Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 489/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 489/
Ședința publică din 23 Aprilie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H, cu sediul în M C,-, în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, sector 5,-, și de Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.2918 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, fiind scutite de plata taxei de timbru, pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Had epus la dosar o cerere de amânare a cauzei pe motiv că a fost promovat recurs în interesul legii de către Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, care formează obiectul dosarului nr.5/2008, aflat pe rolul Inaltei Curți de Casație și Justiție.
Apreciind asupra cererii de amânare formulată de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H, constată că s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de către Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, ce formează obiectul dosarului nr. 5/2008 al Inaltei Curți de Casație și Justiție, ca atare găsește neîntemeiată cererea de amânare și o respinge.
Față de actele și lucrările dosarului instanța constată că recursul este în stare de judecată și ca atare reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2918 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghitas -a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin H; s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de; s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții;, G și a intervenientei, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice H; obligând în solidar pârâții să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare lunară brută, pentru perioada iulie 2004 - iulie 2007, în cazul reclamantului G, mai 2006 - iulie 007, în cazul intervenientei, februarie 2006 - iulie 2007, după cum urmează:: 61.216 lei;: 53.231 lei;: 51.023 lei;: 53.311 lei; G: 20.451 lei,: 24.097 lei, și de asemenea începând cu 1 august 2007 precum și în viitor, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației.
Pârâtul Tribunalul Harghitaa fost obligat să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților drepturile acordate prin prezenta hotărâre.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, stabilind că acesta constă în plata unor drepturi de natură salarială,că textele legale care prevăd drepturile pretinse nu au fost legal abrogate, că dispozițiile legale prevăd obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a asigura resursele bugetare necesare efectuării plăților de către instituțiile publice a sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, s-a stabilit că obligația de plată a sumelor solicitate de reclamanți a fost înscrisă în art. 47 din Legea nr. 50/1996, că toate elementele avute în vedere la adoptarea acestui act normativ se mențin și în prezent, că dispozițiile art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, nu produc efecte juridice, fiind contrare prevederilor art. 41 alin. 2, art. 16 raportat la art. 15 alin. 1 și art. 53 din Constituție, raportate la Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a reținut și faptul că prin "abrogarea" textului indicat, reclamanților le-au fost încălcate drepturile referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, dreptul la tratament egal (dat fiind faptul că sporul amintit a fost menținut în cazul altor categorii profesionale). Afirmativa abrogare ar încălca și prevederile Directivei 2000/EC/78 privind tratamentul egal al forței de muncă, publicat în Comunității Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000.
S-a apreciat că sporul de 50% prevăzut de Legea nr. 50/1996 face parte din prevederile unei legi organice iar abrogarea acestuia prin ordonanță de guvern este inadmisibilă, situație în care dispozițiile OG nr. 83/2000, nu produc efecte juridice. În sprijinul acestei interpretări, instanța a invocat prevederi legale, practica Instanței Supreme și a Curții Constituționale, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția privind discriminarea în domeniul forței de muncă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat casarea sentinței atacate și în consecință respingerea cererii de chemare în judecată, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
Pârâtul a invocat în primul rând faptul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care au fost instituite drepturi salariale în favoarea reclamanților în absența unor norme juridice exprese în acest sens, constituie o imixtiune în atribuțiile puterii legislative.
Totodată, pârâtul recurent a arătat că hotărârea pronunțată de tribunal este criticabilă întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin OG nr. 83/2000. Această ordonanță a fost emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare, respectiv în temeiul Legii nr. 125/2000, în limitele și în condițiile prevăzute de această lege, cu respectarea principiilor constituționale și a normelor de tehnico-legislativă, fiind ulterior aprobată de legiuitor prin Legea nr. 334/2001.
S-a mai susținut că argumentele tribunalului în sensul că s-au încălcat prevederi constituționale, nu pot fi reținute, deoarece Legea nr. 50/1996 este o lege ordinară și în conformitate cu dispozițiile art. 115 din Constituția României, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Prin OG nr. 83/2000 s-a realizat un nou sistem de salarizare pentru personalul din sistemul justiției și în aceste condiții, abrogarea unor sporuri prevăzute de Legea nr. 50/1996 este o măsură legislativă care trebuie interpretată în contextul modificării unui întreg sistem de salarizare, Guvernul fiind abilitat să introducă o astfel de modificare.
Pârâtul recurent a arătat, de asemenea, că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000 care se referă la exercitarea unor drepturi prevăzute de lege și la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor, care este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă. Pe de altă parte, abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.
Totodată, s-a apreciat că acordarea sporului de 50% pentru viitor este inadmisibilă, având în vedere că dreptul reclamanților nu este încă născut și actual raportat la această perioadă cererea fiind prematură.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat casarea sentinței pronunțate de tribunal și pe cale de consecință admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pe fond respingerea acțiunii.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a invocat faptul că acest minister nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură către salariații altor instituții. În speță raportul de serviciu a fost stabilit între persoanele care au formulat cererea de chemare în judecată și Ministerul Justiției, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să aibă vreo calitate în cadrul acestui raport juridic clar definit, astfel că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătându-se că art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a aflat în vigoare până la data de 1 octombrie 2000, când a fost emisă OG nr. 83/2000, care a abrogat expres acest articol.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Referitor la recursul promovat de Ministerul Justiției, trebuie precizat că prin sentința atacată instanța de fond a dispus obligarea pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor în plata în favoarea reclamanților, care sunt magistrați la Judecătoria Odorheiu Secuiesca drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară până în iulie 2007 și pentru viitor.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu dispozițiile art. 56 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea recurentului conform căreia abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin OG nr. 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, este nefondată din moment ce art. 57, 58, 62 din Legea nr. 24/2000 definește fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin OG nr. 83/2000, abrogarea art. 47 nu poate fi interpretată ca o modificare și rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior, inaptă să producă efecte juridice.
În aceste condiții, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
De menționat este și faptul că Legea nr. 319/2006, prin care a fost implementată în sistemul legislativ românesc Directiva nr. 89/391/CEE, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursul formulat de pârât este nefondat, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
În acest context dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996 și nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel, situație în care nu sunt incidente motivele de recurs invocate de către pârât.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, instanța de recurs apreciază că susținerile din cererea de recurs, în sensul că acest minister nu are calitate procesuală în cauză.
Sub acest aspect, curtea reține că potrivit Legii nr. 500/2000 și HG nr. 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat alături de ceilalți pârâți la plata sumelor solicitate de reclamantă nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare. Altfel, orice hotărâre judecătorească dată în cauze similare nu poate fi executată nici benevol și nici silit.
Prin urmare, în mod nejustificat se susține că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În privința criticilor formulate în legătură cu fondul cauzei, curtea apreciază că acestea sunt nefondate pentru aceleași considerente pentru care au fost apreciate ca fiind nefondate și criticile formulate în acest sens de Ministerul Justiției.
Față de cele ce preced, reținând că în speță nu sunt incidente niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă curtea va respinge ca nefondate recursurile deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 2918 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond: E;
-26.05.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
