Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 522/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 522
Ședința publică de la 12 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Sindicatul "" din cadrul I - în numele și pentru membrii de sindicat împotriva sentinței civile nr. 140 din 30.01.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind Federația Sindicală "" B, Uniunea Română de Transport Public () și Regia Autonomă de Transport Public
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentul Sindicatul "" din cadrul I - în numele și pentru membrii săi și consilierul juridic pentru intimata Regia Autonomă de Transport Public I, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al treilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
consilier juridic pentru intimata Regia Autonomă de Transport Public I depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru recurentul Sindicatul "" din cadrul I, solicită admiterea recursului promovat și modificarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii astfel cum s-a solicitat la termenul din 13.02.2008 și constatarea nulității absolute a articolelor 56 alin. 3, 82 alin. 1, 89 lit. a, 91 alin. 1 lit. b din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul public local - 2006-2008 - în raport de disp. art. 8 alin. 1 lit. b coroborat cu art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 130/1996 privind contractele colective de muncă.
Cu privire la al doilea capăt de cerere solicită înlocuirea, în temeiul art. 24 alin. 4 din Legea 130/1996 privind contractele colective de muncă a tuturor dispozițiilor pentru care s-a solicitat constatarea nulității absolute în acțiunea introductivă de instanță, așa cum a fost modificată, cu dispozițiile corespunzătoare din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pe anul 2005-2006.
În al treilea rând, avocat solicită obligarea I la recalcularea sporurilor, primelor de vacanță și a celorlalte solicitări, astfel cum au fost formulate în acțiunea introductivă, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond în dosarul nr-, unde se află și chitanța în cuantum de 700 lei. Nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Consideră avocat că prima instanță a interpretat greșit prevederile legale, în cauză fiind incidente motivele de recurs prev. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă dar și 304 pct. 7 Cod procedură civilă, cu privire la al doilea punct din cerere, respectiv înlocuirea dispozițiilor constatate nule cu cele corespunzătoare din contractul colectiv la nivel de ramură.
La momentul la care reclamanții au formulat acțiunea în anul 2008 nu se putea ști că această cauză va aproape un an de zile. Motivele de nulitate invocate sunt întemeiate și ar fi trebuit să determine și admiterea acestui capăt de cerere, respectiv înlocuirea dispozițiilor nule cu cele valabile.
Consideră că toate articolele asupra cărora a solicitat constatarea nulității absolute pot fi înlocuite cu cele corespunzătoare celor din contractul la nivel de ramură pe anul 2005-2006, în mod evident, cu producerea efectelor până în momentul în care acest ultim contract la nivel de ramură și-a încetat efectele. Este vorba despre drepturi de care au fost lipsiți recurenții din prezenta cauză.
Cu privire la punctul trei, respectiv, obligarea la calcularea unor sporuri, obligații, astfel cum au fost enumerate în cererea introductivă, urmează ca instanța de control judiciar să aprecieze că este întemeiată și această cerere, fiind vorba de drepturi bănești de care recurenții au fost lipsiți, prin nerespectarea dispozițiilor din Legea 130/1996, prin neaplicarea contractului la nivel de ramură, contract cu dispoziții mai favorabile.
Cu privire la poziția de la termenul anterior, se poate observa că art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pe anul 2005-2006, nu a fost respectat, chiar dacă, prin înscrisul depus la dosar s-a adus la cunoștință instanței că ar fi fost respectat.
Prima instanță, a dispus, prin admiterea în parte a acțiunii reclamanților constatarea nulității absolute a art. 59 alin. 1 și 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, articol care se referă la sporurile aplicate pentru condițiile grele de muncă și periculozitate, constatându-se că acest articol este inferior articolului 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. Prin urmare, constatându-se acest lucru, iar nerecunoscând nici un moment că a încălcat legea, cum poate susține în fața instanței că au fost respectate aceste dispoziții?
Solicită înlăturarea acestor apărări ca fiind neîntemeiate.
În concluzie, pentru aceste considerente, avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Consilier juridic pentru intimata Regia Autonomă de Transport Public I apreciază sentința pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică și respingerea recursului ca nefondat.
În subsidiar, solicită a se observa și faptul că potrivit art. 6 alin 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, acesta a fost încheiat de o perioadă de 1 an de zile, producând efecte pentru anii 2006-2007 și nu 2006-2008.
Mai mult decât atât, solicită respingerea recursului și pentru faptul că aceste drepturi salariale care au fost solicitate nu au fost determinate nici în acest stadiu procesual.
În concluzie, solicită respingerea recursului, respingerea cheltuielilor de judecată și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță.
În replică, avocat pentru recurentul Sindicatul "" din cadrul I solicită instanței a avea în vedere faptul că această mențiune a perioadei de valabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură a fost tranșată și se prima instanță, respectiv că perioada de valabilitate a acestuia era până în vara anului 2008. De altfel, I nu a declarat recurs cu privire la acest aspect reținut de prima instanță.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr 135/99/14.01.2008 Sindicatul "" din cadrul I, în numele și pentru reclamanții -., G, -., -., Cumpănă, Dobînda, Greif, G, -., Falos, -. G, Th., -.,., a, G, G, G, G, a, -, a, -., Frost, a, a, -. a, a chemat în judecată pe pârâții Federația Sindicală "" B, Uniunea Română de Transport Public B și Regia Autonomă de Transport Public I pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
1 - constatarea nulității absolute a art. 28 alin. 3 teza a II-a, art. 56 alin. 3, art. 59 alin. 1 și 4; art. 82 alin. 1 și 2, art. 85 lit. d și e, art. 89 lit. a, art. 91 alin. 1 lit. b din Contractul colectiv de muncă la nivel de grupe de unități din transportul public local 2006-2008 încheiat și înregistrat la B sub nr. 1586/16726.07.2006;
2 - înlocuirea, în temeiul art. 24 alin. 4 din Legea 130/1996, a dispozițiilor articolelor mai sus indicate cu cele menționate în contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii de gospodărie, comunală, locativă și transporturi locale pe anul 2005 - 2006 înregistrat la sub nr. 975/11.05.2005;
3 - obligarea I la recalcularea sporurilor aplicate la salariul de bază, a primei de vacanță acordată pe perioada concediului de odihnă, a ajutoarelor acordate familiilor angajaților în cazul decesului acestora, a diurnei de deplasare pentru salariații trimiși în deplasare, acordarea zilelor libere (diferența de zile libere) plătite din fondul de salarii pentru evenimente deosebite în familie sau alte situații cât și aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare la salariul de bază astfel cum au fost stabiliți prin Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii de servicii publice de gospodărie comunală pentru anii 2005-2006, începând cu 26.07.2006 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii din prezenta cauză.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în anul 2006 Federația Sindicală și Uniunea Română de Transport Public () au încheiat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul public local 2006 - 2008, înregistrat sub nr. 1586/16/26.07.2006.
În art. 1 alin. 2 din CCM la nivel de grup de unități se prevede că dispozițiile acestui contract se aplică obligatoriu la nivelul unităților din transportul public local afiliate la. precum și în unitățile în care Federația Sindicală și au membri, or una din unitățile afiliate la. este și Regia Autonomă de Transport Public I ( I) ai cărei salariați sunt și membrii sindicatului reclamant.
Susțin reclamanții că la momentul la care a fost încheiat CCM la nivel de grup de unități, era în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii de servicii publice de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pentru anii 2005-2006, cărui valabilitate s-a prelungit până în luna martie 2007, când s-a adoptat CCM la nivelul ramurii de servicii publice de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pentru anii 2007-2010.
La momentul încheierii CCM la nivel de grup de unități 2006-2008, I era membră a, iar era membră a Federației Naționale a din Serviciile Publice din România. Prin urmare CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006-2008, nu ar fi trebuit să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor statuate în CCM la nivelul ramurii de servicii publice de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pentru anii 2005-2006. În caz contrar acele dispoziții, în raport de art. 24 din Legea nr. 130/1996, sunt lovite de nulitate.
Toate dispozițiile menționate în petitul cererii din CCM la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008 sunt inferioare din punctul de vedere al drepturilor pe care le prevăd comparativ cu cele corespunzătoare din cadrul CCM la nivel de ramură pentru anii 2005-2006, dar și din CCM la nivel de ramură pentru anii 2007-2010. Astfel, aceste dispoziții au fost negociate cu încălcarea art. 8 din legea 130/1996 fiind, prin urmare, lovite de nulitate.
Susțin reclamanții că se impune ca instanța de judecată să constate nulitatea absolută a acestor articole enumerate și să dispună înlocuirea lor cu articolele mai favorabile din CCM la nivel de ramură, până la renegocierea drepturilor respective, astfel cum statuează și art. 24 din Legea 130/1996 și pe cale de consecință, urmează ca instanța de judecată să oblige pe pârâta I să dispună recalcularea drepturilor constând în sporuri, prime de vacanță, ajutoare acordate familiilor angajaților în cazul decesului acestora din urmă și a diurnei de deplasare.
Totodată se impune ca I să fie obligată și la acordarea zilelor libere plătite (diferența de zile) pentru situațiile deosebite familiale, astfel cum a indicat mai sus.
În mod special, solicită instanței să dispună aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare la salariul de bază astfel cum, au fost stabiliți prin CCM la nivelul ramurii de servicii publice de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pentru anii 2005-2006.
Toate drepturile de care au fost lipsiți angajații I, membri de sindicat urmează a fi admise de către instanță pentru perioada începând cu 26.07.2006 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii din prezenta cauză, precizează reclamanții.
Prin întâmpinare, Iai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, motivat de faptul că acel contract colectiv a cărui nulitate parțială se solicită fi constatată nu a fost încheiat (semnat) de I, ci de și Federația Sindicală. Totodată a invocat și excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 1819 pronunțată de Tribunalul Iași în data de 03.10.2007, părțile, obiectul și cauza fiind aceleași, dosarul fiind soluționat în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Pe fond a solicitat intimata I respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât clauzele actului contractual colectiv de muncă la nivel de grup de unități nu pot fi înlocuite cu clauzele unui contract care nu mai există și nu mai este de actualitate în prezent.
Federația Sindicală din Bad epus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamanților, motivat de faptul că se cere constatarea nulității unor clauze dintr-un contract în vigoare și înlocuirea lor cu cele ale unui contract ca nu mai este în vigoare, respectiv CCM la nivelul ramurii de gospodărie comunală locativă și transporturi locale pe anul 2005-2006, ale cărui efecte au încetat prin intrarea în vigoare a CCM la nivelul aceleiași ramuri pe anii 2007-2010. Pe fond solicitat respingerea acțiunii a neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.488/28 martie 2008, analizând cu prioritate - conf. dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă - excepțiile invocate, respectiv a lipsei calității procesuale pasive a, a autorității de lucru judecat și a lipsei de interes a reclamanților, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate și, astfel, a respins aceste excepții.
In ceea ce privește constatarea nulității absolute a mai multor articole din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul public local 2006-2008 încheiat și înregistrat la B sub nr. 1586/16/26.07.2006 pe motiv că acestea conțin dispoziții inferioare celui încheiat la nivel superior, respectiv Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii de servicii publice de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pe anii 2005-2006 încheiat și înregistrat la sub nr. 975/11.05.2005, modificat prin actul adițional nr. 1 înregistrat la sub nr. 2949/10.01.2006 prevederi și înlocuirea cu cele mai favorabile instanța - prin aceeași sentință - a respins și aceste cereri.
Împotriva sentinței civile nr.488/28 martie 2008 formulat recurs Sindicatul "" din cadrul I în numele și pentru membrii de sindicat reclamanți.
Prin decizia civilă nr.583/30 septembrie 2008, Curtea de APEL IAȘIa admis recursul împotriva sentinței civile nr.488/28 martie 2008, casat în parte această sentință, a menținut dispozițiile privind respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a, a autorității de lucru judecat și a lipsei de interes.
In rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr.135./99/17.10.2008.
In ședința publică din data de 5.11.2008, instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la disp.art.283 alin 1 lit.d din Codul Muncii, excepție pe care a unit-o cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.140/30.01.2009, Tribunalul Iașia dispus următoarele:
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
A admis în parte acțiunea formulată de #. din cadrul, în numele membrilor de sindicat -., G, -., -., Cumpănă, Dobînda, Greif, G, -., Falos, -. G, Th., -.,., a, G, G, G, G, a, -, a, -., Frost, a, a, -. a în contradictoriu cu pârâții FEDERAȚIA SINDICALĂ "" B, UNIUNEA ROMÂNĂ DE TRANSPORT PUBLIC () și REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT PUBLIC
A constatat nulitatea absolută a articolelor 25 alin. 3 teza a II-a, 59 alin. 1 și 4, 82 alin. 2, 85 lit.d și e din ontractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul public local pe anii 2006-2008.
A respins cererile privind constatarea nulității absolute a art. 56 alin. 3, 82 alin. 1, 89 lit. a, 91 alin. lit. b, înlocuirea articolelor 25 alin. 3 teza a II-a, 59 alin. 1 și 4, 82 alin. 2, 85 lit.d și e cu cele din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pe anul 2005-2006 și obligarea la recalcularea sporurilor primei de vacanță ajutoarelor, diurnei de deplasare, aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare și acordarea zilelor libere.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate - conf.disp. art. 137 Cod procedura civilă - excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la disp.art.283 alin. 1 lit.d din Codul Muncii, instanța a constatat că este neîntemeiată. Având în vedere valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul public local, și anume anii 2007-2008, raportat la data introducerii acțiunii,14.01.2008, coroborat cu dispozițiile art.283 alin. 1 lit.d din Codul Muncii, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr.130/1996 coroborate cu disp. art. 238 din Legea 53/2003- Codul Muncii, rezultă că,contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior".
Așadar, în raport de aceste dispoziții, instanța a constatat că dispozițiile art. 25 alin. 3 teza a II a din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, care prevăd acordarea în cazul desfacerii contractului de muncă fără acordarea preavizului a unei indemnizații egale cu salariul de baza pe o lună avut la data desfacerii contractului de muncă, sunt net inferioare dispozițiilor art. 24 alin. 1 din CCM la nivelul ramurii de gospodărie comunală, locativă și de transporturi locale, care prevăd pentru aceeași situație plata a 3 salarii de bază.
In ceea ce privește disp art. 59 alin. 1 din CCM la nivel de grup de unități, instanța a reținut că sunt inferioare celor prevăzute în art. 50 alin. 1 din CCM la nivel de ramură în procent de 5%. Sporul prevăzut de alin. 4 tot din art. 59 din CCM la nivel de grup de unități este de până la 30%, iar in art. 50 alin. 1 lit. h din CCM la nivel de ramură este prevăzut un spor de 50% din salariul de bază al funcției respective, deci și în această situație drepturile stabilite prin CCM la nivel de grup sunt inferioare celor la nivel de ramură.
Dispozițiile art. 82 alin. 2 din CCM la nivel de grup de unități prevăd că, pe lângă indemnizația de concediu, se va plăti o primă de vacanță care nu poate fi mai de 25% din salariul de bază al salariatului, iar disp. art. 71 alin. 3 din CCM la nivelul ramurii de gospodărie comunala, locativă și de transporturi locale prevăd pentru aceeași situație o primă de vacanță de cel puțin un salariu minim negociat; în atare situație, e cert ca dispozițiile art. 82 alin. 2 din CCM la nivel de grup de unități prevăd drepturi inferioare celor din CCM la nivel de ramură.
Prevederile art.85 lit. d și e din CCM la nivel de grup de unități stabilesc un număr de zile in caz de deces al soțului, copilului, părinților, socrilor, bunicilor, fraților, surorilor inferior celor stabilite de art. 73 alin. 1 din CCM la nivel de ramură.
Având în vedere dispozițiile art. 8 și art. 24 din Legea nr.130/1996 coroborate cu disp. art. 238 din Legea 53/2003 - Codul Muncii raportate la situația analizată mai sus, instanța a considerat că dispozițiile art.25 alin. 3 teza a II a, art.59 alin. 1 si 4, art. 82 alin 2, art. 85 lit. d și e din CCM la nivel de grup de unități din transportul public local pe anii 2006-2008 sunt lovite de nulitate absolută.
In ceea ce privește constatarea nulității disp. art. 56 alin. 3 din CCM la nivel de grup de unități din transportul public local pe anii 2006-2008, instanța a apreciat că acestea se raportează întocmai la dispozițiile prevăzute in CCM la nivel național, fără a aduce atingere vreunui drept, neputându-se reține nulitatea absolută a acestor dispoziții.
Disp. art. 82 alin. 1 din CCM la nivel de grup de unități din transportul public local pe anii 2006-2008 sunt în deplină concordanță cu disp. Codului Muncii, neîncălcând legislația specifică in domeniu, așadar nici în această situație nu poate fi reținută nulitatea dispozițiilor.
Cu privire la disp art.89 lit. a si a disp. art. 91 lit.b din CCM la nivel de grup de unități din transportul public local pe anii 2006-2008, instanța a apreciat că din cuprinsul lor nu rezultă inferioritatea acestora raportat la disp. art. 81 alin. 1 lit. a și disp. 87 alin. 1 lit. b din CCM la nivel de ramură, în acest sens nu a fost depus de reclamant un desfășurător din care să rezulte că ar fi prejudiciați. In aceste condiții, instanța a respins cererea de constatare a nulității absolute și a acestor dispoziții.
In ceea ce privește cererea reclamanților de înlocuire a art. 25 alin. 3 teza a II a, art. 59 alin. 1 și 4, art. 82 alin. 2, art. 85 lit. d și e cu cele din CCM la nivel de ramură de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pe anul 2005-2006, instanța a respins-o motivat de considerentul că acestea nu pot fi înlocuite cu dispoziții care nu mai sunt în vigoare în momentul pronunțării. Astfel, este de reținut că, CCM la nivel de ramură de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale invocat în acțiune, a fost valabil până la nivelul anului 2006.
In ceea ce privește obligarea la recalcularea sporurilor, primei de vacanță, ajutoarelor, diurnei de deplasare, aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare și acordarea zilelor libere, instanța le-a respins, motivat de principiul potrivit căruia, în dreptul muncii, constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor - art. 57 din Legea 53/2003-; prin analogie, s-a considerat că această dispoziție este aplicabilă și în cazul Contractului colectiv de muncă. Totodată, urmare a respingerii cererii de înlocuire a art. 25 alin 3 teza a II a, art. 59 alin 1 si 4, art. 82 alin 2, art. 85 li.t d și e din CCM la nivel de grup de unități cu cele din CCM la nivel de ramură de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pe anul 2005-2006, chiar daca s-a constatat nulitatea unor articole, instanța a respins această cerere ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Sindicatul #. din cadrul, în numele membrilor de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Referitor la art. 56 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități - susține recurentul - este adevărat că raportarea coeficienților de ierarhizare s-a făcut prin trimitere la dispozițiile Contractului colectiv unic la nivel național, însă contractul colectiv la nivel de ramură prin art. 49 au fost stabiliți coeficienți mai mari decât cei din CCM la nivel național.
Având în vedere faptul că din acest punct de vedere dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură mult mai avantajoase decât cele stabilite în Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național, părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități ar trebui să le aibă pe acestea în vedere.
Instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și dispozițiile art. 99 din Contractul colectiv unic la nivel național.
Anexa 4 la contractul colectiv unic la nivel național are menționată la poziția 29 ramura "Gospodărie comunală -locativă, transporturi locale", adică ramura la nivelul căreia a fost încheiat contractul colectiv pentru anii 2005 -2006.
Astfel, atâta timp cât sunt mai favorabile dispozițiile acestui ultim contract, cu atât mai mult au prioritate în aplicarea lor, chiar dacă dispozițiile contestate fac trimitere la condițiile minimale statuate în contractul colectiv unic la nivel național.
Referitor la art. 82 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități - arată recurentul - care statuează că "pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație care nu poate fi mai mică decât salariul de bază", în mod evident există o situație de inferioritate față de dispozițiile art. 71 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură, care stabilesc faptul că prima de vacanță va fi de cel puțin un salariu minim negociat pe unitate.
Cu alte cuvinte, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități plafonează această primă de vacanță la salariul de bază, în condițiile în care contractul colectiv la nivel superior prevede un cuantum ce poate depăși salariul de bază.
O atare argumentare a primei instanțe, în sensul că aceste dispoziții ale art. 82 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități ar fi în concordanță cu dispozițiile Codului Muncii, este greșită. Dimpotrivă, sunt inferioare celor din CCM la nivel de ramură,
Referitor la art. 89 lit. a Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități, se mai arată în motivarea recursului, de asemenea, instanța de fond a fost în eroare când a concluzionat că nu ar fi inferioare celor de la art. 81 alin. 1 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură.
Art. 89 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități statuează:
"În afară de ajutoarele prevăzute de lege la care au dreptul, salariații vor beneficia următoarele ajutoare:
a)în cazul decesului salariatului, un ajutor acordat familiei, echivalentul a trei salarii de bază acordate din fondurile proprii ale angajatorului".
În Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură, la art. 81 alin. 1 lit. a, s-a stabilit ca acest ajutor să fie echivalentul a trei salarii medii pe unitate.
Referitor la art. 91 alin. 1 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități, de asemenea prima instanță a fost în eroare considerând a avea același cuantum un salariu de bază cu unul mediu la nivel de unitate.
la care se face referire în cuprinsul sentinței recurate, act din care să rezulte eventuala prejudiciere a recurenților, nu are nici o relevanță în analizarea nulității absolute a dispozițiilor art. 89 lit. a și art. 91 alin. 1 lit. b din CCM la nivel de grup de unități, mai ales că inferioritatea dispozițiilor menționate este evidență prin simpla comparare a noțiunilor "salariu de bază" - "salariu mediu".
În aceste condiții, apreciază recurentul că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, și solicită că instanța de control judiciar urmând să constate că se impune admiterea recursului din acest punct de vedere în sensul constatării nulității absolute și a articolelor mai sus indicate.
Referitor la capătul de cerere privind înlocuirea articolelor constatate a fi nule cu cele din contractul colectiv la nivel de ramură, instanța de fond și-a argumentat soluția prin faptul că acest din urmă contract a avut valabilitate pentru anii 2005 -2006 și nu ar mai fi posibilă o astfel de înlocuire.
Omite să rețină Tribunalul Iași faptul că valabilitatea contractului la nivel de grup de unități a fost până în anul 2008, iar contractul colectiv la nivel de ramură pe anii 2007-2010 conțin aceleași dispoziții ca și cel anterior. În aceste condiții ar fi trebuit să admită și acest capăt de cerere, mai ales că nu i se poate imputa recurentului în nici un mod perioada relativ îndelungată în care s-a desfășurat prezentul proces promovat în perioada de valabilitate a contractului contestat.
În ceea ce privește obligarea I la recalcularea sporurilor, primei de vacanță, ajutoarelor, diurnei de deplasare, la aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare și acordarea zilelor libere începând cu 26.07.2006 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii din prezenta cauză, instanța de fond a făcut aplicarea prin analogie a unui principiu care nu are nici o legătură cu prezenta cauză. Principiul statuat de art. 57 din Legea nr. 53/2003 se referă la efectele nulității unui contract individual de muncă. În mod evident legiuitorul a avut în vedere protejarea intereselor angajatului prin aceea că îi este recunoscută munca depusă, iar veniturile realizate sunt câștigate acestuia.
În nici un caz nu poate fi aplicat acest principiu în situația de față în care angajatorul a plătit angajaților săi drepturi inferioare cu cele considerate a fi valabile, respectiv cele din contractul la nivelul ramurii de gospodărire comunală și transporturi locale.
Practic, prima instanță a creat prin această interpretare o situație de iO.te între reclamanții- angajați ai I și alte instituții în care s-a aplicat și se aplică contractul colectiv la nivel de ramură.
În plus, Iac unoscut toate aceste neregularități ale dispozițiilor la nivel de grup de unități, neregularități semnalate de Sindicatul prin numeroase memorii și adrese, refuzând cu bună știință aplicarea dispozițiilor mai favorabile din contractul colectiv la nivel de ramură.
Consideră că prima instanță trebuia să fi făcut aplicarea art. 269 Codul Muncii, care statuează răspunderea angajatorului pentru prejudiciul material suferit de angajat din culpa sa.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a acțiunii în totalitate, respectiv pentru cele două capete de cerere respinse de prima instanță.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 7,9 și 3041Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.
Astfel, Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul ramurii de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale pe anii 2005 -2006 înregistrat sub nr. 975/11.05.2005, ori cel pe anii 2007-2010 nu produc efecte față de membrii Sindicatului din cadrul I, de I și.
Așa cum se arată și în adresa nr. 29/15.01.2007 a (49 dosar fond) aceasta nu a semnat Contractul Colectiv de Muncă unic la nivelul ramurii de gospodărie comunală, locativă și de transport locale, ci CCM la nivel de grup de unități din transport local, astfel încât acest din urmă contract este opozabil și aplicabil părților din prezenta cauză.
Potrivit art. 21 din Legea 130/1996, prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel național, părțile stabilesc ramurile de activitate ale economiei naționale și criteriile potrivit cărora unitățile fac parte din aceste ramuri, pe baza avizului consultativ al Comisiei Naționale pentru Statistică.
Ori, atât prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național nr. 2001-2005, valabil pentru anii 2005 -2006, cât și prin nr. 2895/2006, valabil pentru anii 2007 -2010, s-a prevăzut în Anexa 4 pct. 29 că pentru ramura de gospodărie comunală -locativă, transporturi locale să încheie contracte colective de muncă unitățile având Cod 41 și 90.
Codul 90 se referă la unitățile care au ca obiect de activitate eliminarea deșeurilor și a apelor uzate, salubritate și activități similare, iar codul 41 la unitățile care au ca obiect de activitate captarea, tratarea și distribuția apei.
Cum Regia Autonomă de Transport Public I nu are ca obiect de activitate nici unul din cele prevăzute la codurile pentru care se pot încheia contracte colective de muncă la nivel de ramură, rezultă că unitatea putea să încheie contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul public local, fără a se putea considera că acest contract trebuia să aibă în vedere clauzele minimale ale Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură.
Conform art. 11 alin. 1 lit. b din Legea 130/1996, clauzele Contractului Colectiv de Muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit art. 13 din Legea 130/1996, părțile au obligația să precizeze în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate.
Prin contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul public local 2006 -2008 nr. 1586/26.097.2006, se prevede la art. 1 alin. 2 că prevederile contractului se aplică obligatoriu la nivelul unităților din transportul public local, afiliate la Uniunea Română de Transport Public, precum și în unitățile în care Federația Sindicală și Uniunea Română de Transport Public au membri.
Ori Regia Autonomă de Transport Public I este membră a Uniunii Române de Transport Public.
Mai mult, chiar și Federația Sindicală a invocat prin întâmpinare (209 -211 dosar fond) faptul că contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii de gospodărie comunală, locativă, transporturi locale nu produce efecte decât pentru unitățile prevăzute de codurile 41 și 90, anexând în acest sens și o adresă din 6.03.2006 a Institutului Național de Statistică (fila 212 dosar fond).
Ca atare, denumirea ramurii nu se confundă cu unitățile care pot încheia contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și care sunt expres prevăzute în anexa 4 Contractului colectiv de muncă unic la nivel național.
Față de aceste considerente, reținând că părților din prezenta cauză nu le sunt opozabile clauzele contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii de gospodărie comunală, locativă și transporturi locale, ci doar cele ale Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul public local, astfel încât nu este cazul a se proceda la compararea clauzelor mai favorabile, Curtea de Apel urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant și a menține sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Sindicatul "" din cadrul I, în numele membrilor de sindicat, împotriva sentinței civile nr. 140/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
-
Red./12.06.2009
Tehnored.C/
16.06.2009 - 2 ex.
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
