Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5173/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4140/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5173/
Ședința publică de la 26.08.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursuliu declarat de recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.2769/13.12.2007 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și și intimații-pârâți Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu citarea CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și GUVERNUL ROMÂNIEI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns parțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invedereaza instantei ca s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa si intimata Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a solicitat amanarea cauzei in vederea comunicarii motivelor de recurs.
Curtea, dupa deliberare, respinge cererea de amanare formulata de intimata, avand in vedere ca motivele de recurs au fost comunicate, aspect ce rezulta din citativul existent in dosarul Înaltei Curti de Casație și Justiție
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentinta civila nr.2769/13.12.2007 pronunțata de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr-, a fost admisa acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism si au fost obligati pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând creșteri salariale după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul lunii decembrie 2006; cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a arătat în motivarea hotararii că în cursul anului 2007, reclamanții care sunt procurori, respectiv grefier în cadrul Biroului Teritorial Călărași - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, nu au beneficiat de creșteri salariale în timp ce funcționarii publici, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, personalul contractual din sectorul bugetar, personanlul didactic au beneficiat de aceste creșteri salariale, creîndu-se astfel un caz de discriminare evidentă.
Din actele normative invocate de reclamanți în motivarea acțiunii lor, și în special OG nr.10/2007 în raport de care s-a solicitat a fi stabilite despăgubirile, rezultă că funcționarii publici, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și din alte unități din sistemul justiției, personalul contractual din sectorul bugetar, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, personalul didactic din învățământ, cu alte cuvinte aproape toate categoriile de personal din sectorul bugetar, au beneficiat de creșteri salariale în cursul anului 2007, în aceeași manieră legislativă în care au fost acordate creșterile salariale și în cursul anului 2006, prin aplicarea unor procente de creștere a salariului de bază de 2 ori în cursul unui an.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților prin neacordarea creșterilor salariale în cursul anului 2007, instanța a avut în vedere considerentele pentru care au fost acordate acestor categorii profesionale creșterile salariale și anume: acoperirea inflației anului 2007 și menținerea nivelului de trai corespunzător statutului acestora în societate, urmand să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu aceste categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criticile tratamentelor diferențiate.
S-a aratat ca, potrivit Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă și existența unei justificări obiective și rezonabile pentru excluderea unora de la acordarea drepturilor.
Astfel, în raport de aceste aspecte, este evident că motivele care au determinat creșterile salariale ale categoriilor socio-profesionale indicate în acțiunea reclamantelor, categorii pentru care salarizarea se stabilește tot prin legi speciale, respectiv menținerea nivelului unei retribuții corespunzătoare muncii prestate ca urmare a inflației pe anul 2007 și a nivelului de trai corespunzător statutului acestor categorii în societate în același an, sunt considerente care justifică acordarea acelorași creșteri salariale și magistraților, discriminarea acestora fiind nejustificată în raport de aceste obiective ce au fost considerate temeinice pentru celelalte categorii de salariați bugetari.
Cu privire la faptul că magistraților li se acordaseră creșteri salariale în 2006 și astfel se justifică neacordarea unor creșteri salariale și în 2007, instanța a reținut că este nefondat și acest motiv de excludere întrucât și alte categorii de salariați bugetari în raport cu care s-a invocat discriminarea prin acțiune au beneficiat ca și magistrații în anul 2006 atât de creșteri ale salariului de bază, cât și de creșteri în cote procentuale în anul 2006 (ex. personalul contractual din sectorul bugetar prin art.1 și 2 din OG nr.3/2006și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică prin art.2 din OG nr. 3/2006 și Lg. nr. 331/15.11.2005) și totuși acestora li s-au acordat creșteri la salariile din anul 2007 (ptr exemplul dat:prin OG nr. 10/2007).
Ca atare instanța a reținut că simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (în speță a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acesteia din drepturi recunoscute altor persoane aflate în situații similare.
Ori criteriul după care s-a făcut distincția pentru creșterile salariale în 2007 în sectorul bugetar este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust fiind absurd și de neconceput a se accepta că inflația și creșterea nivelului prețurilor de consum afectează numai anumite categorii socio-profesionale, iar altele nu.
În raport de toate aceste considerente, instanța a constatat că, în cadrul categoriilor de salariați din sectorul bugetar, magistraților li s-a aplicat un tratament diferit în ceea ce privește creșterile salariale în anul 2007, în mod arbitrar și discriminatoriu, tratament bazat numai pe locul de muncă al acestora, respectiv categoria socio-profesională din care fac parte.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a apreciat-o admisibilă, având în vedere dispozițiile art. 1082 cod civil și art. 161 alin.4 din Codul Muncii și reține că pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție și sunt în culpă pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestei discriminări și implicit acordarea creșterilor salariale și magistraților procurori.
Pentru considerentele din precedent instanța a admis acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și, a obligat pârâții către reclamant la plata despăgubirilor bănești reprezentând creșteri salariale de 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2%începând cu 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Tribunalul a respins acțiunea reclamanților față de pârâtul Ministertul Economiei și Finanțelor întrucât acesta nu este subiect de drepturi sau de obligații care rezultă dintr-un raport juridic în care participă în mod nemijlocit deoarece nu are calitatea de angajator, între acest pârât și reclamanți nu există un raport de muncă, pe de o parte, iar pe de altă parte Ministerul Economiei și Finanțelor este în egală măsură ordonator principal de credite cu un buget propriu care nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor instituții.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
În susținerea recursului s-a aratat ca hotărârea judecătorească a instanței de fond este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal excepția necompetenței materiale, reținând în mod greșit că "faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile unde reclamanții sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii".
Însă, având în vedere că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137 / 2000 - privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din acest act normativ, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Prin urmare, această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
Apreciaza că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și în continuare până la data încetării stării de discriminare a reclamanților a majorărilor salarale de 2%, 5% și 11% din salariul de bază, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților,deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie în cele din urmă validate printr-o lege de către Parlament. In consecință, capătul de cerere privind acordarea majorărilor salariate de 2%, 5% și 11% din salariul de bază și în continuare până la data încetării stării de discriminare a reclamanților este inadmisibil.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal acordarea majorărilor solicitate, reținând în mod netemeinic și nelegal că neegalitatea salariilor magistraților și nemajorarea salariilor celorlalți magistrați care funcționează în cadrul altor instanțe, instituie un tratament discriminatoriu între aceleași categorii de magistrați, creând o inechitate prin favorizarea unor magistrați și defavorizarea altora.
Discriminarea invocată de instanța de fond în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
Or, în cazul de față lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea majorărilor respective magistraților, în schimb există o diferențiere radicală între veniturile nete lunare ale reclamanților în calitatea lor de magistrați și veniturile nete lunare ale altor categorii de personal care beneficiază de aceste majorări salariale.
Susținerea instanței de fond, în sensul că neaplicarea acestor creșteri salariale și pentru salariile magistraților are caracter discriminatoriu, este, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 (modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 77/2003 și aprobată prin Legea nr. 27/2004).
Însă, în cauză nu se pune problema discriminării pe vreunul din criteriile arătate, ci - asa după cum au susținut reclamanții și în mod greșit a reținut instanța de fond - este vorba de principiul egalității între cetățeni, materializat prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Apreciaza că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 486 din 27 decembrie 2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând dobânda legală ori indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea dobânzii legale și a indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială ".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 " creditele bugetare aprobate la n capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciaza că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând dobânda legală și indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Intimatii nu au formulat intampinare.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Curtea nu poate retine sustinerile recurentului cu privire la necompetenta materiala a instantei de fond, avand in vedere ca despagubirile solicitate se judeca de instanta de drept comun in materia litigiilor de muna, competenta in prima instanta apartinand Tribunalului.
In ceea ce priveste fondul, din inscrisurile administrate in cauza, Curtea constata ca reclamanții îndeplinesc funcția de procurori, respectiv personal auxiliar de specialitate in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si au sesizat instanta cu pretentiile acestora reprezentand creșterile salariale prevăzute de OUG nr. 10/2007, ivocand existenta unei discriminari, actiunea fiind intemeiata pe dispozitiile OG nr.137/2000.
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de demnitari din cadrul puterii legislative si executive, Curtea reține următoarele:
Conform art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminare se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, cresterile salariale prevazute de legislatie pentru categorii diferite de functionari sau salariati nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care procurorii si personalul auxiliar de specialitate nu desfășoară activitățile si atributiile stabilite pentru celelalte categorii de personal nu pot pretinde în mod fundamentat că depun o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite față de cei care nu le au stabilite în fișa postului, nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să stabileasca drepturi salariale diferite, tocmai pentru ca atributiile si activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de magistrati sau de personalul auxiliar.
De asemenea, dispozițiile legale care stabilesc aceste cresteri salariale diferite nu contravin art.6 al.2 din Codul Muncii, invocat de intimatii-reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât față de specificul muncii diferit și de atribuțiile diferite cele două categorii de personal nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a intimatilor-reclamanți constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru alte categorii profesionale deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textele de lege considerate discriminatorii.
În plus, intimatii-reclamanți nu aratacriteriul sau criteriile prevazutede lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, intimatii-reclamanți nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția acestora de a li se acorda cresteri salariale neprevăzute de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Nu trebuie neglijat totodată, că prin Deciziile nr.818/2008, nr.819/2008 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, obligatorii pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, urmând să admita recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, sa modifice in parte hotararea recurata si pe fond sa respinga pretențiile reclamanților ca neîntemeiate, urmand a mentine dispozitiile sentintei recurate referitoare la solutionarea actiunii in contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.2769/13.12.2007 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și și intimații-pârâți Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu citarea CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și GUVERNUL ROMÂNIEI.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge pretențiile reclamanților formulate in contradictoriu cu parații MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lîngă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca neîntemeiate.
Menține dispozițiile sentinței atacate referitoare la solutionarea cauzei în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.08.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red /Tehnored:
2 EX./1.09.2009
Jud. fond:
Președinte:Amelia FarmathyJudecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
