Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4310/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1842/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4310/
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.232 din 05 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(7640/2008), în contradictoriu cu intimații reclamanți, losefina, și intimații pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, având ca obiect - drepturi bănești, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic lozefina, cu delegație atașată la fila 79 dosar, lipsind recurentul reclamant Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, intimații reclamanți, losefina, și intimații pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata reclamantă, a depus la dosar concluzii scrise, prin serviciul registratură al acestei secții, precum și faptul că recurentul reclamant Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 232/5.11.2008 pronunțată în dosarul nr-(7640/2008), și îndreptată material prin încheierea de ședință din data de 3.12.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 18.11.1999 - iulie 2005 și respinge cererea privind drepturile aferente acestei perioade, ca prescrisă; a respins excepția inadmisibilității cererii; a admis în parte cererea reclamanților, -, - și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL ECONOMIEI FINANȚELOR, chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI Șl FINANȚELOR; a obligat pârâții Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de lângă Tribunalul București să plătească, în raport de perioadele de încadrare, un spor de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar reclamanților, și, începând cu luna august 2005 la zi și în continuare, reclamantei, începând cu 1.10.2007 la zi și în continuare, reclamantei începând cu 15.01.2008 la zi și în continuare și reclamantei losefina începând cu 1.02.2008 la zi și în continuare, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; obligat pârâții Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților; a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor; a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare în vederea efectuării plăților; a respins cererile formulate de reclamanții, și, ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătii magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și a drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată î Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului afa probată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele auto judecătorești, republicată.
Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvern nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaptează elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își încet aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
în acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr.XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 23/1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 a Constituției României.
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Așadar, pe de o parte, decizia înaltei Curți de Casație și Justiție -prin care se reține că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a OG. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin OG. nr. 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin OG. nr. 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul OG. nr. 8/2007. Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, nu poate fi primită susținerea pârâtului Parchetul de lângă înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că drepturile pretinse d reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare nr.OG 8/2007 astfel că urmează a fi respinsă și excepția inadmisibilității cererii invocată sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, având în vedere calitatea reclamanților de personal auxiliar de specialitate, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru acordarea acestui spor astfel încât, a admis acțiunea și a obligat pârâții Parchetul de pe lângă înalta Curte Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Parchetul de pe lânga Tribunalul București, în raport de perioadele încadrare, la plata unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de baza brut lunar pâna la data pronunțării prezentei hotărâri, 05.11.2008, și în continuare.
În raport de dispozițiile art. 161 alin. (4) din Codul muncii, Curtea a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la acoperirea integrală a prejudiciului ce le-a fost produs prin neplata drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege, cu includerea sporului de 50%, astfel că va obliga pârâții la plata actualizării sumelor acordate prin prezenta acțiune, cu rata inflației la data plații efective.
A fost admisă de asemenea solicitarea reclamanților privind înscrierea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă, atâta vreme cât, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta.
Curtea constatând că este întemeiată și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție a admis-o, obligându-l pe acest pârât să aloce ordonatorilor principali de credite sumele necesare efectuării plăților.
Curtea a respins cererile reclamanților, și ca neîntemeiate întrucât, în prezent, aceștia nu au calitatea de personal auxiliar de specialitate, ci conex, și prin urmare nu aparțin unei categorii profesionale ce a beneficiat de acest spor prin Legea nr. 50/1996.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat recurs motivat recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Prin recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice formulează asupra sentinței următoarele critici:
- În mod nelegal a dispus instanța de fond plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
- În mod nelegal nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la acest capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariate sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciem că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, apreciem că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, apreciem că această obligație nu este întemeiată si nu se justifică.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, solicităm respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă, singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Față de cele expuse, solicită recurentul respingerea cererii privind înscrierea în carnetele de muncă a drepturilor salariale acordate de instanța fond.
Prin recursul formulat, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, critică sentința pronunțată pentru următoarele motive:
- Hotărârea primei instanțe nu este motivată și este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motive prevăzute de disp. art.304 pct.7.9 Cod procedură civilă.
Argumentele prezentate de către instanța nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii, in sensul pe care aceasta noțiune il are potrivit art. 261 alin.l pct.5 Cod proc.civ. - "Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde (5) motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."
Simpla enumerare a mai multor articole din nr.HG 386/2001 privind organizarea si funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor, precum si din Legea nr. 500/2002, nu poate fi considerata o motivare a hotărârii, respectiv a soluției de admitere a cererii de chemare in garanție.
În aceste condiții, invocă excepția inadmisibilitatii cererii de chemare în garantie formulata de către MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE GA ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE.
In speța, este evidenta inexistenta identității dintre ceea ce a solicitat reclamantul paraților, si ceea ce solicita paratul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE de la MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, in calitate de chemat in garanție.
MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE nu face dovada existentei faptului ca MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR ar avea o obligație de garanție sau de despăgubire, in ipoteza in care ar pierde procesul.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE are calitatea de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr.500/2000 ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele ce trebuie aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor ierahic inferioare.
Prin urmare, este lipsit de relevanta, in speța, faptul ca, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite - si nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora.
MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, in exercitarea atribuțiilor sale reglementate de lege, este titularul unei obligații de diligenta, aceea de a întocmi proiectul de a bugetului de stat pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, acesta urmând sa fie supus dezbaterii in parlament. Nici un moment MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR nu este deținătorul unei obligații de rezultat, constând in alocarea efectiva a unor sume către solicitanți, astfel ca o hotărâre judecătoreasca prin care acesta ar fi obligat la acest lucru, reprezintă in opinia noastră o modificare sau completare a legii, ceea ce echivalează cu incalcarea principiului separației puterilor in stat, principiu reglementat de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Astfel, in opinia sa parti in dosar trebuie sa fie numai reclamantul -persoana fizica, si paratul - instituția publica angajatoare, urmând ca in cazul admiterii acțiunii, instituția publica parata, in calitate de ordonator principal de credite sa solicite MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR o rectificare bugetara in acest sens, prin intocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.
Cu titlu de practica, invocă decizia înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 39/09.01.2008, pronunțata in dosarul nr- si alte decizii similiare pronunțate in cauze cu același obiect.
Menționează ca in acest domeniu a fost adoptat un act normativ cu caracter de norma speciala, respectiv Ordonanța de urgenta nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.
Prin Ordinul comun nr.3774/22.08.2008 privind modalitatea de esalonare a plății sumelor prevăzute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.75/2008 privind stabilirea unor masuri pentru soluționarea unor aspecte financiare in sistemul justiției, a fost reglementata modalitatea de executare a hotărârilor obținute de personalul din justiție.
Astfel, potrivit art. 1 alin.2 din respectivul ordin acesta se aplica atat pentru drepturile salarale stabilite prin hotărâri judecătorești, cat si pentru dobânzi, penalitati sau alte sume acordate, calculate pana la data plații efective, precum si pentru cheltuielile de executare.
Având in vedere dispozițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008 si Ordinului nr.3774/22.08.2008, plata drepturilor salarale din sistemul de justiție, recunoscute prin hotărâri judecătorești, vor fi achitate eșalonat de ordonatorii de credite din sistemul de justiție, din bugetele acestora, urmând ca fondurile sa fie alocate prin legile de rectificare si prin legea bugetului.
Deoarece art.2 lit. a) din Ordinul nr.3774/22.08.2008 menționează faptul ca, prima transa in procent de 30% se va achita in luna octombrie 2008, prin Ordonanta de urgenta nr. 112/2008, s-a procedat la rectificarea bugetului pe nul 2008.
Prin urmare, Ministerul Economiei si Finanțelor si-a respectat obligatiile legale stabilite prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.75/2008, respectiv Ordinul nr. 3774/22.08.2008, in sensul ca a procedat la rectificarea bugetului Ministerului Justiției, alocând credite bugetare in suma de 280 milioane lei, pentru plata primei transe de 30%, asa cum se prevede la art. 2 din Ordinul comun nr. 3774/22.08.2009.
In același sens, pentru plata transelor aferente lunilor martie 2009 si octombrie 2009, sumele rezultate din titluri executorii definitive au fost prevăzute in proiectul de buget al Ministerului Justiției pe anul 2009.
În cauză, au depus concluzii scrise intimata-reclamantă solicitând respingerea recursurilor declarate, precum și recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, arătând că, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că 126 alin.3 din Constituție, înalta Curte de Casație si Justiție are competenta de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației si echilibrului puterilor. consacrat de ort. 1 alin. 4 din Constituția României.
înalta Curte de Casație si Justiție nu poate sa instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Deci, începând cu data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial se va proceda în consonanță cu dispozițiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, conform cărora "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 14 teza I din Legea nr. 47/1992, republicată, "Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii, civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale".
Soluția instanțelor de judecată în aceste probleme se întemeiază pe deciziile înaltei Curți, de Casație și Justiție având ca obiect drepturi din recursuri în interesul legii, constatându-se opozabilitatea acestor soluții față de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație.
Prin decizia Curții Constituționale se statuează cu autoritate de lucru judecat, în mod definitiv și obligatoriu, că exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție de către înalta Curte de Casație și Justiție nu este compatibilă cu ". instituirea, modificarea, abrogarea unor norme juridice cu putere de lege".
Așadar, temeiul soluției previzibile a instanței de judecată contravine atribuțiilor constituționale ale instanței supreme ce stau la baza acesteia.
Prin urmare prin decizia instanței de control constituțional s-a statuat că înalta Curte de Casație și Justiție și-a depășit competența legală iar hotărârile sale au o autoritate determinantă în soluțiile pronunțate de instanțele de judecată, acestea și-au exercitat posibilitatea de apreciere și de alegere în limitele statuate prin hotărârile dispuse în recursurile în interesul legii.
Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele cu acest obiect strict prin prisma elementelor de legalitate fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă. Prin prisma celor expuse, solicită soluționarea cauzei fără raportare la interpretarea dată de înalta Curte de Casație și Justiție.
Decizia Curții Constituționale relevă două dimensiuni: una de competență, ce cade în sarcina înaltei Curți de Casație și Justiție și o alta de legiferare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, potrivit art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a pronunțat o sentință corectă și legală.
În mod corect instanța de fond a obligat pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație și a cheltuielilor de judecată.
Neacordarea acestui spor la care reclamanții aveau dreptul a cauzat acestora un real prejudiciu, iar prin actualizarea sporului de 50% la care aceștia aveau dreptul, care a suferit o erodare a valorii reale datorită procesului inflaționist, se acoperă astfel prejudiciul efectiv suferit de aceștia.
Conform prevederilor OG nr.22/2002 recurentul este obligat la plata sumelor prevăzute în sentință, prin care s-a dispus de asemenea obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor de bani stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește criticile aduse de recurent hotărârii instanței de fond privind obligarea acestuia la rectificarea carnetului de muncă al reclamantului, acestea sunt nefondate, instanța având în vedere la pronunțarea soluției prevederile art.6 din Decretul nr.92/1976, fiind esențial a se menționa în carnetul de muncă aceste sporuri, având în vedere că, prin acest document, se consemnează parcursul în muncă al unei persoane, drepturile salariale de care a beneficiat, și care au consecințe asupra drepturilor de asigurări sociale ale oricărui angajat.
În privința motivelor de recurs invocate de recurentul-pârât pârât Ministerul Finanțelor Publice,Curtea le-a găsit neîntemeiate, instanța de fond stabilind corect situația de fapt și de drept, urmând a fi respins ca nefondat recursul declarat cu următoarea argumentare:
Potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală. In cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă si cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct.(l) dIn Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art.19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale instanțelor si parchetelor in temeiul unui titlu executoriu (inclusiv hotărârea judecătoreasca) se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora - fara nici o legătura cu competentele Ministerului Finanțelor Publice in materie bugetara.
Față de cele reținute în precedent, cum în cauză nu se regăsesc motive de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod procedură civilă și nici motive de ordine publică, prevăzute de art.306 din același cod, Curtea în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.232/5.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, - și și intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
23.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
