Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 527/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.527
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
GREFIER - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.750/9.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea formulată la data de 22.04.2008 reclamantele și, personal auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Tecuci au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Galați, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL GALAȚI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a fi obligați pârâții:
-să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, începând cu septembrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor;
-să plătească drepturile de mai sus, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la executarea hotărârii judecătorești( plata efectivă);
- să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă;
-să fie obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii au arătat reclamantele următoarele:
În scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative, menite să confere categoriilor de personal - salariați ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art.3 din Legea 444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că: " pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară respectiv din salariul de bază.
De asemenea, prin disp.art.15 al.1 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea 444/2006, ci altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art.20 al.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15 și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Este evident că, cel puțin în raport de dispozițiile OG nr.19/2006, rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și altor informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de Legea nr.444/2006, adică celor din sistemul Apărării Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Însăși OG nr.137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art.30 al.3, acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de personal din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
Or, deși grefierii, conform art.78 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat Parchetul, sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
În conformitate cu prev.art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, purtând titlul " Interzicerea discriminării", exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii.
Lista cuprinsă în art.14 nefiind limitativă.
Dreptul la nediscriminare " protejând persoane fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit"- prevăzut de CEDO 23 iulie 1968-citat de - " Convenția europeană a drepturilor omului"- Comentariu pe articole-.1- Drepturi și libertăți.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art.21al.1 din OG 137/2000, grefierii, în calitatea lor de persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzută de OG 137/2000, modificată și completată de Legea 324/2006.Având în vedere că faptele de discriminare directă la care sunt supuși sunt săvârșite de instituții la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
Conform art.16 " Egalitatea în drepturi" din Constituția României, potrivit cu care:" Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuie și grefierii să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atât timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
În drept își întemeiază acțiunea pe disp.art.30 al.3 din OG nr.137/2000 privind acordarea sporului de confidențialitate personalului din Aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pe prev.art.20 al.3 din Legea nr.656/2002 prin care s-a acordat acest spor membrilor plenului precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, pe art.3 din OG nr.19/2006 prin care s-a acordat acest spor procurorilor militari, pe prev.art.21 al.1 din OG nr.137/2000, art.16 din Constituție și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului purtând titlul " Interzicerea discriminării".
Întâmpinarea
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare invederând următoarele:
-excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune conf.art.1 din Decretul 167/1958 și art.7, în raport de data introducerii acțiunii, respectiv 23.04.2008.S-a solicitat a se constata că dreptul la acțiune este prescris pentru perioada anterioară datei de 23.04.2005.
-Pe fondul cauzeiconsideră acțiunea ca nefondată.Actele normative la care se referă reclamanții în cererea de chemare în judecată reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar( funcționari publici, personal militar) și nu există niciun temei legal pentru aplicarea acestor prevederi personalului auxiliar de specialitate a instanțelor.
Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea 567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin lege specială( art.3 din legea menționată dispune că salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul Ministerului Justiției, Institutul Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri se stabilește prin lege specială), respectiv OG 8/2007.
Situația personalului auxiliar d specialitate nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea 360/2002 întrucât: statutul acestora, drepturile și îndatoririle sunt diferite; instituțiile din care fac parte organele autorității judecătorești nu fac parte din categoria instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ele constituind o categorie distinctă de autorități publice; categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, și anume informațiile clasificate este diferit de cele la care se referă Legea 567/2004 privind personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și anume informații confidențiale. Informațiile clasificate au un regim special reglementat de Legea 182/2002 și sunt definite ca " informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
Situația personalului auxiliar de specialitate nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite(Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, OG 6/2007 privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici).
Ordonanța de Guvern nr.6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționari publici și anume: " funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului legislativ".A fortiori acest act nu se referă la alte categorii de salariați din sistemul public precum personalul auxiliar de specialitate.
Situația personalului auxiliar de specialitate nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării întrucât:
Statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite( OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici și OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar).
Curtea Constituțională a statuat prin decizii diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază pe care la poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă. De asemenea, în continuarea argumentației, Curtea Constituțională statuează că" în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului ( de exemplu cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
Soluția instanței de fond-considerente
Prin sentința civilă nr.750/9.06.2008 Tribunalul Galația admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2004 - 21.04.2005 și a fost respinsă acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați să plătească reclamantelor sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, începând cu data de 22.04.2005 și până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
A fost obligat Tribunalul Galați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele argumente:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
În prezenta cauză, reclamantele - își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Galați și sunt salarizate pentru munca prestată de către acesta, în calitate de angajator.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o atribuție legată de plata unor drepturi de natură salarială către reclamanți și nici de a include anumite sume în buget, așa cum rezultă din legile lor de organizare. Elaborarea proiectului de buget revine ordonatorului de credite, iar Ministerul Finanțelor Publice, are, potrivit disp. HG 736/2003, art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 și art.19 din Legea 500/2002, atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, însă hotărârea judecătorească le este opozabilă în temeiul legii.
Prin urmare, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Conform art.1 si art.3 din DL.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.
Având în vedere că acțiunea a fost promovată la data de 22.04.2008, instanța a reținut că pretențiile reclamantelor anterioare datei de 21.04.2005 sunt prescrise, urmând a fi respinse în acest sens.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantele exercită funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Tecuci, fiind salarizate conform OG 8/2007.
Potrivit acestei ordonanțe grefierii nu beneficiază de spor de confidențialitate, deși potrivit statutului lor au obligația de a păstra secretul profesional în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției.
În lumina practicii Curții de APEL GALAȚI, instanța a considerat că neprevederea în legea specială de salarizare a personalului auxiliar a sporului menționat reprezintă o discriminare față de alte categorii de personal, salarizate prin diverse acte normative, pentru care legiuitorul a stabilit și aplicarea acestui spor.
Față de aceste considerente, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâți să calculeze și să plătească reclamantelor sporul de confidențialitate, în cuantum de 15% din salariul de bază brut lunar, actualizate cu indicele de inflație la data plății, începând cu data de 22.04.2005 și până la încetarea cauzei de discriminare.
Recursul declarat de Ministerul Justiției
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției criticând soluția instanței de fond.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Galați este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. după cum urmează:
1.Întrucât atât cererea reclamanților - intimați, cât și motivarea instanței de fond este întemeiată pe ideea de discriminare, invederează faptul că disp.art.2 al.1 și 2 și ale art.27 din OG nr.137/2000, având ca obiect acordarea acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, a fost declarat neconstituțional.
În ședința din data de 3.07.2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 al.3 și ale art.27 al.1 din ordonanța menționată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Deciziile sunt definitive și general obligatorii.
2.Pe de altă parte, se observă că instanța a reținut în esență că reclamanții au fost supuși unui tratament discriminatoriu. Această soluție nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Consideră că în cazul neacordării sporului de confidențialitate nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG nr.137/2000 și a dispozițiilor Constituției pentru că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege pentru personalul auxiliar de specialitate.
În speță nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate personalul auxiliar.Pentru a putea exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar:
-nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat printr-un nici un act normativ în vigoare;
-nu face obiectul reglementării constituționale din art.16 " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări " întrucât Curtea Constituțională a statua în numeroase decizii de speță, dintre care citează Decizia 108/2006 în care " curtea constată că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate și apărate de Constituție".Față de cele statuate de decizia Curții, sporurile, premiile și alte stimulente nu reprezintă drepturi fundamentale atunci când sunt acordate prin acte normative, deci a fortiori aceste drepturi nu sunt drepturi fundamentale atunci când nu sunt acordate prin acte normative.
Prin urmare, nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul auxiliar de specialitate.Actele normative la care se referă reclamanții în cererea de chemare în judecată reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar( funcționari publici, personal militar etc).și nu există nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi personalului auxiliar de specialitate.
Nu există discriminare în raport cu prev.art.1 al.3 din OG nr.137/2000 care prevede că " exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privind persoanele aflate în situații comparabile".
Personalul auxiliar de specialitate reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea 567/2004, cu drepturi și îndatoriri speciale și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OG nr.8/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2007.
Una dintre condițiile de fond ale exercițiului acțiunii civile o constituie acordarea unui drept.
Una dintre condițiile pe care dreptul afirmat trebuie să le îndeplinească este ca el să fie actual sau viitor, dar cert.
Având în vedere faptul că salariul presupune prestații periodice succesive, că dreptul la fiecare prestație succesivă se naște distinct și numai în măsura prestării activității, solicită a se constata că pentru fiecare prestație lunară în parte trebuie verificat în ce măsură dreptul s-a născut, deci este actual.
În speță, dreptul intimaților este unul viitor, dar incert, instanța neputând cunoaște la momentul pronunțării dacă raporturile de serviciu vor continua și în viitor ( putând interveni încetarea ori suspendarea lor) sau dacă sistemul de salarizare va fi identic cu cel actual.
Considerentele deciziei pronunțate în recurs
Examinând sentința recurată prin prisma art.304, 306 pr.civ. și a motivelor de recurs invocate instanța reține următoarele:
Pe fondul litigiului, problema de drept a fost dezlegată cu privire la existența dreptului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art.16 al.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 al.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.9 din codul deontologic al acestora judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
In aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
In virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art.1 alin.2 lit.i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerate discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr.303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generate de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
-salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
-salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unii dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
A accepta teza contrară celei arătate ar însemna a se ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 alin.1 din Constituție, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia fiind pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu se mai pune problema argumentării existenței dreptului la acest spor de confidențialitate, motiv pentru care prin hotărâre nu se va mai răspunde la cele expuse de Ministerul Justiției în motivarea recursului.
Decizia de neconstituționalitate din 3 iulie 2008 invocată de recurentă a fost avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei 46/2008 dată în recursul în interesul legii și așa cum s-a pronunțat instanța supremă nu are înrîurire asupra speței de față.
De asemenea, dreptul este cert și actual conform deciziei date în interesul legii și nu sunt reținute ca fondate susținerile pârâtului Ministerul Justiției.
Cum alte critici nu au fost aduse prin cererea de recurs nu sunt necesare alte lămuriri prin prezenta decizie.
Conform art.312 pr.civ. urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.750/9.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.750/9.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red./29.05.2009
Dact./2 ex/10.06.2009
FOND: -
Asis.jud. -
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
