Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 6212/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4804/2009
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6212/
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurentul-reclamant și de către recurenta-pârâtă - "" - împotriva sentinței civile nr.4663 din data de 29.05.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9710/3/LM/2009-având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-reclamant prin apărător d-nul avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 22 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.165 din 26.10.2009 și recurenta-pârâtă - "" - prin consilier juridic d-na cu cu delegație la fila 24 dosar recurs.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 01.09.2009 de către recurenta-pârâtă - "" - întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-reclamant în dublu exemplar.
Curtea în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulate în cauză de către recurenta-pârâtă - "" - către recurentul-reclamant prin avocat.
Recurenta-pârâtă - "" - prin consilier juridic, având cuvântul, arată că înțelege să invoce excepția tardivității declarării recursului de către recurentul-reclamant dat fiind faptul că sentința civilă recurată a fost comunicată reclamantului la data de 29.06.2009 iar recursul a fost declarat la data de 28.07.2009.
Recurentul-reclamant prin avocat, având cuvântul asupra excepției tardivității invocată de către recurenta-pârâtă - "" - prin consilier juridic arată că nu a făcut verificări pe acest aspect, sens în care lasă soluționarea acesteia la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității recursului formulat de către recurentul-reclamant.
Curtea acordă cuvântul pe probe cu privire la recursul declarat de către recurenta-pârâtă -""-.
Recurentul-reclamant prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia depune la dosar fotocopia repartizării profitului pe anul 2007-2008 al societății recurente, duplicatul acestui înscris fiind comunicat reprezentantului legal al părții recurente adverse.
Recurenta -""-, prin consilier juridic, având cuvântul, arată că se opune încuviințării acestei probe, cu motivarea că înscrisurile contabile se regăsesc și în dosarul primei instanțe, iar societatea pe care o reprezintă nu a contestat niciodată acest profit.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 cod proc. civilă, încuviințează pentru recurentul-reclamant proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii deduse judecății, luând act de administrarea acesteia la termenul de azi.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
În susținerea recursului său, recurenta -""-, prin consilier juridic având cuvântul, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii pretențiilor reclamantului la acordarea unei compensații de 11 salarii.
În acest sens, apreciază că instanța de fond trebuia să interpreteze art. 64 din Contractul colectiv de muncă potrivit art. 977 cod civil și art. 7 din Legea nr.130/1996 în sensul de a nu obliga imperativ angajatorul de a acorda aceste compensații, iar pe de altă parte, să privească situațiile financiare ca pe un tot unitar nu numai raportat la profit și pierdere.
Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere faptul că în situația concedierilor colective termenul "poate acorda" semnifică lăsarea deciziei de acordare a sumelor cu titlu de compensații la latitudinea societății, după o analiză prealabilă a situației financiare.
Față de aceste considerente, recurenta-pârâtă prin consilier juridic concluzionează în sensul admiterii recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris.
Depune concluzii scrise.
Fără cheltuieli de judecată.
Recurentul-reclamant prin avocat, având cuvântul în combaterea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă -""-, solicită a se observa că în cauză este vorba de o despăgubire bănească ce trebuia avut în vedere de către societate la momentul concedierii atâta vreme cât legiuitorul a explicat foarte clar când se acordă aceste compensații, iar în ceea de privește fluxul numerar, solicită a se reține că acest flux reprezintă partea integrală a balanței contabile lunare și în dovedirea acestei afirmații, arată că la fond se află depusă dovada cheltuielilor efectuate de către societate.
În ceea ce privește profitul realizat de către societate, recurentul, prin avocat, învederează instanței că acest profit se împarte pe tot anul și nu pe capitole, cum se susține de către societatea recurentă, ba mai mult, aceasta a avut o situație financiară foarte bună astfel că se impunea acordarea acestor plăți compensatorii.
Curtea în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare atât pe excepția tardivității declarării recursului de către recurentul-reclamant cât și pe fondul cererii de recurs formulate de către -""-.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4663 din data de 29.05.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9710/3/LM/2009 a fost admisă în parte acțiunea restrânsă de reclamantul în contradictoriu cu pârâtă - "" -. a fost obligată pârâta la plata către reclamant a 11 salarii compensatorii calculate la nivelul salariului de bază brut din luna premergătoare concedierii, conform art.64 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, din care se vor achita contribuțiile către fondurile speciale și impozitul pe venit, a fost respins capătul 2 al acțiunii, ca neîntemeiat și a fost obligată pârâta la plata sumei de 2100 ron cheltuieli de judecată către reclamant.
În motivarea sentinței, s-a reținut că, reclamantul a fost salariatul pârâtei până la data de 21.01.2009 când raporturile de muncă au încetat prin concediere colectivă conform deciziei nr.6/21.01.2009. Cu ocazia concedierilor colective angajatorul a plătit salariaților disponibilizați, inclusiv reclamantului o compensare egală cu un salariu lunar.
Potrivit disp.art.64 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul - -, în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda în funcție de situația financiară o compensație astfel:
cu douăsprezece salarii de bază ținute din luna premergătoare 71 concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi, în cazul concedierilor colective;
echivalentă cu trei salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi, în cazul concedierilor individuale.
Întrucât a apreciat că dispozițiile sus menționate instituie o facultate și nu o obligație din partea angajatorului de a plăti salariaților concediați în cadrul concedierii colective compensația egală contestator cu 12 salarii de bază, - a decis să se prevaleze de disp.art.78 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 și a plătit salariaților concediați o compensație egală cu un salariu lunar.
Dispozițiile susmenționate prevăd că "la încetarea contractul individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi".
Instanța de fond a apreciat însă, că textul susmenționat se aplică la modul general situațiilor în care contractul încetează din motive neimputabile salariatului - inclusiv, spre exemplu, în cazul în care concedierea are loc pentru incapacitate psihică sau fizică.
Angajatorul a încurcat însă cu desăvârșire dispozițiile art.80 al.3 din același Contract Colectiv de Muncă la nivel național, invocat în întâmpinare care se referă însă strict la situația de față - și anume la concedierile colective.
Dispozițiile susmenționate prevăd că pentru situația în care se efectuează concedieri colective, părțile vor negocia acordarea de compensații bănești cu respectarea prevederilor legale și/ sau ale contractelor colective de muncă aplicabile.
Or, este evident că dispozițiile speciale ale art. 80 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, au prevalenta de aplicare față de dispozițiile cu caracter personal prevăzute de art.78 din același contract conform principiului "specialia generalibus derogant"
Nu rezultă din actele dosarului că părțile semnatare ale Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate au ajuns la un acord cu privire la acordarea compensării în cuantum de doar un salariu de bază.
Din cuprinsul întâmpinării rezultă că, în final cuantumul compensației ar fi fost stabilit unilateral de patronat prin hotărâre a Consiliului de Administrație.
Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat ca nefiind întemeiate apărările pârâtei vizând caracterul facultativ al acordării plăților compensatoriu prev.de art.64 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.
Din folosirea în cuprinsul acestui articol, a sintagmei "angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație financiară. " nu rezultă decât că obligarea angajatorului era afectată de o condiție suspensivă pozitivă, potestativă simplă în sensul disp.art.l006 Cod civil.
Evenimentul viitor și nesigur ca realizare de care depindea însăși nașterea obligației angajatorului de a plăti compensațiile în cuantumul stabilit de art.64 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate era situația financiară a societății până la momentul concedierii.
În nici un caz nu rezultă din interpretarea prevederilor susmenționate că plata acestor compensații ținea de voința exclusivă a angajatorului, ceea ce ar fi fost oricum ilegal, întrucât potrivit disp.art.1010 Cod civil "obligația este nulă când s-a contractat sub o condiție potestativă din partea celui ce se obligă" pentru ca atunci când condiția potestativa este din partea debitorului echivalează cu lipsa intenției de a se obliga.
Din actele dosarului rezultă că disponibilizarea salariaților nu a intervenit din motive financiare ci din cauze ce priveau exclusiv intenția de eficientizare a activității societății.
Acest lucru rezultă și din răspunsul pe care patronatul l-a dat reprezentanților salariaților prin adresa nr.-/17.12.2008 (fila 22 verso) mai sus din care se desprinde ideea că disponibilizările nu au avut drept concluzie dificultăți de natură economică ci considerente organizatorice.
Pârâta a încercat să probeze în dosar de fond, faptul că situația financiară nu a permis acordarea plăților compensatorii în cuantumul prev.de art. 64 din Contractul Colectiv de Muncă depunând la dosar un flux de numerar negativ.
Instanța de fond a apreciat că din fluxul de numerar nu reflectă situația financiară ci doar lichiditățile sale, singurul act în măsură să reflecte situația financiară fiind bilanțul contabil care reliefează o situație prosperă a societății.
Potrivit disp.art.236 alin.4 Codul Muncii "Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților" și potrivit disp. art. 243 executarea contractului colectiv de muncă este obligatoriu pentru părți".
Întrucât a apreciat că s-a realizat condiția potestativă simplă de care depindea nașterea dreptului salariaților concediați la încasarea plăților compensatorii, instanța a apreciază că acestea sunt îndreptățite la plata compensației în cuantum de încă 11 salarii de bază.
În ceea ce privește cererea reclamantului privind restituirea reținerilor făcute de angajator din salariul compensatoriu plătit, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Potrivit art.56 alin.4 lit.j din Codul fiscal, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
În cazul de față, compensațiile individuale se raportează la salariul de bază al salariatului și plățile din fondul de salarii nu sunt exceptate de la impozitare.
În ceea ce privește contribuția de asigurări sociale, potrivit disp.art. 257 (2) lit.a din Legea nr.- privind reforma în domeniul sănătății, contribuția lunară a persoanei asigurate se aplică asupra veniturilor din salariu sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit, rezultând astfel că din plățile compensatorii trebuie deduse și contribuțiile la asigurările de sănătate.
Nici în ceea ce privește contribuția la asigurările sociale și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, instanța nu a identificat vreun text de lege care să excludă plățile compensatorii din categoria veniturilor din salarii pentru care se plătesc contribuțiile la bugetele speciale aferente.
Împotriva sus menționatei hotărâri, au declarat recurs recurentul-reclamant și recurenta-pârâtă - "" -, fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
Recurenta-pârâtă - "" -, prin recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel București, a solicitat admiterea recursului declarat, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.
În motivarea recursului, a învederat că instanța de fond, a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a ținut cont de posibilitățile reale de plata ale societății, respectiv de apărările din întâmpinare, concluziile si fluxurile de numerar depuse de Ia dosar, care evidențiază, fără putință de tăgada, lipsa lichidităților si nu a luat in considerare faptul ca se confrunta cu dificultăți de plata, prin lipsa numerarului, apreciind eronat că bilanțul contabil reliefează o situație prospera a societății. În mod neîntemeiat tratează situația financiara a societății unilateral, numai prin prisma bilanțului contabil, deși aceasta a arătat ca situațiile financiare ale unei societăți au mai multe componente printre care inclusiv fluxurile de numerar care evidențiază posibilitățile reale de plata ale unei societăți.
Prin situațiile veniturilor și cheltuielilor de perioade (fluxuri de numerar) susținut și dovedit ca situația financiara a societății nu permitea și nu permite plata mai mult de un salariu compensatoriu celor disponibilizați.
Instanța de fond a considerat în mod neîntemeiat, că acordarea unor compensații bănești în cuantum de 12 salarii de baza brute din luna premergătoare concedierii nu este o facultate a unității. Totodată, în mod netemeinic a considerat că acestea trebuie acordate întrucât situația financiară a societății ar permite plata acestora, obligând-o la achitare. Mai mult, creează o confuzie între cauza (motivul) concedierii colective la nivel de societate, care nu a fost bazată pe dificultăți de ordin economic, ci pe considerente organizatorice, și cauza neacordării unor compensații bănești la nivelul a 12 salarii de baza brute din luna premergătoare concedierii. Aceste aspecte sunt tratate distinct atât în Notificarea nr. 46613/04.12.2008 cat și în adresa nr. 47509/17.12.2008.
Instanța de fond, a preluat din adresa nr. 47509/17.12.2008 cauza (motivul) concedierii colective care nu a fost bazat pe dificultăți financiare, îl suprapune în mod neîntemeiat peste motivul imposibilității plății de către societate a salariilor compensatorii în cuantumul prevăzut.
Sintagma "situația financiară" din cuprinsul art. 64 al Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul - se refera la toate componentele situațiilor financiare potrivit legilor contabile si nu se rezuma numai la bilanț si contul de profit si pierdere.
Situațiile financiare sunt alcătuite, potrivit Legii nr.82/1991 a contabilității și nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile cu directivele europene, din următoarele componente: bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația modificărilor poziției financiare, sau mai exact situația fluxurilor de trezorerie sau a fluxurilor de fonduri (astfel fiind fluxurile de numerar ale de la data de 29.09.2008 și 19.01.2009), politici contabile și note explicative. Aceste documente, componente ale situațiilor financiare, reprezintă un tot unitar, care se analizează împreuna prin prisma procesului de raportare financiara. O situație financiară a societății la un moment dat este determinată de posibilitățile de plata la acel moment și nu numai prin prisma bilanțului și a contului de profit și pierderi (de unde rezulta profitul net), ce evidențiază cursul societății într-un întreg an - care poate să înceapă rău și să se termine bine, sau invers. De aceea și impozitul pe profit se calculează, final, după închiderea exercițiului financiar. Or, din situația fluxului de numerar prezentat de, pentru perioada septembrie 2008 - august 2009, rezulta veniturile si obligațiile de plata si, totodată, fără posibilitate de interpretare, ca începând cu luna decembrie 2008 societatea este în deficit cu disponibilitățile atât in lei cat si in euro.
Un alt aspect pe care îl invocă este faptul că din bilanțul și contul de profit și pierderi eferent exercițiului financiar al anului 2008 rezultă că societatea a realizat profit, repartizarea profitului se efectuează pe destinațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, conform hotărârii adunării generale a acționarilor. Astfel, după plata impozitului pe profit și repartizarea la fondul de rezerva a cotei prevăzute de Legea.31/1990 a societăților comerciale, profitul net rămas, este la dispoziția exclusiva a acționarilor care decid asupra destinației acestuia. În aceste condiții direcționarea profitului către fondul de salarii (din care se plătesc inclusiv aceste compensații bănești), înainte de probarea bilanțului si contului de profit si pierderi, fără aprobarea adunării generale a acționarilor constituie o încălcare a legii, fiind considerată infracțiune. Nici un angajator, care este pus de acționari să administreze o societate și să angajeze forța de muncă salariata, nu se poate angaja să achite salariaților drepturi din profit fără aprobarea adunării generale acționarilor, care nu l-a împuternicit in acest sens. De aceea, nici la negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, conducerea societății, împuternicită de Consiliul de administrație în acest scop, nu se putea angaja ferm sa acorde, cu titlu de compensații, sume pe care nu le putea prevedea si cuantifica în momentul negocierii si care, fără aprobarea adunării generale a acționarilor nu puteau fi incluse în Bugetul de venituri și cheltuieli, în fondul de salarii (deci, în cheltuieli, pentru că din alte surse nu se puteau acorda).
Prin cele prezentate anterior, recurenta solicită să sublinieze faptul că profitul înregistrat de societate la finele anului 2008 nu ar fi putut fi repartizat mai înainte de adunarea generala a acționarilor și mai ales pe fondul de salarii. La momentul disponibilizărilor societatea a avut un motiv legitim și o justificare reala a imposibilității de plată a compensațiilor bănești la nivelul a 12 salarii de baza brute avute în luna premergătoare concedierii colective, pe de o parte pentru că nu avusese loc adunarea generala a acționarilor, iar pe de altă parte pentru că fluxul de numerar de la finele anului 2008 și în perspectiva pe anul 2009 erau negative.
Chiar daca la 31.12.2008 societatea a înregistrat profit, aceasta se datorează rezultatelor bune din cursul anului 2008, care însa spre sfârșitul anului s-au deteriorat si au determinat un profit diminuat de cel programat si un volum de numerar foarte mic, care nu permitea alte cheltuieli decât cele programate. economico-financiari de dezechilibru în actuala criza economica manifestată la nivel mondial, la nivelul țarii și, implicit, la nivelul societății, trebuie luați în considerare și au un caracter obiectiv și exterior persoanei sau voinței angajatorului, astfel încât nu se pot pune în discuție problemele de apreciere a conduitei sale.
Acordarea compensațiilor la nivelul a douăsprezece salarii, intimatului - reclamant cat și altor persoane concediate, ar fi dus societatea în imposibilitate de plata a creditorilor privilegiați - salariații rămași, atâta timp cat sursa de plata o constituie fondul de salarii.
În concluzie, consideră ca instanța de fond trebuia sa interpreteze art. 64 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul A, potrivit art. 977 din Codul civil si art. 7(2) din Legea nr. 130/1996, după intenția comuna a parților contractante, aceea de a nu se obliga în mod imperativ angajatorul, iar pe de altă parte, să privească situațiile financiare ca pe un tot unitar, nu numai raportat la contul de profit si pierderi. În același timp, în afară de acționari, nimeni nu poate dispune asupra destinației profitului net al societății.
Instanța de fond a interpretat în mod greșit hotărârea Consiliului de administrație al societății din data de 19.01.2009, considerând că în final, cuantumul compensației a fost stabilit unilateral de către patronat, iar din actele dosarului nu rezulta că părțile semnatare ale contractului colectiv de munca ar fi ajuns la un acord cu privire la acordarea compensării în cuantumul unui salariu de bază. Din modul în care a fost redactat textul art. 64 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul societății rezulta că părțile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligații în sarcina angajatorului în situația concedierilor colective, termenul "poate acorda" semnificând lăsarea deciziei de acordare a sumelor cu titlu de compensație la latitudinea societății, după o analiza prealabilă a situației financiare. de modul de redactare a clauzei, nu exista nici o dificultate în determinarea înțelesului sau, respectiva voinței interne a părților cu prilejul negocierii colective, mai ales prin raportarea la alte clauze ale contractului colectiv de muncă, care instituie obligații. Astfel, nu este vorba de o decizie unilaterala a Consiliului de administrație al societății, ci de interpretarea clauzelor contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate.
Învederează că, potrivit art. 304 punctul 9 din Codul d e procedura civila, hotărârea pronunțata de instanța de fond este data cu aplicarea greșită a legii, întrucât acordarea unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective este legala și temeinica, în concordanta cu dispozițiile art. 78 din Contractul colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007-2010, cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul A, cu hotărârea Consiliului de administrație al A și conform angajamentului asumat de A prin notificările transmise reprezentanților salariaților în cadrul procedurii concedierii colective.)
Instanța de fond a nesocotit principiul înscris in art. 969 din Codul Civil, potrivit căruia convențiile au putere de lege între părțile contractante. Art.41 (5) din Constituția României stabilește: "Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate", iar art. 7(2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca prevede expres: "Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea parților." La formularea art. 64 din Contractul colectiv de munca, cu ocazia negocierii cu reprezentanții aleși ai salariaților, părțile au convenit ca angajatorul să aibă posibilitatea de a decide asupra acordării compensațiilor, în funcție de conjunctură (situația societății la momentul respectiv, neafectarea personalului rămas, posibilitățile de plata), si bineînțeles, dacă situația financiară îi permite acest lucru.
Angajatorul a aplicat corect legea si nu s-a abătut de la normele cu caracter imperativ pe care le instituie contractul colectiv de munca unic la nivel național încheiat pentru anii 2007-2010, asigurându-Ie salariaților o protecție socială minimă impusa de lege prin acordarea unui salariu compensatoriu. Temeiul legal al acordării unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective îl constituie art. 78 din Contractul colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr. 2895/21/29.12.2006, care cuprinde prevederi minimale obligatorii de aplicat de către toți angajatorii si pe care A le-a respectat întocmai. Având in vedere situația financiara a A, disponibilitățile bănești si fluxul de numerar negativ din ultimul trimestru al anului 2008, din perioada disponibilizării cât si din perspectiva anului 2009, precum si faptul ca art. 64 din contractul colectiv de munca al A prevede o posibilitate, o latitudine a angajatorului in acordarea unor compensații în cazul concedierii colective, iar art.78 din Contractul colectiv de munca la nivel național stabilește o obligație pentru angajator, Aaa cordat o compensație de un salariu brut lunar, cat era obligat si cat a putut din fondul de salarii, in afara drepturilor cuvenite la zi.
Posibilitatea acordării a douăsprezece salarii compensatorii celor concediați a fost reanalizata de Consiliul de administrație al A în ședința din data de 19.01.2009, care a decis, în continuare, în raport de posibilitățile de plata ale societății, acordarea unor compensații la nivelul unui salariu de baza brut avut în luna premergătoare concedierii colective, pentru fiecare salariat disponibilizat.
Atunci când, la 19.01.2009, Consiliul de administrație a reanalizat posibilitatea reala a acordării salariilor compensatorii a ținut seama de cifra pe care ar reprezenta-o acordarea a douăsprezece salarii de baza brute pentru cei 129 salariați disponibilizați. Cu acest prilej a constatat că suma salariilor compensatorii ar însemna circa 3 milioane lei, reprezentând fondul de salarii al societății pentru doua luni și J, fapt ce ar genera imposibilitatea plătii salariilor pentru angajații rămași.
Fiind pus sa aleagă între o măsura de protecție sociala pentru personalul disponibilizat (care beneficiază de alte venituri: ajutor de șomaj - care ulterior a fost prelungit, prin ordonanța de urgenta, cu încă trei luni -, eventuala remunerație pentru munca prestata în cazul angajării, pensie și alte surse) si plata muncii prestate pentru salariații rămași, în condițiile lipsei disponibilităților de plata, precum și a formulării premisive a art.64 din Contractul colectiv de munca la nivelul societății, Consiliul de administrație a decis acordarea unui salariu compensatoriu, în conformitate cu dispozițiile imperative ale art.78 din Contractul colectiv de munca la nivel național.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate de către recurenta-pârâtă, se rețin următoarele:
Raporturile de muncă dintre părți au încetat în temeiul art.65 alin.1 coroborat cu art.68 lit.c din Codul muncii, princoncediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta, determinată de reorganizarea activității angajatorului, în cadrul concedierii colective.
La încetarea contractului individual de muncă s-a acordat salariatului o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007- 2010.
Prin hotărârea recurată în cauză cererea dedusă judecății, având ca obiect plata compensație cuvenită în cazul concedierilor colective, a fost corect admisă acțiunea de către instanța de fond, care a dat o interpretare corectă dispozițiilor art.64 din contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societății angajatoare, conform cărora în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație echivalentă cu douăsprezece salarii de bază din luna premergătoare concedierii.
Astfel, prima instanță a reținut în mod corect ca plata sumelor compensatorii constituie o obligație a societății angajatoare, având în vedere faptul că finalitatea unei clauze contractuale și scopul pentru care a fost negociată și acceptată în contractul colectiv de muncă este acela de a fi aplicată și nicidecum de a fi lăsată la latitudinea părților, astfel încât din diverse motive să se poată invoca neexecutarea acesteia.
Sintagma "angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație financiară" nu poate fi interpretată în sensul că plata acestor compensații ține de voința exclusivă a angajatorului, acordarea compensațiilor fiind condiționată în speță de situația financiară bună a societății, deci obligația angajatorului este afectată de o condiție suspensivă pozitivă, potestativă simplă, în sensul dispozițiilor art. 1006 Cod civil.
Nu se poate reține că plata compensații în discuție depinde de voința exclusivă a angajatorului, deoarece potrivit dispozițiilor art. 1010 Cod civil "obligația este nulă când s-a contractat sub o condiție potestativa din partea celui ce se obligă", iar în cazul în care condiția potestativă este din partea debitorului, aceasta echivalează cu lipsa intenției de a se obliga.
Curtea consideră că angajatorul nu putea refuza executarea clauzei contractuale privind compensațiile în cuantumul stabilit de art.64 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, de vreme ce în cauză s-a realizat condiția potestativă simplă de care depindea nașterea dreptului salariaților concediați la încasarea plăților compensatorii, fiind bună situația financiară a societății.
Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de concediere, cât și din răspunsul dat de patronat reprezentanților salariaților prin adresa nr.-/17.12.2008, motivul real al concedierii salariatului nu a fost determinat de dificultăți economice, ci dereorganizarea efectivă a activității societății, hotărâtă de Adunarea generală ordinară a acționarilor, care a aprobat structura organizatorică a societății și numărul maxim de personal la 330 salariați, astfel încât la nivelul societății să existe structuri flexibile, adaptate nevoilor reale ale societății, de natură să eficientizeze structural activitatea acesteia, în condițiile menținerii competitivității societății.
Prin urmare, în condițiile în care disponibilizările efectuate de către pârâtă nu au avut drept cauza dificultăți de natură economică, ci doar rațiuni organizatorice, se poate reține că plata compensațiilor pretinse prin acțiunea dedusă judecății nu reprezintă o facultate a angajatorului, ci o obligație impusă de lege și de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
de numerar depus de către pârâtă la dosar probează doar lichiditățile societății, iar nu și împrejurarea că angajatorul are dificultăți economice, care să justifice refuzul acestuia de executare a clauzei contractuale și implicit acordarea plăților compensatorii negociate în cuantumul prevăzut de art. 64 din Contractul Colectiv de Muncă.
Având în vedere bilanțul contabil al societății care dovedește obținerea profitului de către aceasta în anul în care a avut loc concedierea colectivă, precum și prevederile art. 80 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2007-2010, art. 241 alin. 1 lit. d), art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr.130/1996, în conformitate cu care executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie, Curtea reține că în speță angajatorul a refuzat fără temei legal executarea clauzei contractuale referitoare la compensațiile pretinse prin acțiunea dedusă judecății.
Prin urmare, Curtea va respinge, ca neîntemeiat recursul formulat de către și va menține sentința prin care s-a dispus obligarea acesteia la plata diferenței de 11 salarii brute din luna premergătoare concediului, cu titlu de compensații, către reclamant.
Recurentul-reclamant a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate cu privire la restituirea contribuțiilor la asigurări sociale și reținerea lor din cele 11 salarii compensatorii, cu motivarea că aceste compensații reprezintă o despăgubire bănească, și nu un salariu, astfel încât nu trebuiau reținute aceste contribuții, ci doar impozitul pe venit.
De asemenea, critică și respingerea de către instanța de fond capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
În motivarea recursului său, a susținut că, în ceea ce privește restituirea contribuțiilor la asigurările sociale și reținerea lor din cele 11 salarii compensatorii, instanța de fond in mod netemeinic și nelegal le-a respins, întrucât aceste compensații reprezintă o despăgubire bănească și nu un salariu, mai ales faptul că calitatea de salariat a mea a încetat, iar această despăgubire fiind acordată după încetarea contractului individual de muncă; potrivit legii aceste contribuții se rețin din salariu sau venituri asimilate salariilor, pârâta neputând să rețină contribuțiile legale, ci numai impozitul pe venit de 16%.
Instanța de fond a precizat faptul că conform art.26. din Legea nr.19/2000 nu prevede exceptarea de la plata contribuției la asigurările sociale și drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul încetării raporturilor de muncă, însă aceasta a fost abrogată de Legea nr. 200/2008, care nu mai păstrează aceste dispoziții, dar nici nu prevede faptul că se vor plăti aceste contribuții, astfel nefiind vorba de salariu sau venituri asimilate salariului, așa cum este stipulat în lege, fiind despăgubiri bănești, urmează a nu se reține plata acestor contribuții.
Instanța de fond a respins capătul al treilea de cerere privind acordarea de daune morale, apreciind că recurentul-reclamant nu a făcut dovada unui prejudiciu, încă simplu fapt că pârâta l-a obligat pe acesta să solicite aceste drepturi pe cale judecătorească reprezintă un prejudiciu mai ales că din bilanțul contabil rezultă că domnii administratori și manageri in loc să plătească salariile compensatorii s-a repartizat din profit suma de 1.235.360 lei, iar în fața instanței se prezintă umili cu un flux de numerar care este negativ, arătând instanței că nu au bani, practic nu au bani de dat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă.
Examinând recursul formulat de către recurentul-reclamant, avand in vedere exceptia tardivității invocată din oficiu, Curtea constată următoarele:
In temeiul art.137 Cod procedura civila, Curtea va analiza cu prioritate exceptia tardivitatii recursului declarat, exceptie invocata din oficiu in sedinta publica de la 03.11.2009.
Termenul de recurs împotriva hotărârii tribunalului, este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
În speță, potrivit dovezii de comunicare și procesului-verbal de predare aflate la dosarul instanței de fond (fila 43), sentința atacată fost comunicată recurentei la data de 29.06.2009, astfel că termenul pentru declararea căii de atac, calculat conform art.101 alin.1 Cod procedură civilă, pe zile libere, a expirat la data de 11.07.2009, zi lucrătoare, prin raportare la care, formularea prezentei cereri de recurs la data de 28.07.2009, asa cum rezulta din rezolutia de primire, este tardivă, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă - "" - împotriva sentinței civile nr.4663 din data de 29.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 9710/3/LM/2009.
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr.4663 din data de 29.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 9710/3/LM/2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red:/02.12.2009
Tehnored: NV/2 EX./08.12.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina
