Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 544/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.544
Ședința publică de la 15 Mai 2009
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurenții, )., -, împotriva sentinței civile nr.1847/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL G, TRIBUNALUL G, CONSILIUL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.05.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeazi zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 15.05.2009.
CURTEA:
Asupra recursului civil de fa ță.
Cererea de chemare în judecată
La data de 27.09.2007, reclamanții, (FOSTĂ ), -, prin reprezentant legal, au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:
- să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, începând cu septembrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor,
- să le plătească drepturile de mai sus, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la executarea hotărârii judecătorești( plata efectivă)
- -să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă,
- să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cereriiau arătat reclamanții că fac parte din personalul din unitățile de justiție (fiind personal de specialitate în cadrul Judecătoriei Tecuci și personal contractual), și sunt discriminate, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000 și a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii, față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.
De asemenea, au susținut deși conform art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții, ce implică păstrarea confidențialității.
Reclamanții au precizat că potrivit disp. art. 21 al.1 din OG nr. 37/2000, grefierii, în calitate de persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de OG nr. 137/2000, modificată și completată de Legea nr. 324/2006.
Întâmpinările-pozițiile pârâților
Prin întâmpinareMinisterul Justiției a solicitat respingerea acțiunii arătând în esență că sporul de confidențialitate nu e prevăzut de lege și că, de asemenea, prin neacordarea sporului nu se creează o situație discriminatorie deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile care să impună un tratament nediferențiat.
În combaterea susținerilor reclamantelor, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚI, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A învederat că funcționarii publici la care se referă disp. OG nr. 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006, sau OG nr. 6/2007, sau Legea nr. 656/2002, au acces la informații clasificate secrete de stat, sau informații clasificate, care intră sub incidența Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și HG nr. 585/2002 de aplicare a acesteia. Toți acești funcționari publici sau militari, sunt deținători de certificate. pe când personalul auxiliar de specialitate, nu se încadrează în această categorie de funcționari publici.
În acest fel, precizează pârâta că nu sunt întrunite cerințele dispozițiile art. 1 din OG nr. 137/2000, întrucât funcționarii publici menționați pentru a beneficia de sporul de confidențialitate de până la 15%, trebuie să îndeplinească anumite condiții legale prevăzute de aceste acte normative.
În combaterea susținerilor reclamantelor, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că potrivit disp. art. 16-20 din OG nr. 137/2000 republicată, este o instituție abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României. Astfel, citarea acestuia, poate fi făcută numai în calitate de expert în domeniul nediscriminării, și nu în calitate de pârât.
Sentința civilă nr.1847/2007 a Tribunalului Galați
Prin sentința civilă nr.1847/17.12.2007 Tribunalul Galația respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamanții, (FOSTĂ ), -, reclamanta, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Ministerul Economiei și Finanțelor, nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției, și nu repartizează sume de la buget acestora. Alocarea acestor sume, se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor, nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Ministerul Economiei și Finanțelor, nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în care se solicită obligarea la plată a unor drepturi constând în sporul de confidențialitate, litigiul de muncă fiind stabilit potrivit disp. art. 282 din Codul muncii, între salariați și angajator.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a, instanța o va respinge ca nefondată, motivat de faptul că acesta potrivit OG 137/2000, poate fi introdus în cauză, pentru a constata faptele de discriminare.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, prin Legea nr. 444/2006, se prevede că se acordă un spor lunar de până la 15% din salariul de bază, funcționarilor publici, cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Dispozițiile art. 15 din OG nr. 6/2007, privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, prevăd ca sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul.
Prin dispozițiile art. 21 din OG nr. 137/2000, se stabilește ca persoana care se consideră discriminată, poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază, este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
În acest sens, potrivit disp. OG nr. 27/2006, magistrații beneficiază de indemnizație lunară și alte sporuri.
Personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, este salarizat potrivit prevederilor art. 3 din OG nr. 8/2007, act normativ care stabilește că salariile de bază pentru această categorie de personal se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare pe grade sau trepte profesionale în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau al parchetului.
Reclamantele, care își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Galați, sunt îndreptățiți la un salariu stabilit potrivit actelor normative precizate la care se adaugă celelalte sporuri, respectiv sporul de vechime, sporul de fidelitate precum și sporul pentru condiții grele.
În ceea ce privește sporul de confidențialitate, se constată că potrivit Legii nr. 444/2006, acesta se acordă astfel cum restrictiv este prevăzut de art. 3 cadrelor militare în activitate, funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Dat fiind faptul că, reclamantele nu fac parte din aceste categorii de personal, rezultă că nu sunt îndreptățite să li se acorde sporul de confidențialitate fără a se constata existența unei discriminări față de celelalte categorii.
Dispozițiile OG nr. 137/2000, prevăd că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul acestui articol, privește persoanele aflate în situații comparabile.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați.
Modalitatea de salarizare a personalului auxiliar de specialitate este distinctă de cea reglementată pentru alte categorii profesionale, diferențele fiind motivate de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii profesionale, lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați, nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie. Situația reclamantelor, nu este comparabilă cu cea a altor categorii socio-profesionale, având în vedere că pe lângă obligațiile specifice funcției, salariații din sistemul judiciar, se bucură de o serie de drepturi și beneficii suplimentare, care li se adresează doar lor, nefiind aplicabile altor categorii de salariați arătate chiar de reclamante.
Recursul declarat de reclamanți
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, )., -,criticând soluția instanței de fond pentru următoarele aspecte:
-Soluția pe fondul cauzei, de acordare sau nu a sporului de confidențialitate este greșită.
Reclamanții consideră că se află într-o situație identică nu doar comparabilă cu personalul din unitățile bugetare cu privire la sporul de confidențialitate.
Pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justrificativ generator al sporului de confidențialitate, și anume existența obligației de confidențialitate sub aspect juridic și a perioadei de muncă prestată în aceste condiții sub aspect faptic, iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. Într-adevăr, simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională(a judecătorilor, a asistenților judiciari, a procurorilor și a grefierilor) nu constituie o justificare, obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege( dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de comfidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul, obiectivul și elementul generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, instanța de fond, preluând motivația pârâților, a invocat elementul categoriei -profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamantarea sporului de confidențialitate.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul/indemnizația de bază, ce reprezintă partea fixă a salariului, nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare, precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate etc.
În fine, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții apreciază că sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică ce fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
În drept au invocat Codul muncii ( Legea nr.53/2003, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr.72 din 5.02.2003), Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, Constituția României revizuită, Legea nr.567/9.12.2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.1197 din 14.12.2004, intrată în vigoare la data de 1.01.2005 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Art.6 pct.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.135 din 31.05.1994, Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Convenția nr.111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.
Considerentele deciziei pronunțate în recurs
Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate și a celor de ordine publică Curtea reține următoarele:
Cu privire la fondul cauzei, privind temeinicia dreptului solicitat de reclamanți, respectiv temeinicia acordării sporului de confidențialitate Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat problema de drept prin decizia 46/15.12.2008 pronunțată în dosarul 27/2008.
Astfel, prin decizia dată în interesul legii s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
, potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedura civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere la pronunțarea acestei decizii următorul raționament, aplicabil și în prezenta cauză:
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
In această categorie intră raporturile de muncă (de serviciu) ale funcționarilor publici civili sau militari, ale soldaților și gradaților, ale persoanelor care dețin demnități publice, ale magistraților și magistraților asistenți, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, ale membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis.
Este un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea. Atribuțiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcțională, operatorie.
atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorități decât persoanele juridice parte în raporturile de muncă ale magistraților.
Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
In ceea ce privește drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate acestea sunt reglementate de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Cea ce este comun magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, în ceea ce privește problema pusă în discuție de recursul în interesul legii, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Codul muncii dispune în art.39 alin.2 lit.f că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art.36 alin.3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) sau la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Potrivit art. 16 alin.1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 6 mai 2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
In conformitate cu prevederile art.3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.444/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.978 din 7 decembrie 2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate. Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Spor de confidențialitate primește și personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art.30 dlin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare) funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art. 15 din Ordonanța Guvernului nr.64/2006), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2000 astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001) personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002) personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.123/2003 și art. 13 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007) etc.
Cu alte cuvinte, spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
În toate cazurile categoriile de personal, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Sporul de confidențialitate nu era prevăzut printre sporurile ce se acordau magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de Legea nr.50/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, astfel cum a fost completată și modificată prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, de Legea nr.56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal și de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, acte normative în prezent abrogate.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
In aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
In virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art.1 alin.2 lit.i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerată discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificata și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generate de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanța caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se refera și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanta cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Daca felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
In sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Intrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
In ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
In sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanta, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unui dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art.16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurilor la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
In ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzută de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia dată în interesul legii este obligatorie pentru instanțe și dezleagă problema de drept aplicabilă și în cauză, respectiv existența sau nu a sporului de confidențialitate de 15%.
De asemenea, argumentele expuse în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție răspund la toate argumentele contrare ale instanței de fond.
Pentru cele arătate mai sus urmează a se admite recursul declarat conf.art.312 pr.civ.de către reclamanți, a se modifica în parte sentința civilă a Tribunalului Galați și în rejudecare se va admite în parte acțiunea reclamanților, )., împotriva sentinței civile nr.1847/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Se va modifica în parte sentința civilă nr.1847/17.12.2007 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
Va fi admisă în parte acțiunea formulată de recurenții-reclamanți menționați mai sus.
Vor fi obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească recurenților-reclamanți sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu septembrie 2004 la zi și în continuare până la reglementarea legală, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Va fi obligată pârâta Tribunalul Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare celor de mai sus în carnetele de muncă ale recurenților-reclamanți.
Va fi respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește recursul reclamanților, -, și, instanța constată că acești reclamanți au funcția de aprod, îngrijitor, paznic, șofer și agent procedural, funcții ce nu sunt cuprinse în decizia 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea acestor categorii de personal nu le sunt aplicabile și lor argumentele expuse mai sus.Situația lor concretă nu poate fi comparabilă cu cea a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate, categorii de persoane ce au acces la dosarele ce sunt instrumentat.
Acestor reclamanți nu li se cuvine acest spor de confidențialitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamanților, )., împotriva sentinței civile nr.1847/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.1847/17.12.2007 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
Admite în parte acțiunea formulată de recurenții-reclamanți menționați mai sus.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească recurenților-reclamanți sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu septembrie 2004 la zi și în continuare până la reglementarea legală, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pe pârâta Tribunalul Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare celor de mai sus în carnetele de muncă ale recurenților-reclamanți.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- - -
Grefier
-
Red./10.06.2009
Dact./2 ex/19.06.2009
FOND: -M-
Asis.jud.: -
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu