Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 530/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr. 3059/2009
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII -A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.530/
Ședința publică din data de 02 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Magdalena Petre
GREFIER: - -
******************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți: Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției), împotriva sentinței civile nr. 796 din data de 07.05.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 563/C/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, -, și, cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns: recurenții-pârâți Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți, -, și, intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-au depus la dosar, prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 11.12.2009, din partea Tribunalului București - Serviciul Personal, ca urmare a dispozițiilor încheierii de ședință de la termenul anterior de judecată, relații privind activitatea desfășurată de către intimații-reclamanți.
De asemenea, se mai arată faptul că, la dosar, s-a depus la data de 29.01.2010, din partea recurentului-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, un înscris calificat ca fiind "Note de ședință", într-un singur exemplar.
Se mai arată și faptul că, recurenți-pârâți, prin motivele de recurs formulate în cauză, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) Cod proc. civilă.
Curtea, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților, invocată de acesta în cuprinsul întâmpinării, constată că aceasta este o apărare de fond, urmând a fi analizată odată cu soluționarea și motivarea hotărârii judecătorești.
Curtea, din oficiu, pune în discuție, în temeiul dispozițiilor art. 137 Cod proc. civilă, excepția tardivității declarării recursului de către Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, excepția urmând a fi admisă, având în vedere faptul că sentința recurată a fost comunicată la data de 20.06.009, iar recursul a fost promovat la data de 04.07.2009, cu depășirea termenului legal de 10 zile.
De asemenea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, excepție pe care o unește cu fondul, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (2) Cod proc. civilă și rămâne în pronunțare pe excepția invocată, cât și pe recursul formulat de către Ministerul Justiției și Libertăților, dată fiind solicitarea recurenților-pârâți de soluționare a pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) Cod proc. civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 796 din data de 07.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, pentru perioada ianuarie 2000 - septembrie 2004, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Totodată, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții:, -, și, împotriva pârâților: Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat lunar la salariul de bază, începând cu luna octombrie 2004 și în continuare, atâta timp cât reclamanții vor îndeplinii funcția de personal auxiliar de specialitate, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței și până la data plății efective.
A respins capetele de cerere privind înlăturarea discriminării la care reclamanții au fost și continuă să fie supuși, privind plata dobânzii legale pentru sumele restante și privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Totodată, a respins acțiunea reclamanților pentru perioada ianuarie 2000 - septembrie 2004, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță, față de dispozițiile art. 137 Cod proc. civilă, s-a pronunțat mai întâi asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocat de pârâtul Ministerul Justiției, pe care a admis-o, motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani "dacă nu există alte prevederi legale derogatorii", iar conform dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate: "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau a unor despăgubiri neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.".
De asemenea, a avut în vedere și prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora:"prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. ".
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, a apreciat că aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
Față de aceste prevederi legale, prima instanță a reținut că, în speța de față, dreptul subiectiv trebuia valorificat în perioada octombrie 2004 - 16 octombrie 2007, astfel că, pe cale de consecință, dreptul material la acțiune s-a prescris pentru perioada ianuarie 2000 - septembrie 2004.
Pe fondul cauzei, a reținut că, astfel după cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului în speța dedusă judecății, tema pretențiilor și probațiunii vizează acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru reclamanți, în calitatea acestora de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei sectorului 6
Astfel, a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996:"Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.".
A mai avut în vedere că, ulterior prin dispozițiile art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996.
De asemenea, a mai avut în vedere și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la. potrivit căruia: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.".
Ca urmare, a concluzionat prima instanță, fiind caracterizat, în mod indubitabil, într-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături alte asemenea "bunuri", potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).
A constatat că pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind "un bun" în sensul practicii, așa cum rezultă și din hotărârea Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1986.
În concluzie, prima instanță a reținut că dreptul de proprietate invocat de către reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească), deci un bun, în sensul primei fraze a art. 1.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă, pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
Acest act internațional, ce este ratificat de România, nu prevede, decât în condiții speciale, limitări ale dreptului reclamat, condiții ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în temeiul prevederilor art. 20 alin. 2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la. ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
În concluzie, prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost încălcat dreptul reclamanților la un "bun", acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Instanța de fond a reținut și faptul că, la data stabilirii acestui drept, în temeiul dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât, odată cu aderarea României la. au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție, în condiții de calitate și eficiență sporite.
În situația actuală, când sistemul legislativ este stufos și uneori contradictoriu, iar condițiile de muncă sunt neadecvate, creșterea celor doi factori de risc este evidentă.
La cele de mai sus se adaugă și presiunile indirecte venite din partea justițiabililor, care formulează împotriva magistraților numeroase sesizări, reclamații și plângeri penale nejustificate, ce au drept consecință creșterea suprasolicitării neuropsihice și a stresului magistraților.
Acțiunea reclamanților este întemeiată și prin prisma dispozițiilor Deciziei nr. XXI din data de 10 martie 2008, Înaltei Curții de Casației și Justiției, raportate la cele ale art. 293 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, problema de drept dedusă judecății fiind dezlegată, de către instanța supremă, în favoarea reclamanților.
Împotriva sus-menționatei sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin recursul formulat, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertățilorarată că un prim motiv de recurs, incident în cauză, este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens recurentul solicită instanței să constate că interpretarea dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanții registratori în cadrul Biroului de carte funciară nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să îl recunoască doar anumitor categorii profesionale, și anume magistrați si personal auxiliar de specialitate.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare pentru categoria registratorilor de carte funciară, arogându-si atribuții de legiferare.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În primul rând, având în vedere calitatea reclamanților de registratori în cadrul Biroului de Carte Funciară, instanța trebuia să pună în discuția părților și sa analizeze excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției cu privire la pretențiile reclamanților aferente perioadei
octombrie 2004 - la zi și în continuare.
Pentru a avea calitatea de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului si respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Astfel, potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă precum și literaturii de specialitate, pentru ca o persoană fizică sau juridică să dobândească calitatea de parte în procesul civil, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: capacitatea procesuală, calitatea procesuală, afirmarea unui drept și justificarea unui interes.
Cu privire la calitatea procesuală a unei persoane de a participa la procesul civil, recurentul a menționat că aceasta presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa - ca parte - în procesul civil. în acest sens, prin noțiunea de calitate juridică procesuală urmează să înțelegem atât îndreptățirea unei anumite persoane de a reclama în justiție, cât și obligația unei alte persoane de a răspunde față de pretențiile ridicate împotriva sa. Aceasta din urmă constituie calitatea procesuală pasivă.
Astfel legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție precum și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin actul de învestire a instanței.
Ori, față de pretențiile reclamanților pentru perioada cât nu au mai funcționat în cadrul instanțelor judecătorești Ministerul Justiției nu are nici o obligație.
Astfel, potrivit art. 3 alin.1 din Legea nr. 7/1996 privind Legea cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, așa cum a fost modificată și completată prin G nr. 41/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 499/2004, "Se înființează Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenția Națională, ca instituție publică cu personalitate juridică, unica autoritate în domeniu, aflată în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, prin reorganizarea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și preluarea activității privind publicitatea imobiliară de la Ministerul Justiției."
2 al aceluiași text prevede: "La nivelul fiecărui județ și în municipiul B se înființează oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, denumite în continuare oficii teritoriale, ca unități cu personalitate juridică în subordinea Agenției Naționale, prin reorganizarea actualelor oficii județene de cadastru, geodezie și cartografie și al municipiului B și a birourilor de carte funciară".
Tot astfel, la alin. 3 al textului menționat mai sus, "La nivelul unităților administrativ-teritoriale "e înființează birouri de cadastru și publicitate imobiliară, denumite în continuare birouri teritoriale, în subordonarea oficiilor teritoriale. Modul de organizare și funcționare, numărul, precum și arondarea birourilor teritoriale pe unități administrativ-teritoriale se stabilesc prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.
La alin. 4 al textului se prevede că "Se înființează Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetecție ca unitate cu personalitate juridică în subordinea Agenției Naționale, prin reorganizarea Institutului de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie și Cartografie".
Totodată, potrivit art. 2 alin. 1 din G nr. 41/2004 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, "până la preluarea lor, birourile de carte funciară și personalul acestora își vor continua activitatea în cadrul judecătoriilor, în acord cu procedurile menționate în cadrul titlului II cap. II din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului ministrului justiției nr. 2.371/C/1997 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor, cu modificările ulterioare."
Birourile de carte funciară din cadrul judecătoriilor vor continua să colecteze taxele și tarifele cu privire la activitatea de publicitate imobiliară până la data la care vor fi preluate efectiv de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară.
Însă, potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, așa cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 499/2004, "La nivelul fiecărui județ și în municipiul B se înființează oficiile de cadastru și publicitate imobiliară ca unități cu personalitate juridică în subordinea Agenției Naționale, prin reorganizarea actualelor oficii județene de cadastru, geodezie și cartografie și al municipiului B și a birourilor de carte funciară de pe lângă judecătorii. în circumscripția fiecărei judecătorii se înființează câte un birou de carte funciară, ca unitate subordonată Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care va prelua activitatea actualelor birouri de carte funciară ale judecătoriilor."
Față de dispozițiile textelor enunțate mai sus, recurentul solicită instanței să observe că începând din nul 2004 reclamanții nu au mai fost angajați ai Ministerului Justiției, ci au funcționat în cadrul birourilor de carte funciara aflate în subordinea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară respectiv a Ministerului Administrației și Internelor.
Față de cele menționate mai sus, recurentul solicită instanței să constate că Ministerul Justiției nu este ordonator principal de credite în raport cu registratorii din cadrul Birourilor de carte funciară și, pe cale e consecință, nu are calitatea procesuală cu privire la pretențiile formulate de reclamanți pentru perioada cât au avut calitatea de angajați ai Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ceasta calitate revenind acestei din urmă instituții, respectiv Ministerului Administrației și Internelor.
Pe fondul cauzei, recurentul arată că prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamanți reținând calitatea acestora de personal auxiliar de specialitate, fără însă a verifica, în virtutea rolului său activ, dacă reclamanții și-au păstrat această calitate pentru a fi îndreptățit la beneficiul sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Totodată, potrivit art. 18 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare "Activitatea de publicitate imobiliară în cadrul oficiilor teritoriale este îndeplinită de registratori de carte funciară, denumiți în continuare registratori, numiți prin ordin al directorului general al directorului general al Agenției Naționale, în urma unui concurs organizat de aceasta.
Numărul registratorilor pentru fiecare oficiu teritorial se stabilește prin ordin al directorului general al Agenției Naționale.
În cadrul oficiilor teritoriale, activitatea de publicitate imobiliară este în responsabilitatea registrator-șef, iar în cadrul birourilor teritoriale, în responsabilitatea unui registrator coordonator, numiți prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, în urma unui concurs.
Activitatea de publicitate imobiliară în cadrul oficiilor de cadastru și publici! imobiliară este în responsabilitatea unui registrator asimilat consilierului juridic. Ocuparea postului de registrator se va face în urma susținerii unui concurs organizata de Agenția Națională.
Prin excepție de la prevederile alin. 12, până la data organizării concursului, registratorii pot fi numiți din cadrul angajaților birourilor de carte funciară, care nu îndeplinesc condițiile de studii, dar au cel puțin 5 ani experiență în domeniul publicității imobiliare. răspunde pentru activitatea sa în condițiile legii.
În cadrul Agenției Naționale se va înființa Direcția de publicitate imobiliară care va coordona activitatea birourilor de carte funciară din cadrul oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, în vederea respectării legilor și reglementărilor în materie.
Acest text a fost modificat prin art. 1 pct. 4 din Legea nr. 499/2004, potrivit căruia "La articolul I punctul 10, alineatele 12și 13ale articolului 20 vor avea următorul cuprins:
"Ocuparea postului de registrator se va face în urma susținerii unui concurs organizat de către Agenția Națională. trebuie să fie licențiați ai unei facultăți de drept acreditate și să aibă o vechime de cel puțin 5 ani în activitatea juridică.
Prin excepție de la prevederile alin. 11, până la data organizării concursului, registratorii pot fi numiți din cadrul angajaților birourilor de carte funciară care nu îndeplinesc condițiile de studii, dar au cel puțin 5 ani de experiență în domeniul publicității imobiliare.
Art. 6 din G nr. 41/2004 stabilește modalitatea de preluare a personalului în cadrul Agenției Naționale, prin menținerea sau schimbarea calității acestuia avută anterior. Astfel, în alin. 2 al textului se prevede că "Personalul preluat poate opta între menținerea calității avute anterior reorganizării sau cea de personal contractual în cadrul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară."
3 al textului statuează că "Personalul preluat beneficiază de salariile și de drepturile avute anterior, până la încheierea contractului colectiv sau individual de muncă, după caz. Personalul care va beneficia de prevederile prezentei ordonanțe de urgență este personalul contractual."
În același sens, potrivit art. 6 alin. 4 din G nr. 41/2004, " Salarizarea personalului din structura Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și a unităților subordonate se va face potrivit prevederilor legale în vigoare, referitoare la instituțiile publice cu finanțare integrală din venituri proprii."
Având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus, recurentul solicită instanței să observe că reclamanții, care anterior au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate, puteau beneficia de drepturile salariate și de alte drepturi avute anterior doar până la încheierea contractului colectiv sau individual de muncă, după caz. Totodată, legea a stabilit că personalul care va beneficia de prevederile acestei ordonanțe de urgență va avea calitatea de personal contractual. în aceste condiții, instanța avea obligația de a verifica dacă între reclamanți și Agenția Națională pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară s-a încheiat vreun contract individual ori colectiv de muncă, respectiv dacă aceștia au devenit începând cu anul 2004 personal contractual ori dacă și-au păstrat calitatea deținută anterior.
Astfel, recurentul solicită instanței să observe că art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut".
Textul menționat face o netă distincție între personalul auxiliar de specialitate și alte categorii de personal, așa cum a fost stabilită și prin Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și prin G nr. 8/2007.
Astfel, textul de lege a avut în vedere acordarea acestui spor doar categoriilor profesionale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate. Ori, în situația în care reclamanții nu mai au această calitate, devenind personal contractual salarizat din venituri proprii, nu se încadrează în aceste categorii socio-profesionale, astfel că aceștia nu pot pretinde un astfel de spor. Mai mult, după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 așa a fost aprobată și modificată prin G nr. 41/2004 și Legea nr. 499/2004, personalul din cadrul Birourilor de carte funciară nu au mai fost salarizați potrivit Legii nr. 50/1996 și a G nr. 8/2007, astfel că reclamanții nu sunt îndreptățiți la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu luna noiembrie 2004.
De altfel, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost prevăzut de lege pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate având în vedere condițiile în care aceștia își desfășoară activitatea, riscurile și presiunile psihice la care sunt supuși în cadrul activităților specifice funcției. însă, nu putem afirma că registratorii din cadrul birourilor de carte funciară, prin munca pe care o desfășoară, sunt supuși unor riscuri majore ori presiuni psihice de natură a determina necesitatea acordării prin lege a unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cât privește decizia nr. 21 din data de 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5/2008, invocată de către reclamanți în susținerea pretențiilor formulate, aceasta are în vedere doar categoriile profesionale ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, neincluzând și categoria registratorilor de carte funciară, astfel că pretențiile reclamanților sunt în mod vădit neîntemeiate.
Prin urmare, solicită instanței să constate că instanța de fond, în mod greșit, a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, interpretând în mod eronat dispozițiile ÎCCJ și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi pentru personalul din cadrul birourilor de carte funciară.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, recurentul-pârât invocă dispozițiile art.. Cod proc. civilă.
Prin recursul formulat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publicearată că prin sentința civila nr.796/07.05.2008 pronunțata de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, instanța de fond a hotărât, printre altele, obligarea paratului statul Român prin Ministerul finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plații sumelor solicitate de către reclamanți în acțiunea introductivă.
Soluția instanței de fond este lipsita de temei legal, afirmație ce are în vedere următoarele argumente:
Recurenta a învederat instanței de recurs faptul că Statul Român nu poate fi titular de obligații în acest raport juridic, întrucât potrivit dispozițiilor art.3 alin. 1 pct.48 din HG nr.386/25.04.2007 privind organizarea și funcționarea MEF, acesta este reprezentat în fața instanțelor în situații în care Statul Român participa nemijlocit. Or, în speță, Statul Român nu este și nu poate fi subiect de drepturi și obligații ce izvorăsc dintr-un raport juridic ale cărui subiecte sunt reclamanții, în calitate de angajate și Tribunalul București, în calitatea sa de angajator, respectiv ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, care are prerogativa legala de a prevedea în bugetul de cheltuieli și sumele solicitate de reclamanți cu titlu de sporuri.
Arată că Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și nici cu cu bugetul de stat, precum și că rolul P, este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Așadar, această instituție nu poate asigura plata drepturilor salariale ale angajaților altei instituții, obligație ce rezultă din contractul încheiat între angajator și angajați.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, recurentul-pârât (fost ) invocă dispozițiile art.. Cod proc. civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea, în raport de dispozițiile art. 3041Cod proc. civilă, reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C,la termenul din data de 02.02.2010, din oficiu, Curtea a invocat și a pus în discuție, în ședință publică, excepția tardivității declarării recursului.
Curtea apreciază că excepția tardivității declarării recursului este întemeiată, astfel că o va admite ca atare și, în consecință, va respinge recursul declarat de Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, ca tardiv declarat, din următoarele considerente:
Codul d e procedură civilă cuprinde dispoziții legale de strictă aplicare și în ce privește exercitarea căilor extraordinare de atac, prevăzute în Titlul V din cod.
Astfel, în secțiunea Ia C apitolului I din titlul mai sus menționat, intitulat "Recursul", sunt reglementate, prin norme legale imperative, atât termenul de exercitare a acestei căi de atac, cât și formele recursului.
Curtea, având în vedere obiectul prezentei cauze, care este un conflict de muncă, apreciază că în speță devin aplicabile dispozițiile legii speciale în această materie, respectiv dispozițiile art.80 din Legea nr.168 / 1999, potrivit cărora termenul de exercitare a recursului este de 10 zile, așa cum s-a menționat de către instanța de fond în dispozitivul hotărârii atacate.
În raport de dispozițiile legale menționate (dispozițiile legii speciale), precum și în raport de împrejurarea că hotărârea fondului i-a fost comunicată recurentului Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice la data de 20.06.009, aspect ce rezultă din dovada de comunicare aflată în dosarul de fond, iar recursul a fost promovat la data de 04.07.2009, Curtea reține că recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de lege.
Având în vedere și dispozițiile art.137 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora: "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii",Curtea urmează a respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Cât privește recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR (fost MINISTERUL JUSTIȚIEI),Curtea apreciază că acesta este fondat, astfel că, îl va admite, din următoarele considerente:
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor exprese ale art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerente, instanța supremă a reținut că prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr. 50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art. IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 231din Legea nr. 56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate dispozițiile. art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțeleîn vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
Totuși hotărârea fondului este criticabilă, în ceea ce privește perioadele pentru care a fost acordat reclamanților sporul de 50%, solicitat de aceștia, sporul solicitat fiind cuvenit numai pentru peiroadele în care reclamanții au fost în activitate în funcțiile respective, de personal auxiliar (grefier).
Astfel, Curtea reține că potrivit Adeverinței nr. 5328/c/08.12.2009, eliberată de Tribunalul București (filele 79 - 81 dosar recurs), intimatul reclamant a fost în activitate în perioada 01.07.1999 - 22.05.2006, fiind eliberat din funcție prin demisie, iar ceilalți intimați-reclamanți au fost în activitate numai până la data de 01.01.2005, când le-au încetat contractele individuale de muncă pe durată nedeterminată, fiind preluați de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția tardivității și, în consecință, ca respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurentul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, alin.2 și alin. 3 teza 1 Cod proc. civilă, va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, urmând a modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.
Totodată, va obliga, în solidar, pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București la plata către reclamanții a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat lunar, la salariul de bază brut, astfel:pentru reclamantul începând cu octombrie 2004 și până la data de 22.05.2006, iar pentruceilalți reclamanți începând cu octombrie 2004 și până la data de 01.01.2005.
Va obliga pe pârâtul fost angajator Tribunalul București să efectueze cuvenitele mențiunii în carnetele de muncă ale reclamanților, cu privire la sumele efectiv plătite, reprezentând contravaloarea sporului de 50% și perioada acordării sporului.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității.
Respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de recurentul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, împotriva sentinței civile nr. 796 din data de 07.05.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (format vechi nr. 563/C/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și, cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București și cu recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției), cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert.
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției), împotriva aceleiași sentințe civile nr. 796 din data de 07.05.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 563/C/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, -, și, cu intimații-pârâți: Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București și cu recurentul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.
Obligă, în solidar, pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București la plata către reclamanții a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat lunar, la salariul de bază brut, astfel: pentru reclamantul începând cu octombrie 2004 și până la data de 22.05.2006, iar pentru ceilalți reclamanți începând cu octombrie 2004 și până la data de 01.01.2005.
Obligă pârâtul fost angajator Tribunalul București să efectueze cuvenitele mențiunii în carnetele de muncă ale reclamanților, cu privire la sumele efectiv plătite, reprezentând contravaloarea sporului de 50% și perioada acordării sporului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red. / tehnored.
2 ex. / 12.03.2010
Jud. fond:
Președinte:Dorina ZecaJudecători:Dorina Zeca, Amelia Farmathy, Magdalena Petre
