Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 656/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.656
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.10. 2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER -- -
-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul, domiciliat în B, cartier -, -. 4, împotriva sentinței civile nr.369/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în B, sector 1, nr.239, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimată av. cu delegație la dosar, lipsă fiind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul a depus la dosar contractul colectiv de muncă pe anul 2008, iar recurentul a depus un memoriu, un raport de expertiză contabilă și copia deciziei nr.356, după care:
Apărătorul intimatului depune la dosar modalitatea de calcul și acte anexă.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat cu mențiunea că primele de Paști și de C au fost incluse începând cu anul 2003 în salariul de bază al fiecărui salariat.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.369/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.3571/113/2.11.2007 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul a cheamat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată la plata drepturilor salariale, constând în primele de Paște și de C neacordate în perioada 2004-2005 actualizate cu rata inflației la data plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul societății pârâte din anul 1977. În baza prevederilor contractului individual de muncă, în afara drepturilor stipulate în mod expres, pârâta îi datora și prime cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, conform art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, text preluat și de contractul individual de muncă al reclamantului.
Potrivit textului citat, de Paște și de C, reclamantul a susținut că, trebuia să încaseze o suplimentare a drepturilor cu un salariu de bază mediu pe. Pentru neplata la timp a drepturilor, prin acțiune se cere și actualizarea sumelor cu rata inflației la data plății, așa cum s-a arătat anterior.
Pârâta prin întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în temeiul art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii (termenul de 6 luni). De asemenea, a invocat și excepția prematurității acțiunii, dată de lipsa negocierilor privind valoarea concretă a primelor.
Pe fond, pârâta a cerut respingerea acțiunii, întrucât drepturile pretinse au fost incluse și acordate reclamantului odată cu salariul.
În cauză s-au administrat probe cu acte și cu expertiză contabilă. S-au depus mai multe hotărâri judecătorești cu soluții diferite în aceiași problemă.
Tribunalul, coroborând actele și lucrările de la dosar cu susținerile și apărările formulate, a reținut cele ce vor fi arătate în continuare.
Cu privire la excepțiile invocate, tribunalul a constatat că nu sunt fondate. Prescripția dreptului la acțiune, astfel cum este prevăzută de art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii operează în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia. În cauză, se solicită executarea unor clauze din contractul individual de muncă, dreptul la prima de concediu făcând parte dintre acele clauze din contractul colectiv care sunt incluse și fac parte din contractul individual de muncă al reclamantului.
Nici a doua excepție nu este fondată, întrucât cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada existenței negocierilor și stabilirii cuantumului premiilor cerute prin acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă la societatea pârâtă, punct de lucru - Depozit de materiale în perioada 1977 - 10 noiembrie 2005.
În baza prevederilor din contractul individual de muncă (art.III alin.3), coroborate cu dispozițiile art.11 din Legea nr.130/1996, privind contractul colectiv de muncă, reclamantul trebuia să încaseze o suplimentare a drepturilor salariale, constând în prima de C și prima de Paști, fiecare din ele egală cu un salariu de bază mediu pe unitate (). Aceleași drepturi sunt stipulate și în art.168 alin.1 din la nivel de unitate: "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
Din adresa nr.3793/18.06.2007 eliberată de Comisia Paritară din cadrul SC SA rezultă că, începând cu anul 2003, primele de Paște și de C au fost incluse în salariile de bază ale fiecărui angajat.
Verificând statele de plată depuse la dosar, tribunalul a constatat că suplimentarea de mai sus nu se regăsește în nici una din rubrici, motiv pentru care, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă. Expertiza a avut drept obiectiv stabilirea, pe bază de acte, dacă în perioada în litigiu, au fost incluse și plătite o dată cu salariul reclamantului și primele de Paște și de Raportul de expertiză a fost întocmit de expert.
Acesta, având în vedere actele prin care s-a dispus reașezarea salariilor, pornind de la salariile de bază din anul 2002, precum și adresa Comisiei Paritare prin care s-a convenit includerea în salariul de bază a fiecărui salariat a primelor de Paște și de C, a constatat că într-adevăr, începând cu anul 2003 primele pretinse prin acțiunea de față au fost incluse în salariul de bază al reclamantului și plătite odată cu salariul. Expertul a calculat și a precizat suma de bani care reprezintă primele în litigiu. Astfel, pentru anul 2004 suma a fost de 1097,93 lei RON iar în anul 2005 de 1042,04 lei RON.
Expertiza a fost comunicată părților, care nu au formulat obiecțiuni.
Având în vedere aceste probe, tribunalul a constatat că acțiunea nu este fondată, fiind respinsă ca atare.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul criticând-o în ceea ce privește faptul reținut de prima instanță, că suplimentările salariale reprezentând prima de Paști și C ar fi fost incluse în salariul de bază.
A invocat practica judiciară în materie, considerându-se discriminat față de situație colegilor săi ale căror acțiuni au fost admise și pentru care s-a constatat că suplimentările salariale solicitate nu au fost introduse în salariul de bază.
A solicitat admiterea acțiunii pentru suma de 4254,32 lei reprezentând drepturi salariale restante cuvenite și neacordate, cu titlu de primă de Paști și de
Prin întâmpinare intimata-pârâtă SC SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A considerat interpretarea dată dispozițiilor art.168 al.2 din Contractul colectiv de muncă ca fiind corespunzătoare evoluției drepturilor salariale la nivelul unității, în sensul includerii respectivelor drepturi salariale începând cu anul 2003 și inexistența unui drept al acestora de a le fi acordate sumele solicitate separat, peste salariile de bază.
Părțile au intervenit asupra conținutului art.168 al.2 în sensul clarificării în anul 2005, neexistând probleme legate de interpretarea sa în ceea ce-i privește pe salariați.
Comisia Paritară a fost constituită pe baza prevederilor din contractul colectiv de muncă cu participarea reprezentanților salariaților și a confirmat intenția părților cu privire la includerea primelor de C și de Paște în salariul de bază începând cu anul 2003, interpretarea dată de acesta având caracter obligatoriu.
Decizia Comisiei Paritare s-a luat pe baza mandatului dat reprezentanților sindicatului și nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, având doar rolul de interpretare a contractului colectiv de muncă.
S-au depus precizări cu privire la modul de includere al primelor de C și Paști în salariul de bază pentru anii 2003, 2004, 2005 și 2006.
Interpretarea clauzelor convenției s-a făcut după voința reală a părților și nu după sensul literal al termenilor utilizați, prin decizia comisiei paritare care are caracter obligatoriu.
Examinând recursul astfel declarat potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.3041Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
Asupra modalității de interpretare a dispozițiilor art.168 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Societății Naționale a petrolului " " SA B, pe perioada 2003-2005.
Potrivit disp.art.168 al.1 din CCM pe anul 2003, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază pe SNP SA.Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment, pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Conform alineatului 2, pentru anul 2003, suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2005 mențin textul alineatului 1 al art.168, aducând o modificare de conținut doar alineatul 2 în sensul că". în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând art.168 alineatele 1 și 2 din CCM pe anii 2004-2005, rezultă că intimata nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în CCM încheiat în anul 2003.
Susținerea intimatei în sensul că drepturile salariale suplimentare pentru anii 2004-2005 ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților începând cu anul 2003, este infirmată chiar prin conținutul alin.2 al art.168 din CCM 2004-2006, acest text prevăzând că modalitatea de acordare a primelor prin includerea în salariul de bază a fost prevăzută doar pentru anul 2003, folosindu-se verbul la timpul trecut.
Dacă ar fi intenționat să includă primele în salariul de bază și în anii 2004-2007, ar fi trebuit să prevadă în mod expres că se menține modalitatea de acordare așa cum s-a procedat în 2003.De asemenea, din modul de redactare al art.168 al. CCM pe anii 2004-2005, rezultă o contradicție între alin.1 și 2 în sensul că, deși la alin.1 se prevede că, pentru acordarea primelor se vor negocia modalitățile de acordare cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, la al.2 se face referire doar la modalitatea de acordare din 2003 fără a se preciza și modalitatea de acordare pentru anii în discuție.
Atitudinea pasivă a salariaților și a sindicatului nu echivalează cu o recunoaștere, așa cum susține intimata, atât timp cât reclamantul s-a încadrat în termenul de prescripție de 3 ani prev.de art.283 al.1 lit.c din Codul muncii.
Nu este înlăturată obligația societății intimate de a face dovada susținerilor sale, conform disp.art.287 din Codul muncii care prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către intimată și reținută de către instanța de fond, curtea arată că, art.9 din Contractul colectiv de muncă, dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă al SA, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare a conținutului art.168 al.1 și 2, nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd disp.art.9 din Contractul colectiv de muncă. De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor contractului colectiv de muncă 2004-2005 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare( de exemplu, în contractul colectiv de muncă din 2005 la alin.2 din art.168 se prevede că " în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază." iar prin Notă se prevede că ". începând cu anul 2003. drepturile suplimentare.vor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă" ).
Mai mult, dispozițiile art.244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele CCM doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Față de cele arătate mai sus, nu prezintă relevanță faptul că reprezentanții sindicatului au avut mandat sau nu la emiterea Notei Comisiei Paritare.
Cu privire la susținerea intimatei că salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori, se apreciază că, din probele administrate nu rezultă că reclamantul ar fi beneficiat de prima de Paști și de C în anii respectivi.Este adevărat că în fiecare an a operat o majorare salarială dar nu precizează din ce se compune această majorare, deși intimata avea sarcina probei.
Referitor la raportul de expertiză contabilă instrumentat în cauză, atâta timp cât intimata nu a prezentat dovezi din care să rezulte concret, în ce au constat majorările salariale acordate anual, concluziile expertizei contabile se sprijină pe Nota Comisiei Paritare.
Din susținerile intimatei se poate reține că, de fapt, expertiza a avut în vedere nu voința reală a părților care a existat la data încheierii CCM din anii respectivi, ci modificările aduse art.168 prin Nota Comisiei Paritare.
În ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arată că, potrivit disp.art.161 al.4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interesepentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
În ceea ce privește noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2008 prin actul adițional nr.1090/22.02.2008 de care a făcut vorbire recurenta la concluziile pe fond, instanța nu îl reține ca având relevanță în cauză.
Conform disp.art.25 al.3 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării și nicidecum retroactiv.Părțile pot conveni prin contract doar asupra faptului că data aplicării clauzelor negociate să fieulterioarăzilei de înregistrare a contractului.În consecință, instanța nu poate aplica la situațiile din anii 2004-2005 un contract colectiv de muncă ce a fost înregistrat la data de 22.02.2008 întrucât s-ar încălca prevederile legale mai sus menționate.
Față de toate considerentele mai sus expuse, se apreciază că hotărârea primei instanțe este nelegală fiind incidente motivele de recurs prev.de art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă și de art.3041Cod procedură civilă, motiv pentru care, în baza disp.art.312 al.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de reclamantul.
Se va modifica în tot sentința civilă nr.369/22.05.2008 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare, se va admite în parte acțiunea formulată de reclamant.
Va fi obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând primele de C pentru perioada anul 2004 și de Paști pentru anul 2005, corespunzător perioadei lucrate de reclamant până la data de 2.12.2005, în cuantum de un salariu de bază mediu pe, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, cartier -, -. 4, împotriva sentinței civile nr.369/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.369/22.05.2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul.
Obligă pe pârâta SC SA să plătească reclamantul primele de C pentru anul 2004 și Paște pentru anul 2005 în cuantum de un salariu de bază mediu pe, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/25.11.2008
FOND: -
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Benone Fuică