Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 637/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(465/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr. 637/

Ședința publică din data de 04 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 3: Elena

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 6752 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 25661/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata -pârâtă SC SA, având ca obiect - drepturi bănești.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 04.02.2010, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 6752 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 25661/3/LM/2008, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA, acțiune prin care s-a solicitat obligarea la plata drepturilor salariale suplimentare pentru sărbătorile de Paști și C din perioada 2004-2006, în cuantum de un salariu mediu de bază pe unitate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Reclamantul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:

- instanța a apreciat că hotărârea Comisiei Paritare este obligatorie pentru toți salariații și că reclamantul ar fi beneficiat de drepturile salariale acordate prin acțiune;

- interpretarea dată de Comisia Paritară nu are caracter obligatoriu pentru instanță, mai ales că ea reprezintă o veritabilă modificare a clauzei contractuale;

- or, aceasta contravine însuși scopului și esenței interpretării - de a lămuri anumite prevederi, fără a se ajunge la modificarea prevederilor în cauză;

- dacă părțile ar fi urmărit includerea primelor de Paști și C în salariul de bază pentru fiecare an, nimic nu le-ar fi împiedicat să efectueze o modificare a clauzelor contractuale;

- ele însă au păstrat formularea din art. 168 alineatul 1 al Contractului Colectiv de Muncă, a cărui importanță nu trebuie să fie minimizată în nici un fel;

- nu există nicio dovadă că drepturile salariale au fost acordate reclamantului;

- așa fiind, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză.

În baza art. 312 alin. 1 teza I, art. 304 pct. 9 și art. 304/1 Cod Procedură Civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Soluția Tribunalului se bazează pe o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale relevante în cauză, dar și pe o eronată apreciere a materialului probator administrat în cursul judecății în fond.

Prin acțiune, recurentul-reclamant pretinde că era îndreptățit să beneficieze de drepturile bănești constând din suplimentările salariale prevăzute de art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul SA, respectiv prima pentru sărbătorile de Paști și C din anii 2004-2006, în cuantum de un salariu mediu de bază pe unitate. De asemenea, a arătat că intimata-pârâtă nu a înțeles să-și îndeplinească această obligație ce-i revenea.

Potrivit art. 168 alin. 1 din CCM, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de bază pe unitate. Această variantă de redactare a textului suscitat a fost menținută în toate contractele colective de muncă valabile la nivelul SA în perioada 2003-2007.

A suferit modificări în acest interval de timp doar alineatul 2 al art. 168 din CCM, care în perioada 2003-2004 prevăzut că "pentru anul 2003, suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", iar în perioada 2005-2007 statuat că "pentru anul 2003, suplimentările de la alineatul 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Având în vedere conținutul acestor clauze ale CCM și ținând seama de Hotărârea Comisiei Paritare din cadrul SA ale cărei dispoziții sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale CCM, prima instanță a respins ca neîntemeiate pretențiile deduse judecății, considerând că intimata-pârâtă și-a executat obligația de plată a drepturilor salariale pretinse de recurentul-reclamant.

Deci, convingerea primei instanțe s-a întemeiat, în principal, pe argumente ce derivă din conținutul Hotărârii Comisiei Paritare despre care se face vorbire în considerentele hotărârii.

Însă, cât privește hotărârea comisiei anterior amintite, în litigiul de față se pune problema validității acesteia.

Din acest punct de vedere, trebuie arătat că, deși Tribunalul a apreciat în sens contrar, este întrutotul veridică și teza potrivit căreia respectiva hotărâre (care în realitate are caracterul unei convenții intervenită între patronat și sindicate în legătură cu modul de interpretare și aplicare a disp. art. 168 din contractul colectiv de muncă de la nivelul intimatei-pârâte) nu este validă, întrucât reprezintă nu o convenție cu caracter interpretativ a unei clauze pretins îndoielnice din CCM (cum susține intimata-pârâtă), ci una cu caracter modificator a unei clauze clare din CCM și care nu poate produce efecte decât dacă respectă cerințele art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, respectiv comunicarea și înregistrarea acesteia la organul competent potrivit legii, cerință neîndeplinită în speță.

Este posibilă și o asemenea ipoteză, care vine în sprijinul susținerilor recurentului, pentru simplul motiv că art. 168 din CCM, astfel cum a fost reprodus în actele adiționale din perioada 2004-2007, poate fi considerat o clauză neîndoielnică, câtă vreme menționează explicit în primul alineat că "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SA vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA". Împrejurarea că în cel de-al doilea alineat se prevede că, în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 s-au introdus în salariul de bază al fiecărui angajat, nu înseamnă în mod neapărat necesar că această operațiune ar fi valabilă și s-ar fi aplicat în perioada 2004-2007 (referirea expresă la anul 2003 se opune unei atare interpretări) și nu conduce automat la concluzia că art. 168 alin. 1 ar fi devenit neclar.

Mai mult, validitatea Hotărârii Comisiei Paritare trebuie stabilită și din perspectiva art. 38 alin. 2 din Codul Muncii, care interzice orice tranzacție (convenție) prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, mai ales că rolul sindicatelor este acela de a acționa în apărarea intereselor membrilor lor și nu în sensul în care s-a procedat de către sindicatul reprezentativ de la nivelul intimatei-pârâte.

Modul de interpretare al art. 168 din CCM, susținut de intimată și decurgând din conținutul Deciziei Comisiei Paritare, în sensul că începând cu anul 2003, deci și pentru viitor în intervalul 2004-2007, suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al angajaților, nu este cel care corespunde voinței reale a părților, exprimată în mod clar și neîndoielnic prin alineatul întâi și al doilea al textului convențional suscitat, în toate variantele de redactare ale acestuia din perioada 2003-2007.

Dacă s-ar adopta acest punct de vedere, ar însemna să se considere că art. 168 alin. 1 din CCM (text rămas nemodificat față de forma sa inițială) a devenit lipsit de orice consecințe juridice, doar art. 168 alin. 2 continuând să producă asemenea efecte. O asemenea modalitate de interpretare a unei clauze cu caracter convențional este, însă, total contrarie principiilor pe care se bazează interpretarea contractelor, în special celui prevăzut de art. 978.civ. (aplicabil și în materia dreptului muncii, în virtutea rolului de drept comun al normelor juridice din Codul Civil), potrivit cu care orice clauză se interpretează în sensul în care poate avea un efect, și nu în cel în care nu ar putea produce niciunul. Este imposibil ca, pe cale de interpretare, să se paralizeze efectele unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă în vigoare, dându-se însă deplină forță în acest sens unei alte clauze din același act juridic.

Alineatul al doilea al art. 168 din CCM nu poate fi privit ca desființând în totalitate cele statuate prin primul alineat. În realitate, indiferent de variantele de redactare pe care le-au avut în decursul timpului, cele două texte nu se unul pe celălalt, fiecare având aria sa de aplicare. Față de conținutul lor explicit, dispozițiile art. 168 alin. 2 se referă doar la situația din anul 2003, iar cele ale art. 168 alin. 1 au în vedere intervalul 2004-2007, cu toate consecințele decurgând de aici. Doar dintr-o atare perspectivă și într-o asemenea manieră de interpretare, cele două clauze sunt producătore de efecte juridice și nu se contrazic reciproc.

Oricum, fiind adoptată în anul 2007, respectiva hotărâre a Comisiei Paritare nu este opozabilă și nu poate produce efecte în cazul acelor salariați ai intimatei care au fost concediați până la data emiterii ei, situație în care se află și recurentul-reclamant, ale cărui raporturi de muncă au încetat încă din anul 2006. Aceste persoane nu se mai află în raporturi juridice de muncă cu intimata-persoană juridică și, prin urmare, nu mai sunt nici părți ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Devenind terți față de CCM, nu se poate considera că i-ar fi reprezentat valabil atunci când s-a adoptat Decizia Comisiei Paritare, astfel că acest sindicat nu putea lua nici o hotărâre în numele și interesul lor, nemaiavând un mandat valid.

Mai mult, împrejurarea că în perioada 2004-2007 pârâta-intimată ar fi plătit angajaților săi drepturi salariale mai mari decât cele din 2003, prin includerea în salariul de bază a primelor de Paști și de C prevăzute de art. 168 din CCM, nu înseamnă că și-ar îndeplinit obligația ce-i revenea potrivit alineatului 1 al art. 168 din CCM. Acest text a rămas în vigoare în aceeași formă în tot intervalul de timp amintit și potrivit lui, intimata avea în continuare obligația de a plăti prime de Paști și C în cuantum de un salariu mediu de bază pe unitate. Sub acest aspect nu are nici o relevanță faptul că ar fi fost mărite salariile de bază ale angajaților SC SA, câtă vreme o asemenea operațiune nu a fost prevăzută în CCM la nivel de unitate pentru intervalul de timp sus amintit, iar art. 168 alineatul 1 din CCM a rămas nemodificat, trebuind să-și producă toate efectele juridice specifice, ca orice clauză a unui contract în ființă.

Cu alte cuvinte, pretinsa majorare de salarii din perioada 2004-2007 nu poate conduce la concluzia executării de către angajator a obligației prevăzută de art. 168 alineatul 1 din CCM. Ar fi fost necesar ca părțile CCM să convină în sensul că art. 168 alin.1 își încetează efectele ("mutuus dissensus"), însă neprocedându-se așa, clauza contractuală în discuție a rămas să-și producă toate consecințele în vederea cărora a fost adoptată.

Așa fiind, nu se poate considera că intimata-pârâtă ar plăti de două ori primele prevăzute de art. 168 din CCM - mai întâi prin majorarea salariilor angajaților, iar apoi prin executarea hotărârilor judecătorești obținute de aceștia - deoarece în CCM nu s-a prevăzut vreo clauză din care să reiasă că majorarea de salarii înseamnă îndeplinirea obligației de plată a primelor de Paști și Nefăcându-se o asemenea modificare a CCM, creșterea salariilor de bază ale angajaților coroborată cu menținerea clauzei prevăzută de art. 168 alineatul 1 avut ca efect continuarea existenței obligației de plată a primelor, însă de data aceasta într-un cuantum majorat pentru fiecare salariat, căci majorarea salariului de bază al fiecărui salariat a avut ca efect mărirea cuantumului salariului de bază mediu pe unitate, în funcție de care se calcula valoarea bănească a respectivelor prime.

În raport de toate cele ce preced și de faptul că prin modul în care a înțeles să interpreteze și să aplice prevederile art. 168 alin. 1 din CCM, în mod evident, intimata-pârâtă nu a plătit drepturile salariale pretinse de recurentul-reclamant - de altfel nu a făcut nici o dovadă în acest sens, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul Muncii - urmează a se admite recursul, cu consecința modificării sentinței atacate.

În baza art. 154-156 din Codul Muncii, dar și a art. 161-162 din același act normativ, acțiunea va fi admisă în sensul obligării pârâtei să achite reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști și C din perioada 2004-2006, în cuantum de câte un salariu mediu de bază pe unitate după cum urmează: C 2004 - 799 lei, Paști 2005 - 850 lei, C 2005 - 927 lei, Paști 2006 - 1047 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Trebuie făcută precizarea că sumele de bani sus amintite au fost determinate pe baza mențiunilor cuprinse în adresa nr. 5190/2007 emisă de SA - Departamentul Resurse Umane (aflată în copie la dosarul de fond), în care se prezintă evoluția nivelului salariu mediu de bază pe unitate în intervalul de timp pentru care s-au formulat pretențiile deduse judecății. Acest act emană de la intimata-pârâtă și constituie singura probă pertinentă și concludentă pe baza căreia a fost posibilă calcularea cuantumului sumelor de bani cuvenite reclamantului în funcție de nivelul salariului mediu de bază pe unitate, ținând seama că art. 168 din CCM face referire la această noțiune și nu la cea de salariu mediu brut, avută în vedere de reclamant atunci când și-a cuantificat pretențiile bănești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 6752 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 25661/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata -pârâtă SC SA.

Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea.

Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea drepturilor bănești constând din suplimentele salariale pentru sărbătorile de Paști și C după cum urmează: C 2004-799 lei; Paști 2005-850 lei; C 2005-927 lei; Paști 2006-1047 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 04.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

TEHNORED//2 ex./12.02.2010.

Jud. fond:,

Președinte:Liviu Cornel Dobraniște
Judecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 637/2010. Curtea de Apel Bucuresti