Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 524/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 524/R-CM
Ședința publică din 16 Iulie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Florinița
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU V - prin primar, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr.14, județul V, CONSILIUL JUDEȚEAN V, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr.1, județul V, MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII și T B,cu sediul în B, sector 1, str. G-ral, nr.28-30 și DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr.17, județul împotriva sentinței civile nr.246 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă Primăria Municipiului Râmnicu V-prin primar, în baza delegației depuse la dosar, lipsă fiind ceilalți recurenți-pârâți Inspectoratul Școlar Județean V, Consiliul Județean V, Ministerul Educației Cercetării și T B, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, intimatul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar V, pentru membrii săi:, și intimatele-pârâte Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Râmnicu V, Grădinița nr.16 Râmnicu V și Școala cu Clase I-VIII nr.10 Râmnicu
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă Primăria Municipiului Râmnicu V-prin primar, precizează că nu are de formulat cereri prealabile în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă Primăria Municipiului Râmnicu V-prin primar, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței de fond, în sensul respingerii acțiunii față de Primăria Municipiului Râmnicu V și Primarul Municipiului Râmnicu
În ceea ce privește celelalte recursuri, precizează că lasă soluționarea lor la aprecierea instanței de judecată.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursurilor civile de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2008, sub nr-, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar V în numele și pentru membrii de sindicat prevăzuți în tabelul anexat a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean V, Primarul Municipiului Râmnicu V, Consiliul Județean V, Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Râmnicu V, Grădinița nr.16 Râmnicu V, Școala cu clasele I-VIII nr.10 Râmnicu V, Ministerul Educației și Cercetării și Direcția Generală a Finanțelor Publice V, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să asigure reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului, pentru învățătorii, educatorii și institutorii cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic I, precum și la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus de câte două ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 de către fiecare dintre reclamanți pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, sume actualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective și integrale.
În motivare, reclamantul arată că membrii de sindicat pe care îi reprezintă sunt cadre didactice - învățători, educatori și institutori, cu o vechime în învățământ de minim 25 ani și gradul didactic I, iar potrivit art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 "personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului" și, cu toate că reclamanții - titulari ai dreptului material la acțiune îndeplinesc cumulativ cele două condiții, aceștia nu au beneficiat de reducerea normei didactice pe perioada 2001-2004 și astfel, sunt îndreptățiți la plata drepturilor salariale pentru diferența de 2 ore săptămânal prestate în plus față de norma didactică.
Arată de asemenea reclamantul că prin Acordul din 28 noiembrie 2005 semnat inclusiv de Ministerul Educației, Cercetării și T, Guvernul României a recunoscut că se impune plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru întreg personalul didactic, acord care a și fost legiferat prin adoptarea nr.OUG17/2006 care reia aceleași principii.
Ministerul Educației, Cercetării și Taf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivată de faptul că nu există identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății sau față de care se poate realiza interesul respectiv.
Arată, de asemenea, că potrivit art.10 și 14 din Legea nr.53/2003, calitatea de angajator o are directorul unității de învățământ cu personalitate juridică și în nici un caz Ministerul Educației, Cercetării și T care nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat.
Prin întâmpinare, acest pârât arată că începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Același pârât a ridicat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivat de faptul că dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani și este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului, dispozițiile art.166 alin.2 din Legea nr.53/2003 nefiind aplicabile în cazul Acordului încheiat între Guvernul României cu principalele federații sindicale din învățământ.
Pe fondul cauzei, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Și pârâtul Consiliul Județean Vaf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Cu privire la prima excepție, acest pârât a arătat că nici un act normativ nu stabilește în sarcina Consiliului Județean o obligație referitoare la norma didactică a personalului din învățământul preuniversitar de stat sau la acordarea drepturilor salariale ale cadrelor didactice, în speță, învățători.
Referitor la cea de-a doua excepție, același pârât arată că nici Acordul din 28 noiembrie 2005 și nici nr.OUG17/2006, care se referă la alte drepturi salariale, nu întrerup termenul de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, pârâtul Consiliul Județean Vas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece, spre deosebire de profesori, care au solicitat reducerea normei didactice, învățătorii, institutorii și educatorii au rămas în pasivitate.
Direcția Generală a Finanțelor Publice, prin întâmpinare, a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A arătat această pârâtă, în susținerea excepției, că nici un text de lege nu prevede în sarcina V obligația de a face o plată către persoane care nu sunt angajatele acesteia.
Și pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vaf ormulat întâmpinare, prin care a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Cu privire la prima excepție, acest pârât arată că începând din anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, iar repartizarea sumelor pentru cheltuielile de personal pentru unitățile din învățământul preuniversitar se face de către Direcția Generală a Finanțelor Publice V, după consultarea Consiliului Județean și a localităților în care se află unitățile de învățământ preuniversitar.
Referitor la cea de-a doua excepție a prescripției dreptului material la acțiune, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V arată că Acordul din 28.11.2005 și nr.OUG17/2006 nu întrerup prescripția.
Prin sentința civilă nr.246 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației, Cercetării și T, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Inspectoratul Școlar Județean V și Consiliul Județean V, excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune ridicată de Ministerul Educației, Cercetării și T și excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată de Inspectoratul Școlar Județean V și Consiliul Județean
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar V, în numele reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune și au fost obligați pârâții Inspectoratul Școlar al județului V, Primăria Municipiului Râmnicu V, Instituția Primarului, Consiliul Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și T, Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Râmnicu V să plătească reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune, și contravaloarea muncii prestate de câte două ore săptămânal peste norma didactică, actualizată în funcție de indicele de inflație, începând cu luna octombrie 2001 și până la data pronunțării prezentei sentințe, cu respectarea, pentru fiecare reclamant, a datei îndeplinirii cumulative a celor două condiții (vechime în muncă de peste 25 ani și grad didactic I).
Au fost obligați pârâții Inspectoratul Școlar al județului V, Primăria Municipiului Râmnicu V, Instituția Primarului, Consiliul Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și T, Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Grădinița nr.16 Râmnicu V să plătească reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune, și contravaloarea muncii prestate de câte două ore săptămânal peste norma didactică, actualizată în funcție de indicele de inflație, începând cu luna octombrie 2001 și până la data pronunțării prezentei sentințe, cu respectarea, pentru fiecare reclamant, a datei îndeplinirii cumulative a celor două condiții (vechime în muncă de peste 25 ani și grad didactic I), iar reclamanților titulari ai dreptului material la acțiune, și contravaloarea muncii prestate de câte două ore săptămânal peste norma didactică, actualizată în funcție de indicele de inflație, începând cu luna octombrie 2001 și până la data pronunțării prezentei sentințe, cu respectarea, pentru fiecare reclamant, a datei îndeplinirii cumulative a celor două condiții (vechime în muncă de peste 25 ani și grad didactic I).
A fost respins capătul de cerere privind reducerea normei didactice.
Pronunțând această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerului Educației, Cercetării și T, V, Inspectoratul Școlar Județean V și Consiliul Județean V, s-a constatat că acești pârâți au calitate procesuală pasivă întrucât, potrivit art.2 din nr.OUG17/2006, diferențele de drepturi salariale care se achită cadrelor didactice în urma unor hotărâri judecătorești se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru finanțarea cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, precum și din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, pentru personalul didactic din inspectoratele școlare și din unitățile aflate în subordinea acestora, iar pe de altă parte, același pârât a fost chemat în judecată și pentru reducerea normei didactice cu două ore a reclamanților, astfel încât excepția ridicată de acesta privind lipsa calității sale procesuale pasive a fost privită ca neîntemeiată, fiind respinsă.
Consiliul Județean V și Direcția Generală a Finanțelor Publice V au calitate procesuală pasivă deoarece, potrivit art.16 din Normele Metodologice, pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin nr.HG2192/2004, fondurile necesare finanțării acestor unități de învățământ preuniversitar sunt alocate prin bugetele locale, obligația repartizării sumelor pentru cheltuielile de personal pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat revenind direcțiilor generale ale finanțelor publice județene după consultarea Consiliului județean și a localităților în care se află unitățile de învățământ preuniversitar.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean V, s-a reținut că atribuțiile acestuia rezultă din dispozițiile art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006 - Legea bugetului de stat pe anul 2007, potrivit cărora "repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin.4, respectiv sumele destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, pe comune, orașe și municipii, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, după consultarea consiliului județean și a și cu asistența tehnică și de specialitate a inspectoratului școlar".
Cât privește excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune ridicată de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată de pârâții Consiliul Județean V și Inspectoratul Școlar Județean V, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art.16 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția, aceasta se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit dispozițiilor art.17 din același act normativ, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, iar după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
Prin Acordul încheiat între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ la data de 28 noiembrie 2005 s-a convenit că, pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004, față de calcularea greșită a salariilor personalului didactic, prin Ministerul Educației și Cercetării, să se stabilească o reglementare unitară care să împiedice apariția de discriminări între salariații aflați în aceeași situație.
Acest acord s-a reflectat în economia nr.OUG17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Potrivit art.1 din nr.OUG17/2006, plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 personalului didactic din învățământul de stat, rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, se face conform prevederilor acestei ordonanțe.
Atât prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, cât și prin nr.OUG17/2006, s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ reprezentând diferențele salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor.
Această recunoaștere a întrerupt cursul prescripției, astfel încât, după data de 28 noiembrie 2005, mai exact la data de 28 februarie 2006, când în Monitorul Oficial al României, partea I, s-a publicat nr.OUG17/2006, a început să curgă o nouă prescripție de 3 ani.
Acțiunea care formează obiectul prezentei judecăți a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 23.01.2008, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise la data introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut, față de specificul activității didactice desfășurate de învățători, educatori și institutori, norma didactică a acestora nu se poate stabili pe ore, deoarece planurile de învățământ în ceea ce îi privește vizează o pregătire globală a preșcolarilor ori elevilor, iar structura organizatorică după care funcționează este după un număr fix de ore sau după o metodologie didactică specifică învățământului primar.
În aceste condiții, nu se poate efectiv reduce numărul de ore de predare-învățare, de instruire practică sau de evaluare a preșcolarilor sau elevilor deoarece activitatea personalului didactic din învățământul preșcolar sau primar presupune existența unei programe care trebuie respectată, în sensul, pe de o parte, al predării cunoștințelor, iar pe de altă parte, al fixării celor predate care nu pot fi realizate decât în cadrul normei didactice concretizată într-un post, astfel cum acesta a fost stabilit prin Legea nr.128/1997.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termen legal,pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Inspectoratul Școlar Județean V, Consiliul Județean V, Primăria Municipiului Râmnicu V și Ministerul Educației, Cercetării și.
Se arată, în recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
1. Hotărârea este dată cu încălcarea art.45, 112 Cod procedură civilă, fiind în mod greșit respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului
Această instituție nu are raporturi juridice cu reclamantul, fiind terț față de raportul juridic dedus judecății.
2. Sentința pronunțată de tribunal este nelegală, fiind dată cu încălcarea art.1 din Legea nr.486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007.
Instanța de fond a încălcat principiul tempus regit actum deoarece legea bugetului de stat pe anul 2007 nu retroactivează pentru perioada 01.10.2001 indicată de către reclamanți în cererea de chemare în judecată până la data încetării activității.
Nu există temei legal care să prevadă în sarcina Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului V obligația de a face o plată către persoane care nu sunt angajate ale acesteia, directă sau indirectă. Reclamanții, în numele autorului acestora, fost cadru didactic, solicită drepturi salariale în baza Legii nr.128/1997 privind Statutul cadrelor didactice.
În speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007. De altfel, instanța nu a indicat în nici un mod temeiul de drept pentru care a înțeles să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului
3. Instanța de fond a încălcat prevederile art.9 din nr.OUG17/2006, întrucât plata drepturilor salariale se face de către Ministerul Educației și Cercetării prin Inspectoratul Școlar Județean
Nici din economia nr.HG495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în subordinea căreia se află Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V nu rezultă că aceasta ar avea prerogativele stipulate la art.1 din Legea nr.486/2006.
Legiuitorul a înțeles să lămurească pe deplin sursele de proveniență a sumelor din care urmează să fie plătite aceste drepturi salariale, care sunt solicitate pe calea instanței judecătorești.
Legiuitorul a stabilit cine sunt ordonatorii principali de credite în aplicarea dispozițiilor art.1 din Legea nr.486/2006, respectiv Ministerul Educației Cercetării și T și nu Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a dispune obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului V la plata sumelor solicitate de către reclamanți, instanța a avut în vedere dispozițiile Legii nr.486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007, însă in conținutul textului de lege nu reiese că Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V ar avea calitatea, obligația și mai ales posibilitatea legală de a plăti sume cu titlu de despăgubiri, respectiv contravaloarea muncii prestate în plus unor persoane cu care nu are angajate raporturi juridice sau de muncă.
Potrivit art.5 alin.1 din Legea bugetului de stat pe anul 2007, "Ordonatorii principali de credite - în speța de față Ministerul Educației Cercetării și T are obligația să se încadreze în cheltuielile de personal, numărul maxim de posturi și în structura posturilor prevăzute pentru fiecare în anexa nr.3".
4. În mod greșit instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamanților, fiind depășit termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr.167/1958.
5. Ca o ultimă critică, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond și în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Acest lucru, respectiv exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată se impune în prezenta cauză întrucât nu a fost dovedită în nici un mod existența culpei procesuale, așa cum dispun art.274 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Se susține că în situația coparticipării procesuale, cheltuielile de judecată vor fi plătite în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre coparticipanți.
În speță, așa cum s-a arătat pe larg mai sus, între această instituție și ceilalți coparticipanți nu există raporturi de nici un fel.
În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 și 3041Cod procedură civilă.
În recursul său, pârâtulInspectoratul Școlar Județeancritică sentința instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele motive:
1. Instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Se susține că reclamantul Sindicatul învățământului Preuniversitar Vas olicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004, u toate acestea, instanța de fond prin hotărârea recurată a obligat pârâții să plătească drepturile salariale neacordate începând cu 1 octombrie 2001 până la data pronunțării sentinței.
Deși în considerentele sentinței recurate se reține că " s-a înregistrat la nr- cererea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar V, în numele membrilor de sindicat. prin care au solicitat. obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate. pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004", în mod nelegal și netemeinic, în dispozitivul sentinței sunt obligați pârâții "să plătească reclamanților. contravaloarea muncii prestate. începând cu luna octombrie 2001 până la data pronunțării prezentei sentințe".
Față de cele mai sus arătate, se consideră că instanța de fond, prin hotărârea recurată, a acordat mai mult decât s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
2. n mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului Școlar Județean V în ceea ce privește plata drepturilor salariale pretins neacordate.
În conformitate cu dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare, " începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea".
În același sens sunt și dispozițiile din nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate, dată în temeiul nr.OUG32/2001.
După apariția nr.OUG32/2001, în același sens au fost și dispozițiile Legii bugetului de stat pentru fiecare an. (Ex.: Pentru anul 2002, Legea nr.743/2001, art.29; pentru anul 2003 Legea nr.631/2002, art.26;. pentru anul 2007, Legea nr.486/2006, art.14).
Conform acestor dispoziții legale, obligația repartizării sumelor pentru cheltuielile de personal pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat revine Direcției Generale a Finanțelor Publice V, după consultarea Consiliului Județean și a localităților în care se află unităților de învățământ preuniversitar.
Aceleași prevederi au fost menținute și în Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr.388/2007, în art.7 alin.5: "Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin.(4) pe comune, orașe, municipii, sectoare si municipiul B, după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B, după consultarea consiliului județean și a ".
Se menționează că ordonator terțiar de credite și cea care întocmește statele de plată este unitatea de învățământ preuniversitar de stat la care cadrul didactic își desfășoară activitatea.
În aceste condiții, Inspectoratul Școlar Județean V nu poate plăti diferențe salariale niciunui cadru didactic, neavând calitate de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
3. În mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Instanța de fond a apreciat greșit că, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenit acestora, recunoașterea întrerupând cursul prescripției.
Așa cum s-a arătat, potrivit art.166 alin.1 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar conform art.12, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Faptul că la data de 28 noiembrie 2005 s-a încheiat un Acord, semnat inclusiv de Ministerul Educației și Cercetării, prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, pentru întreg personalul didactic, nu este o recunoaștere (în sensul dispozițiilor art.166 alin.2 din Codul muncii ) a dreptului a cărui acțiune se prescrie, deoarece are în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997, respectiv a calculului unui salariu așa zis "în cascadă" și nu vizează/nu se referă la reducerea normei didactice cu două ore la personalul didactic îndreptățit și nici drepturile salariale aferente numărului de 2 ore săptămânal față de norma didactică pretins efectuate în plus.
Până la apariția Acordului și a nr.OUG17/2006, sporurile care făceau parte din salariul de bază (conducere, fidelitate, stres, gradație merit, salariu merit, indemnizație învățământ special, dirigenție) se aplicau toate la salariul din grilă. Acordul a prevăzut ca aceste sporuri să fie calculate "în cascadă", în sensul că primul spor acordat (calculat la salariul de bază) devine bază de calcul pentru al doilea, totalul devine bază de calcul pentru al treilea spor și tot astfel în continuare.
În concluzie, Acordul din 2005 și nr.OUG17/2006 nu se referă la drepturile salariale solicitate de reclamanții din cauza de față, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
4. Cât privește fondul cauzei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pentru următoarele:
Art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 prevede că ersonalul p. didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Această normă juridică stabilește dreptul personalului didactic la reducerea normei didactice. Acestui drept subiectiv îi corespunde obligația persoanei interesate de a solicita conducerii unității de învățământ reducerea normei didactice, în condițiile stabilite de lege. Așa cum s-a arătat și la instanța de fond, reclamanții nu și-au exercitat acest drept, astfel că unitatea de învățământ la care au activat, cu atât mai puțin Inspectoratul Școlar Județean V, nu aveau obligația reducerii normei didactice în lipsa unor solicitări din partea persoanelor interesate și care îndeplineau condițiile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, salariul personalului din învățământ este stabilit prin lege, astfel că el nu poate face obiectul vreunei negocieri. Reclamanții erau îndreptățiți la plata acestor ore numai dacă exista un act adițional la contractul individual de muncă al acestora, contract având ca obiect efectuarea orelor în regim de plată cu ora. Or, nesolicitând unității de învățământ reducerea normei didactice și efectuarea celor două ore la plata cu ora, neexistând un contract/act adițional care să cuprindă în mod expres dreptul salariatului de a efectua cele două ore la plată cu ora și obligația corelativă a angajatului de a acorda drepturile salariale pentru munca prestată în aceste condiții, instanța de judecată în mod greșit i-a obligat la plata drepturilor salariale cuvenite pentru cele 2 ore săptămânal.
Nu s-a făcut dovada că reclamanții au prestat muncă în plus, de câte 2 ore săptămânal față de norma didactică, așa cum greșit a reținut instanța de fond, ca urmare, nici nu puteau să beneficieze de plata unor drepturi salariale aferente unei munci neprestate.
Având în vedere dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii excepțiilor invocate și pe fond a respingerii acțiunii formulate de către reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar V în numele membrilor de sindicat precizați în cerere.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 și 9 și art.3041Cod procedură civilă.
Pârâtul Consiliul Județeana invocat următoarele motive de recurs:
1. Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii (art.304 pct.7 din Codul d e procedură civilă ).
Sentința criticată nu a lămurit toate faptele din care ar fi putut ajunge la o concluzie justă cu privire la raporturile și drepturile reciproce ale părților și care să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. În acest sens, deși în considerentele sentinței se arată: "Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi ținut obligat în raportul juridic dedus judecății", prima instanță ajunge la concluzia că pârâtul Consiliul Județean V are calitate procesuală pasivă, în motivarea acestei concluzii invocând dispozițiile art.14 alin.(5) din Legea nr.486/2006 - legea bugetului de stat pe anul 2007. Textul de lege la care face referire instanța dispune în ceea ce privește repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe comune, orașe, municipii și sectoarele Municipiului Potrivit acestui act normativ, sumele destinate cheltuielilor de personal în învățământ sunt asigurate din bugetul de stat, prin Ministerul Educației, Cercetării și T, iar nu din bugetul local, consiliul județean fiind numai consultat în legătură cu repartizarea acestora pe localități și sectoarele Municipiului B, și nu pe unități de învățământ.
Potrivit Legii administrației publice locale nr.215/2001, republicată, consiliul județean este constituit pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. În exercitarea atribuțiilor privind gestionarea serviciilor publice din subordine, această autoritate a administrației publice locale asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean (educație, sănătate, cultură etc.) și acordă consultanță în aceste domenii, în condițiile legii, unităților administrativ-teritoriale din județ, la cererea acestora (art.91 alin.(5) lit.a) și d) din actul normativ precitat). Consiliul județean exercită atribuții privind dezvoltarea economico-socială a județului (aprobă bugetul propriu al județului, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar), neavând atribuții privind bugetul statului.
În conformitate cu dispozițiile art.7 alin.8) din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, calitatea de angajator al reclamanților o au unitățile de învățământ cu personalitate juridică.
Art.167 din același act normativ prevede că plata drepturilor salariale către personalul didactic din învățământul preuniversitar de stat se asigură de la bugetul de stat. Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază se asigură din sumele defalcate din veniturile de la bugetul de stat cuprinzând, printre altele, și cheltuielile de personal. Ori, plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți reprezintă o parte din cheltuielile de personal. Cuantumul sumelor aferente plății drepturilor salariale nu este stabilit de Consiliul Județean sau de consiliile locale, ci de către Ministerul Educației, Cercetării și T, sumele stabilite la acest nivel fiind repartizate către inspectoratele școlare, care sunt ordonatori secundari de credite.
Potrivit art.33 din Metodologia privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.2192/30.11.2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și T funcționează Consiliul Național pentru Finanțarea învățământului Preuniversitar, organism care propune spre aprobare Ministerului Educației, Cercetării și T nivelul conturilor standard corespunzător finanțării de bază a unităților de învățământ și întocmește un raport trimestrial - anual privind necesarul financiar din învățământul preuniversitar de stat, pe baza informațiilor centralizate transmise de inspectoratele școlare județene.
Din coroborarea prevederilor actelor normative la care s-a făcut referire, rezultă fără echivoc că drepturile salariale pretinse de reclamantă nu sunt asigurate din bugetul local al autorității administrative în sfera căreia își desfășoară activitatea instituția de învățământ, ci se realizează de la bugetul de stat, ceea ce conduce, în mod logic, la concluzia că în cauză Consiliul Județean V nu are calitate procesuală pasivă, cum a reținut, în mod eronat și cu aplicarea greșită a legii, instanța de fond.
În acest sens s-a pronunțat Tribunalul Vâlcea - secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.7004/2006, care, prin sentința civilă nr.370/06.04.2007, menținută de Curtea de APEL PITEȘTI, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean V, acțiunea fiind admisă pe fond față de Ministerul Educației, Cercetării și T și față de Inspectoratul Școlar al Județului
2. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Vâlceaa fost dată cu încălcarea legii (art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă).
Tribunalul Vâlceaa încălcat dispozițiile art.166 alin.(1) din Legea nr.53/2003, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora dreptul la acțiune. se prescrie în trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate", în motivarea respingerii excepției privind prescripția parțială a dreptului la acțiune invocând Ordonanța de urgență nr.17/2006 și Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ.
Sub un prim aspect, este de reținut că instanța de fond a aplicat norme juridice străine situației de fapt.
În acest sens, este de observat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.17/2007 cu privire la plata drepturilor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat reglementează o situație creată ca urmare a calculării greșite a salariilor acestei categorii de personal, împrejurare care nu are nicio legătură cu reducerea normei reclamanților din prezenta cauză și plata normei reduse în regim de plata cu ora.
Acordul invocat de prima instanță în motivarea respingerii excepției privind prescripția parțială a dreptului reclamanților la acțiune se referă la aceeași împrejurare, străină situației de fapt, respectiv calculul greșit al salariilor întregului personal didactic din învățământ, inclusiv salariile educatoarelor/institutoarelor și învățătorilor/institutorilor, pe perioada octombrie 2001 - octombrie 2004. Atât ordonanța, cât și acordul invocate de reclamanți în susținerea acțiunii și de prima instanță în motivarea hotărârii au fost aplicate, aceștia beneficiind de drepturile acordate prin cele două acte.
Față de cele arătate, este neîndoielnic că nici acordul și nici Ordonanța de urgență a Guvernului nr.17/2006 nu reprezintă o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale revendicate, recunoaștere care să întrerupă cursul prescripției, astfel cum a reținut, în disprețul legii, Tribunalul Vâlcea.
3. Soluția la care s-a oprit instanța este, în opinia recurentului, ilogică (art.3041din Codul d e procedură civilă).
Sub un prim aspect, art.145 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic reglementează dreptul recunoscut unei categorii determinate de cadre didactice, acela de reducere a normei didactice cu două ore săptămânal, cu menținerea salariului. În lege nu se regăsesc referiri la plata suplimentară a celor care nu au înțeles să beneficieze de acest drept, de aceea se consideră că prin recunoașterea drepturilor pretinse de reclamanți se aduce atingere principiului de drept potrivit căruia dacă legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face. În opinia recurentului-pârât, nu se poate adăuga normei juridice un efect care nu este în esența și în spiritul acestei norme (art.966, art.973 și art.984 Cod civil, coroborate cu art.269-270 din Codul muncii ).
Sub un alt aspect, prima instanță nu a lămurit care este norma didactică a reclamantei și care este numărul minim de ore pe care este obligat să le efectueze un învățător.
Pentru motivele invocate, se solicită admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea sentinței civile nr.246 din 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, în sensul respingerii acțiunii față de Consiliul Județean V, iar pe fond, respingerii acțiunii formulate de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar
La rândul său, pârâta Primăria Municipiului Râmnicu, reprezentata prin primar, invocă următoarele motive:
1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond este dată cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Prin hotărârea atacată Tribunalul Vâlceaa admis cererea Sindicatului Învățământului Preuniversitar V și a dispus obligarea recurentei la plata contravalorii muncii prestate de către titularii dreptului material la acțiune, câte două ore săptămânal peste norma didactică, actualizată în funcție de indicele de inflație, începând cu luna octombrie 2001.
Se susține că în mod netemeinic și nelegal tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive atât a Primăriei Municipiului Râmnicu V, cât și a Primarului Municipiului. De altfel, în considerentele sentinței pe care o critică, nu se regăsește nici o motivare în acest sens. Conform art.19 din Legea nr.215/2001, persoanele juridice de drept public, cu capacitate deplină și cu patrimoniu sunt unitățile administrativ-teritoriale, respectiv: orașe, municipii, comune. Pe cale de consecință, în judecată stă municipiul - întrucât este persoană juridică, având un patrimoniu propriu, i nicidecum Primăria Râmnicu Se subliniază, că, în speța de față, nici municipiul nu are, conform prevederilor legale, nici un fel de obligație cu privire la plata drepturilor salariale către personalul didactic.
Referitor la instituția primarului, se arată că acesta este la rândul său lipsit de calitate procesuală, nefiind ordonator principal de credite pentru salariile personalului didactic.
Prin urmare, instanța în mod greșit a respins și cea de-a doua excepție invocată, respectiv cea a lipsei calității procesuale a primarului.
inanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale, de la bugetul de stat. Ori, în aceste condiții, se apreciază că instanța de fond a confundat sintagma prin bugetul local cu sintagma din bugetul local. Prin urmare, sumele aferente plății drepturilor salariale sunt stabilite de către Ministerul Educației, de la bugetul de stat, fiind repartizate numai prin bugetul local către Inspectoratul Școlar Județean
De asemenea, se menționează că textul de lege pe care intimatul-reclamant își întemeiază acțiunea pentru chemarea recurentei în judecată, în speță, Legea nr.388/2007, a fost in mod eronat interpretat și aplicat. Astfel, acest text face vorbire despre obligația repartizării sumelor pentru cheltuielile de personal din învățământul preuniversitar, obligație care-i revine Direcției Generale a Finanțelor, după consultarea. Ori, este evident că legiuitorul a înțeles să reglementeze situația unui aviz consultativ dat de primar și nu al unui act cu putere de decizie. Atâta vreme cât Ministerul nu repartizează aceste sume, nici primarul și nici Municipiul nu le pot aloca.
2. Cu privire la fondul cauzei, instanța, aplicând în mod eronat legea, a admis acțiunea. Se consideră că dreptul material la acțiune al intimaților-reclamanți a fost prescris. Astfel, art.166 din Legea nr.53/2003 prevede că dreptul la acțiune pentru drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care acestea erau datorate. Faptul că s-a încheiat un Acord prin care Guvernul României recunoaște că se impune plata diferențelor salariale pentru perioada 2001-2004, nu echivalează cu o recunoaștere a debitorului, în sensul alin.2 al art.166 din Codul muncii.
Pentru o practică unitară în dreptul muncii, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de Primăria Municipiului Râmnicu V, cât și față de Primarul Municipiului Râmnicu
S-a amintit de practica unitară în litigiile de muncă, întrucât în câteva spețe similare, respectiv dosarul nr-; dosarul nr-, dosarul nr-, Tribunalul Vâlceaa admis excepția lipsei calității sale procesuale, aceste sentințe rămânând definitive și irevocabile, prin respingerea de către Curtea de APEL PITEȘTIa recursurilor formulate de Sindicatul Învățământului sau de Inspectoratul Școlar
În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
În recursul său,pârâtul Ministerul Educației, Cercetării șiinvocă următoarele motive:
1. În mod netemeinic și nelegal instanța de fond nu a reținut lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății sau față de care se poate realiza interesul respectiv.
Ministerul Educației, Cercetării și T nu este angajatorul reclamanților. Între Ministerul Educației, Cercetării și T și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora. Prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracterintuituu personae,presupun existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art.10 și art.14 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, coroborat cu art.7 alin.8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Potrivit art.25 din Legea nr.128/1997 și în conformitate cu prevederile Legii nr.90/2001, Ministerul Educației, Cercetării și T, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, are funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
În nici un caz ministerul nu are calitate de angajator față de reclamanți întrucât, conform principiului specialității capacității de folosință (nu desfășoară proces instructiv educativ), nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula sau plăti salarii.
În al doilea rând, Ministerul Educației, Cercetării și T nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat. Conform art.13 din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Prin urmare, Ministerul Educației, Cercetării și T nu poate plăti diferențe salariale niciunui cadru didactic, nefiind angajatorul acestora și neavând calitate de ordonator principal de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar.
2. entința instanței de fond este nelegală deoarece în mod neîntemeiat s-a reținut Acordul încheiat de către Guvernul României cu principalele federații sindicale din învățământ ca fiind aplicabil prezentei cauze.
Prevederile acestui act normativ nu sunt incidente cauzei, ci reglementează plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor Legii 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice. Nici acest Acord (anexat), nici nr.OUG17/2006 nu au ca obiect reducerea normei didactice cu două ore, potrivit art.45 (1) din Legea nr.128/1997 și nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.
Potrivit prevederilor art.17 din anexa 1 Metodologia de calcul a drepturilor salariale care se acordă personalului didactic cuprins în anexele nr.1.1, 1.2 și 2 la Ordonanța Guvernului nr.11/2007 aprobată prin nr.1350/2007 publicat în Monitorul Oficial al României nr.509 din 30 iulie 2007 conform cărora: "(3) Personalul didactic de predare și de instruire practică din învățământul preuniversitar cu o vechime efectivă în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului. Acest personal didactic poate fi salarizat în sistem plata cu ora cu tariful orar stabilit în funcție de norma didactică redusă, în afara programului normal de lucru aferent funcției de bază, pentru orele didactice ce depășesc această normă. În această situație tarifele orare se calculează astfel:
- 1/64 pentru norma didactică de 16 ore pe săptămână;
- 1/56 pentru norma didactică de 14 ore pe săptămână în învățământul special; - 1/72 pentru norma didactică de 18 ore pe săptămână în învățământul special;
- 1/88 pentru norma didactică de 22 de ore pe săptămână;
- 1/72 pentru învățători, institutori învățământ primar;
- 1/92 pentru educatoare, institutori învățământ preșcolar".
Conform art.27 din nr.HG281/1993, act normativ aplicabil speței deduse judecății, "(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor, acordarea gradațiilor, sporurilor, premiilor și altor drepturi care se stabilesc potrivit prevederilor prezentei hotărâri este de competența consiliului de administrație sau, după caz, a altor organe de conducere similare, respectiv a organului ierarhic superior fiecărei unități bugetare.
(2) Contestațiile vor fi depuse în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință.
(3) Organele prevăzute la alin.(1) vor lua măsuri de soluționare a contestațiilor în termen de 30 de zile.
(4) mpotriva măsurii unității de modificare unilaterală a salariilor stabilite potrivit prevederilor prezentei hotărâri, cei interesați se pot adresa cu contestație la judecătorie, în termen de 30 de zile de la data când au luat cunoștință de aceasta".
În această ordine de idei, se arată că pe perioada de 2 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată reclamanții nu au depus contestație cu privire la modul de stabilire al salariului, respectiv nu au solicitat până în prezent plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus. În consecință, solicitarea formulată pentru trecut este neîntemeiată, reclamanții fiind decăzuți din acest drept.
Se mai susține că fiecare unitate de învățământ fundamentează bugetul instituției și prin prisma cheltuielilor cu salariile. De aceea este important să se cunoască solicitările într-un anumit termen ale cadrelor didactice, lucru care nu s-a întâmplat în speță, termenul prevăzut de lege fiind de 5 zile de la data la care au luat cunoștință de stabilirea salariului. Ori, acest lucru a fost posibil în fiecare lună, drept pentru care reclamantele nu l-au exercitat.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse:
Referitor la motivul de recurs privindlipsa calității procesuale pasive, invocată de pârâții Inspectoratul Școlar Județean V, Primăria Municipiului Râmnicu V - prin Primar, Consiliul Județean V, Ministerul Educației și T și Direcția Generală a Finanțelor Publice V, se constată a fi nefondat.
Obiectul acțiunii de față îl formează stabilirea normei didactice diminuate cu două ore pe săptămână pentru personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
Instanța a constatat că norma didactică se regăsește în planurile de învățământ a căror întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației Cercetării și potrivit art.12 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, coroborat cu art.44 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Ca organe de specialitate a acestui minister, Inspectoratele școlare asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ și asigură încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar în conformitate cu prevederile statutului personalului didactic. În acest sens sunt prevederile art.15 pct.7 și art.142 lit.b și f din Legea nr.84/1995.
Față de aceste atribuții stabilite prin legea învățământului, Inspectoratul Școlar Județean are calitate procesuală pasivă în litigiul având ca obiect respectarea și aplicarea prevederilor referitoare la norma didactică.
Ministerul Educației Cercetării și are calitate procesuală pasivă, întrucât îi revine atribuția de a reduce norma didactică a reclamanților cadre didactice și tot astfel de a plăti contravaloarea muncii prestate în plus, deosebit, conform art.12 din Legea nr.84/1995, elaborează planurile de învățământ, după cum le și modifică.
La acestea se adaugă observația că, potrivit art.2 din nr.OUG17/2006, diferențele de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile pentru cadrele didactice se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, precum și din bugetul Ministerului Educației Cercetării și T, care nu poate astfel pretinde că nu are nici o legătură cu pretențiile deduse judecății.
Pe de altă parte, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995, planurile de învățământ sunt elaborate de, modificarea acestora implicând prezența sa în cauză.
Este de necontestat calitatea de ordonator principal de credite a acestui pârât și întrucât plata drepturilor a fost solicitată în anul fiscal 2007, incident în cauză este art.1 din Legea nr.486/2006 sus arătată și art.9 din nr.OUG17/2006 care prevăd că este ordonator principal de credite, are obligația să încadreze cheltuielile de personal, precum și să rectifice bugetul de stat în funcție de sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de personal ale acestuia urmând a se suplimenta cu influențele financiare rezultate din aplicarea nr.OUG17/2006.
Cum cheltuielile solicitate în litigiu sunt drepturi salariale și deci cheltuieli bugetare cuprinse în bugetul care se repartizează prin bugetele locale, justificat acțiunea reclamanților a fost admisă și față de acesta.
În cauză nu este incident art.27 din nr.HG281/1993 și nu era necesară semnarea vreunui act adițional, atâta vreme cât nu este vorba de o negociere a salariului, ci o obligație impusă de lege, care nu poate fi tranșată între părțile contractuale.
Și excepția privind calitatea procesuală pasiva a este nefondată, deoarece, potrivit dispozițiilor art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006 - legea bugetului de stat pe anul 2007 -, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la aliniatul 4 (respectiv sumele destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat) pe comune, orașe, municipii și sectoarele Municipiului B se face prin decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene, după consultareaconsiliului județean și a, și cu asistența tehnică și de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție, de regulă, de numărul de beneficiari ai serviciilor respective. Pentru aceleași considerente și ceilalți doi recurenți, respectiv Consiliul Județean V și Primăria Municipiului Râmnicu V - prin Primar au calitate procesuală pasivă.
Referitor la motivul de recurs ce vizează respingereaexcepției privitoare la prescripția dreptului material la acțiuneinvocată de toți recurenții, instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză a avut loc întreruperea cursului prescripției prin Acordul încheiat la 28 noiembrie 2005 între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ, precum și prin nr.OUG17/2006 cu privire la plata drepturilor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, pentru personalul didactic din învățământul de stat.
Din această perspectivă se reține că, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc însă cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959 care dispune: prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ evocat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Față de cele expuse, rezultă că acțiunea reclamanților introdusă la data de 23.01.2008, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante pe perioada octombrie 2001 - la zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție și nu doar unul singur, iar instanța le-a reținut corect ca atare.
Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora, urmarea calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, așa că după această dată a început să curgă o nouă prescripție.
Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr.128/1997.
Critica pe fondformulată depârâtul Inspectoratul Școlar Județeanreferitoare la acordarea drepturilor salariale restante reclamanților în cel de-al patrulea motiv de recurs al acestuia, este nefondată, fiind inexact că pentru a beneficia de reducerea normei didactice și prin urmare de drepturile în discuție fiecare reclamant trebuia să fi solicitat expres acest lucru.
Dreptul instituit pentru reclamanți de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, care arată că personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, este prevăzut expres fără nici o limitare sau condiționare, în sensul că ar fi trebuit să-l solicite și să se fi prevăzut într-un act adițional.
În acest context nu poate fi primită nici susținerea că reclamanții nu au dovedit că au prestat muncă în plus câte două ore săptămânal față de norma didactică, condiția cerută de lege fiind reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, în situația în care au peste 25 de ani vechime și gradul didactic
Mai mult, prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și T nr.1350/2007 prin care s-a aprobat metodologia de calcul a drepturilor salariale, s-a recunoscut posibilitatea plății reclamanților, prevăzându-se în mod expres tarifele orare pentru sistemul plății pentru orele neplătite ce fac obiectul sesizării instanței.
Reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, pentru că îndeplinesc cele 2 condiții, și, întrucât reducerea normei didactice nu este posibilă, dată fiind stabilirea normei didactice pe clasă sau pe clase simultane, precum și existența unei programe ce trebuie respectate, în mod corect tribunalul a reținut că, pentru orele pe care le prestează în plus față de norma didactică redusă la care ar avea dreptul, reclamanții sunt îndreptățiți la plată suplimentară.
Motivul de recurs privindgreșita obligare a recurentei, la plata cheltuielilor de judecatăeste neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, din moment ce această pârâtă a fost obligată, alături de ceilalți pârâți să plătească reclamanților drepturile salariale.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Inspectoratul Școlar Județean V, Consiliul Județean V, Primăria Municipiului Râmnicu V și Ministerul Educației, Cercetării și T, împotriva sentinței civile nr.246 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Inspectoratul Școlar Județean V, Consiliul Județean V, Primăria Municipiului Râmnicu V și Ministerul Educației, Cercetării și T, împotriva sentinței civile nr.246 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în numele și pentru membrii de sindicat, și pârâții GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 RÂMNICU V, GRĂDINIȚA NR.16 RÂMNICU și ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.10 RÂMNICU
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iulie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./18.07.2008
Jud.fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Paula Andrada Coțovanu, Florinița
