Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 662/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 662/CM
Ședința publică din 20 august 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Irina Bondoc
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă, cu sediul în Port 34, C, împotriva sentinței civile nr. 43, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 23 ianuarie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -.12, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Întrebat fiind de către instanță, intimatul reclamant precizează că insistă față de excepția tardivității introducerii recursului, invocată prin întâmpinarea aflată la fila 14 dosar.
Instanța,deliberând,respinge excepția tardivității introducerii recursului invocată de intimatul reclamant, având în vedere că nu există dovada de comunicare a hotărârii instanței de fond.
După care, intimatul reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația intimatului reclamant, potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Intimatul reclamant, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului formulat de societatea pârâtă, ca rămas fără obiect.
Solicită instanței să țină seama de concluziile expuse pe larg în întâmpinarea aflată la dosarul cauzei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată de Tribunalul Constanța, reclamantul - a solicitat în contradictoriu cu pârâta C obligarea acesteia la plata sumei de 62.193 lei cu titlu de despăgubiri bănești cuvenite pentru munca depusă pe perioada 01 ianuarie 2002 - 01 aprilie 2007, cu cheltuieli de judecată.
În considerente s-a arătat că în perioada 01.01.2002 - 01.04.2007, reclamantul a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte, îndeplinind funcția de șef compartiment mecanic și ulterior de inginer mecanic, angajatorul refuzând să îi plătească drepturile bănești în cuantum de 62.193 lei, reprezentând drepturi salariale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că această sumă a rezultat din calculul depus în anexa acțiunii și care s-a fundamentat pe dispozițiile art. 124 alin. 4 și art. 125 din Contractul Colectiv de Muncă.
S-a menționat că aceste drepturi nu au fost solicitate până la această dată întrucât salariatul nu a cunoscut conținutul contractului colectiv de muncă înregistrat la. C sub nr. 2/14.01.2002, cu toate că era obligată să-i informeze pe salariați despre clauzele contractuale aplicabile la nivel de unitate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune din perspectiva dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit.c Codul muncii, pentru pretențiile vizând perioada 01.01.2002 - 16.07.2004.
Asupra fondului, s-a arătat că reclamantul a fost salariatul societății începând cu 01.01.2002 și până la 01.04.2007, când au încetat raporturile de muncă potrivit deciziei nr. 139/29.01.2007.
S-a susținut că la nivelul societății a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la. C sub nr 2/14.01.2002 și care a fost prelungit prin acte adiționale succesive, până la data de 08.02.2006; în prezent nu mai operează nici un contract colectiv de muncă. S-a arătat că, în aceste condiții, de la 09.02.2006 a devenit aplicabil Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, înregistrat la. sub nr. 53.396/10.04.2000, prelungit la rândul său prin acte adiționale.
Prin încheierea din 28 septembrie 2007 a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile solicitate pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 16 iulie 2004 prin raportare la prevederile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 43 din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis în parte acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta. A fost obligată societatea pârâtă să plătească reclamantului suma de 16.979 lei, reprezentând diferențe drepturi salariale calculate pe perioada 16.07.2004 - 31.03.2007. Totodată, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea reclamantului pentru pretențiile vizând perioada 01.01.2002 - 15.07.2004. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expertiză).
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut următoarele considerente:
Reclamantul a fost salariatul societății pârâte începând cu 1 ianuarie 2002, raporturile de muncă încetând conform art. 65 alin. 1 Codul muncii, la 01.04.2007 (filele 12 - 15).
Reclamantul a adresat conducerii societății o cerere înregistrată sub nr. 8100/21.06.2007, prin care solicita plata drepturilor salariale restante rezultate din calculul făcut asupra acestora prin raportare la art. 124 pct. 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, înregistrat la. C sub nr. 2/14.01.2002.
Diferențele neacordate au fost astfel justificate de reclamant prin faptul calculării incorecte a salariului de bază aplicabil, care în cadrul A era, în temeiul textului arătat, de 1,98 mai mare decât salariul minim pe economie indexat.
Problema de drept supusă dezbaterii în prezenta cauză a fost cea legată de dispozițiile aplicabile modului de calcul al drepturilor salariale ale reclamantului pentru perioada 16.07.2004 - 31.03.2007, în raport de apărările pârâtei potrivit cu care, după încetarea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate (08.02.2006), au intervenit clauzele Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, astfel cum a fost prelungit la rândul său prin acte adiționale succesive.
Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități sau la nivel de ramură nu poate constitui, în contextul dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și al celor ale art. 238 alin. 3 Codul muncii, temeiul reducerii drepturilor salariale avute de salariați în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil, nici chiar după încetarea efectelor juridice ale celui din urmă.
Faptul că la nivelul acestei societăți nu s-a mai negociat și încheiat un contract colectiv de muncă nu presupune diminuarea salariilor tuturor salariaților prin reașezarea grilei de salarizare pe baza clauzelor contractului colectiv de muncă superior (care astfel cum stabilește și art. 238 alin. 3 Codul muncii, au caracter minimal sub aspectul drepturilor), ci menținerea acelorași drepturi salariale obținute anterior, calculate conform vechii grile de salarizare.
Acest considerent a determinat, astfel, respingerea obiecțiunilor formulate de la conținutul raportului de expertiză sub aspectul algoritmului de calcul (filele 227 - 229).
Expertul contabil judiciar desemnat în cauză a stabilit pe baza acestui algoritm salariile la care ar fi fost îndreptățit reclamantul (cu luarea în considerare a salariului minim brut pe țară majorat cu 1,98, a coeficientului corespunzător funcției și a sporurilor acordate), pentru perioada iulie 2004 - 1 2007, actualizate cu indicele de inflație aplicabil, precum și diferențele rezultate dintre sumele cuvenite și cele efectiv achitate, acțiunea va fi admisă astfel cum a fost formulată, pentru pretențiile care vizează perioada menționată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta
În motivare s-au invocat următoarele motive de recurs:
În conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 130/1996, prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar potrivit dispozițiilor art. 11 lit.b) din legea nr. 130/1996 un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități se aplică pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Dispozițiile art. 238 alin.1 din Codul muncii prevăd: "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
Prin Protocolul înregistrat sub nr. 888 din 20 ianuarie 2006, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate au stabilit să înceteze începând cu 10 februarie 2006 aplicabilitatea contractului colectiv de muncă înregistrat la C sub nr. 2 din 14 ianuarie 2002.
Începând cu aceeași dată se vor aplica salariaților societății dispozițiile contractului colectiv de muncă de la grup de unități.
Aceeași este situația și pentru anul 2007, așa cum reiese din Protocolul încheiat între patronatul și sindicatul reprezentativ, la nivelul societății și înregistrat sub nr. 17113 din 22 decembrie 2006.
Instanța de judecată nu a avut în vedere acest protocol care nu intră în neconcordanță cu art. 238 din Codul muncii.
Conform actului adițional înregistrat la sub nr. 397 din 12 februarie 1997 la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, salariul de bază brut pentru un program complet de lucru este de 620 lei la care se adaugă coeficienții minimi corespunzători fiecărui salariat prevăzuți la art. 129.
Situația reclamantului pentru anul 2007 este următoarea: 620 lei (salariu de bază brut) x 1,60 (coeficient de ierarhizare) = 992,00 lei salariul de bază de care a beneficiat acesta este de 1.287 lei, ceea ce înseamnă că pentru anul 2007, reclamantul nu mai poate beneficia de nici o diferență de salariu.
Conform actului adițional nr. 7, înregistrat la nr. 499 din 06 martie 2006 la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, salariul de bază brut pentru un program complet de lucru este de 480 lei la care se adaugă coeficienții minimi corespunzători fiecărui salariat, prevăzuți la art. 129.
Situația reclamantului pentru anul 2006 este următoarea: 280 lei (salariu de bază brut) x 1,60 (coeficient de ierarhizare) = 768,00 lei salariul de bază de care a beneficiat acesta este de 1.287 lei, ceea ce înseamnă că, pentru anul 2006, reclamantul nu mai poate beneficia de nici o diferență.
În consecință, raportându-ne la dispozițiile legale citate și ținând cont de contractul colectiv de muncă aplicabil pentru perioada solicitată, drepturile salariale ce i se cuvin salariatului sunt în sumă de 10.036 lei, iar cererea formulată de reclamant trebuie admisă în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.036 lei.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul desemnat reiese că pentru perioada 16 iulie 2004 - 09 februarie 2006, reclamantului i s-ar cuveni suma de 10.036 lei cu titlu de drepturi salariale actualizate cu rata inflației.
În ceea ce privește perioada 01 ianuarie 2002 - 15 iulie 2004, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat la C sub nr. 2 din 14 ianuarie 2002.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, motivat de faptul că în urma expirării contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a devenit aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, care prevedea drepturi salariale mai mici decât cel la nivel de unitate.
În mod corect prima instanță a constatat că un contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități sau la nivel de ramură nu poate constitui, în contextul dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și al dispozițiilor art. 238 alin.3 din Codul muncii, temeiul reducerii drepturilor salariale avute de salariați în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, nici chiar după încetarea efectelor juridice ale celui din urmă.
Faptul că la nivelul societății nu s-a negociat și încheiat un nou contract colectiv de muncă nu presupune diminuarea salariilor salariaților în baza contractului colectiv de muncă de la nivel superior, ci menținerea acestora, în baza teoriei drepturilor câștigate.
Potrivit art. 238 alin.3 din Codul muncii la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Conform raționamentului pârâtei s-ar ajunge în situația în care, în lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, s-ar aplica un contract colectiv de muncă de la nivel de ramură sau național care cuprinde drepturi minimale și care ar duce la o scădere drastică a drepturilor salariale deja câștigate pe parcursul a ani de zile de negocieri, ceea ce ar fi contrar spiritului legii.
Prin dispozițiile art. 238 alin.2 și 3 din Codul muncii legiuitorul a urmărit protecția salariaților, astfel încât la încheierea contractelor individuale de muncă și a contractelor colective de muncă să nu se poată stabili drepturi inferioare celor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior care au un caracter minimal și nicidecum nu s-a urmărit o diminuare a drepturilor salariale deja câștigate prin contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate prin aplicare contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sau grupuri de unități.
O altă interpretare ar conduce în ultimă instanță la o încălcare a prevederilor art. 41 din Codul muncii care menționează elementele contractului individual de muncă și posibilitatea modificării lor numai prin acordul părților.
În lipsa negocierii unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, trebuiau menținute aceleași drepturi salariale obținute anterior în temeiul teoriei drepturilor câștigate, teorie consacrată în doctrina și practica judiciară.
Întrucât drepturile câștigate trebuiau menținute în mod corect drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost cuantificate de expertul contabil la suma de 16.979 lei.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenta pârâtă, cu sediul în Port 34, C, împotriva sentinței civile nr. 43, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 23 ianuarie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -.12, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 august 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.recurs: /17.09.2008
gref.AB/2 ex./25.09.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Mihaela Popoacă, Irina Bondoc
