Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4992/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3189/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4992/
Ședința publică din data de 02 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.5357 din 17 iulie 2008 și a sentinței civile nr.3949/09.05.2008, pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.23098/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, C, ( ), -, -, intimații-intervenienți în nume propriu, Caru, și intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Direcția Națională Anticorupție, având ca obiect - drepturi bănești, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 02.07.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3949/09.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins cererea reclamanților, -, -, C, (), -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introducă în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâții Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de 50% de suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2005 - data pronunțării hotărârii, actualizate cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă și cu aplicarea dobânzii legale de la data introducerii acțiunii până la 30.01.2008 și până la plata efectivă; a obligat pârâții la plata acestui spor și pentru viitor; a admis cererea de chemare în garanție; a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâților Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sumele necesare plății către reclamanți a drepturilor sus menționate; a obligat pârâții Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 300 Ron cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a soluționat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, excepție pe care a admis-o ca întemeiată, cu motivația că reclamanții și intervenienții din prezenta cauză nu se află în raporturi juridice de muncă cu nici una dintre aceste instituții.
Pe fondul dreptului dedus judecății s-au reținut următoarele:
S-a apreciat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din autoritățile judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate" beneficiau de "un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", acest text fiind însă abrogat prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Potrivit art.114 alin.1 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii din 2003, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", iar în baza art.72 pct.3 lit.h și l din aceeași lege fundamentală, prin lege organică se reglementează: h) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și Curții de Conturi; l) regimul general privind raporturile dem uncă și protecția socială.
S-a statuat că salariul este un element esențial al raporturilor de muncă din instanțele judecătorești și trebuia reglementat numai prin legea organică. În concret OG nr.83/2000 a abrogat mai multe legi organice și ordonanțe de urgență (Legea nr.92/1992 privind organizarea judecătorească, Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, OUG nr.24/2000 și Legea nr.50/1996 privind salarizarea magistraților) încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor juridice.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr.24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară, ordonanța, nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior, respectiv legea.
S-a statuat că în baza art.42 alin.2 din Constituția României, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege, iar în temeiul art.53 din Constituția României (art.49 la data abrogării), "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru sau ale unui sinistru destul de grav".
Sporul de 50% din salariul brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de care beneficiau magistrații și personalul auxiliar de specialitate, a fost astfel abrogat neconstituțional, potrivit textelor mai sus menționate, precum și ale art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere înseși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art.155, art.165,art.236, art.239 și art.241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acestor sporuri.
Situația este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, unde Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la existența dreptului categoriilor de salariați din care fac parte și reclamanții la plata sporului de suprasolicitare neuropsihică, prin Decizia nr.21/10.03.2008, dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ce a format obiectul dosarului nr.5/2008, stabilind că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001", această decizie fiind obligatorie pentru instanțe potrivit art.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâții Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de 50% de suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2005 - data pronunțării hotărârii, actualizate cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă și cu aplicarea dobânzii legale de la data introducerii acțiunii până la 30.01.2008 și până la plata efectivă; totodată, a obligat pârâții la plata acestui spor și pentru viitor
Pentru a se menține valoarea reală a sumelor datorate reclamanților și intervenienților, cererea privind actualizarea sumelor a fost apreciată ca întemeiată, soluția justificându-se prin prisma prevederilor art.1082 și art.1084 Cod civil, pârâții fiind în culpă pentru neacordarea drepturilor cuvenite,precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate plata acestor drepturi.
În raport de dispozițiile art.60 Cod pr.civilă, a fost admisă cererea de chemare în garanție și în consecință, a fost obligat pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâților sumele necesare plății acestor drepturi.
S-a făcut aplicațiunea în cauză a art.274 Cod pr.civilă, fiind obligați pârâții Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 300 Ron cheltuieli de judecată.
Ulterior, prin sentința civilă nr.5357/17.07.2008 pronunțată de același tribunal, s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr.3949/2008 Tribunalului București în sensul că s-a admis cererea intervenienților în interes propriu, Caru, și au fost obligați pârâții Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească acestora drepturile bănești reprezentând sporul de 50% pentru perioada 01.01.2005 - până la data pronunțării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la scadență și până plata efectivă și cu aplicarea dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii până la 30.01.2008 și până la plata efectivă; a obligat pârâții la plata acestui spor și pentru viitor, a obligat pârâții să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților în interes propriu a mențiunilor privind acordarea drepturilor sus-menționate.
Împotriva sentinței civile nr.3949/09.05.2008 au declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate pentru considerente diferite.
Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține în esență, depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești și totodată pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește modul de soluționare al capetelor de cerere privind acordarea pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare solicitat, a actualizării cu indicele de inflație a drepturilor salariale pretinse și a obligării la plata cheltuielilor de judecată.
Se apreciază astfel că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, adăugând la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
În consecință, se arată că acordarea pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică este inadmisibilă.
Instanța de fond pretinde recurentul, a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate cu indicele de inflație, cât și cu aplicarea dobânzii legale și plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâtul nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, conform art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002. Drept urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea din bugetul de stat a cheltuielilor se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Actualizarea cu indicele de inflație, aplicarea dobânzii legale, cât și plata cheltuielilor de judecată apar ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și exercite obligația asumată.
În speță nu există între reclamanți și pârâți nici o convenție cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care dispozițiile art.1 din OUG nr.9/2000 nu își găsesc aplicabilitatea în speță, capătul de cerere privind plata dobânzilor fiind inadmisibil.
Prin urmare, pârâții nu sunt ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata drepturilor salariale restante actualizate conform indicelui de inflație, aplicarea dobânzii legale ori plata cheltuielilor de judecată fiind lipsită de cauză juridică.
Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice susține în esență depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Public ar duce la nesocotirea dispozițiilor Legii nr.500/2002, prin care este reglementată procedura bugetară, punând instituția sa în imposibilitatea punerii în executare a acestei hotărâri.
Susține de asemenea recurentul, că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Se invocă în cadrul acestui motiv de recurs excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice în calitate de chemat în garanție. Pe acest aspect susține recurentul că prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României, reprezentând puterea legislativă, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri prin care să se impună elaborarea bugetului de stat sub o anumită formă și conținut, decizia luată de puterea judecătorească reprezintă o implicare în atribuțiile puterii legislative. De altfel, între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanți nu au existat raporturi juridice, aceștia nefiind salariații instituției recurente, astfel că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Mai mult, Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator principal de credite pentru reclamanți, pârâtul Ministerul Public fiind ordonator principal de credite și răspunde pentru neacordarea drepturilor bănești. Pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal care nu pot fi plătite decât de către angajator din bugetul anual aprobat.
Prin urmare, recurentul nu poate fi obligat, în calitate de chemat în garanție să aloce sume prin buget cu nesocotirea regulilor bugetare privind rectificarea bugetului alocat ordonatorilor de credite.
Obligația Ministerului Finanțelor Publice este doar aceea de a propune proiecte de legi bugetare sau de rectificare, în funcție de Programul de guvernare acceptat de Parlament, însă în ceea ce privește decizia finală asupra cuantumului și modului de repartizare a sumelor, aceasta aparține Parlamentului, care aprobă legea bugetară sau legea de rectificare, după ce proiectul este dezbătut.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs în termen legal și împotriva sentinței civile nr.5357 din 17.07.2008 pronunțată de Tribunalul București, de completare a dispozitivului sentinței civile nr.3949/09.05.2008 a aceluiași tribunal.
Ori, această cerere de completare dispozitiv a fost promovată ca o consecință a omisiunii tribunalului dea se pronunța și asupra cererii de intervenție în nume propriu formulată în cauză, cât și asupra capătului de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.3,4 și 9 Cod pr.civilă, recurentul susține în esență, depășirea de către prima instanță a atribuțiilor puterii judecătorești și pronunțarea soluției atacate cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Deși se invocă și dispozițiile art.304 pct.3 Cod pr.civilă, nu se arată în ce constă nesocotirea normelor de competență a instanțelor judecătorești.
Se solicită prin recursul formulat respingerea capetelor de cerere formulate de intervenienții-intimați privind actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație și plata dobânzilor legale la aceste sume, acordarea sporului de risc și suprasolicitare și pe viitor, cât și a cererii de efectuare a mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Criticile vizând acordarea sporului de risc și suprasolicitare pentru viitor, cât și cele prin actualizarea sumelor solicitate cu plata indicelui de inflație și a dobânzii legale aferente acestor sume, din recursul împotriva sentinței civile nr.5357/17.07.2008 (de completare dispozitiv) sunt comune cu cele invocate în recursul împotriva sentinței inițiale nr.3949/09.05.2008, sens în care nu vor mai fi reluate.
Se critică sentința atacată și pe capătul de cerere privind obligația pârâților să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, cu motivația că potrivit dispozițiilor art.11 alin.2 din Legea nr.92/1976, singura categorie de drepturi bănești care se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Ori, dreptul solicitat de reclamanții-intimați este un drept salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu poate face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentințele civile atacate sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondate recursurile, doar pentru considerentele ce se vor expune în considerentele prezentei motivări a deciziei.
Într-un prim motiv de recurs al recurentului-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocat atât prin recursul declarat împotriva sentinței civile nr.3949/09.05.2008 cât și a sentinței civile nr.5357/17.07.2008 a Tribunalului București, recurentul susține că Tribunalul Bucureștia depășit puterile conferite de lege autorității judecătorești, intrând în domeniul puterii legislative, statuând dreptul reclamanților la plata și pentru viitor a dreptului la sporul de risc și suprasolicitare.
Curtea notează că o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru acest motiv atunci când instanța săvârșește un exces de putere, adică atunci când fie pronunță o hotărâre fără nici o competență în acea materie, fie și atunci când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o incursiune a autorității judecătorești - în sfera autorității executive sau legislative, așa cum este consacrată de Constituție.
Acest motiv de recurs nu subzistă.
În aceste limite, recurentul invocă faptul că acordarea de către instanță a sporului sus menționat în condițiile în care legea specială de salarizare a personalului auxiliar nu conține o astfel de prevedere, doar în condițiile pronunțării deciziei în interesul legii nu înseamnă o adăugare la lege. Această dispoziție a instanței nu înseamnă crearea unui act normativ, ci eventual o eronată interpretare și greșită aplicare a legii existente. Aceasta însă pune problema cenzurării hotărârilor instanței de fond din perspectiva art.304 pct.9 Cod pr.civilă, aspect ce va fi analizat în cadrul motivului doi de recurs.
Prin al doilea motiv de recurs, recurentul critică atât sentința inițială nr.3949/09.05.2008, cât și cea pronunțată în cererea de completare dispozitiv nr.5357/17.07.2008, față de dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând că este nelegală, întrucât instanța de fond a aplicat greșit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Această critică de recurs nu este fondată în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea pe viitor a drepturilor salariale cât și a celei vizând înscrierea în carnetul de muncă a sporului acordat prin hotărârile atacate, dar este fondat în ceea ce privește cererea de reactualizare atât cu indicele de inflație, cât și dobânda legală a sumelor datorate.
Se va constata astfel netemeinicia motivului de recurs vizând acordarea sporului în discuție pentru viitor, demonstrată de conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului Deciziei nr.21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, decizie care este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din România în conformitate cu prevederile art. 329 od pr.civilă.
În dispozitivul acesteia se arată că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, se constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
În același timp, în considerentele aceleiași decizii, printre altele, se menționează expres că "inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000; că "sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice"; că " ac est lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.(3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței art.108 alin.(3), în forma republicată în 2003 Constituției României]".
După cum se observă, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție în redactarea motivării deciziei folosește sintagma "în continuare", pentru a sublinia că drepturile bănești precum cele acordate prin sentințele recurate (sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară), se cuvin celor îndreptățiți și în continuare ori pentru viitor, respectiv după data pronunțării hotărârilor judecătorești date în această materie, până la momentul încetării raporturilor de muncă dintre părți ori al abrogării, cu respectarea normelor constituționale și legale, a textului ce constituie temeiul acordării drepturilor respective.
Așa fiind, în mod just, prin hotărârea recurată s-a dispus plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Nici critica recurentului privind acordarea dobânzii legale, la drepturile salariale restante nu poate fi primită. Totuși trebuie precizat că art.1 din OG nr.9/2000 nu este aplicabil în speță, așa cum pretinde recurentul-pârât. Acest act normativ este cel care prevede modul în care se calculează dobânda legală la care face trimitere art.1088 Cod civil, așa încât numai în această privință el este relevant în pricina de față.
Sub acest aspect s-a realizat o corectă aplicațiune în cauză a dispozițiilor art.1088 Cod civil, din conținutul cărora rezultă că în cazul obligațiilor bănești, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, aceasta fiind datorată de la data formulării cererii de chemare în judecată.
Acest text este incident în speță, în temeiul art.295 alin.1 Codul muncii, ce consacră rolul de drept comun al legislației civile față de cea din materia dreptului muncii, ținând seama de faptul că în legislația muncii nu există nicio dispoziție prin care să se prevadă modul în care se acoperă prejudiciul cauzat prin neplata drepturilor salariale. Art.161 alin.4 Codul muncii prevede că pentru neplata salariului se pot solicita daune interese, dar nu statuează în ce constau acestea,motiv pentru care în completarea acestui text trebuie aplicate prevederile art.1088 Cod civil.
Acordarea dobânzii legale este singura modalitate de acoperire a prejudiciului înregistrat de recurenții-reclamanți prin neplata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, dat fiind caracterul imperativ și de ordine publică a art.1088 Cod civil, caracter ce rezultă din redactarea sa, în cuprinsul căruia legiuitorul arată în mod expres că: "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală și că aceste daune interese nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată".
În acest context, al acordării dobânzii legale aferente sumelor datorate, dispoziția primei instanțe de a li se acorda reclamanților și intervenienților atât indicele de inflație, cât și dobânda legală, este neîntemeiată, întrucât instanța nu poate proceda la aplicarea a două categorii de actualizări a aceluiași prejudiciu, ce echivalează de altfel cu o îmbogățire fără just temei.
În sfârșit, va fi înlăturată și cea de-a treia critică din recursul pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pretenția privind obligarea la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a reclamanților și intervenienților are caracter accesoriu capătului principal de cerere, având ca obiect plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. În condițiile în care acest capăt principal a fost admis, accesoriul său trebuie să urmeze aceeași soartă.
Cât privește textele din Decretul nr.92/1976 indicate de recurentul-pârât, acestea trebuie considerate ca fiind abrogate implicit prin intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000. Această lege statuează prin art.2 lit.e principiul fundamental al contributivității ce stă la baza organizării și funcționării sistemului de asigurări sociale de stat, principiu potrivit cu care drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Or, în cazul personalului din sistemul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cota contribuției de asigurări sociale ce este datorată și trebuie plătită potrivit Legii nr.19/2000, se calculează în raport de întregul venit brut lunar, venit în care este inclus și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acesta este motivul pentru care în carnetul de muncă trebuie făcute mențiuni și cu privire la achitarea lunară a acestui spor, căci și el intră în baza de calcul a CAS pe temeiul căreia se stabilesc și se plătesc drepturile de asigurări sociale.
Dacă nu s-ar face o asemenea înscriere în cartea de muncă, intimații-reclamanți și intervenienți s-ar afla în situația în care nu ar putea dovedi, în caz de nevoie, plata corespunzătoare a CAS datorată, potrivit legii, la nivelul veniturilor sale lunare brute, cu consecințe negative pentru aceștia pe planul determinării drepturilor de asigurări sociale și al cuantumului acestora.
Critica invocată de recurentul sus menționat întemeiată pe art.304 pct.3 Cod pr.civilă, nu este incidentă în cauză, neexistând o nesocotire a normelor legale de competență a instanțelor judecătorești.
Criticile formulate de recurentul Ministerul Finanțelor Publice sunt întemeiate, dispoziția de admitere a cererii de chemare în garanție fiind nelegală și netemeinică, în speță nefiind întrunite cerințele impuse de art.60 alin.1 Cod pr.civilă.
Din acest punct de vedere, trebuie relevat faptul că acțiunea principală a avut caracterul unei acțiuni în despăgubiri, condiție pe care trebuia să o respecte și cererea de chemare în garanție. Ori, cererea introdusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție contra Ministerului Finanțelor Publice are un cu totul alt obiect vizând obligarea chematului în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților. Aceasta este o pretenție total diferită ca natură juridică de cea exprimată prin acțiunea principală (reprezintă o cerere în constatarea existenței unei obligații de a face), fără vreo legătură cu cererea în despăgubiri a reclamanților și intervenienților, motiv pentru care nu putea fi primită.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va admite recursurile, va modifica în parte sentința atacată, respectiv sentința civilă nr.3949/09.05.2008 și sentința civilă nr.5357/17.07.2008 (de completare dispozitiv) ale Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în sensul că va respinge ca neîntemeiate pretențiile vizând actualizarea drepturilor bănești cu rata inflației, cât și cererea de chemare în garanție. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.5357 din 17 iulie 2008 și a sentinței civile nr.3949/09.05.2008, pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.23098/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, C, ( ), -, -, intimații-intervenienți în nume propriu, Caru, și intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Direcția Națională Anticorupție.
Modifică în parte sentința atacată.
Respinge ca neîntemeiate pretențiile vizând actualizarea drepturilor bănești solicitate cu rata inflației, cât și cererea de chemare în garanție.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./20.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
