Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4755/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4755

Ședința publică de la 09 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 3: Marian Lungu

Grefier -a -

*******************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul HG, împotriva sentinței nr. 54 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant HG, intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M, reprezentată de consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Consilier juridic pentru intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M, a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța. A precizat că, sumele necesare achitării drepturilor bănești au fost alocate.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr.54 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva HG pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate M cu sediul în Dr. Tr. S, jud.

Analizând acțiunea în raport de susținerile părților si actele normative incidente instanța a apreciat că aceasta nu este întemeiată.

Potrivit disp. art. 157 alin.2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din Autoritățile și Instituțiile Publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.

Codul Muncii prevede 2 modalități de stabilire a salariilor, pe baza reglementărilor legale, a prevederilor contractelor colective de muncă, desfășurându-se și negocierea individuală a salariului pentru fiecare angajat în parte, doar pentru salariații cărora le sun aplicabile disp. art.157 alin.1 Codul Muncii. salariilor prin acte normative pentru cealaltă categorie de salariați, prevăzută la alin.2 al aceluiași text de lege, din care face parte și reclamantul constituie o excepție de la principiul negocierii, excepție justificată de sursa de finanțare " bugetul statului ".

Cum reclamantul are calitatea de salariat, angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei astfel de instituții și cum legea în temeiul căreia este stabilit salariul și celelalte drepturi salariale pentru această categorie de personal nu prevede nici un fel de dispoziții referitoare la acordarea primelor de vacanță s-a apreciat că acțiunea formulată de către acesta este neîntemeiată și urmează a se dispune respingerea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit a fost respinsă acțiunea, în condițiile în care au fost încălcate dispoz. art. 40 alin.1 lit.c din CCM la nivel de grup de unități 2007-2008. Recurentul arată că drepturile pe care le-a solicitat, respectiv contravaloarea primei de vacanță pentru anul 2008 este prevăzut în CCM la nivel de grup de unități și nu în OG 24/2004 și Legea 154/1998 cum greșit reține instanța.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 41 din CCM la nivel de grup de unități din sistemul de asigurări de sănătate (CNAS) pe anul 2007-2008 angajații beneficiază de tichete cadou și tichete de creșă în condițiile Legii 193/2006, precum și la tichete de masă și prime de vacanță conform prevederilor legale în vigoare.

Acest contract este aplicabil inclusiv personalului contractual.

Clauzele contractelor colective de muncă prin care a fost exprimat acordul părților au putere de lege, dispozițiile acestora fiind obligatorii.

De altfel, în ședința publică de la 9 iulie 2009 în fața instanței de recurs intimata a lăsat la aprecierea instanței soluționarea cauzei, arătând că la acest moment există fondurile bănești necesare acordării drepturilor solicitate de recurent.

Față de aceste considerente și de prevederile art. 312 Cod pr.civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECID

Admite recursul formulat de reclamantul HG, împotriva sentinței nr. 54 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Modifică sentința în sensul că admite acțiunea.

Obligă pârâta către reclamant la plata primei de vacanță pe anul 2008.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător

- - - - - -

Grefier,

-a -

14.07.2009

Red.jud.-

3 ex./AS

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Marian Lungu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4755/2009. Curtea de Apel Craiova