Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4712/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2459/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4712/
Ședința publică de la 24 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-""SA Membru Grupîmpotriva sentinței civile nr.217 din data de 06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, C, Silvică, Tănăsoaia, G, și,având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-""SA - Membru Grup,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 23.06.2009 depusă la dosar-fila 122, lipsind intimații, C, Silvică, Tănăsoaia, G, și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 09.06.2009, completare a motivelor inițiale de recurs prin care se invocă, ca motiv de ordine publică, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman la care se află atașată motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită, din partea recurentei -""SA - Membru Grup, iar la data de 17.06.2009 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului.
Curtea, în ședință publică, acordă recurentei cuvântul asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul, solicită a se constata că, în cauza dedusă judecății, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită, sens în care, solicită suspendarea pricinii și sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției invocate.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate, invocată de recurentă la termenul azi.
CURTEA,
După deliberare, constată următoarele:
Recurenta -""SA - Membru Grup, a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
În motivarea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul Muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, se arată că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul Muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite întrucât prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
Legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Unedic Franței, 20153/04,18 decembrie 2008), să evite paralalelismul legislativ (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Katz România, no. 29739/03), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudența neuniformă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Santos Pinto vs. Portugalia, 39005/04, 20 mai 2008). Soluțiile total diferite pronunțate de aceeași instanța (curte de apel) asupra aceleași chestiuni Ce încalcă articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În motivarea excepției, s-au invocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare. Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Nicio autoritate publică, inclusiv Parlamentul nu pot deroga în mod implicit de la prevederile acestei legi, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, are posibilitatea să modifice în mod expres prevederile acestei legi, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit aceste prevederi legale, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
În consecință s-a susținut că prevederile Codului Muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Curtea, examinând excepția de neconstituționalitate prin prisma dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constată că este admisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Textul a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatată, respectiv art.298 alin. 2 din Codul Muncii este înscris într-un act normativ care poate face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională; instanța de contencios constituțional nu a declarat neconstituțională această dispoziție legală; prevederea legală criticată pentru neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care s-au aplicat cu prioritate dispoz. art. 284 alin. 2 Codul Muncii, litigiul fiind reținut spre soluționare de către instanța de la domiciliul reclamantului și nu prevederile art. 72 din Legea nr.168/1999, conform cărora instanța competentă este cea de la sediul pârâtei - angajator, aceasta invocând în recurs excepția necompetenței teritoriale, ca excepție de ordine publică în această materie. Prin urmare, soluționarea excepției necompetenței teritoriale presupune aplicarea uneia dintre cele două norme de competență, angajatorul susținând că norma conform căreia orice dispoziție contară se abrogă și care are ca efect abrogarea art. 72 din Legea nr.168/1999 este neconstituțională.
Punctul de vedere al instanței este că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea prin lege organică așa cum este Codul munciia competenței teritoriale de soluționare a cauzei nu încalcă principiul separației puterilor în stat și nici supremația legilor, reglementate de art. 1 alin. 4 și 5 din Constituție, întrucât această lege, adoptată ulterior, înlătură dispozițiile contrare edictate anterior apariției sale.
Chiar dacă Codul Muncii are caracterul unei legi generale față de legea specială care este Legea nr. 168/1999, împrejurarea că a fost adoptat ulterior este de natură a atrage abrogarea implicită a unei dispoziții contrare din legea specială.
Nu se poate considera că Legea nr. 24/2000 înlătură instituția abrogării implicite în condițiile în care reglementează tehnica abrogării explicite fără a interzice expres acest principiu al abrogării implicite.
De asemenea mențiunea de abrogare a dispozițiilor contrare nu încalcă nici domeniul de reglementare al legii organice prevăzut de art. 73 alin. 3 lit. p din Constituție și nici atribuțiile Consiliului Legislativ de armonizare a legislației, potrivit art. 79 alin. din Constituție.
În consecință, față de aceste împrejurări, Curtea
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta -""Sa - Membru Grup împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, C, Silvică, Tănăsoaia, G, și.
Modifică încheierea recurată, în sensul că sesizează Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.2 din Codul muncii, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin.4 și 5, art. 75 alin.3 lit.p și art. 79 alin.3 din Constituție.
Suspendă judecata acțiunii până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. S/Tehnored.
2 ex./3.07.2009
Jud.fond:.
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
