Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4527/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(2400/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4527/
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.1593 din 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Civilă - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-(6113/2007), în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți TRIBUNALUL TELEORMAN, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect - drepturi bănești, spor de confidențialitate de 15%.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 1593/19.03.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ-Fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâților Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu 25.10.2004 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și în viitor, până la încetarea raporturilor de muncă.
Totodată, pârâtul Tribunalul Teleormana fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să fondurile necesare plății.
S-au respins ca nefondate celelalte pretenții deduse judecății.
Pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice au declarat recurs împotriva sentinței precitate.
În motivarea recursului primului dintre aceștia, s-au arătat, în esență, următoarele aspecte:
1. Instanța a admis acțiunea în baza unor texte legale care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar, respectiv art. 3 din OG nr. 19/2006 aprobată prin Legea nr. 444/2006. Nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate personalului auxiliar al instanțelor judecătorești.
În afara legii nu se poate vorbi despre discriminare în sensul OG nr. 137/2000.
Acordând un drept neprevăzut de lege în beneficiul categoriei profesionale din care face parte reclamanta, Tribunalul a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat un drept salarial neprevăzut în legislația specifică aplicabilă personalului auxiliar.
2. Hotărârea este criticabilă și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9. proc. civ.
Nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi sporul de confidențialitate personalului auxiliar.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
În speță, nu s-a făcut dovada că reclamanta ar avea acces și ar lucra cu documente și informații clasificate.
Categoriile de personal beneficiare ale sporului de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege.
În soluționarea mai multor petiții formulate de magistrați și personalul auxiliar de specialitate - care pretindeau că prin neacordarea sporului de confidențialitate sunt discriminați în raport cu alte categorii de personal beneficiare alee acestui spor - CNCD a emis mai multe hotărâri prin care a statuat că în respectivele situații nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu în sensul OG nr. 137/2000.
Eronat s-a reținut de către instanță existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile OG nr. 137/2000.
Situația magistraților și personalului auxiliar de specialitate nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, ce beneficiază de sporul de confidențialitate.
Ca atare, pretențiile deduse judecății apar ca neîntemeiate.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a arătat următoarele aspecte în motivarea recursului său:
1. Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea legii, în mod greșit fiind respinsă excepția lipsa calității procesuale pasive a MFP.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Drepturile solicitate de reclamantă sunt de natură salarială. Or, potrivit art. 282 din Codul Muncii, într-o asemenea acțiune părți în proces sunt doar reclamanta și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, care au atribuții în salarizarea reclamantei.
Conform art. 28 din Legea nr. 500/2002, proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de Guvern, prin MFP, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite. În speță, Ministerul Justiției are o asemenea calitate.
Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și pe cele de rectificare.
MFP întocmește proiectele de lege în acest sens.
Rezultă că această instituție nu are printre atribuții obligația plății sau alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectelor legilor bugetare.
Trebuie avute în vedere și prevederile art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
În mod greșit și cu încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002, instanța a obligat MFP să aloce fondurile necesare plății.
Legea suscitată nu prevede nici o obligație în acest sens, astfel încât nu există reglementare legală ori obligație contractuală sau de restituire în sarcina MFP în baza căruia acesta să poată aloca fondurile necesare plății.
2. Instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor OG nr. 137/2000, art. 49 din Constituție, art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Contrar celor reținute de instanță, reclamanta nu a fost supusă unui tratament discriminatoriu
În cazul neacordării sporului de confidențialitate nu poate fi reținută o încălcare a OG nr. 137/2000 sau a Constituției, deoarece nu ne aflăm în fața unui drept la sporul respectiv, ca drept recunoscut și ocrotit de lege de care să beneficieze personalul auxiliar de specialitate.
Instanța nu a avut temei legal pentru acordarea acestui spor.
Situația personalului auxiliar de specialitate nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, ce beneficiază de sporul de confidențialitate.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, sesizat cu o speță ce are același obiect, a statuat prin Hotărârile nr. 232/2007 și 318/2007 că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000.
Instanța a pronunțat o hotărâre în baza unor simple prezumții, neexistând nici o probațiune care să stabilească starea de discriminare a reclamantei.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alineatul 1 teza a II-a proc. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, iar în temeiul art. 312 alineatul 1 teza I și art. 304 pct. 9. proc. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare în cauză și a dispozițiilor art. 304/1 proc. civ. (ce permit examinarea pricinii sub toate aspectele de către instanța de control judiciar), Curtea va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și va modifica în parte sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Astfel, criticile exprimate în cadrul primului motiv al recursului promovat de pârâtul MFP nu pot fi primite, neputându-se reține teza lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții în prezentul litigiu.
Din acest punct de vedere este necesar a se preciza că în conformitate cu art. 131 din Legea nr. 303/2004, activitatea instanțelor și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, ceea ce presupune că tot de la bugetul de stat se asigură sumele de bani necesare plății drepturilor salariale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, așa cum sunt cele pretinse prin acțiunea ce face obiectul prezentului proces.
În consecință, ținând seama de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002, din interpretarea cărora rezultă cu claritate că Ministerul Finanțelor Publice are rolul principal în elaborarea proiectelor legilor bugetare, în care trebuie să se prevadă sumele de bani necesare achitării drepturilor salariale ale personalului din justiție, este evident că MFP trebuie să figureze ca parte într-un proces precum cel de față, fiind necesar ca hotărârea judecătorească să-i fie opozabilă. În acest fel Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea fondurilor financiare necesare plății drepturilor bănești pretinse prin acțiune, urmând să avizeze favorabil propunerile ce vor fi făcute în acest scop de ordonatorul principal de credite și să procedeze în mod corespunzător la elaborarea unui proiect de lege de rectificare bugetară.
Dacă recurentul-pârât nu ar avea legitimare procesuală pasivă, s-ar ajunge la situația în care drepturile pretinse prin cererea de chemare în judecată, recunoscute prin Decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, obligatorie potrivit art. 329. proced. civ. nu ar putea fi realizate, căci nu ar exista fondurile financiare necesare, fonduri a căror obținere este asigurată de la bugetul de stat prin intermediul activității desfășurate de MFP, conform atribuțiilor și competențelor sale legale.
Așa fiind, nu are relevanță în cauză faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator principal de credite pentru autoarea acțiunii și nici împrejurarea că aceasta din urmă nu a fost salariata MFP și nu s-a aflat în raporturi juridice de muncă cu această instituție. Importantă este doar împrejurarea că MFP este implicat în procesul care se finalizează prin actul decizional în baza căruia se asigură finanțarea activității sistemului puterii judecătorești.
MFP nu a fost obligat, prin hotărârea recurată, la plata nemijlocită a unor drepturi salariale sau despăgubiri, ci s-a dispus obligarea sa să aloce fondurile financiare necesare efectuării unor atare plăți. În plus, nu se poate susține că nu există bază legală pentru aprobarea efectuării în acest scop a unor cheltuieli din fondurile publice, temeiul legal fiind actele normative indicate în precitata decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite.
Cât privește aspectele detaliate în cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs al MFP, acestea urmează a fi înlăturate ca nefondate, deoarece prin Decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008, s-a statuat că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar."
Această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești conform dispozițiilor art. 329 alineatul 3. proc. civ.
Față de această împrejurare și întrucât intimata-reclamantă face parte din categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate (are calitatea de grefier la Judecătoria Videle ), este evident că soluția primei instanțe de a dispune să se calculeze și să se plătească acesteia drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu 25.10.2004 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, apare ca fiind legală și temeinică.
În raport de cele ce preced, susținerile din cuprinsul acestui motiv de recurs al MFP urmează a fi înlăturate, ele neputând fi luate în considerare deoarece ar însemna să se contravină dispozițiilor unei decizii dată în interesul legii, încălcându-se astfel prevederile imperative și de ordine publică ale art. 329. proc. civ.
Referitor la recursul pârâtului Ministerul Justiției și ținând seama de conținutul art. 304/1 proc. civ. acesta va fi admis, însă doar în parte, instanța de fond dispunând în mod nelegal acordarea sporului de confidențialitate și pentru viitor (adică după data pronunțării sentinței atacate), până la încetarea raporturilor de muncă dintre părți.
Nu există nici un text legal expres pe baza căruia să se poată dispună în sensul plății pe viitor a sporului amintit, iar din conținutul considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite nu rezultă împrejurarea că instanțele judecătorești ar fi îndreptățite să acorde acest spor și după momentul pronunțării hotărârii judecătorești, prin care soluționează un litigiu având ca obiect plata sporului de confidențialitate.
În aceste condiții, în speță sunt aplicabile considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale - decizie obligatorie conform art. 31 din Legea nr. 47/1992 - prin care s-a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă că în lipsa unui text legal expres, instanțele judecătorești nu sunt îndreptățite să creeze noi norme pe cale judiciară ori să le înlocuiască pe cele existente cu prevederi cuprinse în alte acte normative, în scopul de a acorda anumite drepturi salariale (printre care și sporul de confidențialitate) acelor categorii profesionale care nu beneficiază de ele.
În raport de conținutul acestei decizii și de cel al precitatei decizii a ICCJ, instanțele judecătorești pot recunoaște dreptul la plata sporului de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției doar până la data pronunțării hotărârii prin care se dezînvestesc de soluționarea unei astfel de pricini.
Trebuie adăugat și faptul că orice spor este o componentă a salariului în sensul dat acestei noțiuni prin art. 154-155 din Codul Muncii. Or, plata salariului se face persoanei îndreptățite conform art. 161 alin. 1 din Codul Muncii, cel puțin o dată pe lună, însă numai în condițiile în care salariații sau cei asimilați lor și-au îndeplinit în prealabil obligațiile ce le revin.
Nu se poate dispune acordarea pe viitor a salariului sau a vreunui element component al acestuia, căci într-o asemenea situație nu se poate vorbi despre existența unui prejudiciu actual și cert, ci doar a unuia eventual (care nu îndeplinește cerințele necesare pentru a fi reparat, așa cum în mod constant se arată în jurisprudență și în doctrină).
În același sens, urmează a se ține seama de prevederile art. 161 alineatul 4 din Codul Muncii, din interpretarea cărora reiese că neplata salariului dă dreptul doar la despăgubiri, fără a se crea posibilitatea pentru salariați ori cei asimilați de a pretinde achitarea anticipată a salariului.
Cele ce preced justifică admiterea recursului pârâtului Ministerul Public în sensul modificării în parte a sentinței atacate și respingerii ca neîntemeiate a pretenției având ca obiect acordarea în continuare (pe viitor) a sporului de confidențialitate.
Cât privește celelalte critici expuse în motivarea aceluiași recurs, ele vor fi înlăturate ca neîntemeiate pentru aceleași argumente care au justificat neluarea în seamă a celui de-al doilea motiv al recursului MFP, argumente decurgând în principal din conținutul considerentelor și dispozitivului Deciziei nr. 46/2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1593/19.03.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ-Fiscal.
Admite recursul formulat contra aceleiași sentințe de recurentul-pârât Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimații-pârâți Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel București.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată pretenția privind acordarea sporului de confidențialitate pe viitor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./10.07.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
