Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4568/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(2530/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4568/
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți, ( ), împotriva sentinței civile nr.3930 din 09 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.31000/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect - drepturi bănești, spor de 15%.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 18.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3930/09.05.2008 pronunțată în dosarul nr.31.000/3/LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții:, ( ), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată prin întâmpinare, apreciind că este întemeiată având în vedere că reclamanții nu se află în raporturi juridice de muncă cu instituția precizată și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâtul sus menționat ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au calitatea de grefieri în cadrul Curții de APEL BUCUREȘTI și au solicitat acordarea sporului de 15% pentru confidențialitate prevăzut de art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salarale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2004, cu toate că actul normativ a intrat în vigoare la data de 1.02.2006.
Tribunalul a reținut că cererea reclamanților contravine principiului neretroactivității legii consacrat în art.15 al.2 din Constituția României, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.
S-a reținut totodată că în versiunea inițială, art.3 al.1 din OG nr.19/2006 prevedea că, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv salariul de bază.
După intrarea în vigoare a Legii nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006, prevederile art.3 al.1 din OG nr.19/2006 au fost modificate în sensul că, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
S-a constatat în consecință că funcționarul public cu statut special reprezintă o categorie profesională creată în baza dispozițiilor Legii nr.360/2002 privind statutul polițistului. Prin urmare, reclamanții nu au calitatea de cadre militare în activitate, de militari angajați pe bază de contract sau funcționari publici cu statut special și nici de personal civil într-o instituție militară.
S-a apreciat că în cazul neacordării sporului de confidențialitate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor, nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG nr.137/2000, a dispozițiilor constituționale și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege - deoarece nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi acest spor personalului auxiliar de specialitate al instanțelor.
Pentru a exista discriminare, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Astfel, dreptul la sporul de confidențialitate nu face obiectul art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006 consacră expres la art.1 că: "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație". Prin urmare, acest text de lege nu este incident în cauză câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
Nu face obiectul reglementării constituționale din art.16 (cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări) întrucât, Curtea Constituțională a statuat în numeroase decizii de speță, printre care și Decizia nr.108/2006 în care "Curtea constată că sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții"
Instanța de fond a apreciat că nu există discriminare în raport cu prevederile art.1 al.3 din OG nr.137/2000 care prevede că "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile" - având în vedere următoarele:
Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin lege specială.
Situația acestei categorii de personal (auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor) nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr.360/2002 deoarece: Statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite; Instituțiile din care fac parte organele judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ele constituind o categorie distinctă de autorități publice; Categoriile de informații pentru care se acordă acest spor la care se referă OG nr.19/2006 sunt informații clasificate și sunt diferite de cele la care se referă Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar, și anume informații confidențiale.
Informațiile clasificate au regim special reglementat de Legea nr.182/2002 și sunt definite ca fiind "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate"
Situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici întrucât: Statutul funcționarilor publici, drepturile și obligațiile sunt reglementate prin acte normative diferite (Legea nr.188/1999, OG nr.6/2007 privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici); OG nr.6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționari publici și anume: funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ - prin urmare, acest text de lege nu se referă la alte categorii de salariați din sistemul public precum personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.
Situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a membrilor plenului și altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor deoarece: statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin Legea nr.656/2002; Categoria de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate intră în categoria informațiilor clasificate așa cum sunt denumite de Legea nr.182/2002 și sunt total diferite de informațiile confidențiale pe care le gestionează personalul auxiliar de specialitate, conform Legii nr.567/2004.
Situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor nu poate fi comparabilă nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național Pentru combaterea discriminării întrucât: Statutul acestora, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite (OG nr.137/2000 prin care se stipulează în art.30 al.3 faptul că aceste categorii de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului și OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici și OG nr.24/2000).
Pentru toate considerentele mai sus amintite, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea deoarece prima instanță a apreciat că nu pot fi reținute susținerile reclamanților potrivit cărora între personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare atât timp cât diferența de tratament instituit prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportarea la deosebirile dintre aceste grupuri de salariați.
În acest sens a statuat de nenumărate ori și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în acord și cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenții susțin în esență că hotărârea instanței de fond este consecința unei interpretări greșite a dispozițiilor legale aplicabile în materie. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că reclamanții din cauza dedusă judecății fac parte din personalul sistemului justiției, respectiv personal auxiliar de specialitate. Prin prisma îndatoririlor de serviciu le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate conform art.99 lit.d din Legea nr.303/2004, art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, art.9 din Codul deontologic, obligație care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Ori, din analiza activităților concrete pe care le desfășoară în virtutea atribuțiilor de serviciu, prin însăși natura activității desfășurată de reclamanți aceasta implică administrarea (sau cel puțin contactul) cu informații confidențiale (unele clasificate secret de serviciu) de exemplu date privind arestări, percheziții domiciliare, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor dată cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu. Drept urmare și personalul auxiliar din justiție, din categoria cărora fac parte și recurenții-reclamanți contribuie efectiv prin natura serviciului la păstrarea și apărarea confidențialității - art.1 din Legea nr.567/2004.
Se impune a se avea în vedere, totodată că sistemul de salarizare este guvernat de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea sau cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. În realitate pentru aprecierea existenței discriminării relevanță are doar criteriul justificativ generator al stimulentului financiar, îndeplinirea obligației de confidențialitate. În consecință, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație, a depunerii unei activități în muncă, cu efectul juridic al exercitării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască același element salarial - sporul de confidențialitate de 15%, în temeiul art.295 alin.2 din Codul muncii și recurenților-reclamanți, raporturile lor juridice de muncă fiind guvernate de Codul muncii, ca angajați ai unei instituții finanțate integral de la bugetul de stat. Apreciază recurenții reclamanți că nu este admisibil să se impună să respecte obligația de confidențialitate, dar totodată să suporte și nesocotirea dreptului lor corelativ, dreptul la plata sporului de confidențialitate. În contextul în care legea impune obligația de confidențialitate tuturor celor care prestează astfel, în baza unui raport de muncă consideră recurenții că sunt pe deplin îndreptățiți la plata sporului în discuție, o interpretare contrară în sensul neplății, ca o consecință a nedatorării, fiind de natură să încalce flagrant principii constituționale precum non discriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la un salariu pentru munca prestată.
Prin soluția adoptată de prima instanță se perpetuează discriminarea la care sunt supuși recurenții-reclamanți, situație evident nedorită de legiuitor care a prevăzut ca unic criteriu în justificarea obiectivă și rezonabilă pentru acordarea sporului - îndeplinirea obligației de confidențialitate - categoria socio-profesională nefiind resortul, obiectivul și elementul generator, fundamental al stabilirii și acordării sporului salarial în discuție. Împrejurarea că sporul de confidențialitate nu a fost prevăzut prin lege pentru personalul din sistemul justiției reprezintă evident o lacună legislativă la a cărei invocare instanța este oprită conform art.3 Codul civil și art.4 din Legea nr.303/2004. Față de această lacună legislativă, stabilirea cuantumului despăgubirilor la plata cărora apreciază recurenții că sunt îndreptățiți, trebuie realizată prin analogie, în vederea respectării principiului unei juste și integrale despăgubiri.
Pentru a opera o reparație integrală a prejudiciului real suferit de reclamanți prin privarea de acest drept salarial se solicită să se dispună actualizarea sumelor cu indicele de inflație pentru perioada solicitată conform dispozițiilor art.1084 cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii. În cauză, se apreciază că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea unor discriminări.
Nelegal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât deși nu există raporturi de muncă între recurenții-reclamanți și acest pârât, Ministerul Economiei și Finanțelor este instituția care în baza Legii nr.500/2002 răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare bugetară, astfel încât acest pârât trebuia să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Se conchide, în finalul recursului declarat că instanța de control judiciar se impune să acorde sporul în discuție și din perspectiv art.23 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strassbourg - 3.05.1996 ratificată de România prin Legea nr.74/1999, art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile bănești anterioare datei de 17 septembrie 2004, raportat la prevederile art.1,3,7,8 din Decretul nr.167/1958 și art.283 Codul muncii.
Prealabil, Curtea a soluționat cu prioritate această excepție și a admis-o raportat la dispozițiile sus menționate cât și la prevederile art.166 Codul muncii ce statuează că acțiunea cu privire la drepturile salariale se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Aplicând în speță aceste prevederi legale rezultă că orice pretenții cu caracter salarial pot fi formulate în cadrul unui termen de cel mult trei ani de la momentul când s-a născut dreptul la încasarea lor, ceea ce înseamnă că prin hotărârile judecătorești pronunțate în această materie pot fi acordate drepturi salariale cuvenite pentru un interval de maxim 3 ani anterior formulării acțiunii, sens în care evident este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile salariale anterioare datei de 17.09.2004.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată pe fondul dreptului dedus judecății, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul doar pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prin Decizia nr.46 din 15 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție constituită în Secțiile Unite "s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora ce constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă și cum autorii acțiunii au calitatea de personal auxiliar de specialitate, înseamnă că li se cuvine recunoașterea dreptului la plata sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, nelegal statuând prima instanță pe acest aspect.
Pentru acoperirea prejudiciului suferit de recurenții-reclamanți, Curtea consideră întemeiată și solicitarea acestora de acordare a drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflație față de dispozițiile art.269 raportat la art.295 alin.1 Codul muncii. Actualizarea sumelor de bani, în funcție de indicele de inflație se cuvine persoanelor prejudiciate, pentru a se asigura o reparare integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturi de muncă. A nu ține seama de devalorizarea monedei naționale ar însemna crearea unui nou prejudiciu, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în acest interval de timp.
De asemenea, în baza art.1 alin.2 din Decretul nr.92/1976, Curtea va obliga pârâtul Tribunalul Călărași să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant cu privire la sporul acordat prin prezenta hotărâre.
Raportat la prevederile art.20 din Legea nr.500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor acordă anual ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiției fonduri bănești pentru salarizarea judecătorilor, având obligația de a asigura pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acoperirii salariilor, neavând relevanță sub acest aspect că nu există raporturi de muncă între reclamanți și acest pârât.
De asemenea, aceste sume sunt transferate de la fiecare tribunal prin intermediul direcțiilor județene de finanțe publice.
Nu se justifică însă acordarea sporului salarial și pentru viitor, legală fiind soluția primei instanțe pe acest aspect. Se va avea în vedere în acest sens că ulterior momentului promovării prezentei decizii obiectul cererii de chemare în judecată nu este reprezentat de o creanță certă, lichidă, exigibilă și totodată că situația în speța dedusă judecății nu este similară celei privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, întrucât dispozitivul și considerentele acesteia stipulează expres că "au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
Numai că pentru sporul în discuție dispozitivul Deciziei nr.46/15 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nu stipulează acordarea și în continuare, cu atât mai mult cu cât pretențiile reclamanților nu își au izvorul ca în precedenta decizie într-un act normativ, despre care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că este în vigoare, în ciuda unor abrogări succesive, considerate însă inaplicabile, datorită neregularității modului în care au fost adoptate. Dimpotrivă, în speța dedusă judecății pretențiile reclamanților izvorăsc din discriminarea în raport cu alte categorii socio-profesionale, constatată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secțiile Unite și nu dintr-un act normativ despre care instanța supremă a decis că este în vigoare în ciuda mai multor abrogări succesive.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 17.09.2004;va admite recursul declarat de recurenții reclamanți, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea; va respinge ca prescrise în pretențiile bănești anterioare datei de 17.09.2004; va obliga pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară, începând cu 17.09.2004 și până la data pronunțării prezentei decizii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective a debitului; va obliga pârâta Curtea de APEL BUCUREȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților; va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor sus menționate; va respinge ca neîntemeiate celelalte pretenții deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 17.09.2004.
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, ( ), împotriva sentinței civile nr.3930 din 09 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.31000/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Respinge ca prescrise pretențiile bănești anterioare datei de 17.09.2004.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară, începând cu 17.09.2004 și până la data pronunțării prezentei decizii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective a debitului.
Obligă pârâta Curtea de APEL BUCUREȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor sus menționate.
Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenții deduse judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./13.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
