Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 593/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 593/2009
Ședința publică de la 18 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani președintele Curții de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâții Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE împotriva sentinței civile nr. 1268/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtul Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Reprezentantul pârâtului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare, acordând cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtului recurent susține recursul solicitând admiterea ambelor recursuri așa cum au fost formulate în scris.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Alba în dosar civil nr-, reclamanții, și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâților la plata către reclamanți a drepturilor salariale cuvenite cu titlul spor de periculozitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 01.11.2004-01.01.2007 pentru reclamanta, pentru perioada 01.11.2004-15.11.2006 pentru reclamantul, pentru perioada 01.11.2004-05.12.2007 și în viitor pentru reclamanta, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data executării hotărârii judecătorești.
- să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă
- să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii, reclamanții arată că au calitatea profesională de magistrați.
Având în vedere felul și complexitatea activității de mare risc social prestată, aceste responsabilități și competențe sunt recunoscute și consacrate expres de către legiuitor prin dispozițiile art.2 din OUG 27/29.03.2006, stabilindu-se riscurile funcției dar și regimul de incompatibilități și interdicții, ținând seama de locul și rolul justiției într-un stat de drept.
Conform art. 7 din același act normativ se dispune, în mod clar și fără echivoc că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare și/sau periculoase, reclamanților trebuie să li se acorde sporul procentual solicitat prin prezenta acțiune introductivă, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Condițiile de stabilire și acordare a sporului salarial se aprobă de către ordonatorul principal de credite în funcție de condițiile reale și efective de muncă stabilite potrivit legii.
În acest sens, personalul din justiție, deși se regăsește în prezența două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, pârâții ca ordonatori principali, secundari sau terțiari de credite nu au înțeles să procedeze în sensul plății efective a sporului solicitat.
Au mai arătat că sunt expuși la condiții de periculozitate majoră datorată funcției iar conform art.77 din Legea 303/2004 sunt îndreptățiți la asigurarea de măsuri speciale de protecție reală împotriva amenințărilor, violențelor sau oricăror fapte care le pun în pericol viața și integritatea corporală.
Măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare trebuie stabilite la propunerea pârâtului Ministerul Justiției și printr-un act normativ emis de Guvernul României, însă în prezent nu există o asemenea reglementare.
Reclamanții au invocat și prevederile art.40 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, care diferențiază în mod clar drepturile salariale procentuale acordate în mod diferențiat cu titlu de spor de periculozitate, de sporul pentru condiții nocive.
Întrucât ordonatorul de credite nu a înțeles să procedeze la plata acestui spor, consideră că atitudinea acestuia poate fi sancționată de către instanța de judecată, întrucât acordarea acestor drepturi bănești este singura modalitate prin care se poate înlătura situația discriminatorie creată prin atitudinea omisivă și lipsită de suport juridic, cu încălcarea evidentă a normelor cuprinse în art.6-8, art.37-40 din Legea nr.53/2003 modificată.
Au mai susținut că potrivit art.21 alin.1 din OG 137/2000 aprobată prin Legea 27/2004, în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate și implicit discriminate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporțional cu prejudiciul suferit și dovedit, cu restabilirea situației anterioare discriminării, implicit prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
De asemenea, au invocat prevederile art.16 alin.1 din Constituția României și art.23 alin.2 din Declarația Universală a Dreptului Omului, potrivit căreia "toți oamenii au drepturi fără nici o discriminare la salariul și la celelalte sporuri și adaosuri egale pentru muncă egală" conform și art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile economice și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, Libertăților Fundamentale, respectiv art.1 din Primul Protocol Adițional la această convenție.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că între reclamanți și acest pârât nu există nici un raport juridic obligațional de garanție sau de despăgubire.
A susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu se află în culpă pentru a fi obligat la plata sporurilor solicitate de reclamanți și nici nu se poate substitui legislativului în ceea ce privește acordarea de sporuri pentru angajații altor instituții. Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată și nelegală.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, motivat de faptul că potrivit art.36 alin.2 din OUG nr.27/2006 competența aparține Curții de Apel București, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pe considerentul că reclamanții beneficiază de sporul pentru condiții deosebite de muncă potrivit art.48 alin.1 din Legea nr.50/1996 și OUG 27/2006.
A arătat că acest spor se acordă reclamanților în baza Ordinului nr.80/26.04.2006 privind locurile de muncă și categoriile de personal care își desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, al Procurorului General.
Pârâta Direcția Națională Anticorupție prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală pe aceleași considerente ca și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pârâta Direcția Națională Anticorupție a formulat și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. Asupra acestei solicitări instanța s-a pronunțat prin practicaua sentinței, în sensul disjungerii cererii conform dispozițiilor art.165 cod procedură civilă și transpunerea acesteia spre competentă soluționare în favoarea Secției Comerciale și de contencios Administrativ a Tribunalului Alba, având în vedere că între pârât și chematul în garanție nu există un raport juridic bazat pe dispozițiile Codului muncii.
Prin înscrisul depus la dosarul cauzei (fila 38) reclamanții și au renunțat la judecarea cauze deduse judecății.
Față de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanții și, instanța în baza disp.art.246 cod procedură civilă, a luat act de voința procesuală a acestora.
Prin sentința civilă nr. 1268 din 05 decembrie 2007 pronunțată în cauză, Tribunalul Albaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de instanță din oficiu.
A respinge excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A admis acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție și în consecință:
A obligat pârâții în solidar să plătească în favoarea reclamantei, corespunzător raportului de serviciu avut de aceasta, drepturile bănești cuvenite și neachitate, reprezentând 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, cu titlu spor de periculozitate corespunzător perioadei 01.11.2004-05.12.2007 și în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
A obligat pârâtul Direcția Națională Anticorupție să efectueze mențiunile necesare în carnetele de muncă al reclamantei, conform prezentei.
A respins acțiunea civilă formulată de reclamantă, împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A luat act de renunțare a reclamanților și la judecarea cauzei civile.
În temeiul art. 137 cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și excepției necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A reținut în acest sens că potrivit art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite astfel că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora.
A mai reținut că alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
În acest context, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză în care se solicită obligarea la plata unor drepturi constând în sporul de periculozitate, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art. 282 din Codul muncii, între salariați și angajator precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Pentru aceste considerente a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A mai reținut că obiectul acțiunii dedus judecății nu este o contestație asupra modului de calcul al drepturilor salariale, ci obligarea pârâților la plata unor drepturi stabilite prin acte normative, regăsindu-ne în prezența unui conflict de drepturi în sensul dispozițiilor art. 281-282 codul muncii, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 36 alin.2 din OUG nr.27/2006.
Pe fondul cauzei a reținut că reclamanta are calitatea profesională de magistrat, salarizată potrivit dispozițiilor OUG nr.27/2006.
Potrivit art.7 din acest act normativ, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalul asimilat acestora, li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Reclamanta face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a personalului judiciar cu statut independent și atribuții deliberative, având calitatea profesională de magistrat, iar raporturile juridice de serviciu ale acesteia sunt supuse și se circumscriu normelor legale cuprinse în Legea 53/2003 modificată, conform art.1, art.295 alin.2 din acest ultim act normativ, cu reținerea incidenței prevederilor cuprinse și în Legea 168/1999-art.67 și urm.
Prin sistemul de salarizare uzitat, care determină stabilirea și plata indemnizației lunare, aceasta reprezentând contra-valoarea muncii prestate, se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor și elementelor, dat și a formelor concrete, acesta determinând condițiile de stabilire și acordare efectivă a prestațiilor pecuniare datorate reclamantului, astfel că văzând și dispozițiile art.155 din Legea 53/2003, indemnizația lunară se compune din salariul de bază, sporuri și adaosuri salariale.
Astfel, acest sistem de salarizare este guvernat printre altele, de două principii fundamentale, cel al egalității de tratament juridic și/sau pecuniar și al diferențierii juste date numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale și implicit cu condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizarea lunară implică recunoașterea și consacrarea acelorași obiective și elemente de salarizare a tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Astfel, având în vedere natura obligațiilor profesionale și felul muncii, a reținut că reclamanta realizează o activitate de mare risc, care este recunoscută de către legiuitor în art.2 din OUG 27/29.03.2006, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, unde în mod expres se dispune că salarizarea și celelalte drepturi se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute expres de lege.
A mai reținut că în prezent magistrații, respectiv reclamanta, beneficiază de sporul de condiții vătămătoare sănătății, respectiv de sporul de condiții nocive generat de mânuirea dosarelor și a actelor provenite de la diverse persoane, prin intermediul cărora se pot contacta microbi și boli, aceste condiții fiind determinate pe bază de expertize administrate de către instanță, dar că prin acțiunea de față, solicită sporul de periculozitate pentru riscul vieții și al sănătății, recunoscut de art.77 din Legea 303/2007 și de art.27 din OUG 27/2006, pentru care pârâții în calitate de administratori ai justiției și de ordonatori de credite trebuie să aprobe condițiile periculoase stabilite potrivit legii.
În acest context a conchis că nu poate fi primită susținerea conform căreia reclamanta beneficiază de sporul de 15%, pentru condiții vătămătoare sănătății, respectiv sporul de toxicitate. aceste susțineri nefiind neincidente, în condițiile în care normele de drept aplicabile și mai sus arătate, nu conțin cuvântul singur sau cumulativ, sporurile salariale și procentuale trebuind a fi acordate pe categorii de riscuri și sunt diferențiate în mod clar condițiile nocive și toxice de cele periculoase, conform și art. 40 din CCM la nivel național.
A mai reținut că art. 32 din OUG 27/2006, nu limitează drepturile numai la reglementările privitoare la magistrați, această normă de drept vizând acordarea în plus față de drepturile prevăzute de acest act normativ și a altor drepturi bănești reglementate expres pentru magistrați.
De altfel, că în art.77 din Legea 303/2004, se recunoaște faptul că magistrații sunt expuși în permanență amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care pun în pericol viața, sănătatea sau integritatea fizică, familiile sau bunurile magistraților, modul diferențiat de stabilire a sporului pentru condiții periculoase fiind stabilit în CCM unic nr.1116/2003, în acest context fiind avute în vedere prevederile art.241 alin.1 lit. c și art.295 alin.2 din Legea 53/2003 modificată și art.11 lit. d din Legea 130/1996.
Gradul de expunere la pericol a vieții și integrității corporale a magistraților este evidențiat expres și fără echivoc, inclusiv în prevederile art.27 din OUG 27/2006, unde se disting cu celeritate condițiile de invaliditate, acestea fiind corespondente periculozității funcției profesionale.
În acest context a reținut și prevederile cuprinse în art.5 lit. a - b, lit. n și art. 7 și urm. Din Legea 319/14.07.2006, act normativ care se aplică în toate sectoarele de activitate atât publice, cât și private.
De asemenea, că prin Directiva 2000/CE/78 privind crearea codului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, se sancționează atitudinea omisivă în recunoașterea și valorificarea echitabilă prin plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite, în acest context fiind și prevederile art.7, art.23 din Carta Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la o recunoaștere echitabilă și satisfăcătoare, art.14 din Carta Europeană privind garantarea drepturilor omului respectiv Protocolul nr.12 la această convenție, art.4 și urm. din Carta Socială Europeană revizuită, dar și art. 5-8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și j, art.154 alin.3, art.155, art.165 din Legea 53/2003, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituția României, care garantează dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție solicitând casarea ei pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În expunerea de motive criticând sentința ca nelegală pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe. respectiv a Curții de Apel București în favoarea căreia a fost stabilită competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor și personalului asimilat acestora, prin art. 36 alin. 2 din OUG 27/2006.
În al doilea rând, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând în mod nelegal obligarea sa la plata sporului de periculozitate în situația în care reclamanta beneficiază deja de un spor de 15 % din indemnizația de încadrare brută, proporțional cu timpul efectiv lucrat în condiții deosebit de grele și vătămătoare sau periculoase, spor acordat conform Ordinului nr.80/26.04.2006 al Procurorului General.
Sub alt aspect, a susținut că în mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, în situația în care nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Direcția Națională Anticorupție prin recursul său a susținut că în mod nelegal a fost obligat la plata sporului de periculozitate întrucât reclamanta beneficiază deja de un spor de 15 % din indemnizația de încadrare brută, proporțional cu timpul efectiv lucrat în condiții deosebit de grele și vătămătoare sau periculoase în baza OUG 27/2006 iar prevederile Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel național nu pot fi extinse și la nivelul unităților bugetare nesemnatare a acestui contract.
A mai criticat sentința în privința disjungerii cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor.
CURTEA, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, conform cerințelor art.304 indice 1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 cod procedură civilă, reține următoarele:
Excepția necompetenței materiale a instanței de fond a fost corect soluționată de instanța de fond prin respingerea ei, întrucât dispozițiile art. 36 alin. 2 din OUG NR. 27/2006 privesc plângerile formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin 1, iar în cazul de față nu a fost emisă nici o hotărâre.
Prin urmare sunt aplicabile dispozițiile art. 284 alin. 2 din Codul muncii, cum în mod corect a reținut instanța de fond..
De asemenea, în mod corect a fost disjunsă cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor întrucât între acesta și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând calitatea de angajator al reclamanților.
Pe fondul cauzei, criticile sunt întemeiate.
Potrivit art.7 din OUG 27/2006, "pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalul asimilat acestora, li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții."
Reclamanta în calitate de procuror beneficiază de sporul de periculozitate, acordat prin Ordinului nr.80/26.04.2006 al Procurorului General, emis în baza ordonanței mai sus menționate.
Susținerea că dispoziția legală "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare sau periculoase" instituie două categorii de sporuri pentru două categorii de situații deosebite: cele vătămătoare și cele periculoase este neîntemeiată.
Pentru a clarifica acest aspect trebuie recurs la tehnica de interpretare logică, gramaticală a unui text de lege.
Dacă formularea în discuție era "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare și periculoase" atunci reclamanta puteau solicita acordarea acestui spor numai dacă toate condițiile enumerate erau îndeplinite.
Dacă legiuitorul folosea formularea fie. fie(sausau/oriori) însemna că reclamanta pot solicita acordarea sporului, cu condiția să se regăsească într-una dintre situațiile reglementate.
Astfel, cum este însă formulat textul legal invocat în susținerea acțiunii, prin utilizarea conjuncției "sau" după o enumerare, prin folosirea virgulei, înseamnă că dacă beneficiarul normei se regăsește în oricare dintre situațiile reglementate este îndreptățit să primească sporul.
Prin urmare, judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora beneficiază de acest spor și în situația în care lucrează numai în condiții grele, sau numai în condiții vătămătoare sau numai în condiții periculoase.
Dat fiind modul de redactare, reclamanta este îndreptățițila un unic spor de 15%și în situația în care condițiile de muncă întrunesc două sau chiar trei din condițiile deosebite avute în vedere la editarea textului de lege.
În consecință, este corectă susținerea recurenților pârâți că textul de lege menționat nu prevede acordarea acestui spor pentru fiecare situație, cum greșit a interpretat instanța.
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel național, și implicit aplicarea prevederilor din dreptul comun al muncii la magistrați, trebuie reținut că potrivit art. 1 alin. 2 din Codul Muncii, acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, iar la art. 295 se prevede că prevederile codului se aplică și acelor raporturi de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Astfel cum sunt redactate aceste dispoziții, rezultă fără nici un dubiu că nu se poate vorbi de o aplicabilitate a dispozițiilor din CCM în cazul reclamantei, deoarece drepturile acesteia sunt reglementate de o legislație aparte, bine conturată, completă, incompatibilă cu alte reglementări de drept comun.
În acest context, nefiind un spor prevăzut de legea de salarizare magistraților, în sensul cerut de reclamantă, acesta nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
În acest sens sunt și Deciziile Curții Constituționale din 3 iulie 2008, prin care s-a statuat că:"prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsură în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."( Deciziile nr.818, 819, 820, 821/03.07.2008 Curtea Constituțională).
Altminteri, ar însemna că orice instanță de judecată poate să adauge la lege și, "in terminis", ea să creeze o nouă lege -lex tertia- cea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești
De asemenea, nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției normelor constituționale și normelor europene. Art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazulThimmenoscontra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale", ori dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental, apărat și garantat de Convenție.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin2 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.81 din Legea nr. 168/1999, Curtea va admite ca fondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție și pe cale de consecință, va dispune modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă și Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței civile nr. 1268/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul civil nr-.
Modifică în parte sentința atacată, în ce privește acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă și Direcția Națională Anticorupție, în sensul respingerii acesteia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
Jud. fond..
Președinte:Adriana Petrașcu Ana DorianiJudecători:Adriana Petrașcu Ana Doriani, Manuela Stoica
