Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 500/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 500
Ședința publică din data de 24 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier: - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtulMinisterul Educației, Cercetării și, cu sediul în B, str. G-ral, nr. 28 - 30, sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1184 din31 octombrie 2007pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului recurent, ai pârâților intimați Consiliul Local S, Inspectoratul Școlar Județean B, Școala cu clasele I-VIII S, reprezentantul intimatului Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, precum și reclamanții, și.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 22 iunie 2007 sub nr-, disjunsă prin încheierea de ședință din 08 octombrie 2007, formându-se dosarul nr-, reclamanții, și, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar B au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Inspectoratul Școlar al județului B, Consiliul Local S și Școala cu clasele I-VIII S, solicitând obligarea acestora la calculul și plata drepturilor bănești reprezentând tranșele suplimentare de vechime prev. de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 și la daune interese pentru plata cu întârziere a acestor drepturi reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație, precum și dobânda legală aferentă.
În motivare, reclamanții au arătat că au o vechime de peste 30 de ani în învățământ și, deși potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 trebuiau să beneficieze de tranșe suplimentare de vechime, acestea nu li s-au acordat, nefiindu-le majorate corespunzător coeficientul de ierarhizare. Drept urmare, drepturile salariale au fost greșit calculate, inclusiv prin raportarea sporurilor la o bază mai mică.
În drept, pretențiile deduse judecății au fost întemeiate pe dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, art. 1079 alin. 2 raportat la art. 161 al. 1 Codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Bai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu are calitatea de angajator al cadrelor didactice din instituția de învățământ chemată în judecată. Drept urmare, nu calculează și nu plătește salariul pentru cadrele didactice deoarece nu are o asemenea competență. Totodată, a susținut că prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 reglementează numai un cadru de principiu privind stabilirea coeficienților de salarizare în funcție de tranșele de vechime de peste 30, 35 și 40 de ani de activitate și nu baza de calcul și procedura de aplicare concretă a acestui spor special. Astfel, aceste aspecte sunt reglementate în mod separat, prin lege, așa cum dispune art. 157 alin. 2 din Codul muncii; în cauză aceste prevederi normative sunt reprezentate de nr.HG 467/1997, nr.OUG 8/2000 - care începând cu 1 aprilie 2000 introdus în Legea nr. 128/1997 anexele cuprinzând coeficienții de salarizare ai personalului didactic diferențiate pe tranșe de vechime și nr.OG 11/2007, începând cu 1 ianuarie 2007. Pe fond, pârâtul a cerut respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât prevederile anexelor Legii nr. 128/1997 au fost respectate și reclamanții au primit salariul conform coeficienților de salarizare prevăzuți de anexele Legii nr. 128/1997.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, a formulat întâmpinare la acțiunea reclamanților, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că nu are calitate de angajator al reclamantului, iar în drept, a invocat prevederile art. 10 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, nr.HG 538/2001 și Legea nr. 128/1997.
Prin sentința nr. 1184 din 31 octombrie 2007, Tribunalul Botoșani - secția civilă:
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Educației, Cercetării și T B și Inspectoratul Școlar Județean B;
- a admis acțiunea în pretenții bănești formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar B în numele și pentru reclamanții - membri de sindicat, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T B, Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul Local S și Școala cu clasele I-VIII S;
- a obligat pârâții Consiliul Local S și Școala cu clasele I-VIII S să calculeze și să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale dintre salariul efectiv încasat și cel calculat cu luarea în considerare a creșterilor coeficientului de ierarhizare de 1/25 prevăzut de alin. 2 al art. 50 din Legea nr. 128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare pentru fiecare reclamant, cuprinse în intervalul 22 iunie 2004 - 31 octombrie 2007;
- a obligat pârâții Consiliul Local S și Școala cu clasele I-VIII S, să plătească membrilor de sindicat susmenționați și sumele reprezentând reactualizarea în funcție de indicii de inflație a acestor diferențe, începând cu data scadenței fiecăreia în parte și până la plata efectivă precum și dobânda legală prev. de nr.OG 9/2000, aplicată la diferența respectivă, dobândă calculată de la data de 22 iunie 2007 și până la cea a plății efective.
Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut, în esență că Ministerul Educației, Cercetării și T, precum și Inspectoratul Școlar al Județului B au atribuții în procedura de finanțare a învățământului, așa încât este necesară judecata în contradictoriu cu acești pârâți în vederea asigurării opozabilității hotărârii.
Prin considerentele sentinței, Tribunalul Botoșania soluționat cu prioritate excepțiile invocate în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă.
Astfel s-a reținut că potrivit art. 33 lit. a din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin nr.HG 2192/30.11.2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și T funcționează Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar.
Acest organism consultativ are rolul de a propune spre aprobare Ministerului Educației, Cercetării și T B, nivelul conturilor standard corespunzătoare finanțării de bază a unităților din învățământ și întocmește un raport trimestrial/anual privind necesarul financiar din învățământul preuniversitar de stat, pe baza informațiilor centralizate transmise de către inspectoratele școlare județene (art. 45).
Potrivit art. 16 din aceleași norme metodologice, "Finanțarea unităților preuniversitare de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea,", iar conform art. 17 alin. 2, finanțarea unităților de învățământ special se asigură din bugetul consiliului județean și bugetul de stat.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de cadre didactice și o vechime de peste 30 de ani în învățământ, fiindu-le aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr. 128/1997.
Salarizarea personalului didactic din învățământ se realizează conform Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Acest fapt reiese, de altfel, și din titulatura și cuprinsul nr.OG11/2007, care se referă la creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, "Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate ". Prin urmare, a reținut instanța de fond că art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 are un caracter imperativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că instanța de fond a aplicat în mod greșit atât prevederile legale referitoare la capacitatea procesuală pasivă a Ministerului Educației, Cercetării și T cât și prevederile art. 50 din Legea nr. 128/1997, că s-au a reținut motive contradictorii în stabilirea calității procesual pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T, fiind incidente prevederile art. 304 alin. 7 din Codul d e procedură civilă și că în mod eronat prevederile art. 50 din Legea nr. 128/1997 ar fi fost aplicate în mod greșit.
Recursul care, în drept, poate fi încadrat în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la privește motivul de recurs privitor la lipsa legitimării procesuale pasive, această excepție a fost în mod corect soluționată de instanța de fond întrucât în atribuțiile recurentului intră și asigurarea finanțării unităților, din învățământul preuniversitar iar plata salariilor pentru personalul didactic și auxiliar din învățământ reprezintă o parte componentă a acestei finanțări. Este de reținut faptul că în temeiul Legii nr. 128/1997, recurentul Ministerul Educației, Cercetării și TBa emis o serie de acte normative ulterioare prin care se stabilește metodologia de calcul pentru salarizarea personalului didactic din învățământ, dar cu toate acestea, s-a ignorat acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din legea enunțată.
Potrivit dispozițiilor legale, răspunzătoare de aducerea la îndeplinire prevederilor privind salarizarea sunt și direcțiile generale din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și T, Inspectoratele școlare județene și din municipiul B, unitățile de învățământ de stat și alte unități subordonate. Conform art. 167 alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările ulterioare, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele Consiliilor județene sau locale pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării aprobată prin hotărâre a guvernului și asistența tehnică Inspectoratelor școlare, edificatoare în acest sens fiind dispozițiile nr.HG 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat cu modificările ulterioare. Fiecare unitate de învățământ are obligația de a întocmi bugetul propriu, de a fundamenta cheltuielile pe bază de indicatori fizici și valorici. De asemenea, fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat are obligația de a fundamenta sumele necesare conform normelor metodologice pentru elaborarea proiectelor de buget emise de Ministerul Finanțelor Publice care se înaintează la Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat, care propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării, criteriile și standardele de finanțare, costurile anuale orientate după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă și le comunică inspectoratelor școlare în vederea stabilirii necesarului de fonduri. La nivelul fiecărui inspectorat se constituie comisia pentru stabilirea cheltuielilor medii anuale pe instituții de învățământ preuniversitar de stat. După elaborarea bugetelor, acestea se prezintă autorității publice locale, urmând a fi deschise credite bugetare de către ordonatorii principali de credite.
Recurentul are calitate procesuală pasivă, cât privește obligațiile despre care este vorba în acțiune întrucât alături de inspectoratele școlare județene, îi revin atribuții în domeniul finanțării învățământului conform art. 33 lit. a din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/2004.
Art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 prevede pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranșe de vechime, anume cea stabilită de lege și câte o tranșă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 și 40 de ani de activitate didactică în învățământ, text de lege care conține prevederi exprese și nu suportă alte interpretări.
Întrucât hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii iar criticile recurentului nu sunt justificate, văzând și prevederile art. 3041Cod procedură civilă, constatând nefondat recursul, în temeiul art. 312 din același cod, urmează să fie respins ca atare, nefiind date nici motive de casare de ordine publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtulMinisterul Educației, Cercetării și, împotriva sentinței nr.1184din31 octombrie 2007pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2 / 12.05.2008
Președinte:Andrianu VirgilJudecători:Andrianu Virgil, Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai