Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 6587/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4924/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6587/
Ședința publică de la 16 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR 3: Dragoș A -
GREFIER
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarele (fostă ) și împotriva deciziei civile nr.4023/R din data de 02.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- (număr în format vechi 2529/2009), în contradictoriu cu intimații (fostă ) -, -, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI,având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns contestatoarele și I personal, legitimate în fața instanței, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a trimis prin fax, azi 16.11.2009, ora 8, o cerere prin care solicită comunicarea încheierii prin care instanța s-a pronunțat asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 din OG 10/31.01.2007.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Contestatoarele și I solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, desființarea deciziei civile 4023/R din data de 02.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- și fixarea unui nou termen de judecată pentru continuarea judecății recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin contestația formulată la data de 27.07.2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-, și I au solicitat anularea deciziei civile nr.4023/R/02.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu recurenții-reclamanți, și intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
În expunerea motivelor contestației s-a arătat că în recursul promovat împotriva sentinței civile nr.123/21.10.2008 au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 din OG nr.10/31.01.2007 aprobată cu modificări prin Legea nr.231/2007, pentru încălcarea dispozițiilor art.16, art.20 și art.21 din Constituție.
Precizează contestatoarele că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, limitându-se la analiza excepției în cuprinsul considerentelor, ceea ce încalcă dreptul lor la apărare pentru că în cazul respingerii acestei cereri aveau dreptul de a formula recurs conform art.29 al.6 din Legea nr.47/1992.
În condițiile în care o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate, ci numai prin intermediul instanței în fața căreia a fost ridicată, este evident că rațiunea prevederilor art.29 al.6 din Legea nr.47/1992 referitoare la recurs a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunțate, ca o garanție în plus a liberului acces la justiție.
A fost atașat dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Analizând contestația în anulare, Curtea constată următoarele:
Reclamantele, și I au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor 3 pârâți la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea reclamanților a majorărilor salariale prevăzute în OG nr.10/2007 la art.1 alin.1 în cele 3 etape: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 2 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007 și 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau a fi acordate și până la plata efectivă și la plata dobânzii legale; obligarea primilor 3 pârâți la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare efectuării plății; obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.123/21.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, ca nefondată și a respins acțiunea formulată de reclamantele, și I în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamantele (fostă ), (fostă ) și I, înregistrat la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 10.04.2009.
În susținerea recursului, recurentele-reclamante au arătat că cererea formulată a fost întemeiată pe împrejurarea că prin OG nr. 10/2007 s-a dispus majorarea salariului demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente. Singurii magistrați care au primit majorările salariale de la 01.01.2007 au fost judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale. Totodată prin OG nr. 16/31.01.2007 s-au majorat drepturile bănești ale personalului din Ministerul Afacerilor Externe, cu începere din 01.01.2007, iar prin OG nr. 27/31.01.2007 s-au majorat salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
Recurentele au considerat că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică deoarece prin ordonanțele Guvernului s-a creat o discriminare în domeniul salarizării magistraților de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate dispozițiile art. 16 din Constituție, dispozițiile art. 5 alin. 1 și 3 din Codul Muncii, precum art. 1 alin. 2 și art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Ori, excluderea judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, precum și a procurorilor de la parchetele aferente acestor instanțe de la acordarea majorărilor salariale față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și a celorlalte categorii de salariați, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament. Faptul că de majorarea salariilor au beneficiat numai anumiți magistrați conduce la existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, aducându-se atingere principiului egalității în fața legii.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 818/03.07.2008 s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Față de decizia Curții Constituționale, instanța de fond a conchis că nu are în nici un fel competența de a anula dispoziții legale vizând salarizarea reclamantelor și de a aplica dispoziții prevăzute în actele normative indicate de acestea, aplicabile însă altor subiecte de drept, față de care reclamantele s-au considerat discriminate, pentru a restabili un eventual echilibru între subiectele de drept. A mai arătat că "a proceda în sens contrar ar însemna ca instanța să încalce principiul constituțional al separației puterilor în stat" și să își abroge putere legislativă.
Recurenții au dedus din argumentația instanței de fond că magistrații - judecători de la judecătorii, tribunale, curți de apel și procurorii de la parchetele aferente acestor instanțe, chiar dacă se consideră discriminați, nu se pot adresa instanței, căci aceasta nu are competența de a constata discriminarea care rezultă dintr-o dispoziție legala, considerând că efectul ar fi anularea acelei dispoziții legale, deși reclamantele nu au solicitat anularea vreunei norme, ci doar constatarea producerii unei discriminări prin omisiunea dintr-un act normativ și restabilirea situației anterioare.
De asemenea potrivit art. 19 alin. 3 din OG nr. 137/2000, articol introdus prin OUG nr. 75/2008 "sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate in contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării."
Având în vedere că nici Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are competența de a constata discriminarea produsă printr-o dispoziție legală, se pune firesc întrebarea cui trebuie să se adreseze persoanele ce se consideră astfel discriminate. Cum instanța nu se poate pronunța, pentru a nu se încalcă principiul separației puterilor în stat, rezultă că singura care poate constata acest aspect și ca efect poate constata neconstituționalitatea dispozițiilor legale respective este Curtea Constituțională.
Așadar, având în vedere decizia Curții Constituționale interpretabilă - în opinia recurenților - în sensul că instanțele judecătorești nu pot constata discriminarea ce rezultă dintr-o lege în sens larg, ci orice alt gen de discriminare, recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 1 din OG nr. 10/31.01.2007, care încalcă prevederile constituționale, respectiv art. 16, 20 și 21 din Constituție, considerând că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că de majorările salariale nu beneficiază și judecătorii de la judecătorii, tribunale, curți de apel și procurorii de la parchetele aferente acestor instanțe.
În conformitate cu prevederile art. 16 alin 1 din Constituție "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări". Această normă juridică va fi interpretată în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte (inclusiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului), în caz de neconcordanță având prioritate reglementările mai favorabile (art. 20 din Constituție).
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage fără a oferi justificări obiective și rezonabile".
Prin decizia civilă nr.4023/R/02.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins recursul ca nefondat.
În expunerea considerentelor instanței de recurs s-a arătat că excepția de neconstituționalitate a art.1 din OG nr.10/2007 este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992, care dispune că instanța constituțională se pronunță numai asupra neconstituționalității actelor cu care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
În speță, critica privește tocmai o omisiune de reglementare, ce nu poate fi complinită de Curtea Constituțională, pentru că ar contraveni rolului său tradițional de legiuitor negativ.
S-a mai reținut și că, deși nu este expres reglementată de art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, soluția inadmisibilității excepției rezultă din rațiunea filtrului exercitat de instanța judecătorească, anume acela de împiedica declanșarea controlului de constituționalitate în acele cazuri ce reprezintă limite ale exercitării acestuia chiar de către
Pe fond, s-a reținut că instanța de judecată nu are competența de a aplica reclamantelor dispoziții din ordonanțe ale Guvernului care nu li se aplică.
cu contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art.317 pct.2 și art.318 Cod pr.civilă, Curtea consideră că aceasta este fondată, deoarece instanța de recurs a respins recursul, omițând din greșeală să cerceteze unul din motivele de nelegalitate invocate.
În speță, omisiunea de cercetare vizează excepția de neconstituționalitate ridicată prin chiar motivele de recurs a dispozițiilor art.1 din OG nr.10/2007 față de dispozițiile art.16, art.20 și art.21 din Constituție, construcția juridică a recurentelor-reclamante pornind de la împrejurarea că în ipoteza declarării de către Curtea Constituțională a neconstituționalității textului invocat, instanța de fond ar fi pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, ceea ce punea problema modificării hotărârii în condițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Ori, procedura de soluționare a unei excepții de neconstituționalitate reglementată prin art.29 din Legea nr.47/1992, republicată, impunea instanței în fața căreia a fost ridicată obligația de a pune în dezbaterea părților cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru a le da posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, iar mai apoi instanța era obligată de a cerceta admisibilitatea acesteia. În cazul în care cererea de sesizare ar fi fost găsită admisibilă, asupra excepției s-ar fi pronunțat Curtea Constituțională, urmând ca instanța de recurs să soluționeze calea de atac în funcție de decizia instanței de control constituțional. În cazul în care cererea de sesizare ar fi fost găsită inadmisibilă, partea avea dreptul de a formula recurs în termen de 48 de ore de la comunicare, urmând ca instanța ierarhic superioară celei în fața căreia a fost ridicată să cerceteze la rândul său condițiile de admisibilitate.
Nerespectând această procedură, declarând inadmisibilă excepția de neconstituționalitate în cuprinsul considerentelor deciziei de recurs, instanța a respins recursul cu nesocotirea obligației de a analiza toate aspectele de nelegalitate ridicate de părți, ceea ce permite formularea contestației în anulare specială prevăzută de art.318 alin.1 teza a II-a Cod pr.civilă.
Urmează așadar a se admite contestația în anulare și a se anula hotărârea instanței de recurs, urmând a se acorda termen pentru rejudecarea recursului împotriva sentinței civile nr.123/21.10.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatoarele și
Anulează decizia civilă nr.4023/R din data de 02.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- (număr în format vechi 2529/2009).
Fixează termen la 30.11.2009, cu citarea părților pentru rejudecarea recursului formulat de () -, -, () și I împotriva sentinței civile nr.123/21.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./18.11.2009
Jud.recurs:;;
Președinte:Florentina DragomirJudecători:Florentina Dragomir, Adela Cosmina Bodea, Dragoș
