Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 599/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6452/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.599/
Ședința publică de la 03.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1600/12.10.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL TELEORMAN și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1600/12.10.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B; a obligat pe pârâți la calcularea și plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu 01.07.2009 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești și pentru viitor până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau modificare, sume actualizate cu indicii de inflație la data plății efective; a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pe pârâtul Tribunalul Teleorman la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut.
În considerentele deciziei s-a reținut că dispozițiile art. 39 alin. 2 lit. f) din Codul muncii arată că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art. 36 alin. 3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu.
Potrivit art. alin. 1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a, publicată în Monitorul Oficial nr. 382/06.05.2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d ) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată.
Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15 % din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din Cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Spor de confidențialitate primește și personalul din Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, același spor fiind primit și de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor care lucrează cu cifru ( art. 15 din OG nr. 64/2006), persoanele din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ( art. 13 din nr.OUG 57 /2000, astfel cum fost modificat prin nr.OG 9/2001) personalul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor ( art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656 /2002), personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și de personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice ( art. 13 din nr.OUG 123/2003 și art. 13 din OG nr. 10/2007).
Prin urmare, sporul de confidențialitate este primit de tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Însă acest spor nu este prevăzut de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției ( OUG nr. 27/2006, aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007 ), cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției ( OG nr. 8/2007).
În aceste condiții,nefiind prevăzut de actele normative menționate, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice anterior precizate care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secretele de stat și secretele de serviciu.
Acest lucru nu este posibil întrucât nu s-ar ajunge decât să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituie prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și de prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare țării.
Însă, potrivit art. 1 alin. 2 lit. i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare principiul egalității între cetățeni al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației,la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit ordonanței, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atragere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunității Europene nr. L 180/19.07.2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303/02.12.2000.
Aplicând aceste acte normative în cauza de față se impune concluzia că sporul de salariu ( indemnizația de bază ), trebuie să fie acordat tuturor salariaților, indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege care reglementează plata sporului respectiv.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispozițiilor amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15 % calculat la salariul ( indemnizația ) de bază prevăzută de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, iar despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
În consecință, față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de confidențialitate pentru categoria de personal din care face parte reclamantul, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins. Cu privire la acest aspect se impune a se preciza că nici decizia Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, rezultat din aceea că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, nu impune o altă soluție, atâta timp cât în cuprinsul acesteia se statuează expres că aceasta nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Ca atare, decizia, obligatorie pentru instanțe, pronunțată de instanța supremă își va produce pe mai departe efectele, decizia Curții Constituționale în virtutea valabilității " ex nunc ", neputând poate viza decât actele, acțiunile, inacțiunile ori operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de autoritățile publice implicate în conflict.
În consecință, acțiunea reclamantului, judecător în cadrul Judecătoriei Alexandria, va fi admisă, iar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman, vor fi obligați la plata drepturilor bănești, reprezentând sporul de confidențialitate de 15 %, începând cu data de 1.07.2009 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii și pentru viitor până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a raporturilor de serviciu sau până la prevederea lor în lege.
În raport de dispozițiile art. 1088 cod civil pârâții vor fi obligați la plata către reclamant drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a, instanța de fond a constatat că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neavând atribuții în ceea ce privește salarizarea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând soluțiua pentru motivele prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod de procedură civilă.
Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Inalta C de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României În temeiul art.146 lit. e) din Constituție.
Prin Decizia nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională Între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte retinând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separatiei și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.( 4) din Constituția României, Înalta Curte de Casatie și Justiție nu poate să instituie să modifice sau să aprobe norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constitutionalitate al acestora.
Fată de cele retinute de instanta de control constitutional, rezultă cu claritate că decizia 46/15.12.2008 a ICCJ, nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de față prin care se solicită În fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimatul-reclamant este salarizat În temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod ehaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceasta beneficiază, neputând acorda alte drepturi decât cele prevăzute expres În favoarea acestuia.
Prin urmare, instituirea acestor drepturi În beneficul unei categorii profesionale salarizate la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea În alt cuantum, În beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legifera re; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce drepturi se acordă anumitor categorii de salariati.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și libertăților la plata sporului de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare atributiilor conferite puterii judecătorești.
Invederează că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege.
Câtă vreme drepturile solicitate de intimati nu sunt prevăzute de legislatia în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor În stat, apreciem că o astfel de cerere putea fi soluționată de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi 9prevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut În legislația specifică categoriei profesionale a magistraților.
II. Un alt motiv de recurs care trebuie retinut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată aplicarea greșită a legii.
Pentru a acorda sporul de confidentialitate de 15%, Tribunalul a retinut În considerente Decizla 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată În aplicarea și interpretarea arbitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, texte de lege care nu fac nicio referire la acordarea unui spor de confidențialitate de 15% pentru categoriile profesionale pe ale căror statute le reglementează.
În primul rând, solicită să se observe că deși acțiunea a fost motivată pe dispozițiile OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța de fond nu a făcut nicio referire la deciziile Curții Constituționale invocate În apărare de Ministerul Justiției și libertăților.
Astfel, a învederat în apărare faptul că în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii (nr. 818/819/820/03.07.2008 fost publicate in Monitorul Oficial al României, partea " din 16.07.2008) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a reținut că: "Un asemenea . al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea În locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse În alte acte normative, este evident neconstituțional, Întrucât . principiul separației puterilor, consacrat În art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), În conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, În condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, . și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sanctionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstitutionale în măsura În care din ele se desprinde întelesul că instantele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
De asemenea, . faptul că prin Decizia 1325/4 decembrie 2008 Curtea Constituțională a statuat că ". dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sanctionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale În măsura În care din acestea se desprinde .ul că instantele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le . cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse În alte acte normative".
Solicită instanței să observe că în cadrul raporturilor de muncă obligația angajatului e prestarea muncii iar obligația corelativă a angajatorului este plata salariului. Teza ridicată la de principiu al dreptului muncii de către instanta de fond, potrivit căreia fiecărei îndatoriri privită analitic, În mod separat, Îi corespunde un spor, nu are niciun temei legal sau doctrinar.
Acceptând existența unui asemenea principiu se ajunge la concluzia că tuturor . prevăzute de Legea nr. 303/2004 pentru magistrați le corespunde câte un spor salarial, o primă sau un premiu. Astfel prevederile art. 90-93 din Legea nr. 303/2004 dau naștere potrivit raționamentului juridic al instanței de fond unor sporuri pentru rezolvarea lucrărilor În termenele stabilite, pentru solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, pentru respectarea ținutei vestimentare În realitate toate aceste îndatoriri trebuie privite în ansamblu ca obligație de a presta munca specifică profesiei de magistrat, îndatoriri cărora le corespunde obligația corelativă a angajatorului de plată a salariului.
Astfel, în conformitate cu art. 74 din Legea nr. 303/2004,(1) Pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege." Din prevederile legale rezultă cu evidență că sistemul de salarizare instituit prin lege specială pentru magistrați nu include plata unor sporuri cum este cel de confidențialitate În afara prevederilor legale.
Astfel, solicită să se observe că nu există niciun act normativ in vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justitiei, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere deciziile Curții Constitutionale care de asemenea sunt obligatorii și să aplice și să interpreteze strict actele normative care reglementează salarizarea personalului în cauză.
apare ca o atribuție de serviciu normală. compensarea salariatului nefiind o conditie de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informatii de care au luat cunoștintă în timpul derulării raporturilor de muncă. În niciun caz sistemul de salarizare nu este conceput după "principiul" potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.
Arătă că nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant În jurisprudența sa că "potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia" (Decizia nr. 171 din 28 februarie 2006, publicată În Monitorul Oficial nr. 316 din 7 aprilie 2006).
Sentința este criticabilă și în ceea ce privește acordarea drepturilor solicitate pe viitor întrucât instanța nu poate aprecia cu certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între reclamanți și pârâți și pentru viitor, cum de altfel nu se poate pronunța în raport de reglementările legale ce vor apărea În materie, pentru viitor, luând în considerare și faptul că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute și actuale.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor exprimate prin recursuri, dar și a dispozițiilor art. 3041. pr. civ. Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs întemeiat pe susținerea conflictului constituțional nu a fost reținut.
Astfel, Curtea reține că decizia din data de 27.05.2009 prin care Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească și Parlamentul României produce efecte numai pentru viitor, având în vedere principiul neretroactivității legii civile.
Hotărârea instanței Constituționale nu produce efecte cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în exercitarea atribuției consemnate de art. 329. pr. civ. ci urmează a fi avută în vedere de instanța supremă ulterior adoptării ei.
Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică.
Mai mult conform art. 11 alin. 3 din Constituția României, deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În aceste condiții, în soluționarea prezentei cauze, trebuie avut în vedere caracterul obligatoriu conform art. 329. pr. civ. al sentinței nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Referitor la motivul întemeiat pe art.9 al art.304, Curtea reține că reclamanta a sesizat instanta de fond cu pretentiile sale avand ca obiect plata sporului de confidentialitate de 15%.
Curtea retine dispozitiile art.99 alin.1 lit.d din Legea 303/2004, potrivit carora constituie abateri disciplinare nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
In temeiul art.16 alin.1 si 2 din Codul d eontologic al magistratilor, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, magistrații sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament.
In baza art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
n ședința din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 a pronunțat decizia nr. 46, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși stabilește:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008, prin decizia nr. 46/15.12.2008, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Curtea nu poate retine sustinerile recurentului referitoare la faptul ca instanta de fond ar fi depasit atributiile puterii judecatoresti, in cauza nefiind incident motivul de recurs prevazut de art.304 pct.4 Cod procedura civila.
In primul rand, asa cum rezulta si din considerentele deciziei in interesul legii, drepturile respectivenu reprezinta drepturi salariale, ci despagubiripentru tratamentul discriminatoriu aplicat unei categorii socio-profesionale. In aceste conditii, instantele de drept comun sunt competente sa se pronunte asupra unei cereri in despagubiri si prin admiterea actiunii Tribunalul nu a acordat alte drepturi decat cele prevazute de lege si nici nu a modificat actele normative aplicabile in cauza.
Mai mult, decizia Inaltei Curti pronuntata in recursul in interesul legii este obligatorie pentru instanta, care nu poate refuza aplicarea acesteia in litigiile deduse judecatii.
Recurenta invoca decizia Curtii Constitutionale din 27 mai 2009.
In primul rand, Curtea constata ca decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 nu a facut obiectul sesizarii Curtii Costitutionale cu existenta unui conflict de natura constitutionala.
In al doilea rand, Decizia Curții Constituționale nr. 838/2009, după cum, de altfel, stipulează, " nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție ", neputându-le " lipsi de efecte juridice ".
Așadar, efectele hotărârilor date de către Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă sunt aceleași ca și înainte de această hotărâre a instanței constituționale.
Tot aceleași efecte ca și mai înainte vor avea hotărârile definitive și irevocabile de speță, Curtea Constituțională neputându-se transforma "într-o instanță de control judiciar".
Decizia prin care a fost solutionat recursul in interesul legii nu cunoaste vreo cale de atac, iar Curtea Constitutionata nu are competenta de a se pronunta asupra legalitatii deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru a-i limita aplicabilitatea in timp.
De asemenea, deciziile Curtii Constitutionale referitoare la interpretarea dispozitiilor OG nr. 137/2000 nu pot fi interpretate in sensul ca, in masura in care instanta de judecata stabileste existenta unei discriminari, este exclusa posibilitatea stabilirii unei reparatii pentru aceasta discriminare, deoarece ar goli de continut dreptul material de a nu fi supus unei discriminari. Instanta nu poate inlocui dispozitiile legale existente si nu poate adauga la lege, dar in cazul despagubirilor pentru o fapta ilicita instanta nu adauga la lege, ci face aplicarea dispozitiilor de drept intern, dar si de drept comunitar referitoare la repararea prejudiciului adus si are posibilitatea legala de a stabili o reparatie echitabila, pe are o poate evalua in functie de drepturiele cuvenite in situatii similare. In aceste conditii despagubirea nu trebuie confundata cu drepturile salariale, cauza acestora fiind diferita, in primul caz fiind vorba de o raspundere delictuala, iar in doilea de una contractuala.
Curtea notează, însă, că, pe parcursul soluționării cauzei, la data de 12.11.2009 a intrat în vigoare Legea nr. 30/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. La art. 4 alin. 1 din anexa VI din lege, anexă ce cuprinde reglementări specifice personalului din sistemul justiției, se prevede, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cei de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membri Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor potrivit Legii nr. 303/2009, republicată cu modificările și completările ulterioare, magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Fraudelor de Criminalitate Organizată și Terorism și personalul de probațiune beneficiază de următoarele sporuri:
- pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 15% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară;
- de confidențialitate de 5% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară.
De asemenea, potrivit alin. 2 și 3 lit. a) din același art. 4, dispozițiile alin. 1 intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, sporurile aplicându-se în procentele prevăzute la alin. 1 lit. a și b până la data de 31 decembrie 2009; de la 01.01.2010 personalul prevăzut la alin. 1, beneficiază pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de următoarele drepturi salariale: un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru păstrarea confidențialității.
Prin urmare, începând cu data de 12.11.2009, data intrării în vigoare a Legii salarizării unitare, magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, precum și de un spor de 5% pentru confidențialitate urmând ca de la 01.01.2010 cuantumul să fie acordat un adaos de 25% și respectiv 10%.
Față de acest act normativ, intrat în vigoare la data de 12.11.2009, Curtea apreciază că reclamantul nu se mai regăsește, ulterior datei de 12.12.2009, în starea de discriminare care să justifice obligarea pârâților la plata de despăgubiri civile, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. rap. la art. 304 pct. 9. pr. civ. sentința recurată va fi modificată sub acest aspect, în sensul obligării pârâților la plata sporului pretins numai până la data de 12.11.2009, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru motivele arătate, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul că vor fi respinse ca neîntemeiate pretențiile ulterioare datei de 11.11.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1600/12.10.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL TELEORMAN și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge ca neîntemeiate pretențiile pentru perioada ulterioară datei de 11.11.2009.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./08.03.2010
Jud. fond:;
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Lizeta Harabagiu, Maria
