Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 477/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 477
Ședința publică din 12 martie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanta și pârâta Agro- SRL împotriva sentinței civile nr. 3132/PI/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Dată fără citarea părților.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 10 martie 2009; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie, când pronunțarea s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA,
Prin Sentința Civilă nr. 3132/PI/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr- a fost admisă în parte contestația formulată de către reclamanta, in contradictoriu cu intimata SC Agro SRL și-n consecință s-a dispus anularea Deciziei nr.8/04.12.2007 emisă de către intimata, reintegrarea contestatoarei în funcția de gestionar depozit, funcție deținută anterior concedierii, iar pârâta a fost obligată la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost nelegal concediată, pentru perioada 03.01.2008 și până la reintegrarea efectivă.
Prin aceeași hotărâre judecătorească a fost respins capătul de cerere privind acordarea de daune compensatorii de 100 lei/zi întârziere, ca neîntemeiată, dar și cererea de acordare a daunelor morale, nedovedite, pârâta fiind obligată la plata sumei de 1000 lei către contestatoare, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că pârâta a procedat la desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei cu ignorarea prevederilor art. 60 (1) lit.a din Codul muncii, text de lege potrivit căruia angajatorul nu poate dispune concedierea pe durata incapacității temporare de muncă stabilite prin certificat medical conform legii.
Tribunalul a observat că la dosarul cauzei există dovezi din care rezultă că la data emiterii deciziei nr. 8/04.12.2007 reclamanta se afla in incapacitate temporară de muncă, dovezi constând in certificatul de concediu medical seria - nr.- pe perioada 22.12.2007-31.12.2007( fila 8 dosar fond). De asemenea la fila 85 se află certificatul de concediu medical seria - nr.- care atestă că reclamanta se află in incapacitate temporară de muncă pe perioada 08.12.2007-21.12.2007.
Drept consecință a anulării deciziei de concediere nr.8/04.12.2007, in conformitate cu art.78 alin.2 Codul muncii instanța de fond a dispus reintegrarea contestatoarei in funcția deținută anterior concedierii (gestionar depozit),iar potrivit art. 78 alin.1 Codul muncii pârâta a fost obligată la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta pe perioada 03.01.2008 și până la reintegrarea efectivă a contestatoarei.
In fine,judecătorii fondului au respins capetele de cerere al reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtei la daune compensatorii de 100 lei/zi de întârziere ca neîntemeiată, cât și la daune morale ca nedovedite, apreciind că autoarea lor nu a fost in măsură să facă dovada in fața instanței in ceea ce privește acordarea de daune compensatorii si nici la daune morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâta Agro- SRL, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 13.11.2008,solicitând modificarea in parte a sentinței supusă reformării in sensul respingerii in totalitate a acțiunii reclamantei, așa cum a fost formulată in primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei, Curtea constată că acestea au vizat împrejurarea că judecătorii fondului nu au luat in considerare prevederile legislației speciale in vigoare care reglementează regimul certificatelor de concedii medicale,acordate pentru incapacitate temporară de muncă, respectiv OUG nr. 158/2005,completată cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 60/2006, in sensul că pe perioada in care s-au emis certificatele de concediu medical in discuție,reclamanta s-a prezentat la locul de muncă și nu a anunțat angajatorul de faptul că se află in incapacitate temporară de muncă.
Mai susține recurenta că din cele șapte certificate medicale ce atestă că reclamanta s-ar fi aflat in concediu medical in perioada octombrie 2007-decembrie 2007,doar patru din ele au fost anunțate și predate in termenele legale la societatea angajatoare, pentru că celelalte au fost comunicate abia odată cu cererea de chemare in judecată. Astfel,contestatoarea nu a respectat termenul de 24 de ore calculat de la data apariției bolii impus prin art. 7 din Regulamentul de ordine interioară al angajatorului și nici Nota internă nr. 03/31.08.2004, emisă de Agro- SRL. De asemenea,contestatoarea nu a respectat nici termenele de predare către angajator a respectivelor certificate de concediu medical,de cel târziu cinci ale lunii următoare celei pentru care au fost emise,așa cum prevede art. 81 din OUG nr. 158/2005, ceea ce,in opinia pârâtei atrage nulitatea acestora.
Asupra temeiniciei măsurii concedierii reclamantei,pârâta a învederat instanței de recurs că desfacerea contractului individual de muncă al acesteia a fost o măsură justificată de reorganizarea și restructurarea societății angajatoare, deoarece asociații societății,in mod întemeiat și cu respectarea prevederilor Codului Muncii referitoare la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, au hotărât și desființarea postului de gestionar depozit de la Moara. Toate exigențele art. 65 și urm. din Codul Muncii au fost respectate.
Recurenta a mai solicitat, prevalându-se de facultatea ce i-a fost conferită prin normele art. 300/pr.civ.,suspendarea executării sentinței recurate,până la soluționarea căii de atac declanșată in cauză, cu argumentul că punerea in executare a hotărârii atacate ar produce o pagubă iminentă societății.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către reclamanta, care,criticând modalitatea de soluționare a petitului având ca obiect obligarea angajatorului la plata de daune morale,dar și cea de respingere a cererii privind daunele compensatorii, a susținut că prejudiciul moral produs prin concedierea nelegală a constat in traumatismele și stresul la care a fost supusă fizic și psihic încă din luna iunie a anului 2007 de către conducerea societății, iar instanța de judecată este singura in măsura să se pronunțe asupra impactului pe care l-a avut desfacerea contractului individual de muncă asupra persoanei contestatoarei.
In privința daunelor compensatorii,acestea își au justificarea prin logica impusă din rațiuni umane,morale și sociale,cu scopul de a stopa,îndrepta,ori descuraja proliferarea unor ilegalități de natura celei săvârșite in cauză,prin ignorarea drepturilor fundamentale ale omului la muncă și viață.
Pozițiile procesuale ale părților in privința recursurilor fiecăreia dintre ele au fost exprimate prin întâmpinările depuse in fața instanței de recurs la filele 25-33, respectiv 46-53, prin care acestea,reluând in esență apărările formulate in primul procesual, au solicitat fiecare respingerea ca neîntemeiat a recursului promovat de adversarul procesual.
In recurs au fost depuse următoarele inscrisuri. Cod de indemnizație de asigurări sociale de sănătate,Nota internă nr. 3/2004 și Regulament de ordine interioară,emise de societatea pârâtă, acte medicale, bonuri de casă,contracte de credit chitanțe fiscale, Adeverință de venit pentru anul 2008, eliberată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, certificate de concediu medical, toate in copii xerox.
Întrucât pârâta a contestat veridicitatea celor înscrise in certificatele de concediu medical, instanța de recurs a dispus din oficiu efectuarea unei adrese la Cabinetul medical dr.,in vederea confirmării datelor înscrise in Certificatele medicale seria - nr. -,respectiv seria - nr. -,considerate relevante pentru soluționarea cauzei,răspunsul medicului de familie fiind comunicat instanței prin Adresa nr. 10/02.03.2009.
Analizând cele două recursuri ale părților,prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor depuse in fața instanței de recurs, precum și a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind. 1 și art. 312 alin1/pr.civ. Curtea reține că nici unul dintre ele nu este întemeiat,având in vedere următoarele.
Concedierea reclamantei a fost dispusă de către angajatoare prin Decizia nr. 08/04.12.2007, in condițiile art. 65 și urm. din Codul Muncii, referitoare la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului,întrucât,așa cum rezultă din conținutul actului,urmare a reorganizării activității societății,postul ocupat de autoarea contestație, de gestionar depozit la Moara a fost desființat. Prin aceeași decizie, Agro- SRL a acordat reclamantei un termen de preaviz până la data de 03.ianuarie 2008.
Ulterior,prin Decizia de concediere nr. 86/14.12.2008,emisă de pârâta recurentă,termenul inițial de încetare a perioadei de preaviz a fost prelungit datorită certificatelor medicale emise de contestatoare,de la data de 03.01.2008 la data de 17.01.2008, când raporturile de muncă ale acesteia au încetat prin efectul deciziei inițiale.
Ori, cercetând conținutul art. 60, alin. 1 lit. a) din Codul Muncii, Curtea constată că le este interzis angajatorilor să dispună concedierea salariaților "pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii". Acest lucru înseamnă că interdicția se raportează la momentul luării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al salariatului, fără să importe data la care,prin efectul actului de dispoziție al unității și ca urmare a expirării termenului de preaviz raporturile de muncă ale angajatului au încetat efectiv.
Așa cum corect a observat Tribunalul, la data emiterii Deciziei nr. 08/04.12.2007, reclamanta se afla in concediu pentru incapacitate temporară de muncă, atestat prin Certificatul de concediu medical seria -, nr. -, depus și in dosarul instanței de recurs la fila 23. Veridicitatea datelor acestui certificat au fost confirmate de cabinetul medical emitent in cursul procesului (filele 22-24 dosar recurs).
Cum pârâta nu a făcut dovada că s-ar afla în vreuna din situațiile prevăzute de alin. 2 al art. 60, respectiv că se află in procedura reorganizării judiciare sau a falimentului, împrejurări de natură a justifica nesocotirea interdicției de mai sus, in mod judicios instanța de fond a conchis că întreaga procedură a concedierii dispusă prin Decizia nr. 86/14.12.2008 este lovită de nulitate absolută.
Curtea va înlătura susținerile recurentei pârâte,potrivit cărora încălcarea prevederilor art. 60, alin. 1 lit. a) din Codul Muncii ar fi justificată prin faptul că reprezentanții societății nu au cunoscut starea de incapacitate temporară de muncă in care s-a aflat reclamanta, de vreme ce aceasta nu a depus in timp util certificatele medicale doveditoare. Este adevărat că certificatele de concediu medical trebuie eliberate in condițiile prevăzute de OUG nr. 158/2005 și de Normele de aplicare ale acesteia,aprobate prin Ordinul nr. 60/2006 al Ministerului Sănătății, valabilitatea lor depinzând de respectarea unor exigențe formale. Aceste condiții pot viza datele ce trebuie înscrise in certificat,forma și competența emitentului, fără să aibă relevanță asupra efectelor pe care le produc actele in discuție asupra contractului individual de muncă împrejurarea că ele nu au fost prezentate plătitorului in termenul avut in vedere de art. 36 alin.2 din ordonanță. Întârzierea celui in cauză de a prezenta angajatorului certificatul de concediu medical poate avea cel mult consecințe asupra modului de plată a indemnizației de incapacitate temporară de muncă.
Nici ignorarea termenelor speciale reglementate prin Nota internă ori prin Regulamentul de ordine interioară al angajatorului,nu este de natură a produce consecințe asupra valabilității certificatelor de concediu medical,eliberate conform legii,ci,eventul poate atrage salariatului sancțiuni disciplinare.
Pentru argumentele expuse,apreciind că este inutilă cercetarea motivelor de recurs ce vizează temeinicia măsurii concedierii,deoarece fondul contestației nu a fost analizat prin sentința recurată, Curtea va respinge recursul pârâtei,procedând conform art. 312 alin.1/pr.civ.
Întrucât măsura suspendării executării sentinței recurate la care se referă art. 300/ pr.civ. este limitată in timp până la soluționarea recursului,rămânerea irevocabilă a sentinței de fond prin pronunțarea prezentei,determină lipsirea de obiect a cererii de suspendare formulată de pârâtă.
Cu privire la recursul exercitat de reclamantă,Curtea observă că daunele compensatorii,așa cum le-a denumit reclamanta,reprezintă tocmai despăgubirile materiale și morale pe care reclamanta le-a suferit ca urmare a concedierii nelegale. Ori,prejudiciul material constând in salariile indexate,majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul sunt prezumate de legiuitor care, in conținutul art. 78 alin.1 din Codul Muncii obligă instanța la a le acorda din oficiu in eventualitatea in care apreciază asupra nelegalității concedierii,ceea ce, in cazul concret al speței de față,au și făcut judecătorii fondului. De aceea,reclamanta nu mai poate pretinde cu succes despăgubirile in discuție printr-un petit separat, pentru simplul motiv că s-ar îmbogății fără justă cauză,printr-o dublă reparare a prejudiciului.
Cât privește solicitarea de acordare a daunelor morale, ea a fost corect respinsă deoarece,in privința prejudiciilor morale suferite de reclamanta pentru concedierea nelegala, dovada existenței și cuantumului acestora,revenea autoarei cererii,iar prevederile art.287/ Codul Muncii sunt,în materia analizată, inaplicabile.
Rațiunea instituirii regulii din art. 287/ Codul Munciia fost, fără îndoială, că toate documentele utile și pertinente pentru elucidarea unui conflict de muncă și pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor părților raportului juridic sunt deținute de angajator, iar obligația acestuia de a le prezenta este necesară și firească.
Totuși, Curtea consideră că angajarea răspunderii civile contractuale a societății, pentru pretinsele daune morale cauzate reclamantei, in temeiul art. 269 alin.1/ Codul Muncii nu operează automat, iar titulara cererii era obligata a face dovada,prin orice mijloace de probă, a împrejurărilor de fapt ce permit instanței să conchidă asupra existenței și întinderii prejudiciului,întrucât rațiunile art. 287/ Codul Muncii,care instituie in favoarea angajatorului sarcina probei nu mai subzistă.Reclamanta era ținut să ofere instanței indicii si argumente pe baza carora sa se poată aproxima consecințele negative suferite in plan psihic prin concedierea nelegala, dar si afectarea,eventual, a situației familiale,precum si a prestigiului profesional sau social.
Curtea constata ca nici un înscris din dosarul cauzei nu este de natura sa îngăduie instanței de judecata sa conchida ca reclamanta ar fi suferit vreun prejudiciu moral ca urmare a actelor si faptelor angajatorului. Adresele repetate comunicate pârâtei sunt înscrisuri ce provin chiar de la reclamantă și consemnează poziția sa subiectivă și unilaterală. Mai mult,in loc de a se dovedi că starea de sănătate psihică a reclamantei, atestată prin diverse acte medicale depuse la dosarul cauzei,a fost determinată,ori agravată prin desfacerea nelegală a contractului de muncă, expertiza medico legală efectuată in cauză concluzionează contrariul, anume că afecțiunile diagnostice sunt cronice,cu evoluție îndelungată,de ani de zile și nu au legătură cu evenimentul din 04.12.2007.motiv pentru care cererea sa având acest obiect este neîntemeiata.
În consecință,soluția instanței de fond asupra celor două capete de cerere ale reclamantei este corectă,iar recursul titularei acțiunii apare ca neîntemeiat și va fi respins conform art. 312 alin.1 /pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a executării sentinței recurate, formulată de recurenta Agro- SRL, ca rămasă fără obiect.
Dispune restituirea cauțiunii de 500 RON, achitată de recurenta Agro- SRL cu chitanța nr. -/1/09 conform de consemnare nr. -/1/09 la dispoziția Curții de Apel Timișoara.
Respinge recursul declarat de recurenta Agro- SRL împotriva sentinței civile nr. 3132/PI/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de recurenta, împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red../10.04.2009
Tehnored.:./ 2 ex./10.04.2009
Prima instanță.: și
Notă: Cu opinia parțial separată a d-lui judecător, în sensul admiterii recursului declarat de recurenta, modificării parțiale a sentinței recurate, în sensul obligării pârâtei la plata daunelor morale către recurentă.
Motivarea opiniei separate,
Desigur că este de atributul instanței de judecată să acorde, ori să nu acorde daune morale părții care le pretinde într-o cauză dedusă judecății, dar motivat, după cum, însă, acestea sunt dovedite sau nu sunt dovedite.
Instanța de fond a respins în cauza de față pur și simplu, fără nici o motivare, cererea reclamantei recurente de a i se acorda daune morale, deși acțiunea acesteia a fost admisă sub aspectul anulării deciziei pârâtei prin care a fost nelegal concediată și al plății drepturilor salariale, începând cu data deciziei anulate - 03.01.2008 și până la reintegrarea efectivă pe postul deținut anterior concedierii.
Or, în cazul unei concedieri nelegale, oricărui angajat, deci și reclamantei recurente, în opinia separată pe care o exprim, persoanei astfel concediate i se aduc și prejudicii morale, adică i se produc suferințe pe plan psihic, imputabile celui care a emis un astfel de act ilegal și care necesită o reparație, prin compensație într-o sumă de bani, la cererea celui care a suferit un astfel de prejudiciu din culpa angajatorului; este ceea ce Codul muncii, prin dispozițiile art. 269, nu numai că permite, dar și obligă instanța de judecată să acorde daune morale în astfel de situații.
În consecință apreciez că recursul reclamantei trebuia să fie admis, cu modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul de a fi obligată pârâta să-i plătească și daune morale.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Mihail Decean
