Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 515/
Ședința publică din 11 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.381/21.03.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți CURTEA DE APEL IAȘI, cu sediul în I, str. - nr. 25, jud. I, TRIBUNALUL VASLUI, cu sediul în V,-, jud. V, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B, piața nr. 1 - 3 și intimata - reclamantă, cu domiciliul ales la Judecătoria Tecuci, cu sediul în T, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat; recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă; în cauză s-a formulat cerere de abținere de către doamna judecător cerere ce a fost soluționată în ședința din Camera de Consiliu din 11.05.2009.
S-a dat citire încheierii de ședință pronunțată în Camera de Consiliu din data de 11.05.2009 prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător, completul de judecată fiind compus cu participarea judecătorului din planificarea de permanență, încheindu-se în acest sens proces verbal care s-a atașat la dosar.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
La data de 21.09.2007 reclamanta, grefier la Judecătoria Hușia solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, Ministerul Finanțelor Publice, la plata, în solidar, a drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut începând cu anul 2005 (luna ianuarie) actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora și până în aprilie 2006. A solicitat reclamanta acordarea în continuare a acestor drepturi până la prevederea lor pentru tot personalul auxiliar de specialitate. A solicitat reclamanta citarea în proces a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării conform nr.OG 137/2000.
În motivarea cererii a arătat reclamanta că personalul auxiliar din cadrul judecătoriei a primit aceste drepturi salariale conform sentinței civile nr. 620/2007 a tribunalului Vaslui. Întrucât la data formulării acțiunii reclamanta se afla în concediu colegii săi nu au trecut-o în acțiune, astfel că ea nu a obținut titlu executoriu și nu a încasat aceste drepturi salariale.
A arătat că din luna august 2004 îndeplinește funcția de personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Huși și începând cu ianuarie 2005 nu a primit sporul de 10% și până în aprilie 2006 când a plecat în concediu de maternitate.
În conformitate cu art. 6 alin.2 din Codul muncii se consacră pentru toți salariații principiul că pentru muncă egală și pregătire profesională egală să fie retribuiți în mod egal, principiu ce se regăsește și în disp. art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificate prin Legea anr.27/2004, în art. 1 alin.2 statuează principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.20 din Constituția României arată că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tr4atate la care România este parte.
Contrar acestor principii, prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv OG nr. 83/2000 grefierii care participă la efectuarea actelor privind executarea penală și civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Prin urmare, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Huși, în afara celor de la executări penale și civile, sunt tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii.
Întrucât îndeplinește funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Huși, iar în virtutea funcției, a îndeplinit aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, nu a primit acest drept, fiind astfel prejudiciată, discriminată. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin.2 din Codul muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri ( în acest caz grefieri pentru executări penale și civile), conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Față de cele expuse mai sus, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești, considerând că este îndreptățită să le solicite în conformitate cu prevederile OG nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, modificate prin Legea nr. 27/2004, în art.1 alin.2 care statuează principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitatea în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Întâmpinare - Ministerul Justiției
Prin întâmpinare Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele argumente:
- Instanța de judecată nu are putința de verificare a dispozițiilor legale și la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
- Pe fondul cauzei dreptul solicitat este necuvenit nefiind prevăzut de lege. Criteriul discriminării invocat de reclamantă este mult prea general și nu poate fi analizat de instanță din prisma art. 1 alin.3 nr.OG 137/2000. dispozițiile art. 53 din Constituția României nu își au aplicabilitate în cauză.
-
Întâmpinare - Ministerul Finanțelor Publice
Prin întâmpinare Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii reclamantei față de Ministerul Economiei și Finanțelor, față de lipsa calității procesuale pasive a acestuia, conform nr.HG386/2007, art. 35 alin.1 Legea nr.500/2002 și art. 4 OG nr.22/2002.
Sentința civilă nr. 381/21.03.2008 a Tribunalului Galați
Prin sentința civilă nr.381/21.03.2008 Tribunalul Galația admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
A admis acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei indemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada 01.01.2005 - 01.04.2006, actualizate în raport cu rata inflației la data plății.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o atribuție legată de plata unor drepturi de natură salarială către reclamantă și nici de a include anumite sume în buget, așa cum rezultă din legea de organizare. Elaborarea proiectului de buget revine ordonatorului de credite, iar Ministerul Finanțelor Publice, are, potrivit disp. HG 736/2003, art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 și art.19 din Legea 500/2002, atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, însă hotărârea judecătorească îi este opozabilă în temeiul legii. Prin urmare, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată față de acest pârât.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea este întemeiată.
Potrivit disp. art. 6 alin.2 din Codul muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă, le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
G nr. 137/2000, prevede la art. 1 alin.2, principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor, trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate, la care România este parte.
Art. 19 pct.3 din Legea nr. 50/1996, prevede că, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
În prezenta cauză, deși reclamanta a îndeplinit funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Huși, nu a primit sporul de 10% arătat mai sus, fiind astfel discriminată și prejudiciată în sensul dispozițiilor invocate.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri, conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că reclamanta nu a desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct.3 din Legea nr. 50/1996 și nu este astfel îndreptățită la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamantei, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10%, reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Recursul declarat de Ministerul Justiției
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției apreciind ca fiind nelegală și netemeinică soluția instanței de fond pentru următoarele:
-S-a acordat un drept reclamantei, drept ce nu este prevăzut de lege în materia salarizării personalului auxiliar.
-Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă având în vedere că Parlamentul României este unica autoritate legiuitoare a acestei țări.
HG nr. 83/2005 privind organizarea si funcționarea Ministerului Justiției, in art. 1 alin. 1 dispune: "Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului, care asigura elaborarea, coordonarea si aplicarea strategiei si a programului de guvernare in vederea bunei funcționari a justiției ca serviciu public si veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept".
Totodată, prin art. 3 al hotărârii menționate mai sus, se stabilesc principalele funcții și atribuții ale Ministerului Justiției.
Astfel cum rezultă din nr.OG 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege " orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasa, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
In lumina acestor dispoziții legate, solicită a se constata că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
In acest sens, precizează că discriminarea la care face referire instanța de fond rezulta din lege, si nu din modul de interpretare si de aplicare a acesteia.
Ministerul Justiției are atribuții de " reglementare si sinteza, prin care se asigura realizarea cadrului normativ si instituțional necesar pentru organizarea și funcționarea întregului sistem al justiției, pe baza strictei aplicări a dispozițiilor prevăzute de Constitute și de celelalte acte normative".
Ori, Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor in vigoare.
Singura autoritate legislative este Parlamentul României.
Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat personalului care desfășoară activități ce implica un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru ca activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar.
A apreciat că nu se poate retine culpa Ministerului Justiției pe considerentul că dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu completările și modificările ulterioare sunt apreciate de instanța de fond ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
Conform art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești:
" care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliara, a celor de executare penala și executare civila, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculate in raport cu timpul efectiv lucrat in aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Conform art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul altor unități din sistemul justiției:
" care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penala și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
"(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala vârsta, handicap. Boala cronica necontagioasa, infectare, apartenența la o categorie defavorizata, precum i orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice.
(2) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare".
Potrivit art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000, " Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Unul dintre principiile de baza a sistemului de salarizare este reprezentat de principiul diferențierii salariilor in raport de nivelul studiilor, funcția îndeplinită, cantitatea si calitatea muncii, condițiile de munca ( - Tratat de dreptul muncii).
In cadrul fiecărei funcții sau meserii, salarizarea se diferențiază în raport de treapta profesionala sau gradul profesional, de gradația, respectiv clasa de salarizare. Este firesc ca rezultatele muncii, din punct de vedere cantitativ si calitativ, sa determine o anumita salarizare. Remunerarea in funcție de cantitatea muncii este caracteristica formelor de salarizare in acord (direct, progresiv, individual, colectiv). Intr-o atare situație, salariul de baza se determina având in vedere volumul, cantitatea de produse sau lucrări realizate intr-o anumita perioada de timp.
Conform art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri. si sporurile la salariu formează partea variabila a salariului, pentru ca se plătesc numai?n raport cu performantele individuale ale fiecărui salariat (rezultatele obținute m munca), pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale (pentru compensarea, pe această cale, a efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca).
După cum a statuat in mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a putea vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie sa fie comparabile - adică persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferențial; mai mult, chiar daca cele doua situații sunt comparabile, Curtea a statuat ca este permisa distincția intre astfel de situații daca exista o justificare obiectiva si rezonabila sau, altfel spus, diferențierea urmărește un scop legitim si respecta un raport de proporționalitate intre scop si mijloacele utilizate.
Jurisprudența Curții nu definește noțiunea de situații analoage sau comparabile, acestea fiind chestiuni ce rezulta din împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
Prin hotărârea dată, prima instanță a reținut existenta unei discriminări în materie de salarizare intre grefierii ce beneficiază de indemnizația de 10% față de cei care nu beneficiază de ea, conform nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare - care la art. 1 alin. 2 stabilește principiul egalității prin excluderea privilegiilor si discriminării, fiind garantata exercitarea in condiții de egalitate a unor drepturi, inclusiv a dreptului la un salariu egal pentru munca egala.
În speța de față unde se ridica chestiunea unei discriminări in materie de salarizare, existenta unor situații analoage sau comparabile trebuie analizata nu doar prin prisma calității de personal auxiliar - criteriul este mult prea general având in vedere funcția ocupata; spre exemplu, exista grefieri, grefieri informaticieni, grefieri statisticieni, grefieri arhivari, agent procedural etc. -, ci si din punctul de vedere al reglementarilor privind organizarea judiciara cu incidenta in ceea ce privește conținutul concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției.
Spre exemplu, atribuțiile de serviciu ale grefierilor delegați la compartimentul de executări penale si ale grefierilor delegați cu efectuarea lucrărilor de executări civile sunt reglementate de art. 55, art. 56, art. 57, art. 109 alin. 2 si 7, precum si de alte prevederi cuprinse in Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioara al instanțelor judecătorești, cu modificările si completările ulterioare.
Spre deosebire de categoria magistraților, in cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate atribuțiile sunt delimitate si stabilite in mod concret prin fișa postului.
ca diferențierea de salarizare data de acordarea sporului de 10% nu este arbitrara, ci are la baza criterii obiective.
Examinând dispozițiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si prevederile nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar, rezulta ca legiuitorul a înțeles sa atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial concretizat intr-un spor de 10%, motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile ce le implica îndeplinirea acestor atribuții - spre exemplu, activitatea grefierilor de la compartimentul executări penale, precum si volumul de munca.
Este de observat ca însăși Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar diferențiază sub aspectul complexității sarcinile de serviciu ale diverselor categorii de grefieri, stabilind, cu titlu exemplificativ, ca doar recrutarea anumitor categorii de grefieri se face prin Școala Națională de Grefieri (art. 5- 6, art. 22, art. 9 -10 din lege). Același grad de complexitate a sarcinilor de serviciu este motivul pentru care in cazul anumitor categorii de grefieri se impune cerința unor studii superioare (grefierii informaticieni), și exemplele pot continua.
Curtea Constituțională a statuat in repetate rânduri ca instituirea unor reguli speciale, in considerarea unor situații deosebite, atât timp cat instituirea acestor reguli nu se face in mod discriminatoriu, nu contravine principiului constituțional al egalității in drepturi, precum și faptul ca art. 16 din Constitute vizează " egalitatea in drepturi intre cetățeni in ceea ce privește recunoașterea in favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamental, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor masuri, indiferent de natura lor. In acest fel se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui" (spre exemplificare, Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999).
In cazul de față nu poate fi vorba despre existenta unei situații comparabile sau, cu atât mai puțin a unei analogii intre personalul auxiliar de specialitate care au desfășurat activitățile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 50/1996 și cei care nu au desfășurat astfel de activități.
De altfel, prin Hotărârea nr. 333/08.10.2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a respins cererea formulata de petenta, reprezentant al personalului auxiliar de specialitate in cadrul Tribunalului Dâmbovița, prin care s-a analizat discriminarea prin aplicarea prevederilor art. 8 din nr.OG 8/2007 fata de personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanței mai sus menționate.
In acest sens, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât ca " faptele prezentate nu constituie acte de discriminare conform Ordonanței de Guvern nr. 137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările si aprobările ulterioare, republicata".
Pentru a hotărî astfel, Colegiul Director a reținut ca " In analiza raportului de analogie trebuie pornit de la premisa ca in câmpul acestei categorii profesionale se plasează mai multe categorii de grefieri ale căror atribuții sunt diferențiate in funcție de funcția ocupata și spre deosebire de magistrați, in cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, atribuțiile sunt delimitate și stabilite in mod concret prin fișa postului". De asemenea, ". acordarea indemnizației grefierilor care participa la efectuarea actelor specificate de textul normativ in alin. 8 calculata in raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități nu poate fi reținută ca discriminatorie", deoarece " nu se poate constata incidenta unor categorii de persoane plasate în situații analoage sau comparabile".
Considerentele deciziei pronunțată de instanța de recurs
În cauză se solicită de către reclamantă, grefier, indemnizația lunară de 10% din salariul brut, pe instituirea nelegală a unui tratament discriminatoriu față de alte categorii de grefieri.
Conform deciziei nr. 24 pronunțată în dosarul nr.7/2008, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, disp. art. 19 alin.3 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și ale art. 3 alin.8 din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de le lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se interpretează în sensul că, indemnizația de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate.
Recursurile în interesul sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești în problemele de drept dezlegate.
Astfel, instanța supremă a stabilit că:
Sporul la salariul de bază reprezintă un element accesoriu și variabil al salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, numai dacă sunt întrunite următoarele cerințe:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
constituie sume plătite anumitor salariați peste salariul de bază, în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu.
Prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit un sistem unic de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și parchete, ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați prevăzute de Constituție și de legea pentru organizarea judecătorească.
Potrivit art. 18 din acest act normativ, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete erau stabilite între limitele minimă-maximă, pe grade sau trepte profesionale, în funcție de pregătirea profesională, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau al parchetului.
Personalul auxiliar de specialitate beneficia de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, și de o majorare între 5% și 10% a aceluiași salariu, în raport de nivelul instanței sau al parchetului, iar conform art. 19 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, grefierii care participau la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care erau secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiau de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiau și conducătorii de carte funciară.
Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin art. 30 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 247/2007, care, începând cu data intrării sale în vigoare - 3 februarie 2007 -, instituie un sistem unic de salarizare și de acordare a altor drepturi aplicabil exclusiv acestui personal auxiliar.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficientului de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
Totodată, conform art. 3 alin. (8) din același act normativ, alineat abrogat prin art. I pct. 18 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități."
Cu alte cuvinte, spre deosebire de perioada anterioară, între 3 februarie 2007 și 15 aprilie 2008 au beneficiat de această indemnizație lunară de 10% din salariul de bază un număr mai mic de grefieri, respectiv doar aceia care au participat la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și falimentului și a actelor de executare penală și civilă.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalității de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituția României și de art. 6 alin. (3) din Codul muncii, cel de-al doilea text fiind introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, în concordanță cu normele Uniunii Europene.
Acest principiu de ordine publică: "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal" exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
Sunt admisibile diferențieri de salarii pentru funcții/posturi similare dacă sunt dimensionate în funcție de nivelul studiilor, în raport cu importanța și complexitatea muncii, cu funcția/postul/meseria îndeplinit(ă) după cantitatea, calitatea și valoarea muncii, în raport cu condițiile de muncă și în funcție de vechimea în muncă, îndeosebi în specialitate, diferită.
Și în sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul aceleiași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, fiind posibile însă diferențieri întemeiate obiectiv și rezonabil între domenii sau niveluri, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În raport cu dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și ale art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, în prezent abrogate, este fără îndoială faptul că au putut beneficia de indemnizația lunară de 10% din salariul de bază doar grefierii care participau la efectuarea actelor procedurale menționate de prevederile legale respective, fără ca salariile acestor grefieri să fie discriminatorii față de salariile celorlalți grefieri.
Aceste dispoziții legale nu au adus atingere principiului egalității de tratament în stabilirea salariilor, întrucât legiuitorul a instituit criterii obiective și rezonabile pentru determinarea beneficiarilor acestui drept salarial suplimentar, constând în natura activității prestate și în timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pentru activitatea desfășurată personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
Totodată, conform art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, repartizarea personalului auxiliar de specialitate pe secții și compartimente se stabilește prin ordin de serviciu al președintelui instanței, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia.
Stabilirea prin legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a unor sporuri și indemnizații salariale, avându-se în vedere specificul activităților prestate, sub aspectul complexității și responsabilității atribuțiilor ce sunt aferente funcțiilor deținute, a fost permisă de legea care reglementează statutul acestei categorii de personal, fără ca din această împrejurare să se poată deduce existența unei discriminări.
Nu poate fi ignorat faptul că grefierii care participau la efectuarea actelor prevăzute în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 desfășurau activități administrativ-judiciare ce implicau operațiuni specifice și complexe, care necesitau performanțe profesionale superioare ce concurau la creșterea eficienței activității instanțelor judecătorești.
Principiul egalității de tratament în stabilirea salariilor nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite, pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Numai legiuitorul poate stabili dacă și în ce măsură anumite categorii de salariați beneficiază de sporuri și alte indemnizații salariale, singura condiție fiind aceea ca de aceste majorări de salarii să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
Diferența de tratament juridic este discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil, de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 a fost legitim și a constat în retribuirea corespunzătoare a personalului auxiliar de specialitate care desfășura anumite activități în cadrul instanțelor de judecată, activități ce presupun o complexitate și responsabilități deosebite.
Totodată, mijloacele folosite, constând în acordarea unor indemnizații la salariul de bază, s-au bazat pe criterii obiective și rezonabile și au fost proporționale cu acest scop.
Nu se poate vorbi de un tratament preferențial ori de o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât situațiile nu sunt analoage sau comparabile.
În materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punctul de vedere al funcției, cât și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece art. 41 alin. (4) din Constituția României vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă și aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.
Ca atare, se justifică nu numai existența unui regim juridic diferit față de anumite categorii de personal, dar și necesitatea lui, deoarece respectarea principiului constituțional amintit nu presupune o uniformitate, respectiv o egalitate de tratament juridic aplicat unei categorii de personal, în comparație cu alta.
În plus, dacă legiuitorul ar fi înțeles să acorde indemnizația aflată în discuție tuturor grefierilor din cadrul instanțelor judecătorești, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate.
În aceste condiții, prevederile legale aplicabile unei anumite categorii de grefieri nu se puteau extinde și asupra celorlalți grefieri, care nu făceau parte din categoriile expres și limitativ prevăzute de lege, astfel încât indemnizația lunară de 10% din salariul de bază s-a putut acorda până la data de 15 aprilie 2008 numai grefierilor menționați la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, pentru perioada în care aceste dispoziții au fost în vigoare.
Conform art. 312 Cod procedură civilă pentru aceste considerente se va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, se va modifica în parte sentința civilă nr. 381/2008 a Tribunalului Galați și se va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.381/21.03.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 381/21.03.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 Mai 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /02.06.2009
:DC/2 ex/ 10.06.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Alina Savin, Marioara Coinacel
