Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4223/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2004/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4223/
Ședința publică de la 10 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârâtMinisterul Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr.293 din data de 14.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5175/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, Langă,și intimatul-pârâtMinisterul Justiției și Libertăților,având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-pârâtMinisterul Finanțelor Publice,prin consilier juridic - în baza delegației din data de 10.06.2009 depusă la dosar-fila 22, lipsind intimații-reclamanți, Langă,și intimatul-pârâtMinisterul Justiției și Libertăților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic -, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentului-pârât cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic -, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.293 din data de 14.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanții, Langă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pe pârâtul Ministerul Justiției la plata către reclamanți a sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, din indemnizația de încadrare brută lunară, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului la zi, după cum urmează: pentru - 9.848 lei, pentru - 15.259 lei, pentru - 15.259 lei, pentru - 105.335 lei, pentru - 17.547 lei, pentru - 5.083 lei, pentru Langă - 45.283 lei, pentru - 40.124 lei, pentru - 15.259 lei, pentru - 15.259 lei, pentru - 24.835 lei, pentru - 100.399 lei, pentru - 10.294 lei și 41.436 lei, pentru - 5.391 lei, pentru - 90.419 lei, pentru - 66.804 lei, pentru - 16.680 lei.
A obligat pârâtul Ministerul Justiției să actualizeze sporul sus menționat până la data plății efective și să achite reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, lunar și în continuare.
A obligat pârâtul Ministerul Justiției să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă al reclamanților.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor.
A respins, ca neîntemeiate, cererea privind acordarea dobânzii legale și modificarea ordinelor de încadrare.
A obligat pârâții la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, magistrații beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art.1 pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art. 73 alin.1 din Constituția României.
Pentru considerentele arătate, Curtea a reținut că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.9 alin.2 paragraful 1 din OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată), contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Astfel s-a statuat și prin decizia nr.XXI/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din pr.civ. constatându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
De asemenea, în considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut că instanțele de judecată trebuie să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și art.231 din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege.
Reclamanții,ca personal asimilat procurorilor și judecătorilor din cadrul Ministerului Justiției, sunt și ei îndreptățiți la acordarea sporului de 50%, în temeiul dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr.92/1992 (art.58), Legea nr.303/2004 (art.87), nr.OUG177/2002, nr.OUG27/2006, ce prevăd că personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerului Justiției este asimilat în ceea ce privește drepturile și obligațiile magistraților. Sistemul de salarizare, atât înainte de 2000, cât și după apariția Ordonanței Guvernului nr.83/2000, a fost și a rămas un sistem unic de salarizare, atât pentru magistrați cât și pentru personalul asimilat acestora.
Având în vedere faptul că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% este un spor salarial, instanța de fond a apreciat că se impune înscrierea acestuia în carnetele de muncă ale reclamanților.
Prima instanță dat eficiență dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002, potrivit cărora Ministerului Economiei și Finanțelor îi incumbă obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâtul Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
În ce privește cererea de modificare a ordinelor de numire în funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, s-a apreciat că nu poate fi primită, având în vedere că aceste ordine, emise de Ministrul Justiției, nu au fost contestate de cei interesați.
Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea dobânzii legale, întrucât prin acordarea atât a actualizării cât și a dobânzii legale, s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului produs în patrimoniul reclamanților prin plata cu întârziere a sumelor datorate, prejudiciu care reprezintă echivalentul devalorizării suferite de moneda națională, urmare a inflației.
Repararea acestui prejudiciu s-a realizat prin actualizarea sumelor, neputând fi primită susținerea reclamanților în sensul că dobânda ar reprezenta beneficiul nerealizat, atâta vreme cât obligația plății drepturilor salariale nu este, potrivit dispozițiilor legale, o obligație purtătoare de dobânzi, iar măsura actualizării sumelor acoperă integral prejudiciul pretins de reclamanți, întrucât coeficientul de inflație se calculează începând de la data nașterii dreptului la data încasării sumei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul Ministerul Economiei si Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art.. 304 pct. 7 si 9 din Codul d e procedura civilă, recurentul a arătat, în esență, următoarele:
Instanța a reținut în mod eronat că Ministerul Economiei si Finanțelor are calitate procesuală, în raport de obligațiile acestui minister de elaborare a proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, admițând cererea de chemare în judecată, cu consecința obligării menționatului minister la "alocarea fondurilor necesare".
Instanța a interpretat si a aplicat greșit legea, considerând ca Ministerul Economiei si Finanțelor are calitate procesuala în dosar, deși reclamanții nu sunt și nu au fost angajați ai acestuia, și nu a motivat în nici un fel soluția dată.
Recurentul a apreciat, de asemenea, că argumentele prezentate de către instanța nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii, în sensul art. 261 alin.1 pct.5 Cod proc. civ.
Simpla enumerare a mai multor articole din nr.HG 386/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor, precum și din Legea nr. 500/2002, nu poate fi considerată o motivare a hotărârii, respectiv a soluției de admitere a cererii de chemare în judecată.
Sentința este criticabilă, s-a mai susținu, și în ceea ce privește fondul cauzei, sub următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice in temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale Ministerului Justiției in temeiul unui titlu executoriu se realizează din sumele aprobate prin bugetul său - fără nici o legătura cu competențele Ministerului Economiei și Finanțelor în materie de buget.
În plus, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Este lipsit de relevanță faptul că, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite - si nu la cererea persoanelor fizice.
Astfel, in opinia recurentului părți in dosar trebuie sa fie numai reclamantul - persoana fizica, si paratul - instituția publica angajatoare, urmând ca in cazul admiterii acțiunii, instituția publică parată, în calitate de ordonator principal de credite să solicite Ministerului Economiei și Finanțelor o rectificare bugetara în acest sens, prin întocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.
Față de aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și cererii de chemare in judecata ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
În subsidiar, și pe fondul cauzei, recurentul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.
Recurentul a făcut referire la adoptarea unui act normativ cu caracter de normă specială, respectiv Ordonanța de Urgenta nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției
Potrivit art.3 alin.1 acest act normativ, "Plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției, se va realiza, eșalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, modalitatea de eșalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție."
Prin Ordinul comun nr. 3774/22.08.2008 privind modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute in titlurile executorii emise la intrarea în vigoare a Ordonanței de a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, a fost reglementată modalitatea de executare a hotărârilor obținute de personalul din justiție.
Ministerul Economiei si Finanțelor și-a respectat obligațiile legale stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.75/2008, respectiv Ordinul nr. 3774/22.08.2008, în sensul căa procedat Ia rectificarea bugetului Ministerului Justiției, alocând credite bugetare in suma de 280 milioane lei, pentru plata primei transe de 30%, așa cum se prevede la art. 2 din Ordinul comun nr. /22.08.2009.
În același sens, pentru plata transelor aferente lunilor martie 2009 si octombrie 2009, sumele rezultate din titluri executorii definitive au fost prevăzute in proiectul de buget al Ministerului Justiției pe anul 2009.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 3041.pr.civ. Curtea constată că recursul sunt nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În mod just instanța de fond a constatat că Ministerul Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice) are calitate procesuală pasivă și a dispus obligarea sa la alocarea fondurilor necesare plății sumelor datorate reclamanților cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, din indemnizația de încadrare brută lunară.
Astfel cum în mod corect a stabilit instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Totodată, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
De asemenea, în raport de dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
În plus, dispozițiile art.131 din Legea nr.304/2004, republicată privind organizarea judiciară sunt în sensul că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale atunci când a constatat că se impune obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamantei cu titlu de spor de stres și suprasolicitare neuropsihică, tocmai în considerarea atribuțiilor ce revin menționatului minister potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice în circuitul sumelor datorate magistraților.
concluziei primei instanțe rezultă inclusiv din împrejurarea că a fost necesară participarea Ministerului Finanțelor Publice la punerea în aplicare a nr.OUG 75/2008, prin emiterea, împreună cu ordonatorii principali de credite, a Ordinului comun prin care a fost stabilită modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției. Mai mult decât atât, obligația stabilită de instanță nu excede atribuțiilor recurentului, astfel cum rezultă din chiar motivele de recurs, în care se arată că Ministerul Finanțelor Publice și-a adus la îndeplinire obligațiile, procedând la rectificarea bugetului ordonatorului principal de credite, căruia i-a fost alocată suma de 280 milioane lei.
Așa fiind, Curtea reține că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că nici acesta nu poate fi primit.
Instanța de fond a expus în considerentele sentinței recurate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care a înlăturat apărările părților, argumentele avute în vedere susținând dispozitivul cu care sunt în deplină concordanță. Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că aceste motive ar fi contradictorii ori străine de natura pricinii.
În privința Ministerului Finanțelor Publice, prima instanță nu a admis vreo cerere de chemare în garanție, astfel încât criticile formulate în acest sens sunt lipsite de suport.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că în mod corect prima instanță a admis cererea reclamanților, constând caracterul întemeiat al pretențiilor formulate, inclusiv prin raportare la decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art. 329 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârâtMinisterul Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr.293 din data de 14.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (5175/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, Langă, și intimatul-pârâtMinisterul Justiției și Libertăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /tehnored.
2 ex./07.07.2009
Jud.fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
