Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 614/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 614
Ședința publică din data de 06 mai 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
-- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 376 din 05 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale din data de 06.05.2008, și intimatul-reclamant, reprezentat de avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 188 din 21.04.2008 emisă de Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și că s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimatul-reclamant.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, depune la dosar înscrisuri, respectiv: adresa nr. 6576/12.11.2007, adresa nr. 3081/28.11.2007, certificate de grefă emise în dosarele nr-, -, - din 18.04.2008, raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil judiciar, adresa nr. 3793/18.06.2007 emisă de Comisia Paritară SC SA către toate structurile teritoriale, anexa nr. 2 Comisiei Paritare SA cu privire la Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA, adresa nr. 54199/15.11.1993 eliberată de către Direcția de Muncă și Protecție Socială B și adresa nr. 53948 din 12.08.1992, pe care le comunică și părții adverse, arătând că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, înmânează recurentei-pârâte SC SA copie de pe întâmpinare, ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA având cuvântul arată că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris față de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, care stipulează că termenul în care puteau fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
De asemenea, precizează că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Totodată, menționează că punctul de vedere este susținut și de Comisia Paritară care a emis mai întâi o informare către toate structurile teritoriale, prin care se arată că drepturile salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, apoi a emis o Notă asupra precizării situației Primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA.
În continuare, arată că societatea a emis o notă în care au fost arătate salariile de bază medii pentru fiecare an în parte începând cu anul 2003 și până în anul 2007, după cum în alte cauze similare s-a dispus și s-a efectuat expertiza de salarizare care a stabilit că salariul mediu brut este un alt salariu decât salariul de bază mediu, după cum a stabilit și ce sume ar trebui, eventual, să primească salariații.
Pentru motivele învederate, solicită în principal admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii ca prescrisă, într-un prim subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și respingerea pe fond a acțiunii ca neîntemeiată, iar într-un ultim subsidiar admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării recurentei la plata sumei calculată la salariul de bază mediu pe SN.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, având cuvântul arată că obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale suplimentare neacordate și plata unor despăgubiri ca urmare a întârzierii plății, situație în care termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii și art. 145 din Contractul colectiv de muncă.
Față de al doilea motiv de recurs, precizează că înscrierile efectuate în carnetele de muncă pentru anii 2004 - 2006 printr-un simplu calcul matematic, se poate dovedi că salariul de bază lunar stabilit de recurentă nu cuprinde și sumele echivalente celor două sărbători anuale, iar recurenta nu a făcut dovada plății cu statele de plată sau printr-o decizie internă.
Totodată, cu privire la al treilea motiv de recurs, arată că nu se impune deducerea din drepturile datorate reclamantului a sumelor privind CAS, CASS și impozit, întrucât potrivit art. 269 din Codul Muncii aceste sume reprezintă despăgubiri, iar conform art. 42 lit.b din Codul Fiscal nu sunt venituri impozabile despăgubirile în bani sau natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de acesta, inclusiv despăgubirile reprezentând daune morale.
Referitor la al patrulea motiv, menționează că prima instanță a admis acțiunea prin care s-au solicitat sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, întrucât numai acesta a fost stabilit de cei doi parteneri sociali, Patronat și Sindicat. Astfel, adresa emisă de Departamentul Resurse Umane prin care recurenta a stabilit în mod unilateral cuantumul salariului de bază mediu, nu poate fi reținută de instanța de recurs deoarece acest înscris este semnat de o persoană care nu are calitatea de a angaja răspunderea societății față de terți, nu este semnat de cei doi parteneri sociali și nu poate produce efecte juridice retroactiv.
Așadar, recurenta nu poate stabili în mod unilateral în anul 2007 salariul de bază mediu pe anii anteriori și nu se poate prevala de propria culpă pentru diminuarea drepturilor cuvenite foștilor salariați, iar practica recurentei din anii anteriori în aplicarea prevederilor art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă era aceea de a comunica tuturor subunităților prin adresa semnată de cei doi parteneri sociali, cuantumul brut al drepturilor salariale.
Pentru motivele arătate, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, sens în care depune la dosar concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței atașate la prezenta cauză.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul Prahova reclamantul a chemat in judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturile salariale cuvenite si neacordate in cuantum de 6163,52 lei, sumă actualizată in funcție de indicele de inflație reprezentând suplimentari salariale de Paște 2005-2006 și de C 2004-2005, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând in suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu i-au fost acordate in perioada sus-menționată.
La data de 14.12.2007 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că începând cu anul 2002 suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin. 1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unita cu fondul.
La data de 14.12.2007 și 16.01.2008 reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând obligarea paratei la plata sumelor de 3623 lei reprezentând drepturi salariale actualizate pentru perioada 2004-2006.
Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 376 din 5 februarie 2008 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, admis acțiunea precizată obligând pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale suplimentare corespunzătoare sărbătorilor de Paște 2005 - 2006 și 2004 - 2005 în sumă brută de 5630 lei, sumă ce va fi actualizată conform indicelui de inflație de la data scadenței până la data plătii efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Conform actelor existente la dosar, reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada 1987- 2006 ocazie cu care nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări pentru Paste și C aferente anilor 2004-2005.
Disp.art. 168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și in contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a fost salariatul pârâtei, însă, în perioada 2004-2006 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Astfel, în baza Contractelor colective sus-menționate și a art. 161 și urm. Codul muncii, tribunalul a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale suplimentare corespunzătoare sărbătorii de Paște 2005-2006 și C 2004 - 2005 în sumă bruta de 5630 lei, sumă ce va fi actualizata conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plații efective, deoarece prin neachitarea acestor drepturi la scadență, reclamantul a suferit un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia de aceste.
S-a respins de asemenea excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin. 1 lit. c din Codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, se susține, într-un prim motiv de recurs, că dreptul la acțiune al intimatului este prescris în raport de disp.art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, care arată că termenul în care pot fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune și cum intimatul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, afirmând că prevederile acestui articol nu au fost respectate, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, astfel că acțiunea intimatului-reclamant este prescrisă.
Pe fondul pricinii, se susține că în mod greșit prima instanță nu a reținut apărarea recurentei în sensul că sumele solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, împrejurare ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003-2007, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007, fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă.
Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamantul necontestând că în anul 2003 primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.
De asemenea, pasivitatea intimatului-reclamant, care în toată perioada 2004-2007 nu a spus nimic despre faptul că nu și-a primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că acesta cunoștea că și-a primit banii în salariul de bază.
Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, iar apoi, la data de 31.08.2007, a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C, prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere, iar această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.
S-a mai arătat că prima instanță nu a observat că valoarea unei suplimentări este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP, sens în c are a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta la plata unor sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, depunând la dosar o serie de înscrisuri.
În subsidiar, recurenta solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței cu luarea în considerare a ultimului motiv de recurs.
Reclamantul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, este neîntemeiată susținerea recurentei conform căreia acțiunile conexe sunt prescrise și trebuie respinse ca atare, în raport de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, ce statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Astfel, raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, aceasta fiind și terminologia expres folosită în cuprinsul contractelor colective de muncă pe unitate încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit căreia acțiunea trebuie respinsă întrucât primele de C pe anul 2004 și de Paște și de C pe anul 2005 au fost incluse în salariul de bază pe anii 2004, respectiv 2005.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi, suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractul colectiv de muncă pe anul 2005 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004 și respectiv 2005 primelor de Paște și de C în salariul de bază.
În raport de cele mai sus-arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunilor, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C pe anul 2004 și de Paște și C pe anul 2005, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005, ar fi fost acordate reclamanților prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestora pe anii respectivi.
Împrejurarea că acțiunea reclamantului a fost introdusă abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea acțiunii în condițiile în care aceasta a fost promovată înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greșitei obligări a acesteia la plata către reclamanți a unei sume de bani mai mare decât cea cuvenită acestora conform art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005 încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, care prevăd dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Or, sumele reprezentând prime Paști 2005 - 2006 și C 2004 - 2005 avute în vedere de prima instanță, sume care au fost reactualizate cu indicele de inflație, ajungându-se la totalul de 5630 lei, au fost acordate de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr. 1666/2003 și 313/2005 ale recurentei-pârâte către toate Sucursalele, înscrisuri de care s-a prevalat intimatul-reclamant, privind nivelul salariului mediu brut la nivelul societății începând cu 1.04.2003 și respectiv 1.01.2005, noțiunea de salariu mediu brut neconfundându-se cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din pe anii 2004 și 2005.
Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar salariul mediu brut a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.
Din cuprinsul adresei nr. 6576/12.11.2007 a SC, depusă în copie, de către recurenta-pârâtă, în copie la dosarul de fond ( fila 28), la care prima instanță nu face însă nicio referire, rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007, reieșind un cuantum de 681 lei pentru luna martie 2003, 685 lei pentru luna noiembrie 2003, 790 lei pentru luna martie 2004, 799 lei pentru luna noiembrie 2004, de 850 lei pentru luna aprilie 2005, 927 lei pentru luna noiembrie 2005, 1047 pentru luna martie 2006, 1160 pentru luna noiembrie 2006, 1260 pentru luna martie 2007, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care se impunea acordarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paște și de
În consecință, ținând cont de considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 pr.civ. îl va admite, va modifica în parte sentința în sensul că va reduce suma la care fost obligată pârâta de la 5630 lei la 3623 lei.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 376 din 05 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna,-, județul
Modifică în parte sentința în sensul că reduce suma la care fost obligată pârâta de la 5630 lei la 3623 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored /MD
3 ex./09.05.2008
f- Tribunalul Prahova
ROMÂNIA
GREFA CURȚII DE APEL PLOIEȘTI
4 iunie 2008
Prezenta copie a deciziei civile nr.614 din data de 6 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, este conformă cu originalul aflat la mapa de decizii pe anul 2008 și se atestă de noi, fiind irevocabilă, potrivit legii.
S-au anulat taxa judiciară de timbru în valoare de 2,00 lei conform chitanței fiscale nr.- din data de 24 martie 2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Grefier șef secție,
Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
