Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4479/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2267/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4479/
Ședința publică de la 17.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, și împotriva sentinței civile nr.43/16.01.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM și MINSTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Ministerul Finanțelor Publice și având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare, pe excepție și pe cererea de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.43/16.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, statutul magistraților și cel al personalului auxiliar de specialitate precum și drepturile de care aceștia beneficiază, formează obiectul unor reglementări speciale.
Astfel, în mod constant, actele normative au stabilit că aceste categorii profesionale beneficiază de drepturile și are îndatoririle prevăzute de acte normative având un asemenea caracter, însă cu un regim de salarizare distinct față de alte categorii de personal.
Conținutul concret diferit al atribuțiunilor de serviciu ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, conduc la concluzia că nu poate fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte.
În atare condiții, instanța a apreciat că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu acea categorie profesională care beneficiază de confidențialitate, atât timp cât pe lângă obligațiile specifice funcției, salariații din sistemul autorității judecătorești se bucură de o serie de drepturi și beneficii suplimentare care le sunt acordate numai lor, nefiind aplicabile categoriilor de salariați precizate de reclamanți.
Din analiza dispozițiilor legale invocate de reclamanți, rezultă faptul că nu poate fi reținută "situație comparabilă" în raport cu categoriile profesionale cu care pretind că s-ar afla într-o asemenea situație.
Or, potrivit dispozițiilor G nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale și cultural sau orice alte domenii ale vieții politice, condiții care nu sunt întrunite în speța de față.
În consecință, legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de personalul cărora li se acordă iar tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială s-a reținut că obiectul acțiunii drepturi de natură salarială determină competența materială potrivit dreptului comun al muncii conform art.248 din Codul muncii coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. c) Cod proc. civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, și.
În susținerea recursului au arătat că, prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de recurenți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, chiar clasificate sau secrete de serviciu constând de exemplu în date privind interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal al justițiabililor și al colegilor de serviciu (art.2 al.4, 5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului ( ex. cele făcute conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 108/1999), protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic.
Recurenții-reclamanți nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică numită sau aleasă, și deci nefiind demnitari publici se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Acestui din urmă personal însă, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art.13 din OUG nr.57/2000, art.30 al.3 din OG nr. 137/20900, art.3 din OG nr.38/2003, art .13 al.1 din OUG 123/2003, art.3 din OG nr.19/2006, art.15 al.1 din OUG nr.6/2007, art.20 al.3 din Legea nr. 656/2002, art.15 din OG nr. 64/2006, art.13 din OG nr.10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți în mod firesc ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de onfidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii care se supun obligației de confidențialitate indiferent de categoria socio-profesională avută.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate recurenții susțin că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului muncă, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și contraprestației unității bugetare de plată a sporului (în sensul art.155 din Codul muncii ), corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanții. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare a obligației de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor salarizate într-o situație comparabilă. Deci toate persoanele care se află în aceeași situație, a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial sporul de confidențialitate.
Nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii recurenților deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același efectul obligației de confidențialitate impus în mod egal de lege pentru cei ce muncesc.
În consecință, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați deoarece ne aflăm în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
De altfel, doctrina și practica juridică au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale.
Inegalitatea vădită creată prin acordarea sporului de confidențialitate între cei nominalizați expres de textele de vigoare a li se acorda acest spor și magistrații judecători și procurori, este în contradicție și cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 al.1 din Constituția României republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art.23 al.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzute în art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea principiului nediscriminării este că, orice diferență de tratament făcută de stat între persoane aflate în situații similare, trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă, or, neacordarea sporului de confidențialitate persoanelor ce au obținut autorizații ORNIS de acces la informații clasificate, ceea ce constituie un tratament diferențiat aplicat acestora în raport cu cei cărora li se acordă acest spor nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Pentru respectarea dreptului oricărei persoane la egalitate de tratament enumeratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, se pune obligația firească de a repara prejudiciul cauzat reclamanților care au fost lipsiți de echivalentul sporului de confidențialitate pe perioada în care au devenit posesori ai autorizației ORNIS de acces la informații clasificate.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art.3041pr. civ. Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de ÎCCJ s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și, în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportată la art. 9 din codul deontologic al acestora s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar. Cum această decizie este obligatorie pentru instanță și cum autorii acțiunii au calitatea de procurori și respectiv personal auxiliar de specialitate, înseamnă că li se cuvine recunoașterea dreptului la plata sporului de confidențialitate, desigur, corespunzător perioadelor lucrate.
În vederea reparării integrale a prejudiciului creat prin întârzierea în plata sumelor cuvenite, acestea vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență și până la plata efectivă.
Având în vedere dispozițiile Decretului nr. 92/1976, pârâții vor fi obligați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă.
Curtea găsește întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere că între acesta și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă care să justifice obligarea ministerului în sensul solicitat prin acțiune.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 pr. civ. recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în parte în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, și împotriva sentinței civile nr.43/16.01.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM și MINSTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea formulată împotriva acestuia, față de lipsa calității procesuale pasive.
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎCCJ și MINISTERUL PUBLIC - DIICOT la plata către reclamanții a sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația salarială de bază brută lunară pe perioada august 2005 la zi și în continuare, în funcție de perioada în care au avut calitatea de angajați a pârâților, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență la data plății efective.
Obligă pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la soluția excepției necompetenței materiale și la soluționarea cererii de chemare în garanție.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-13.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Amelia FarmathyJudecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
