Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4598/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2921/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4598R
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE SI JUSTITIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.1403 din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.48752/3/LM/2005 în contradictoriu cu intimații, MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL B, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL B, având ca obiect-drepturi bănești spor de 30%-40%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Se învederează că la dosar intimatul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare.
Curtea constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare, având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1403/ 24.10.2007 pronunțată în dosarul nr. 48752/3/LM/2005, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerului Justiției, respingînd acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu acesta,
A respins excepțiile necompetenței sale materiale, lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerului Justiției în privința cererilor formulate de reclamanții, precum și pe cea a prescripției dreptului la acțiune,
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, MINISTERUL JUSTITIEI,
A fost obligat pârâtul Ministerului Justiției la plata unor despăgubiri constând în drepturi salariale reprezentând procentul de 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară pentru reclamanții, perioada 1.08.2004 - 30.06.2005,iar pentru reclamanții, pentru perioada 1.09.2004 - 21.04.2005 sume actualizate cu rata inflației.
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București la plata unor despăgubiri constând în drepturi salariale reprezentând procentul de 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară,astfel:pentru reclamanții, perioada 1.07.2005 - 21.12.2005, pentru reclamanții, pentru perioada 21.04.2005 - 21.12.2005 iar pentru reclamantul pentru perioada 1.08.2004 - 21.12.2005,sume actualizate cu rata inflației.
Au fost obligate pârâtele să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților,
Au fost admise cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI și MINISTERUL PUBLIC fiind obligat chematul în garanție să vireze pârâților fondurile necesare achitării către reclamanți a drepturilor susmenționate,
A respins cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții au deținut în perioada 1.08.2004 - 21.12.2005 funcția de magistrați astfel:, judecător în perioada 1.09.2004 - 21.04.2005 procuror în perioada 21.04.2004 - 21.12.2005 judecător în perioada 1.09.2004 - 21.04.2005 procuror în perioada 21.04.2004 - 21.12.2005, și auditori de justiție în perioada 1.08.2004 - 30.06.2005 procurori în perioada 1.07.2005 - 21.12.2005 iar procuror în perioada 1.08.2004 - 21.12.2005.
Pârâtul Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă vizavi de cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu acesta având în vedere că între reclamant și acest pârât nu au existat raporturi de muncă acesta îndeplinind funcția de procuror,însă are calitate procesuală pasivă vizavi de cererea de chemare în judecată formulată de ceilalți reclamanți ce au îndeplinit funcțiile de auditori de justiție și judecători,în raport de disp.art.67 din Legea nr.304/2004.
În privința excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune, instanța a apreciat că pretențiile reclamanților au vizat perioada 1.08.2004 - 21.12.2005,cererea fiind formulată înlăuntrul termenului de prescripția extinctivă reglementat de dispozițiile art. 283 lit.c din Codul muncii, în raport de data introducerii acțiunii - 21.12.2005.
Pe fondul cauzei a reținut că reclamanții au calitatea de magistrați, iar pentru categoria profesională a magistraților drepturile salariale ale OUG nr.177/2002.
A mai reținut tribunalul că, prin actele normative care au instituit sporuri de 30% și ulterior 40%, în favoarea unor magistrați, nu au fost prevăzute criterii pe baza cărora să se facă diferențierea între magistrații implicați în soluționarea cauzelor de corupție și celelalte categorii de magistrați, astfel că deși scopul urmărit prin acordarea acestui spor numai pentru magistrații ce efectuau urmărirea penală și soluționarea cauzelor de corupție este legitim, metoda de atingere a acestui scop nu era adecvată, fiind vorba de o discriminare directă potrivit prevederilor art. 2 alin.1 și 2 ale OG nr. 137/2000.
S-a reținut că, indiferent de instanța unde își desfășoară activitatea și de obiectul pricinii supuse judecății, magistratul trebuie să fie incoruptibil.
S-a apreciat că, prin instituirea unor sporuri în favoarea doar a unor categorii de magistrați, s-au încălcat prevederile art.16 din Constituția României, care se referă la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii sau discriminări.
S-a avut în vedere că prin hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism abilitat, s-a constatat existența unei discriminări potrivit prevederilor art.2 alin.1 și 2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formulelor de discriminare, cu recomandarea dată Ministerului Justiției, pentru înlăturarea situației de inegalitate, care, de altfel, s-a și conformat prin OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor, prin care au fost uniformizate drepturile salariale ale tuturor magistraților.
Totodată, s-a ținut seama și de decizia nr.VI/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art.11 alin.1 din OUG nr.177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art.28 alin.4 din OUG nr.43/2000, modificată prin OUG nr.24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2001, drepturile salariale prevăzute de aceste texte se cuvin tuturor magistraților, fiind adoptată în acest sens OUG nr. 27/2006 prin care s-au înlăturat inechitățile în sistemul salarizării magistraților.
În conf.cu art.1 și 3 din Decretul 92/1976 Tribunalul a dispus obligarea pîrîtelor să efectueze mențiunile corespunzătoare privind drepturile bănești în carnetele de muncă ale reclamanților.
Raportat la dispoz.art. 60 și art.63 Cod pr.civilă, Tribunalul a apreciat ca fondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI și MINISTERUL PUBLIC fiind obligat chematul în garanție să vireze pârâților fondurile necesare achitării către reclamanți a drepturilor.
Împotriva hotărârii, în termenul legal,au declarat recurs motivat MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin recursul formulat, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a criticat, față de dispozițiile deciziei nr. VI din 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație,dat fiind că recurentul, în calitate de instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală, în acest sens fiind și dispozițiile art. 14 alin. 2,art. 29 alin.3 și art.47 din Legea nr. 500/2002, reieșind că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, astfel încât obligarea recurentului la plata sumelor stabilite de instanță ar reprezenta obligarea sa la executarea unei obligații imposibile.
Mai mult, aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate apare ca un mijloc de constrângere, or, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventual obligarea la plata sumelor actualizate fiind lipsită de cauza juridică.
Prin recursul formulat, Ministerul Economiei și Finanțelor întemeindu-se pe dispoz.art. 304 pct.4,7 și 9 și art. 3041Cod pr.civilă a susținut că în mod eronat instanța fondului nu a avut în vedere inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție iar în ceea ce privește hotărârea recurată ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent în cererea de chemare în garanție, având în vedere că nu are cu reclamanții raporturi juridice de natura celor prevăzute de Legea nr.53/2003, or, plata drepturilor salariale de bază sau conexe, cade în sarcina exclusivă a angajatorului; instanța fondului nu a avut în vedere faptul că cererile de chemare în garanție, formulate în litigiile de muncă,de către angajatori împotriva altor persoane decît ordonatorii principali de credite și de către ordonatorii principali de credite împotriva altor instituții publice sunt inadmisibile în raport de natura contractuală a raporturilor de muncă sau serviciu ce produc efecte exclusiv între salariat și angajator, angajatorul fiind cel care obține beneficii în urma prestării muncii de către salariat, având drepturi și obligații specifice, fiind inechitabil ca acesta să culeagă doar drepturi, obligațiile sale fiind transferate terților.
A mai susținut recurentul că instanța fondului a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art.19 din Legea nr. 500/2002 și fără a avea în vedere faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu este angajator și nici ordonator principal de credite pentru reclamanți, pârâtul - MINISTERUL PUBLIC având această calitate, instituția recurentă răspunzând doar de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002.
Pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu răspunde pentru neacordarea de către ordonatorii principali de credite, care elaborează propriile lor bugete,a drepturilor salariale cuvenite celor ce lucrează in instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat, din acest punct de vedere, o eventuală culpă putând fi atribuită pârâtului, care nu a prevăzut în elaborarea proiectului său de buget, sumele ce trebuie acordate reclamanților, în acest sens fiind și dispozițiile art. 1 și 4 din G nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată și completată de Legea nr. 110/2007.
Simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat drepturile bănești reclamanților, nu îi conferă acestuia nicio garanție legală din partea instituției recurente pentru eventuale sume pe care ar trebui să le plătească în cadrul unui raport de serviciu cu reclamanții.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod pr.civilă, recurentul a mai susținut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină,corespunzător disp.art.261 alin. 1 pct. 5 Cod de Procedură Civilă,prima instanță neindicînd un temei de drept material din care să ia naștere obligația recurentei de a despăgubi salariațiiattor instituții publice și de a vira pârâților fondurile necesare achitării către reclamanți a drepturilor pretinse.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 Cod pr.civilă, recurentul a mai susținut depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța fondului care nu a avut în vedere că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și dispozițiile HG nr.386/2007, nu atribuie Ministerului Economiei și Finanțelor obligația de a aloca fondurile bănești necesare plății drepturilor, iar cea de a coordona activitatea Guvernului în materie bugetară este străină cauzei deduse judecății,aceasta constituind o obligație mai mare decât cea prevăzută de lege.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au administrat probe noi în faza recursului.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit dispoz. art. 3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază ca nefondate recursurile formulate pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Astfel, în examinarea recursului formulat de recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,referitor la critica formulată pe fondul cauzei, Curtea constată că în mod corect a procedat prima instanță, acordând actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației, în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, în speță prin devalorizarea monetară, între momentul la care drepturile salariale erau datorate, la zi,susținerile recurentului cu privire la modalitatea de angajare a cheltuielilor de la bugetul de stat fiind neîntemeiate, câtă vreme aceste sume au, din punct de vedere al obligației sancționate, același regim cu ale drepturilor față de care s-au calculat, iar baza legală pentru efectuarea lor este dată de chiar hotărârea judecătorească constituită în titlu.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în condițiile prerogativelor ce revin acestuia, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 cu privire la elaborarea proiectului bugetului de stat, a bugetelor anuale și proiectelor de rectificare a bugetului de stat, în mod corect a sancționat prima instanță, în condițiile art. 60-63 Cod procedură civilă, obligația acestuia de a vira pârâților fondurile necesare plății sumelor cuprinse în titlurile executorii, în caz contrar, MINISTERUL PUBLIC fiind în imposibilitatea de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate, din această perspectivă, fiind irelevantă inexistența raporturilor juridice de muncă cu reclamanții - intimați.
În ceea ce privește critica referitoare la împrejurarea că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină,corespunzător disp.art.261 alin. 1 pct. 5 Cod de Procedură Civilă,Curtea,în virtutea efectului devolutiv al recursului exercitat în condițiile prevăzute de dispoz. art. 3041Cod pr.civilă va suplini motivarea primei instanțe în ceea ce privește temeiul de drept material al obligației statornicite de către prima instanță în sarcina recurentei,de aav ira angajatorilor fondurile necesare achitării către intimații-reclamanți a drepturilor ce fac obiectul prezentului litigiu reținînd în acest sens că dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 și HG nr.386/2007, interpretate sistematic și logic instituie pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, atribuția de coordonare a acțiunilor care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor bugetelor anuale și legilor anuale de rectificarea bugetelor, precum și legilor pentru aprobarea contului general anual de execuție.
Curtea mai reține că în mod corect a apreciat instanța fondului ca admisibilă cererea de chemare în garanție formulată de recurentul pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de dispoz.art. 60 alin.1 Cod pr.civilă, ce prevăd că partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire, precum și în considerarea raporturilor fiscale existente între recurentul pârât și recurentul chemat în garanție, celui de-al doilea revenindu-i obligația finanțării instituțiilor publice din sistemul autorității judecătorești potrivit Legii nr. 304/2004.
Mai mult, Curtea apreciază că admițând cererea de chemare în garanție, instanța fondului a făcut, în mod corect, aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 și HG nr.386/2007, interpretate sistematic și logic tocmai în considerarea raporturilor juridice ale angajatorului ca instituie publică, finanțată de la bugetul de stat, cu Ministerul Economiei și Finanțelor aceasta neconstituind o depășirea a atribuțiilor puterii judecătorești, după cum eronat susține recurentul chemat în garanție
În consecință, potrivit celor expuse, Curtea constată că hotărârea primei instanțe e legală și temeinică, iar recursurile, nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE SI JUSTITIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.1403 din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.48752/3/LM/2005 în contradictoriu cu intimații, MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL B, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL B, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./th.red.
2ex-24.08.2009
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
