Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 664/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.664
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER -- -
-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor declarate de recurenții și împotriva sentinței civile nr.401/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI, PRIMARUL MUNICIPIULUI FOCSANI și PRIMARIA MUNICPIULUI FOCȘANI, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.10.2008 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 15.10.2008.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.401/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă pentru drepturi bănești formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului F, Primarul Municipiului F și primăria Municipiului
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând indemnizație de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, actualizată la data plății, cuvenită începând cu data de 1.12.2007 și până la pronunțare.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi bănești în viitor.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr.1606/91/15.04.2008 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local F, Primarul mun.F și Primăria mun.F pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați să le plătească drepturile salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază, retroactiv începând cu 01.12.2007 și în continuare până la încadrarea raporturilor de serviciu.
Au solicitat deasemeni ca suma de bani să fie actualizată potrivit indicelui de inflație să fie făcute mențiunile legale în carnetul de muncă.
In motivarea cererii reclamanții au arătat că potrivit pct.9 din Ordinul nr. 496/2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", situație în care lipsirea loc de acest drept bănesc reprezintă o discriminare.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 13 din Legea 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili, beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25% din solda cu funcție, solda de grad, solda de merit, respectiv din salariul de bază.
Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003, pct.9 s-a reglementat acordarea indemnizației de dispozitiv și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, în acest fel asigurându-se egalitate de tratament salarial personalului din cadrul aceleiași autorități.
Reclamanții angajați cu contract individual de muncă la Consiliul Local F nu fac parte din personalul civil din cadrul ci aparțin administrației publice locale.
Potrivit art. 2 din nr.OG 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă, handicap, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social sau în orice alte domenii ale vieții publice.
In speță, prin excluderea personalului contractual din cadrul administrației locale din categoria beneficiarilor de indemnizație de dispozitiv, fără a justifica rezonabilă și obiectivă, constituie o discriminare atât în accepțiunea disp.art.2 din nr.OG 137/2000 cât și art. 14 din Convenția Europeană.
Pentru aceste considerente, acțiunea a fost admisă în parte și obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară, actualizată la data plății, cuvenită începând cu 01.12.2007 și până la pronunțare.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi în viitor avându-se în vedere că ceea ce acordă instanța, în baza art. 21 din nr.OG 137/2000, sunt despăgubiri aferente dreptului de care au fost lipsiți reclamanții.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții și considerând-o nelegală pentru următoarele motive:
Instanța de fond în mod nelegal și discriminatoriu a respins capătul de cerere privind plata în viitor a drepturilor bănești solicitate cu titlu de indemnizație de dispozitiv, ca și componentă a salariului.
Sumele solicitate cu titlu de indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% din valoarea salariilor lunare nu au caracter de despăgubire, fiind catalogate distinct în materia dreptului muncii.
Au invocat prevederile art.161 al.4 și 166 al.1 muncii din interpretarea cărora ar rezulta calificarea juridică distinctă a drepturilor salariale față de daunele-interese destinate reparării prejudiciului produs salariatului prin neexecutarea obligațiilor privind plata salariilor.
Pretențiile recurenților-reclamanți vizează atât drepturile salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 1.12.2007 și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă, înscrierea acestor drepturi în carnetul de muncă, cât și plata daunelor interese reprezentând diferența de valoare ca urmare a devalorizării monedei, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Plata indemnizației de dispozitiv se impune a fi dispusă și pentru viitor, instanța de judecată neputând aduce o limitare acordării dreptului prin înscrierea sa temporară în carnetele de muncă, neputând înceta decât la modificarea cadrului legal sau la încetarea raporturilor de muncă.
În drept au invocat Ordinul MAI nr.496/2003, art.13 din Legea nr.138/1999, OUG nr.123/2003- OUG nr.24/2000, art,16 și 53 al.2 din Constituția Română, art.1 al.2 din OG nr.137/2000, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La dosarul cauzei s-au depus Ordinul MAI nr.496/28.07.2003.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.3041pr.civilă, curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Critica recurenților-reclamanți și vizează exclusiv dispoziția instanței de fond prin care a fost respins capătul de cerere privind acordarea drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, pentru viitor.
Motivarea dată de prima instanță acestei soluții constă în faptul că pretențiilor recurenților-reclamanți au caracterul unor despăgubiri aferente dreptului de care au fost lipsiți, iar acordarea acestora pentru viitor nu este posibilă prin raportare la prevederile art.27 din OG nr.137/2000.
Se constată astfel că, prin cererea introductivă reclamanții au invocat ca temei al acțiunii promovate neacordarea de către pârâții Consiliul Local al Municipiului F, Primarul municipiului F și Primăria Municipiului Fai ndemnizației de dispozitiv începând cu 1.12.2007 și în continuare pentru viitor, rezultând din Ordinul MAI nr.496/28.07.2003 și art.13 din Legea nr.138/1999, în vederea evitării oricărei discriminări sub aspectul aplicării aceleiași reglementări privind plata drepturilor salariale către angajații din aceeași instituție.
Au invocat în aceste sens prevederile art.5 al.1 muncii, art.61 al.1 muncii și art.1 al.2 din OG nr.137/2007.
Însă, în materia discriminării, modalitatea de reparare a prejudiciului produs îl reprezintăacordarea de despăgubiri, restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, în conformitate cu prevederile art.27 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Solicitarea recurenților-pârâți de acordare a indemnizației de dispozitiv și pentru viitor pune în discuție modalitatea legală de reglementare a dreptului salarial pretins, fapt ce reprezintă o problemă de legiferare ce intră în atribuțiile puterii legiuitoare.
Cu alte cuvinte instanța de judecată este competentă potrivit legii să constate existenta unei discriminări datorată unor prevederi, criterii sau practici lipsite de un scop legitim, care dezavantajează anumite persoane, și să repare pe calea dreptului comun situația creată prin discriminare prin acordarea de despăgubiri, restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr.818/2008, statuând în aplicarea prevederilor art.27 al.1 din OG nr.137/2000, că instanțele de judecată nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În ceea ce-i privește pe recurenții-reclamanți și din actele dosarului rezultă că aceștia sunt salariați în cadrul Aparatului Permanent al Consiliului Local al Municipiului F în funcțiile de consilier juridic, respectiv inspector de specialitate, raporturile juridice de muncă desfășurându-se pe baza contractelor individuale de muncă încheiate între părți.
Ca atare le sunt aplicabile atât norma generală cât și reglementările legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află și cu care au raporturi de muncă.
Asemenea dispoziții nu pot fi înlocuite de instanța de judecată cu norme create pe cale judiciară, acordarea pentru viitor a indemnizației de dispozitiv reprezentând strict o problemă ce ține de negocierea dintre părți și de reglementările legale privindu-i pe pârâți în raporturile de muncă cu care aceștia se află.
În consecință, instanța de judecată nu putea dispune asupra unui drept salarial ce poate exista numai în condițiile arătate mai sus, iar prejudiciul invocat de recurenții-reclamanți nu poate fi stabilit în lipsa caracterului cert al acestuia.
Pentru considerentele arătate, nu pot fi primite criticile vizând interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății ori încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în accepțiunea dată de recurenții-reclamanți prevederilor art.304 pct.8 și 9 pr.civilă.
Văzând dispozițiile art.315 al.1 pr.civilă, urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, domiciliată în F,- A,.2, jud.V și, domiciliat în sat Vidra, comuna Vidra, jud.V, împotriva sentinței civile nr.401/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/ 26.11.2008
FOND: -
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Romeo Jirlăeanu, Benone Fuică
