Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5022/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 3194/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 5022R

Ședința publică de la 06 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ignat Silvia Georgiana

JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei recursului formulat de recurenții:, )., împotriva sentinței civile nr.1462/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTOR 1, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI, având ca obiect drepturi bănești spor de vechime.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 16.06.2009, de către, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, concluzii scrise, în dublu exemplar.

Curtea, având în vedere faptul că, prin concluziile scrise formulate de intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1462/22.02.2008, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a respins acțiunea formulată de reclamanții, )., împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTOR 1, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI, ca neîntemeiata, a respins si ca inadmisibile cererile de intervenție formulate de si.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanța a reținut ca rt. 4 alin 1 din OUG nr. 27/2006 prevede ca judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti beneficiaza, in raport cu vechimea numai in functiile de judecator, procuror, magistrat-asistent la Inalta C de Casatie si Justitie sau de personal asimilat judecatorilor si procurorilor, de o majorare a indemnizatiei stabilite potrivit art. 3 alin. 1, calculate in procente la indemnizatia de incadrare bruta lunara. Prin urmare, majorarea indemnizatiei este raportata la vechimea intr-o anumita functie. O extindere a campului de aplicare a prevederii mai sus citate nu este posibila, intrucat s-ar adauga la lege, or judecatorul nu se poate pronunta pe cale de dispozitii generate si reglementare, cf. art. 4.civ.

Actele normative ce reglementeaza salarizarea magistratilor nu stabilesc un spor sau o majorare a indeminizatiei pentru vechimea in magistratura, iar modalitatea de definire a acestei notiuni nu poate justifica instituirea unui drept in favoarea reclamantilor.

Intrucat capatul de cerere principal este neintemeiat, si celelalte cereri formulate de reclamanti sunt neintemeiate, acestea avand un caracter accesoriu primului capat de cerere.

Ca umare a admiterii exceptiei lipsei capacitatii de folosinta, a fost anulata actinea formulata impotriva Parchetului de pe langa Judecatoria sectorului 1

A fost admisa exeptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Justitiei motivate de faptul ca intre acest parat si reclamanti nu exista raporturi juridice de dreptul muncii.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recurs recurenții, care au criticat sentința ca netemeinică și nelegală, precum si ceilalti recurenti reclamanti si intervenienti, fara a-si motiva recursurile.

Desi instanta a pus in vedere acestora, la termenul din 15.06.2009, sa faca dovada calității de reprezentant a doamnei, pana la termenul de judecata din 06.07.2009 recurentii nu s-au conformat.

Exceptia lipsei dovezii calității de reprezentant este fundamentata pe dispozitiile art. 161.pr.civ. care statueaza ca atunci cand reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, se poate da un termen pentru implinirea acestor lipsuri. Daca lipsurile nu se implinesc, instanta va anula cererea.

Reiese ca pe calea acestei exceptii se urmareste sanctionarea lipsei dovezii calitatii de reprezentant. Sanctiunea (anularea actiunii) nu intervine automat. Exceptia de procedura ce isi are temeiul in art. 161.pr.civ. se caracterizeaza prin aceea ca produce in prima faza un efect dilatoriu, ce va fi urmat de unul peremptoriu in masura in care, in termenul acordat de instanta, nu se face dovada calitatii de reprezentant. Excepția poate fi invocată în orice stare a pricinii, sancțiunea fiind aceeași iar titularul dreptului poate ratifica actele făcute de persoana ce nu și-a dovedit calitatea de reprezentant.

Cum recurentii nu au dovedit calitatea de reprezentant a doamnei, Curtea va anula recursurile formulate de recurenții, împotriva sentinței civile nr.1462/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției si Libertăților, Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a doamnei.

La termenul de judecată din 06.07.2009, Curtea a ridicat din oficiu și a pus în discuția părților excepția nulității recursului declarat pe care o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:

Conflictul de muncă dedus judecății este supus normelor de procedură cuprinse în Legea nr. 168/1999 care se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului d e procedură civilă.

Conform dispozițiilor art. 3021Cod de procedură civilă "cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.", iar potrivit dispozițiilor art. 303 alin. 1 Cod de procedură civilă "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".

Din actele de procedură întocmite în cauză rezultă că recurenta-parata nu a indicat și dezvoltat nici un motiv de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat, nici în cererea de recurs depusă la dosar la data de 22.02.2008, și nici ulterior într-un memoriu separat, în cadrul termenului de recurs, care a inceput sa curga la data de 14.04.2008, deși sentința recurată le-a fost comunicată în mod legal, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

Față de acestea și văzând dispozițiile art. 306 alin. 1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal", precum și faptul că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 306 alin.2 și 3 Cod de procedură civilă, Curtea urmează să constate nul recursul declarat de ceilalți recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Anulează recursurile formulate de recurenții, împotriva sentinței civile nr.1462/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTOR 1, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a doamnei .

Constata nul recursul declarat de ceilalți recurenți, respectiv, împotriva sentinței civile nr.1462/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

GREFIER,

Red.

Tehnored.

./2ex/08.07.2009

Jud. fond:

Președinte:Ignat Silvia Georgiana
Judecători:Ignat Silvia Georgiana, Călin Dragoș Alin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5022/2009. Curtea de Apel Bucuresti