Direcția Instanțelor Militare fiind obligați să plătească acestora drepturile salariale reprezentând spor de risc și de suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 06.03.2008 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru considerentele expuse anterior, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare, împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții:, și împotriva sentinței civile nr.365/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:

Obligă pârâții Ministerul Apărării și Direcția Instanțelor Militare să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de risc și de suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 06.03.2008 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge recursurile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Finanțelor Publice, prin reprezentanți legali, împotriva aceleiași sentințe civile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.06. 2008.

Președinte,

Red./Tehnored.:;

2 ex.- 01.07.2008;

Jud.fond:- Tribunalul Iași:;

.

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Daniela Pruteanu, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 417/2008. Curtea de Apel Iasi