Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4428/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi 992/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4428/
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți, -, (), și împotriva sentinței civile nr. 442 din 12.12.2008 pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- (format vechi nr.7315/008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel București, Tribunalul București și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenții-reclamanți, -, (), și, intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 08.05.2009 de către intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, în dublu exemplar.
De asemenea, se învederează că recurenta-reclamantă a fost citată pentru termenul de azi cu mențiunea de a semna cererea de recurs, sub sancțiunea anulării cererii, obligație procesuală neîndeplinită până la acest termen de judecată.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții-reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform art.242 alin. 2 Cod de procedură civilă, reține cauza în pronunțare pe excepția nulității cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă, pentru nesemnare, și pe fondul recursului formulat de ceilalți recurenți-reclamanți.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.04.2008 sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanții, -, (), și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale constând în sporul de lucru la calculator, respectiv 15 % din salariul de bază brut, începând cu decembrie 2004 până la zi și în continuare; actualizarea drepturilor bănești în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora; obligarea paraților la a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă; acordarea a 3 zile în plus la concediul ce odihna, începând cu data introducerii acțiunii, precum și cu trei ani înaintea acestei date; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății sumelor neîncasate.
Prin încheierea din Camera de consiliu de la data de 30.06.2008, în considerarea dispozițiilor OUG nr. 75/2008, cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel București unde a fost înregistrată la data de 11.09.2008 sub nr-.
Prin sentința civilă nr.442/12.12.2008, Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dmis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei decembrie 2004 - 08.04.2005 și respinge cererea privitoare la acestea, constatând intervenită prescripția extinctivă; a espins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, privind pretențiile ulterioare datei de 08.04.2005.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, nalizând excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției pentru pretențiile aferente perioadei decembrie 2004-08.04.2005, a reținut că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.1 alin.1 coroborat cu cele ale art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termenul de 3 ani.
De asemenea, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererea având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată este unul patrimonial, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada decembrie 2004 - 08.04.2005, având în vedere data introducerii acțiunii (08.04.2008).
Trecând la examinarea temeiniciei celorlalte pretenții deduse judecății, în raport de susținerile reclamanților și apărările invocate de pârâtul Ministerul Justiției, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au invocat faptul că, prin neacordarea sporul de lucru la calculator de 15 % din salariul de bază brut, sunt supuși unei discriminări în raport cu alți salariați din alte domenii care beneficiază de acesta.
Sporul sus menționat nu este însă reglementat în favoarea reclamanților, ca drept distinct, prin nici un act normativ.
Referitor la același aspect, instanța a avut în vedere și faptul că prin decizia nr.819/3.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a constatat următoarele: "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea Constituțională a apreciat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, precum și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Având în vedere decizia sus menționată, caracterul său obligatoriu (art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992), și constatând că nu există nici un text legal care să stabilească în beneficiul personalului auxiliar sporul pentru lucrul la calculator, neputând fi reținută nici existența discriminării pretinse de reclamanți, care nu se găsesc într-o situație analoagă cu ceilalți salariați, fiind beneficiarii unei legi speciale de salarizare (OG nr.8/2007), instanța a apreciază neîntemeiat acest capăt de cerere.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere prin care reclamanții au solicitat acordarea a 3 zile în plus la concediul ce odihnă, instanța a constatat că izvorul acestei pretenții îl constituie prevederile art.142 din Codul muncii, în conformitate cu care "alariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare".
Reclamanții fac însă parte din categoria personalului auxiliar de specialitate și sunt supuși prevederilor art.65 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, potrivit cărora personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare.
Dispoziția legală sus menționată are un caracter special, derogatoriu de la normele generale prevăzute de legislația muncii, sens în care sunt și prevederile art.1 alin.2 din Codul muncii: " Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii".
Ca argument suplimentar, instanța a avut în vedere și prevederile Legii nr.130/1996, care în art.12 alin.1 instituie regula potrivit căreia, pentru salariații instituțiilor bugetare, nu se pot negocia, prin contractele colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin lege.
Concluzionând, s-a reținut că durata concediului de odihnă pentru personalul din sistemul autorității judecătorești este prevăzută de legislația specifică acestei categorii profesionale, fiind, în cazul reclamanților, de 30 de zile lucrătoare.
Împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat recurs la data de 06.01.2009, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 05.02.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs neîntemeiate în drept între cele limitativ prevăzute de dispozițiile art.304 Cod pr.civilă, se critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și, rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Arată recurenții-reclamanți că din anul 2003 munca lor se desfășoară la calculator peste 80% din timpul programului zilnic, fără însă a fi remunerați corespunzător acestei situații, așa cum sunt acordate sporuri de către alți angajatori salariaților din domeniul sanitar, industriei chimice și petrochimice, din administrația locală. De altfel, în baza unor ordine interne beneficiază de acest spor personalul auxiliar de specialitate din serviciul de contabilitate și informatică al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și salariații Ministerului Justiției.
În atare situație, față de acești din urmă salariați există o discriminare a personalului din instanță, fiind cunoscut că urmare informatizării instanței de judecată grefierii, specialiștii IT,etc. prin atribuțiile lor de serviciu lucrează permanent și nemijlocit în aceste sisteme informatice. Astfel, sunt expuși riscului de radiații de la utilizarea calculatorului.
Nici împrejurarea că li se plătește un alt spor pentru condiții grele, adică, nu poate fi o exonerare de la plata sporului pretins, acestea fiind datorate unor cauze diferite. Li se cuvine așadar dreptul solicitat, precum și 3 zile în plus la concediul de odihnă anual.
În fine, arată recurenții-reclamanți că în cauză se aplică principiul priorității dreptului comunitar în sensul că de la 1 octombrie 2006 angajatorii au obligația să asigure o serie de condiții pentru lucrătorii care utilizează în activitatea lor echipamente cu ecran de vizualizare, Directiva 1990/270/CEE fiind transpusă în dreptul românesc prin HG nr.1028/2006.
La data de 05.05.2009, intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din 05.05.2009, Curtea a constatat faptul că cererea de recurs nu este semnată de recurenta-reclamantă și, în conformitate cu dispozițiile art.133 Cod pr.civilă, a acordat acestei părți un termen în interiorul căreia să complinească lipsa semnăturii. Întrucât recurenta nu a înțeles să se prezinte în fața Curții la termenul de judecată din 16.06.2009, pentru a semna declarația de recurs și nici nu a prezentat cauzei un înscris prin care să declare însușirea recursului, va fi admisă excepția nulității cererii de recurs declarată de această parte.
Examinând motivele de recurs formulate de ceilalți recurenți-reclamanți față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Ca o primă observație, Curtea constată că prin motivele de recurs amplu prezentate de recurenții-reclamanți, aceștia nu formulează propriu-zis critici împotriva hotărârii instanței de fond, împotriva considerentelor de fapt și de drept pentru care pretenția a fost respinsă. Deși cererea de chemare în judecată prezintă într-o manieră succintă argumentele de fapt ale reclamanților, dar și temeiul de drept invocat, prin motivele de recurs se extinde practic cuprinsul acțiunii aducând alte argumente de fapt dar și alte argumente juridice ce vizează directivele comunicare, documentele internaționale asumate de România sau legislația internă ce reglementează condițiile vătămătoare de muncă (Legea nr.319/2006), fără însă a critica hotărârea atacată.
Într-o manieră generală, hotărârea instanței de fond este criticată pentru nelegalitate de către reclamanți sub aspectul unei greșite interpretări a legilor în vigoare referitoare la sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, în speță sporul pentru munca la calculator, precum și pentru greșita apreciere a inexistenței unei stări de discriminare.
Recursul va fi așadar analizat în limitele prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În cuprinsul acțiunii, reclamanții au arătat că sporul de 15% din salariul de bază brut lunar pentru lucrul la calculator li se cuvine de către angajator în temeiul HG nr.1028/2006, munca în instanță fiind informatizată. Pe de altă parte, s-a invocat o stare de discriminare față de alte categorii de salariați din alte ramuri care beneficiază de spor.
Instanța de fond a respins acțiunea, constatând că salarizarea personalului auxiliar de specialitate din instanțe se face în baza unor legi speciale, respectiv Legea nr.567/2004 și OG nr.8/2007, care prevăd exhaustiv drepturile de natură salarială sau de altă natură cuvenite acestei categorii profesionale. În egală măsură, s-a apreciat că recunoașterea în favoarea altor salariați din alte domenii a unui spor exclusiv pentru munca în fața ecranului cu radiații electromagnetice nu poate fi considerată drept situație generatoare de discriminare, pentru că instanța de judecată nu are atribuții în a recunoaște unor salariați drepturi recunoscute prin acte normative altora. În acest sens, a fost invocată decizia nr.818/03.07.2008 a Curții Constituționale care a declarat neconstituționale prevederile art.1, art.2, art.27 din OG nr.127/82000 republicată, în măsura în care permit înțelesul că o instanță de judecată poate aplica norme prevăzute pentru anumite subiecte de drept altora.
În recurs, se precizează că HG nr.1028/2006 reprezintă transpunerea în legislația românească a unei directive comunitare, obligatoriu astfel a fi aplicată după data aderării României la Uniunea Europeană.
Acest raționament este greșit.
HG nr.1028/2006 stabilește cerințele minime de securitate și sănătate în muncă privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare (art.1). Această hotărâre a Guvernului instituie în sarcina angajatorilor obligația de a evalua locurile de muncă, condițiile de securitate și sănătate a lucrătorilor, în special în ceea ce privește eventualele riscuri pentru vedere, probleme fizice și solicitare mentală (art.5). Actul normativ nu prevede vreun cuantum al sporului salarial și nici categoriile de salariați cărora li se aplică. Hotărârea Guvernului transpune Directiva 1990/270/CEE privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare. În concluzie, reprezintă reglementarea cerințelor minime de protecție a salariaților care lucrează cu astfel de echipamente, cerințe minime în acord cu cele stabilite în spațiul european comunitar, hotărârea vizând un subdomeniu al Legii nr. 316/2006, Legea securității și sănătății în muncă
Dacă aceste norme reprezintă reglementarea generală, aplicabilă tuturor salariaților care desfășoară muncă în baza unui contract individual de muncă și întrunește ipoteza normei, se impune a se verifica dacă pentru categoria profesională a personalului auxiliar din instanțe și parchete există reglementări speciale, similare, în legile de reglementare a profesiei și de salarizare.
În acest demers, Curtea constată că personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete îi este recunoscut și achitat lunar un spor de 15% din salariul de bază brut pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase.
Temeiul acordării acestui spor salarial l-a reprezentat inițial art. 48 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, care avea următorul conținut: (1) Pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, în laboratoarele de criminalistică, tipografii, în compartimentele de multiplicare sau în alte locuri de muncă se poate acorda un spor de 15% din salariul de bază brut, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. (2) Locurile de muncă și categoriile de personal în unitățile tipografice și de multiplicare se aprobă de ministrul justiției sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, după caz. (3) Pentru celelalte locuri de muncă, categoriile de persoane și condițiile de acordare se aprobă de ministrul justiției sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, după caz, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase, stabilite în condițiile legii.
Ulterior, prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, s-a menținut sporul. Art. 22 prevede: (1) Pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. (2) Locurile de muncă și categoriile de personal care beneficiază de acest spor se aprobă prin ordin al ministrului justiției, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare și periculoase stabilite, potrivit legii.
Ori, prin ordinul ministrului justiției nr. 910/C/30.03.2007 s-au stabilit locurile de muncă și categoriile de personal care își desfășară activitatea în condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, fiind prevăzute în anexa nr.1. Ministrul a emis ordinul în considerarea dispozițiilor art. 7 și art. 16 alin. 2 din OUG nr. 27/2006, art. 22 din OG nr.8/2007, etc, precum și în baza buletinului de determinare prin expertizare nr. 26/2005 al Direcției de Sănătate Publică B-Biroul de Medicină a muncii.
În anexa nr. 1 ordinului sunt prevăzute următoarele locuri de muncă: 1. birourile în care își desfășoară activitatea judecătorii, personalul auxiliar de specialitate, economic, administrativ etc.; - 5. locurile de muncă dotate cu calculatoare și aparate de multiplicat etc. De asemenea, sunt enumerate și categoriile de personal care beneficiază de sporul de 15%: judecătorii, personalul auxiliar de specialitate, economic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești etc.
Concluzionând față de reglementările expuse mai sus, în favoarea recurenților-reclamanți care au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Tribunalul Bucureștia fost recunoscut și aplicat efectiv sporul de 15% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare de muncă. Prin acest spor se recompensează bănesc ansamblul condițiilor de muncă, după analiza tuturor factorilor care pot cauza vătămarea sănătății și a securității salariaților.
Așadar, a fost recunoscut prin lege, iar după analiza locului de muncă făcut de către angajator prin intermediul specialiștilor în medicina muncii, a fost acordat tuturor grefierilor atât în considerarea condițiilor concrete de muncă, munca cu documente scrise, arhivate, dar și a echipamentelor având ecran de vizualizare.
În acest context, vor fi înlăturate argumentele recurenților-reclamanți referitoare la discriminarea la care sunt supuși față de personalul auxiliar de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și salariații Ministerului Justiției și Libertăților. Dincolo de faptul că nu este dovedită, nu este nici pertinentă câtă vreme beneficiază lună de lună de un echivalent bănesc pentru muncă în fața calculatorului.
Pentru aceste motive, în baza art.312 al.1 coroborat cu art.304 pct. 9 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va păstra hotărârea primei instanțe care a constatat în mod corect lipsa de temei legal a pretențiilor deduse judecății de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 442 din 12.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.7315/008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel București, Tribunalul București și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de recurenții-reclamanți, -, (), și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.09.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
