Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4842/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4842
Ședința publică de la 21 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu
Grefier - -
****************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul G, împotriva sentinței nr.1904 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, cu delegație de substituire pentru avocat, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimata pârâtă SC SA, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1904 din 19 martie 2009 respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de intimată.
A respins acțiunea formulată de petentul G în contradictoriu cu pârâta SC "" SA
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o, drepturile solicitate de petent fiind de natură salarială, astfel încât termenul de prescripție este de trei ani, conform dispoz. art. 283 lit.c Codul muncii.
Petentul a fost concediat în temeiul art. 65 și 66 din Codul muncii, ca urmare reorganizării activității Sucursalei C conform programului de reorganizare a SA, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al din 07.06.2005 și 09.08.2005.
Conform art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2005, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție de vechimea sa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol sunt minime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale Planului Social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate a rezultat că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească intitulată indemnizația de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială prin care angajatorul s- obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia. Aceasta înseamnă că la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Din acest motiv, părțile care au încheiat CCM, au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50, că prevederile acestui articol se completează cu cele are Planului Social, fiind vorba doar de un singur drept, acela de beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în Planul Social.
Mai mult, Amendamentul la Planul social din 09.01.2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
De altfel, părțile au înțeles să lămurească acest aspect prin Amendamentul la Planul Social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Împotriva sentinței declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține că instanța de fond greșit a respins acțiunea cu motivarea că societatea parata trebuia sa depună la dosar relații cu privire la indemnizațiile de concediu acordate in perioada 2003-2008, respectiv cuantumul lor, daca au fost mai mari decât cele stabilite in art. 50 alin. 1.
Ca intenția partilor semnatare a fost de a nu cumula pachetul financiar prevăzut in Planul Social cu cel prevăzut in art. 50 din contract colectiv de munca, ci de a se cumula.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul G, împotriva sentinței nr.1904 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Iulie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
27.07.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Daniela Vijloi, Nicoleta Țăndăreanu