Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Galati

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.512/

Ședința publică din 11 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.470/10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, -, -, -, -, A, -,., (), prin reprezentant, cu domiciliul ales în G,-, și intimații - pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, ambele instituții cu sediul în G,-, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,- sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.470/10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și necompetenței materiale a instanței de judecată invocată de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca fiind nefondate.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca nefondată.

A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, A, -,., (), în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL ICCJ B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII

Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați către reclamanți la plata drepturilor salariale prevăzute de G nr.10/2007 după cum urmează:

-cu 5% față de nivelul din luna XII.2006, începând cu data de 1.01.2007;

-cu 2% începând cu data de 1.04.2007, față de nivelul lunii martie 2007;

-cu 11% începând cu data de 1.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, drepturi ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației de la momentul la care trebuiau acordate și până la data plății efective avându-se în vedere data începerii și respectiv încetării raporturilor de muncă pentru fiecare reclamant.

Au fost obligate pârâtele Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea formulata si înregistrată cu nr. 1281/121/11.03.2008, reclamanții-personal auxiliar de specialitate:, -, -, -, -, A, -,., (), au solicitat obligarea paraților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel G si Parchetul de pe lângă Tribunalul G si Ministerul Finanțelor Publice in calitate de chemat in garanție la plata drepturilor salariale reprezentând indexările acordate in conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 conform art.1 alin.1 din OG.10/2007 in 3 etape:

-cu 5% începând cu data de 01.01.2007,fata de nivelul din luna decembrie 2006;

-cu 2% începând cu luna aprilie 2007 fata de nivelul din luna martie 2007;

-cu 11% începând cu data de 01.10.2007 fata de nivelul din luna septembrie 2007 si in continuare pana la încetarea discriminării.

In cauza a fost citat pentru opozabilitate si Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Au solicitat reclamanții ca aceste drepturi salariale sa fie actualizate funcție de indicele pana la data achitării integrale a sumelor datorate.

In motivarea acțiunii privind acordarea de creșteri salariale reprezentând indexările acordate in conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 si in continuare pana la încetarea discriminării reclamanții au arătat următoarele:

In anul 2007 Guvernul României a acordat următoarele indexări:

- Ordonanța nr.l 0/31. O 1.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2007 personalului salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.-;

- Ordonanța nr.6124.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici;

- Ordonanța nr.8124.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din alte unități din justiție;

- Ordonanța nr.11131.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ;

- Ordonanța nr.16/31.1 0.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr.95/2004;

- Ordonanța nr.27/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi;

- Legea nr.-.07.2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.- privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcționarilor publici.

Aceste acte normative prevăd creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2 % începând cu 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007 (în 3 tranșe) pentru întreg personalul din sectorul bugetar, cu excepția magistraților si personalului auxiliar din sistemul judiciar.

Prin urmare, prin excluderea acestei categorii de la creșterile salariale mai sus menționate s-a creat un caz de discriminare iar discriminarea astfel creată se constituie în prejudiciu creat, actual și viitor pentru aceste categorii.

Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute in alin. 1, fata de alte persoane in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Au solicitat judecarea cauzei in lipsa conform art. 242.pr.civilă.

Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivându-si in esența opinia pe următoarele:

- nu pot fi acordate, considera paratul întrucât aceasta categorie profesionala a beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât in anul 2006 cat si in anul 2007-respectiv prin nr.OG8/2007 si 247/2007, iar reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar si nici din categoria personalului care ocupa funcții de demnitate iar modificarea unor atare acte normative este inadmisibila.

- A invocat si excepția necompetentei materiale a Tribunalului G, având in vedere disp. art. 27 alin.1 din OG137/2000, considerând ca Judecătoria G ar fi instanța competenta sa judece prezenta cauza.

Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive având in vedere inexistenta unui raport juridic de munca intre reclamanți si paratul Ministerul Finanțelor Publice.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii fata de acesta pentru lipsa calitatii procesuale pasive deoarece conform art.27 si art.16-20 din OG 137/2000 CNCD nu poate fi chemat in judecata in calitate de parat ci doar in calitate de observator si in vederea stabilirii caracterului discriminatoriu-citarea acestuia fiind obligatorie.

Analizând cererile reclamanților si susținerile paraților din întâmpinări precum si actele dosarului tribunalul a reținut următoarele:

In ce privește excepția necompetentei materiale a Tribunalului G secția civila(cauze privind conflictele de munca si asigurări sociale) instanța a respins-o ca nefondată motivat de faptul ca in raport cu obiectul acțiunii si calitatea părților ne aflam in prezenta unui raport juridic de munca a cărui soluționare cade in competenta Tribunalului G secția civila(cauze privind conflictele de munca si asigurări sociale) conform disp. art. 2 alin 2 lit.c din Codul d e procedura civilă.

În prezenta cauză, reclamanții personal auxiliar de specialitate in cadrul Tribunalului G sunt salarizați pentru munca prestată de către acesta, în calitate de angajator.

Instanța a respins excepția inadmisibilității invocata de paratul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, motivat de faptul ca acțiunea reclamanților nu este o cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept in înțelesul disp.art.111 Cod de procedura civila, ci ne aflam in situația unui litigiu de munca privind acordarea de drepturi bănești in mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefireasca si fără o explicația logica a reclamanților.

Având in vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum si dispoziția legala menționata apreciem ca prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentala ca o anumita lege reglementează in mod discriminatoriu anumite drepturi si poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.

Pentru a analiza daca exista sau nu o discriminare adusa categoriei din care fac parte reclamanții, trebuie găsit criteriul si rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu putem determina sfera persoanelor cărora li se aplica respectiva reglementare si găsind sfera persoanelor putem constata mai apoi daca anumite persoane sau categorii profesionale/sociale etc. Sunt sau nu justificat excluse si daca sunt excluse trebuie analizat in final cauza excluderii si utilitatea acestei excluderi.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a admis-o motivat de faptul ca intre reclamanți si parata Ministerul Finanțelor Publice, nu exista raporturi juridice de munca de natura a atrage obligarea acesteia la plata sumelor solicitate de către reclamanți.

Cererea reclamanților este formulata in baza OG 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu si nu in baza unor texte legale in vigoare la acest moment. Reclamanții susțin ca au fost discriminați de legiuitor prin diferite reglementari legale.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării conform art.27 si art.16-20 din OG 137/2000 CNCD nu poate fi chemat in judecata in calitate de parat ci doar in calitate de observator si in vederea stabilirii caracterului discriminatoriu-citarea acestuia fiind obligatorie in calitate de expert si instituție abilitata sens in care are calitate procesuala pasiva deoarece este participant in procesul civil, motiv pentru care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.

In ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:

Printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.10/2007; G nr.11/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.

Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.1 din G nr.10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.1 din G Nr.10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art.19 din G nr.10/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din G nr.10/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.1 din G nr.11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.1 din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art.1 din G nr.20/2007).

de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.

În nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007.

În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.

Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.

Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în niciun caz, nu criteriul categoriei socio- profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).

În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.

Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).

Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).

Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.

Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.

La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.

Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.

Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.

Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.

De asemenea, conform principiilor cuprinse în art.154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.

Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.

Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.

Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.

În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.

În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod civil. În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.

Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.

Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.

Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.

drepturilor salariale este aplicabila la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege si in baza căreia se stabilește cuantumul salariilor de baza a petenților.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

- Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe;

A invocat faptul că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 27 al. 1 din OG nr.137/2000, fiind de competența judecătoriei soluționarea unor asemenea cereri, potrivit dreptului comun.

- Hotărârea a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă.

Prin acordarea majorărilor salariale reclamanților reprezentând personal auxiliar de specialitate, instanța de fond adăugat la legea specială de salarizare, schimbând în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.

Există diferență radicală între veniturile nete lunare ale reclamanților în calitatea acestora de personal auxiliar de specialitate și veniturile nete lunare ale altor categorii de personal care beneficiază de aceste majorări salariale prevăzute de dispozițiile art.1 al.1 din nr.OG 10/2007.

Reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadrați potrivit anexei nr.II pct. 11, pct.12 și pct.13 din Legea nr. 154/1998 - Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Prim Procurorului General și acestuia.

Acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare în înțelesul legii privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, au un scop legitim iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop sunt adecvate și necesare.

În speță, potrivit dispozițiilor nr.OG 8/2007, valoarea de referință sectorială este indexată periodic iar prin stabilirea unei indemnizații majorate și a unui coeficient de multiplicare modificat s-a urmărit adaptarea sistemului retribuire a personalului auxiliar de specialitate la noua structură a carierei acestora și la noul sistem de administrare a justiției, legiuitorul elaborând acte normative speciale de salarizare distincte pentru toate categoriile de personal.

- Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație, instituția bugetarăneputând să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.

Cheltuielile prevăzute în capitole și articole au o destinație precisă și limitată iar creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol, aprobarea cheltuielilor din bugetul de stat făcându-se numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauza juridică.

În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 3, 4 și 9 și art. 304¹Cod procedură civilă.

Prin încheierea de ședință din data de 25.07.2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI, în conformitate cu dispozițiile art. I al.2 din nr.OUG 75/2008, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul instanței și trimiterea la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție spre competentă soluționare.

Prin decizia civilă nr. 2108/25.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr-, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL GALAȚI.

Pe rolul Curții de APEL GALAȚI cauza a fost reînregistrată sub nr. 452/44/23.03.2009.

Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinare în cauză.

Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 304¹Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Critica privind excepția necompetenței materiale a instanței de fond astfel cum a fost invocată de recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și Justiție, este nefondată.

Dispozițiile art. 295 (2) din Codul muncii se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de același pârât, aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

În susținerea excepției pârâtul a invocat obiectul acțiunii, respectiv că prin acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau prin care se tinde la modificarea actelor normative, acțiunea are caracter inadmisibil în considerarea principiului separației puterilor în stat.

Pretențiile reclamanților s-ar circumscrie unei probleme de legiferare și reprezintă opțiunea legiuitorului să aprecieze și să stabilească ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați.

Motivarea dată excepției de către recurentul - pârât reprezintă astfel expresia unor apărări de fond ce privesc fundamentul pretențiilor formulate de către reclamanți iar nu caracterul unor chestiuni prealabile, în legătură cu caracterul admisibil sau inadmisibil al acțiunii.

De altfel, a accepta o asemenea excepție după modul în care a fost invocată și argumentată, ar însemna să nu mai poată fi analizat fondul raportului juridic litigios, aducându-se atingere principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în accepțiunea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește fondul cauzei, se rețin următoarele:

Conform actelor din dosar reclamanții își desfășură activitatea în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul parchetelor din raza de competență a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

Pretențiile formulate în cauză de reclamanți vizează modalitatea de stabilire a drepturilor salariale cuvenite, prin raportare în mod concret la creșterile salariale acordate ca urmare a indexărilor aduse în anul 2007, prin dispozițiile nr.OG10/2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

În primul rând trebuie menționat faptul că modul de salarizare al magistraților și personalului auxiliar de specialitate este prestabilit prin lege, fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare, determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.

În perioada de referință 2007 sistemul de salarizare a fost reprezentat printr-o serie de acte normative, respectiv nr.OG 8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.

În referire la nr.OG 8/2007, prin art. 3 alin.4 s-au prevăzut coeficienții de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt prevăzuți la lit. A din anexa nr. 1a pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, la lit. A din anexa nr. 1b pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și la lit. A din anexa nr. 1c de la 1 octombrie 2007.

(5) de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la tribunale și de la parchetele de pe lângă acestea, precum și de la judecătoriile din municipiul B și din localitățile reședință de județ și de la parchetele de pe lângă acestea sunt cu 5% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).

(6) de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea sunt cu 7% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).

(7) de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt cu 10% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).

A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/200.

Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.

Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.

Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.

Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.4 și 9, art.304¹și art.312 al.1 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.470/10.04.2008 a Tribunalului Galați.

Se va modifica în parte sentința civilă nr. 470/10.04.2008 a Tribunalului Galați în sensul că:

Va fi respinsă în întregime ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, a, (), în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Vor fi menținute celelalte dispoziții privind modalitatea de soluționare excepțiilor de către instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, -, sector 5, împotriva sentinței civile nr.470/10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința civilă nr.470/10.04.2008 a Tribunalului Galați, în sensul că:

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, a, (), în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 11 Mai 2009.

Președinte,	Judecător,	Judecător,
Grefier,

: /10.06.2009

:DC/2 ex/11.06.2009

Fond:/

Asistenți judiciari:C-tin /

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin

#Judecator Benone Fuica

Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Galati

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Galati