Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5397/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4152/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5397/
Ședința publică de la 07.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr.146/LM/20.03.2009 pronunțate de Tribunalul Giurgiu -Secția Civila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă prin avocat, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea pune în discuție cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din legea nr.53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.
Curtea, deliberând supra excepției de neconstituționalitate constată că, potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pune în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea evocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, având în vedere că, potrivit celor expuse, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele, respectiv prin care se deduce instanței de control constituțional, modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp ori interpretarea și aplicarea legii la speță, în temeiul art.29 alin.6 rap. la art.29 alin.1, art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992 și aart.126 alin.1 și 3 din Constituție, se va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Reprezentantul avocat al recurentei-pârâte arată că nu intelege sa declare recurs impotriva incheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea, în parte, a sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.11.2007 pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 9.330 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite cu titlu de suplimentări salariale de Paște si de C pentru anii 2004-2007 si neachitate, precum și a sumei de 533,52 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor menționate.
Prin sentinta civila nr. 611/06.02.2008 a fost admisa exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Teleorman si s-a dispus declinarea cauzei in favoarea tribunalului Giurgiu.
Prin sentința civilă nr. 146/LM/20.03.2009, Tribunalul Giurgiu - Secția civila a respins exceptia prematuritatii, a admis in parte acțiunea civilă formulată și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 7.177 lei, reprezentand suplimentări salariale cuvenite pentru sărbătorile de Pasti si C pe anii 2004-2007 actualizate cu indicele de inflație, parata fiind obligata si la 500 lei, cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, nu se poate nega reclamantului liberul acces la justiție (art. 21 din Constituția României) grefat pe mecanismul contractului colectiv de muncă care condiționa acordarea suplimentărilor salariale de negocierile dintre patronat și sindicat. Nu este vina reclamantului că aceste negocieri nu au avut loc, potrivit mecanismului prevăzut de Contractul colectiv de muncă, apărarea de prematuritate fiind una pur formală, întrucât angajatorul-pârât nici nu avea interes să inițieze asemenea negocieri.
În ceea ce privește fondul procesului de față, tribunalula retinut ca reclamantul este salariattul pârâtei SC SA.
Potrivit Contractului Colectiv de Muncă, în varianta anterioară anului 2003, art. 168 alin. 1 "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA". În anul 2003 pe calea unui act adițional la Contractul Colectiv de Muncă, în urma negocierilor dintre patronat și sindicatul reprezentativ al reclamantului, s-a convenit ca în salariul de bază al fiecărui salariat să fie incluse suplimentările salariale acordate de C și Paști. Pentru anii următori (2004, 2005, 2006) în actele adiționale la contractul colectiv de muncă a fost reiterată dispoziția referitoare la includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază al fiecărui salariat.
Astfel, formularea din actele adiționale specifica: "În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", acesta fiind conținutul modificat al art. 168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Argumentul esențial al pârâtei este acela că atât în anul 2003, cât și în anii ulteriori, drepturile salariale suplimentare cuvenite angajaților cu titlu de suplimentări salariale de Paște și C au fost incluse în salariul de bază primit de reclamant, astfel încât nu se mai justifică pretenția lor din prezent de a li se plăti separat aceleași drepturi.
În opinia pârâtei această situație este atestată de reașezările de salarii ce au avut loc an de an în cadrul societății, precum și de interpretarea comisiei paritare (mecanism prevăzut în Contractul Colectiv de muncă) dată clauzei confuze conținute în art. 168 din Contract, în sensul de a-și explica propria voință, de la momentul redactării clauzei neclare, comisia constituită din membrii patronatului și sindicatului ajungând la concluzia că atât în anul 2003, cât și în anii 2004-2007 drepturile salariale suplimentare au fost deja plătite reclamanților prin includerea lor în salariul de bază al angajaților.
Pentru verificarea concretă a împrejurărilor ce au generat acest litigii între reclamanți și pârâtă, în acord cu jurisprudența constantă a instanței superioare - Curtea de APEL BUCUREȘTI, tribunalul a ordonat efectuarea unei expertize contabile, având nevoie de opinia unui specialist, care să lămurească anumite aspecte esențiale ale procesului de față:- să verifice apărarea pârâtei în sensul dacă drepturile salariale suplimentare de Paști și C au fost incluse (și plătite în acest mod - ns.)în salariul de bază al reclamantului în anul 2003 și în anii ulteriori (2004-2007), situație în care acțiunea acestora ar fi fost nejustificată;- sau, în cazul contrar, al neplății drepturilor prin includerea în salariu acordat reclamantului, să se determine cuantumul sumelor ce li se cuvenea.
Din verificările expertului contabil a rezultat că în perioada de referință, pentru care reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale suplimentare (anul 2004 și ulterior) aceste drepturi nu au fost plătite reclamanților, procedându-se la determinarea în concret a sumelor cuvenite.
Așadar, în ciuda documentelor preconstituite prezentate de angajator, nu s-a putut demonstra plata efectivă a drepturilor salariale reclamate de angajați prin includerea în salariul de bază.
Potrivit art.168 alin.1 teza II din Contractul de muncă aplicabil la nivel de unitate:"Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările ( Paște și C -ns.) vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Verificând actele depuse la dosar de către pârâtă, dar și apărările propuse prin întâmpinare, nu rezultă că pentru anii 2004-2007 între sindicat și patronat au avut loc negocieri pentru determinarea criteriilor și condițiilor prevăzute de teza II a art.168 alin.1.
Așadar, atât timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat privind stabilirea valorii concrete, a modalității de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarilor, cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare eveniment, nu se poate susține apărarea pârâtei de a fi achitat drepturile salariale suplimentare prin includerea în salariu de bază plătit reclamanților.
Într-adevăr, prejudiciul produs reclamanților prin neplata la timp a drepturilor salariale suplimentare cuvenite este acoperit prin indexarea sumelor cu indicele de inflație aplicabil pentru perioada solicitată în acțiune, astfel încât drepturile salariale au fost actualizate.
Nu se poate ajunge în situația unui cumul de reparație pentru același prejudiciu prin actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor, cât și prin plata de daune de întârziere al căror cuantum este fixat în mod arbitrar de către reclamanți și al căror fundament juridic nu se precizează.
În ceea ce privește validitatea hotărârii Comisiei Paritare, tribunalul face aprecierea că, din perspectiva art.38 alin.2 din Codul muncii care interzise orice convenție prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, sindicatul și-a depășit atribuțiile, rolul său fiind acela de acționa în interesul membrilor, iar nu în defavoarea lor.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC SA a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 24.06.2008, sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă, recurenta a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin cererea de recurs s-a făcut o prezentare a situației de fapt și a litigiului dedus judecății, recurenta arătând că drepturile salariale suplimentare de C și Paște prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate au fost acordate tuturor salariaților SC SA începând cu anul 2003, fiind incluse în salariul de bază. În acest sens sunt atât clauzele contractului colectiv de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, cât și interpretarea dată de Comisia paritară prin decizia nr.3793/18.06.2007, norme opozabile tuturor salariaților.
Criticile formulate împotriva hotărârii recurate vizează, în esență, greșita respingere a excepției de prematuritate, greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și greșita soluționare a fondului cauzei.
A arătat astfel recurenta-pârâtă că promovarea acestei actiuni este prematură, deoarece dreptul de a formula cererea de față nu se poate considera născut, atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit. În acest sens, sunt dispozițiile art.168 alin.1 teza finală din contractul colectiv de muncă nemodificat pe perioada 2003-2007.
S-a mai arătat că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii, deoarece sumele în discuție nu au natură salarială, ci sunt exclusiv drepturi acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, în scopul de a le oferi protecție socială motiv pentru care, în speță, își au incidența dispozițiile art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, s-a mai arătat că sumele solicitate prin acțiune au fost incluse în salariul lunar acordat, deoarece începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, iar ulterior, măsura includerii a fost menținută printr-o reglementare corespunzătoare. În plus, recurenta a mai susținut că modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită, atât timp cât se raportează la nivelul salariului brut la nivel de societate.
În fine, s-a mai arătat și faptul că instanțele investite cu soluționarea unor litigii similare au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea lor către salariați.
Prin completarea la motivele de recurs depusa la dosar la data de 23.09.2009 recurenta a invocat ca motiv de ordine publica prevazut de art. 304 pct. 3.proc.civ. exceptia necompetentei teritoriale a tribunalului Giurgiu, solicitand constatarea si sanctionarea incalcarii art. 72 din Legea nr. 168/1999 rap. la art. 249 din Codul muncii, cu referire la art. 298 alin. 2 ultima liniuta.
A sustinut recurenta ca prin art. 72 din Legea nr. 168/1999 s-a prevazut competenta de solutionare a conflictelor de munca in favoarea instantei in a carei raza isi are sediul unitatea, iar prin art. 284 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, s-a reglementat competenta de solutionare a acelorasi litigii in favoarea instantei in a carei raza domiciliaza reclamantul. In acest fel, s-au instituit doua reglementari ale aceleiasi probleme de drept, ambele prin legi organice, prin urmare cu forta juridica egala.
Se arata in continuare ca prin art. 298 alin. 2 ultima liniuta din Codul munciis -a prevazut ca, odata cu intrarea in vigoare a acestuia, se abroga orice dispozitii contrare. Recurenta apreciaza ca art. 72 din Legea nr. 168/1999 nu ar fi putut fi abrogat implicit, prin efectul art. 298 alin. 2 ultima liniuta din Codul muncii, intrucat dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai exista temei pentru operarea abrogarii implicite, in acest sens fiind dispozitiile art. 62 si 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative. In consecinta, norma cuprinsa in art. 72 din Legea nr. 168/1999, care instituie competenta de solutionare a conflictelor de munca in favoarea instantei de la sediul unitatii, este in continuare in vigoare, iar Tribunalul Giurgiua solutionat cauza cu incalcarea acestei competente.
Recurenta a invocat si neconstitutionalitatea prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din legea nr.53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, dar, in sedinta publica de la 7.10.2009, instanta a pus in discutia partilor si a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, pentru considerentele aratate in practica.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că se critică în principal modul de interpretare și aplicare a actelor juridice deduse judecății și aplicabile pretenției formulate de intimatul reclamant. În egală măsură, actele juridice invocate de părți fiind contracte colective de muncă, ce au natură juridică de contracte regulamentare, creatoare de norme de drept, se invocă greșita interpretare și aplicare a normelor de drept ce reglementează dreptul salarial suplimentar la primă cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Așa fiind, recursul va fi examinat prin raportare la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, urmand a fi analizat si motivul de ordine publica privind necompetenta teritoriala a instantei de fond, prevazut de art. 304 pct. 3.proc.civ.
În ceea ce privește critica recurentei pârâte asupra modului de soluționare de către tribunal a unor excepții, Curtea constată că au fost invocate în fața primei instanțe excepția de conexitate, excepția de prematuritate și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului. Excepțiile au fost respinse motivat de tribunal și vor fi analizate de C ca motive de recurs.
Astfel, susținerile SC SA referitoare la prematuritatea acțiunii vor fi înlăturate de C, deoarece din dispozițiile art.168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007 (depuse la dosar) rezultă că dreptul salariatului de a beneficia de venituri suplimentare este prevăzut sub termen suspensiv, urmand a se naste la data împlinirii termenului, si anume cu ocazia sarbatorilor de C si de Paste.
Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, dacă dreptul pretins este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data împlinirii condiției sau expirării termenului. Cum termenul suspensiv al sărbătorilor religioase de Paște și C în anii 2004-2007 s-a împlinit, dreptul la acțiune este astfel actual, născut și personal, intimatul reclamant având un interes material ce a condus la formularea unei cereri pentru valorificarea acestui drept.
Curtea reține și faptul că aspectele față de care recurenta invocă prematuritatea cererii de chemare în judecată vizează negocierile ce ar fi trebuit purtate între patronat și salariați cu cel puțin 15 zile calendaristice anterior evenimentelor de Paște și însă pe care semnatarii contractului colectiv de muncă le-au impus anterior acordării fiecărui salariat a suplimentărilor de Paște și C nu afectează în niciun fel dreptul salariatului de a beneficia de această suplimentare a drepturilor salariale, ci doar condițiile concrete în care se acordau sumele respective, la nivelul unității. Așadar, obiectul negocierii nu era însuși dreptul la suplimentarea drepturilor salariale, ci nivelul sumei, beneficiarii suplimentărilor între salariații, etc. Urmează așadar a se înlătura aceste susțineri asupra prematurității acțiunii, neplata unui drept salarial la împlinirea termenului suspensiv prevăzut în contractul colectiv de muncă dând dreptul beneficiarului de a se adresa instanței de judecată cu o cerere.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, Curtea apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit.c Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale așa cum se menționează în contractul colectiv de muncă, indiferent că acestea sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii speciale.
Potrivit art.283 lit.c Codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".
Va fi înlăturată susținerea recurentei privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece aceste norme sunt aplicabile unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă, iar nu a unor drepturi bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali, situație ce se încadrează în dispozițiile lit. c din același text.
Motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 3.proc.civ. si anume necompetenta teritoriala a instantei de fond, este neintemeiat, intrucat Tribunalul Giurgiu este instanta de fond competenta din punct de vedere teritorial, fiind cea in a carei raza isi are domiciliul reclamantul. Curtea apreciaza ca singura dispozitie legala in vigoare referitoare la competenta teritoriala de solutionare a conflictelor de munca este cea cuprinsa in art. 284 alin. 2 din Codul muncii, intrucat dispozitia avand acelasi obiect, din Legea nr. 168/1999 a fost abrogata implicit prin efectul art. 298 alin. 2 ultima liniuta din Codul muncii, care a prevazut abrogarea oricaror dispozitii contrare Codului muncii. Desi in doctrina s-a sustinut si punctul de vedere conform caruia Codul muncii, ca norma generala, nu ar fi putut abroga dispozitia referitoare la competenta inscrisa in Legea nr. 168/1999, lege speciala, decat in mod expres (in rezolvarea concursului intre legea generala si cea speciala), apreciem ca intentia legiutorului de a modifica dispozitia referitoare la competenta teritoriala de solutionare a conflictelor de munca, odata cu intrarea in vigoare a noului cod al muncii, a fost cat se poate de evidenta, si numai printr-o interpretare excesiva, vadit contrara scopului avut in vedere de legiutor, s-ar putea ajunge la concluzia supravieturii normei cu acelasi continut din Legea nr. 168/1999.
Cu privire la fondul cauzei, criticile recurentei pârâte sunt găsite fondate de C, pentru urmatoarele considerente:
Analizînd susținerile părților, în raport de actele depuse la dosar de părți prin prisma prevederilor art.168 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anii 2003 - 2006, art.969 Cod civil, art.239 din Codul muncii, art.243 din Codul muncii, art.10 din Contractul Colectiv de Muncă și art.998 Cod civil, se rețin următoarele:
Art.168 din Contractul Colectiv de Muncă in forma aplicabila la data de 25.02.2003 avea urmatoarea formulare: "cu ocazia sarbatorilor de Pasti si C salriatii SNP SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor.
Cu ocazia negocierilor contractului de munca aplicabil la nivelul societatii parate in anul 2003, partile contractante au hotarat incheierea unui act aditional la contractul colectiv de munca prin care s-a prelungit cu un an aplicarea vechiului contract pe care au convenit sa-l modifice si sa-l completeze.
In acest context, la art.168 s-a adaugat un nou alineat cu urmatorul cuprins:"Pentru anul 2003 suplimentarile de la aliniatul 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu."
Astfel, prin art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003, Patronatul și Sindicatul au stabilit că pentru anul 2003, suplimentările salariale privind primele de Paști și de C vor fi fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Atat intimatul reclamant, cat si recurenta parata sunt de acord ca in anul 2003 suplimentarile salariale de la aliniatul 1 nu s-au mai acordat potrivit acestui articol (cu ocazia sarbatorilor de Pasti si C), ci au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat.
Obiectul actiunii prin care a fost sesizata instanta consta in pretentiile reprezentand suplimentările salariale pentru Paste si C pentru anii 2004-2007.
Pentru aceasta perioada, raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de contractul individual de munca si de prevederile contractelor colective de munca aplicabile.
Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar, instanta constata ca prevederile art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003, au fost menținute identic și in contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004.
Pentru anul 2005, nu s-a incheiat un nou contract colectiv de munca, partile stabilind printr-un act aditional prelungirea celui existent anterior, cu unele completari si modificari.
Modificarile negociate au privit si alin. 2 al art.168, acesta stabilind ca"înanul 2003, suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Pentru anul 2006 s-a incheiat contractul colectiv de munca inregistrat la. B sub nr. 1054/24.02.2006, in cuprinsul caruia au fost mentinute in aceeasi formulare prevederile art. 168 din CCM anterior, inclusiv modificarea amintita, iar in contractul colectiv pentru anul 2007, au fost reluate in aceeasi formulare dispozitiile art.168 alin.2.
Pentru a hotarî asupra temeiniciei si legalitatii pretentiilor intimatului reclamant, Curtea este chemata sa interpreteze dispozitiile art.168 din contractul colectiv de munca, acesta fiind temeiul invocat atat de reclamant in sustinerea actiunii, cat si de recurenta parata in aparare.
In interpretarea temeiului invocat de parti, Curtea va avea in vedere regulile generale si regulile speciale de interpretare a contractelor, avand in vedere natura contractuala a acestor dispozitii, pentru a determina intelesul exact al acestora, prin examinarea manifestarii de vointa a partilor in stransa corelatie cu vointa lor interna.
articolului invocat este determinata de o gresita exprimare sau de o gresita redactare concretizata in preluarea aliniatului 2 al articolului 168, introdus in anul 2003, exact cu acelasi continut si in contractul colectiv de munca aplicabil in anul 2004. Curtea va trebui sa stabileasca vointa interna a partilor, rezumandu-se in fapt sa aprecieze asupra sensului pe care cele doua prepozitii( "pentru" si " ") il dau aliniatului 2 din texul mentionat, pentru a determina insasi forta obligatorie a dispozitiei contractuale invocate.
In acest sens, Curtea va avea in vedere dispozitiile art.977 Cod civil, care impunprincipiul prioritatii vointei reale a partilor, interpretarea pornind de la acordul real al vointelor partilor, si nu de la cuvintele in care acest acord este exprimat.
Din inscrisurile administrate in cauza, rezulta ca vointa reala a partilor la data incheierii contractelor colective de munca ulterioare anului 2003, cand au preluat aliniatul doi al articolului 168, articol care se referea la drepturile aferente anului 2003, fost aceea de a sublinia ca suplimentarile salariale de Pasti si de C, pentru anii 2004, 2005, 2006 si, respectiv 2007, suntdrepturi ce inca din anul 2003, au fost incluse in salariul de baza si urmeaza sa fie executate in acest mod si in acesti ani, deci prin includere in salariul de baza.
Acesta a fost scopul preluarii in mod identic a unui aliniat care, la prima vedere, ar parea anacronic. Sesizand exprimarea defectuoasa din actul aditional incheiat pentru anul 2004, la negocierea contractului colectiv de munca pentru anul 2005, partile au modificat aliniatul doi, precizand ca "n anul 2003suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articolau fost introduseîn salariul de bază al fiecărui salariat". Vointa partilor a fost aceea de a stabili ca, incepand cu anul 2003, suplimentarile ce fac obiectul pretentiilor deduse judecatii au fost incluse in salariul de baza. Este de remarcat si faptul ca in modificarea intervenita in anul 2005, se foloseste timpul trecut( au fost introduse), care alaturi de sintagma "in anul 2003", determina interpretarea mentionata.
In sprijinul acestei interpretari vine si hotararea Comisiei Paritare, careia i-a fost supus spre interpretare aliniatul 2 al articolului 168, in iunie 2007. Trebuie precizat ca si la data hotararii respective, aliniatul 2 era inserat in aceeasi forma in cuprinsul contractului colectiv de munca aplicabil pe anul 2007.
Comisia Paritară SA, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă, a interpretat clauza din art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, asa cum a fost modificat prin actele aditionale incheiate in anii 2004 - 2006, în sensul că, incepand cu anul 2003, părțile au înțeles să includă în salariul de bază al angajatilor suplimentarile salariale prevazute la alin.1, care urmau a fi acordate angajatilor sub aceasta forma. In nota ce consemneaza rezultatul interpretarii se arata ca incepand cu anul 2003, avand in vedere ca primele au fost incluse in salariile de baza ale angajatilor, partile contractului au inteles ca art.168 alin.1 a ramas fara obiect, luand in considerare faptul ca primele nu mai erau individualizate in mod distinct, ci erau parte a salariului de baza ca intreg.ulterioare au privit majorarea salariului de baza ca intreg asa cum acesta a rezultat dupa includerea primelor.
Decizia Comisiei Paritare reprezintă o convenție în sensul prevederilor art.969 Cod civil, dintre patronat și sindicat ale cărei dispoziții sunt obligatorii pentru parti, deci si pentru intimatul reclamant, reprezentat de.
In concluzie vointa reala a partilor pentru perioada la care se refera pretentiile reclamantului a fost de a stabili ca si in anii 2004-2007, suplimentarile salariale raman incluse in salariul de baza, includere care a avut loc in anul 2003.
Aceasta situatie rezulta si din mentiunile efectuate in carnetul de munca si din adresele eliberate de privind salariul minim si salariul mediu brut pe unitate, constatandu-se că a operat o creștere a salariului mediu brut, situație față de care se înlătură susținerea reclamantului, că nu a primit suplimentările de Paste si C, drepturi care nu au fost excluse pentru viitor din salariul de bază negociat de părți în anul 2003. În contractele colective încheiate în anii 2005 - 2006, s- menținut alineatul 1 al art.168, dar la alin.2 al acestui articol, s-a precizat că în anul 2003, suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat. Mai mult, a fost respectata si raportarea acestor suplimentari la salariul mediu brut, deoarece, in fiecare an angajatii au beneficiat de majorarea salariului de baza, ce includea si suplimentarile introduse din anul 2003. Prin aceste majorari, suplimentarile introduse in salariul de baza au fost echivalente salariului brut de baza majorat.
Aspectele privind interpretarea contractului colectiv de munca si a actelor aditionale la acestea reveneau instantei de fond, care trebuia sa coroboreze probele administrate in cauza, respectiv inscrisurile cu expertiza tehnica. In mod gresit instanta de fond s-a limitat la concluziile raportului de expertiza, care nu aduce lumina in mod unilateral asupra problemei puse in discutie, ci trebuia coroborat cu celelalte probe.
Curtea constata ca insusi expertul desemnat in cauza stabileste ca in urma contractului colectiv de munca din 2003 avut loc o reasezare a salariilor medii de baza in sensul majorarii acestora. Valoarea salariului mediu pe societate, asa cum a fost majorat prin introducerea lunara a contravalorii drepturilor anuale prevazute de art.168 di CCM, a crescut in anii urmatori, astfel incat sumele introduse lunar corespunzator suplimentarilor de Pasti si C, au ramas incluse in salariul de baza, care a cunoscut alte majorari in anii urmatori, majorari aplicate la salariul astfel marit prin introducerea suplimentarilor. Acest aspect a fost sesizat si de expert si rezulta din comunicarile salariilor medii pe anii 2004-2007, dar si din mentiunile carnetului de munca.
Acordul incheiat de comisia paritara produce efecte nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut, intrucat, desi acesta a fost incheiat la data de 18.06.2007, scopul sau a fost de a da o interpretare "unica si eficienta" dispozitiilor art.168 alin.1 si alin.2 pentru perioada 2004-2007, fiind doar un acord cu privire la interpretarea clauzelor neclare ale unui contract, potrivit vointei lor comune la data incheierii actului, si anume ca sistemul introdus in anul 2003 prin alin.2 al art.168 a fost preluat in contractele colective ulterioare si ca se va aplica si in continuare pana la alte modificari.
Numai daca decizia comisiei paritare ar fi introdus prevederi noi s-ar fi pus problema retroactivitatii acestor prevederi, insa nu si in cazul dat, cand textele interpretate produc efecte prin ele insesi, chiar si in lipsa existentei actului interpretativ si au fost aplicate in perioada 2004-2007 chiar in sensul in care au fost ulterior interpretate, respectiv in sensul ca executarea drepturilor prevazute la alin.1 al art.168 a fost indeplinita prin includerea acestora in salariile de baza ale angajatilor inca din anul 2003, iar acest salariu majorat rezultat dupa includere a stat la baza majorarilor salariale ulterioare.
De altfel, interpretarea data de Comisia Paritara are valoarea unei interpretari autentice provenind de la insisi semnatarii actului juridic in cauza si, pe cale de consecinta, o asemenea interpretare este obligatorie pentru parti.
Mai mult,prin ipoteza, actul interpretativ este retroactiv, in sensul caface parte din actul interpretat de la data incheierii lui, care este anterioara interpretarii.
Nu se poate retine nici ca aceasta interpretare sau introducerea aliniatului 2 al art.168 al Contractului Colectiv de Munca ar reprezenta o tranzactie prin care salariatul ar fi renuntat la drepturile recunoscute prin lege sau ca acestea le-ar fi fost limitate, intrucat, pe de-o parte, "dreptul la prime de C/Pasti" nu este un drept ce izvoraste din lege, ci din contractul colectiv de munca, astfel cum a fost negociat de parti, iar o eventuala nelegalitate a clauzei prin care s-a stabilit includerea acestor suplimentari in salariul de baza al salariatilor putea fi invocata de acestia doar pe perioada existentei contractului. Pe de alta parte, aceste drepturi nu au fost inlaturate, ci s-au executat prin includerea lor in salariul de baza al fiecarui slariat.
Clauza cuprinsa in art.168 alin.2 din Contractele colective de munca aplicabile pe anii 2004-2007 este o clauza indoielnica, motiv pentru care interpretarea acesteia se face si potrivit art.978 Cod civil. In acest sens,clauza indoielnica se interpreteaza in intelesul in care aceasta produce un efect.
Mentinerea aliniatului 2 in contractul colectiv de munca aplicabil pe anul 2004, cu aceeasi formulare, nu se poate interpreta decat in sensul caincepand cu anul 2003, suplimentarile de la aliniatul 1 au fost incluse in salariul de baza, deoarece numai in acest sens clauza ar avea un efect. O interpretare contrara, in sensul ca doar pentru anul 2003 suplimentarile au fost incluse,ar lipsi de orice efect aliniatul doi, in conditiile in care acesta este preluat in toate contractele colective de munca ce stabilesc drepturi si obligatii pentru anii ulterior anului 2003, an la care se refera acest aliniat.
Preluarea nu este deci accidentala, ci a fost voita tocmai pentru a clarifica situatia drepturilor prevazute la aliniatul precedent.
Mai mult, prin aplicarea principiuluiin dubio pro reo, daca ar mai ramane indoieli,clauza trebuie interpretata in favoarea celui care s-a obligat si acesta este angajatorul. De altfel, aceasta regula a aplicat-o si comisia paritara, stabilind ca intelesul aliniatului 2 este acela ca incepand cu anul 2003, suplimentarile au fost incluse in salariile de baza si astfel au fost executate catre angajati.
În concluzie se constată că intimatul reclamant a beneficiat de drepturile solicitate, prin acțiune, conform clauzelor din Contractelor Colective de Muncă aplicabile pe perioada dedusă judecății, interpretate de Comisia Paritară, având în vedere și regulile de interpretare ale contractelor, fata de prevederile art.969, 977, 978, 982, 983 Cod civil, motiv pentru care se va dispune admiterea recursului, modificarea hotararii in baza art. 312 rap. la art. 304 pct. 8 si 9.proc.civ. si respingerea cererii de chemare în judecată, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva hotărârii civile nr.146/LM/20.03.2009 pronunțate de Tribunalul Giurgiu - Secția Civila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Modifică in parte sentința recurată, în sensul că respinge actiunea ca ca neintemeiata.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored: MC
2 ex./20.10.2009
Jud.fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana
