Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 512
Ședința publică de la 29 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ligia Vâlcu
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Anca Pârvulescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții Curtrea de Conturi a României, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 637 din 27 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil mr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 23 aprilie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 29 aprilie 2009.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr. 637/2008 Tribunalul Brașova respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de pârât prin întâmpinare.
A respins excepția autorității de lucru judecat privind petitul de obligare la plata sporului de vechime, excepție invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul privind plata sporului de vechime pe perioada 1.01.2001-5.07.2002, excepție invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului B, Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, cu sediul in B,-, sector 5, Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului B să calculeze și să plătească reclamantului diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 1.12.2004-15.07.2005, sume reactualizate conform indicelui de inflație până data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A obligat pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov să calculeze și să plătească reclamantului diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 1.08.2005-13.06.2006, sume reactualizate conform indicelui de inflație până data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A obligat pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov să plătească reclamantului suma de 1.700 lei, sumă ce urmează a fi reactualizată în funcție de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale până la data plății efective.
A obligat paratul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior și i-a obligat pe ceilalți pârâți să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
A respins pretențiile privind plata sporului de vechime ca fiind prescrise, precum și petitul privind plata sporului de confidențialitate ca fiind neîntemeiat.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.137 alin.1 proc.civ. instanța urmează să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâți prin întâmpinare.
Referitor la excepția necompetenței materiale, instanța apreciază că pretențiile reclamantului izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre procuror și parchetul în care a activat în perioada pe care se solicită despăgubirile. În aceste condiții, în raport de prevederile art1 alin 2 lit.i din OG 137/2000,discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, art.21 urmează a fi interpretat ca, în acest caz, dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența disp.art 284 din Legea 53/2003 rap. la art.2 pct.1. lit.c, instanța de drept comun fiind tribunalul. Pentru aceste motive va respinge excepția.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție instanța apreciază că aceasta nu este întemeiată,întrucât în speța dedusă judecății nu s-a solicitat anularea ordinului nr. nr.1921/C/2001 prin care au fost acordate aceste stimulente, situație în care, în mod evident, acesta nu ar fi avut calitate procesuală.
În cauză pârâtul a fost chemat în judecată nu în calitate de emitent al ordinului ci în calitate de ordonator de credite întrucât reclamantul și-a desfășurat activitatea în calitate de magistrat iar sumele solicitate de acesta reprezintă drepturi salariale,ce se achita de către ordonatorul de credite.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor instanța constată următoarele:
Potrivit art. 15 din HG 83/2005, instanțele judecătorești și parchetele sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În conformitate cu art. 28 lit.f din Legea 500/2002, elaborarea bugetelor se realizează de Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate, ale ordonatorilor principali de credite. Pe baza proiectului de venituri și cheltuieli elaborat de principalul ordonator de credite, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul art.18 lit. g din Legea 500/2002analizeazează aceste propuneri de buget, avizându-le sau respingându-le. Așadar este esențial ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie parte în proces pentru a avea în vedere pretențiile reclamanților la elaborarea proiectului de buget.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat privind petitul 3( sporul de vechime) instanța apreciază că că este neîntemeiată, urmând să o respingă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.1201 Cod Civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute între ele și în contra lor în aceeași calitate".
Comparând cele două acțiuni din dosarul nr.970/2006 și din prezentul dosar, instanța constată că nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză.
În primul dosar reclamantul a solicitat în contradictoriu cu aceiași pârâți, printre altele, ca aceștia să fie obligați să-i plătească sporul de vechime începând cu data de 1.01.2001 și până în 26.07.2005. În cauza de față s-au dedus judecății aceleași pretenții, existând identitate de obiect și de părți.
În ceea ce privește cauza celor două acțiuni, cerința identității nu este îndeplinită, în primul dosar solicitându-se să fie obligați pârâții la achitarea sporului de vechime motivat de faptul că art. 33 din legea 50/1991 care prevedea acest spor nu a fost abrogat în mod expres iar în prezentul dosar se solicită același drept, însă se invocă un alt temei juridic și anume dispozițiile art.2 din OG137/2000, art.16 și 20 din Constituția României și Protocolul 12 din CEDO, respectiv discriminarea magistraților în raport de alte categorii de salariați.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune pentru acest petit, invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța constată că reclamantul a solicitat plata unor despagubiri egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordarii sporului de vechime in munca incepand cu data de 01.01.2001 si pana la 05. 07.2002, motivat de faptul ca a suferit o discriminare ce de altfel, a fost si constatata prin Hotararea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.
Potrivit art.27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului".
Potrivit art.1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul comun in materie de prescriptie, dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege iar potrivit art.3 termenul general de prescriptie este de 3 ani.
Acelasi termen de prescriptie este prevazut de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii in materia cererilor avand ca obiect plata unor drepturi salarial neacordate.
In ceea ce priveste momentul inceperii curgerii termenului de prescriptie, potrivit art.8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea iar in speta acest moment coincide cu intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000, data de la care reclamantul nu mai beneficiat de spor de vechime.
In speta, fata de obiectul cererii de chemare in judecata, despagubiri egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordarii sporului de vechime in munca incepand cu data de 01.01.2001 si pana la 05. 07.2002 si momentul formularii actiunii, 14.12.2007, se constata ca dreptul la actiune pentru pretentiile formulate s-a stins prin prescriptie.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigențe legale, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Din această perspectivă, nu pot fi reținute susținerile referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, prin imposibilitatea de a exercita acțiunea in despagubire, datorită împlinirii termenului de prescripție. Mai mult, aceste dispoziții legale criticate sunt în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la ocrotirea dreptului de proprietate si dreptul de dreptul de acces la justiție.
In ceea ce priveste pretinsa incalcare a art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO instanta retine ca in jurisprudenta Curtii Europene a fost consacrat principiul conform caruia Conventia nu garanteaza dreptul unei persoane fizice sau juridice de a dobandi un bun iar protectia Conventiei se aplica numai cu privire la bunurile actuale adica in privinta bunurilor aflate in patrrimoniul celui care pretinde ca i-a fost incalcat dreptul de proprietate asupra lor.
In lumina acestor principii in Cauza Fernandez- si altii contra Spaniei, Curtea a statuat ca atat timp cat actiunile reclamantilor s-au aflat pendinte pe rolul juridctiilor interne, acestea nu faceau sa se nici un drept de creanta ci numai eventualitatea dobandirii unei asemenea creante iar o creanta nu poate fi considerata un bun in sensul art.1 din Protocolul nr.1, decat daca ea a fost constatatata sau stabilita printr-o decizie judicara trecuta in puterea lucrului judecat, ceea ce nu este indeplinit in speta. Curtea a mai statuat că, pentru a aprecia dacă reclamantul are un "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, trebuie stabilit dacă s-a nascut în beneficiul acestuia o creanța suficient stabilite pentru a fi exigibilă (a se vedea hotărârile grecești și împotriva Greciei; împotriva Rusiei,; împotriva Lituaniei, ).
Pe de alta parte, instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție.
In jurisprudența sa referitoare la dreptul de acces la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în Cauza Z și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii (2001) si auza Golder contra Regatului Unit (1975) că art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale poate fi invocat de orice persoană care consideră că a existat o ingerință ilegală în privința exercițiului unuia din drepturile sale având caracter civil, adăugând însă că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" și că "acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni".
Analizând petitul 1 din acțiune, cel referitor la plata sporului de 50% instanța reține că reclamantul a avut în perioada 1.12.2004-15.07.2005 calitatea de procuror financiar la Curtea de Conturi și în perioada 1.08.2005-13.06.2006 calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art.1 pct 42 din OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001 magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
În data de 10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.21/10.03.2008 prin care a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001.
În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii 50/1996 nu a încetat să existe, putând să fie pretins chiar după apariția legii de abrogare.
Având în vedere cele reținute de Înalta Curte în decizia menționată și raportat la dispozițiile art. 329 alin 3 din Codul d e procedură civilă conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, rezultă temeinicia pretențiilor reclamantului, urmând ca instanța să dispună în consecință.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a obligat pârâții Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului B să calculeze și să plătească reclamantului diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 1.12.2004-15.07.2005, sume reactualizate conform indicelui de inflație până data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
Va obliga pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov să calculeze și să plătească reclamantului diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 1.08.2005-13.06.2006, sume reactualizate conform indicelui de inflație până data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
Cu privire la petitul privind plata sumei de 1700 lei, instanța va reține că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a reținut că "acordarea stimulentelor salariale pentru judecători potrivit criteriului de vechime (0-3 ani) reprezintă o discriminare indirectă,potrivit art.2,alin.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,cu modificările și completările ulterioare. Criteriul vechimii de 0-3 ani reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale".
În același sens,Colegiul Director a reținut că" acordarea de stimulente salariale magistraților reprezintă un scop legitim,dar impunerea criteriului de vechime de 0-3 ani nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop",iar "acest tratament a fost de natură a aduce atingere drepturilor economice ale judecătorilor cu vechime în muncă mai mare de 3 ani,recunoscute prin art.6,lit.c (din nr.OG137/2000)".
În drept,potrivit dispozițiilor art.5 alin.1 din Codul Muncii,"în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii".
2:"Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă".
Alineatul 4 al aceluiași articol precizează că: "constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 dar care produs efectele unei discriminări directe."
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse,instanța nu poate primi apărările pârâților în conformitate cu care prin aceste stimulente acordate magistraților cu o vechime de 0-3 ani nu au fost aduse prejudicii reclamantului, care a soluționat cel puțin tot atâtea cauze dificile cât cei "stimulați" financiar prin Ordinul nr.1921/C/2005 al Ministrului Justiției. În plus,pârâții nu au făcut dovada că reclamantul nu a avut calificativele anuale de "foarte bine" și "bine" iar în ceea ce privește "complexitatea sarcinilor de serviciu" ale reclamantului,este cunoscut că este cel puțin egală cu cea a judecătorilor cu o vechime de 0-3 ani.
Cât privește actualizarea creanței, instanța constată că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
În conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Public fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate mai sus.
Având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat în calitate de pârât să aloce fondurile necesare achitării drepturilor salariale instanța va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca fiind rămasă fără obiect.
Cu privire la petitul doi din acțiune, respectiv plata sporului de confidențialitate în procent de 15% instanța reține că în conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamant- art.3 din Legea 444/2006, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor de până la 15 % din salariul de bază".
Aplicarea acestor prevederi legale a fost extinsă, prin dispozițiile art.15 din OG 6/2007 și la alte categorii de funcționari publici, respectiv cei care funcționează în aparatul de lucru al Guvernului, în cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului și Consiliul Legislativ.
Prevederile legale amintite sunt foarte clare și nu comportă nici o dificultate de interpretare stabilind în mod expres și limitativ categoriile de funcționari publici care sunt beneficiari ai sporului de confidențialitate și autoritățile care sunt obligate să acorde acest spor, magistrații nefiind beneficiari ai acestor prevederi legale.
Pe cale de consecință, rezultă, fără echivoc, faptul că reclamantul nu pot beneficia de sporul de confidențialitate, neexistând nici o prevedere legală în acest sens.
Ceea ce solicită,de fapt, reclamantul este ca instanța să le acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului că desfășoară activității ce presupun păstrarea secretului profesional. Acest fapt nu este posibil însă întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și nicidecum să adauge la lege. Acordarea sporurilor solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.
Instanța de judecată poate însă să acorde despăgubiri în cazul în care ar constată existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între magistrați și celelalte categorii profesionale la care se face referire prin acțiune.
În speța de față instanța apreciază că nu suntem în prezența unei discriminări în sensul prevederilor OUG 137/2000 care să justifice acordarea de despăgubiri. În acest sens, s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a stabilit prin Hotărârea nr.232/29.08.2007 că neacordarea sporului de confidențialitate magistraților, deși aceștia au obligația păstrării secretului profesional, nu reprezintă un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art.2 din OUG 137/2000. Deși această hotărâre nu este obligatorie pentru instanță, instanța va reține ca fiind întemeiate considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției.
Astfel, potrivit practicii CEDO diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Tribunalul mai reține că raportat la dispozițiile art.16 din Constituția României potrivit cărora,cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că, prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceiași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art.2 din OG 137/2000 respectiv - rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Față de cele mai sus expuse se reține de către instanță faptul că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite din partea legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Astfel atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de o lege specială de salarizare, cu sporuri specifice complexității și riscurilor funcției pe care o îndeplinesc.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Curtea de Conturi a României, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prn Direcția Generală a Finanțelor Publice B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. Cod pr. civilă.
Curtea de Coturi a României, în dezvoltarea motivelor de critică, invocă faptul că, reclamantul, fost procuror financiar pe lângă Curtea de Conturi a României, nu face parte din categoriile de personal bugetar cătora Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. 21/2008, pronunțată în dosarul nr. 5/2008, le-a recunoscut dreptul la un spor de 50%, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Referitor la sistemul de salarizare aplicabil reclamantului se precizează că:
Începând cu data de 1.01.2003, OUG nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, conținea o prevedere specială în art. 39, prin care legiuitorul a dispus ca procurorii financiari de pe lângă Curtea de Conturi a României să beneficieze de indemnizația lunară unică stabilită pe baza coeficienților prevăzuți pentru procurorii de la instanțele de drept comun, precum și de o majorare a indemnizației stabilite în art. 4 de același act normativ, nicidecum și de celelalte drepturi.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reiterează excepția necompetenței, a respingerii în mod greșit a excepției lipsei calității procesuale pasive, a admiterii în același mod a acțiunii cu privire la sporul de 50% și la despăgubirile de 1.700 RON cât și actualizarea lor.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, reiterează excepția lipsei calității procesuale, iar pe fond solicită respingerea acțiunii.
În cauză s-au depus întâmpinări.
Recursul Curții de Conturi a României și cel al Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt fondate.
Reclamantul, fost procuror financiar pe lângă Curtea de Conturi a României nu face parte din categoria de personal bugetar cu privire la care s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. 21/2008 și prin urmare, în mod greșit i s-a acordat sporul de 50%.
Deciziile invocate de reclamant cu dovedesc contrariul.
Recursul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat numai în ce privește suma de 1.700 RON, având în vedere următoarele considerente:
financiare acordate la finele anului 2005 magistraților cu o vechime de până la 3 ani s-au acordat în baza Ordinului Ministerului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 și Notei interne a Direcției Financiar - Contabile din cadrul Ministerului Justiției.
Din conținutul acestui înscris, rezultă fără nici un echivoc faptul că, au fost aprobate fonduri pentru stimulente financiare, numai pentru personalul din sistemul justiției, pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor.
Prin urmare, aceste prime, stimulante financiare, au fost acordate printr-un act administrativ, unei categorii de angajați, expres stabilită prin Ordinul susmenționat, făcându-se totodată referire la categoria de judecători cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
În speță nu sunt incidente disp. art. 2 din OUG 137/2000 așa cum a fost modificată completată și aprobată prin legea 27/2007, întrucât hotărârea 15/23.01.2006 a CNCD prin care s-a constatat existența unei discriminări indirecte ca urmare a faptului că stimulentele au fost acordate judecătorilor din cadrul judecătoriilor cu vechime între 0-3 ani, vizează numai categoria magistraților judecători și nu procurori.
Ministerul Justiției nu este răspunzător de modul cum se repartizează în cadrul parchetelor, fondurile pentru stimularea magistraților procurori, fiind vorba de un alt ordonator de credite, respectiv Ministerul Public.
Pentru toate aceste considerente instanța, apreciază că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului.
Cu privire la excepțiile invocate, ele au fost corect soluționate de instanța de fond, în temeiul art. 137 Cod pr. civilă, prin urmare considerentele hotărârii vor fi păstrate.
În ce privește fondul cauzei s-a avut în vedere caracterul obligatoriu al recursului în interesul legii.
Criticile recurentului cu privire la acordarea simultană atât a actualizărilor cât și a dobânzii legale pentru același debit, nu pot fi primite.
Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept ( și - Teoria generală a obligațiilor).
Pentru toate aceste considerente, cu opinie majoritară, curtea va respinge recursurile formulate și va menține sentința atacată.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamantă și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Curtea de Conturi a României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, împotriva sentinței civile nr. 637/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură din dispozitivul acesteia obligarea pârâtului Curtea de Conturi a României să calculeze și să plătească sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada 1 decembrie 2004 - 15 iulie 2005.
Înlătură de asemenea, obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, la plata sumei de 1.700 lei.
restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul declarat de MFP prin DGFP
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. LV - 30.04.09
Dact. GG - 4.05.09
2 ex.
Președinte:Ligia VâlcuJudecători:Ligia Vâlcu, Camelia Juravschi, Anca Pârvulescu
