Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Cod operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 7
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții G și împotriva Sentinței Civile nr. 556 /18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, in Dosarul nr-, in contradictoriu cu intimații Orașul I și Consiliul Local al Orașului, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că la dosar au fost depuse prin serviciul registratură din partea recurenților concluzii scrise,însoțite de copiile unor hotărâri judecătorești care atestă practica judiciară in materie.
Curtea, văzând că nu mai sunt alte cereri și probe de administrat, precum și împrejurarea că prin înscrisul depus la dosar pentru termenul de azi, reclamanții au cerut judecarea cauzei in lipsă, reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin Sentința Civilă nr. 556 /18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, in Dosarul nr- a fost respinsă acțiunea reclamanților G și, in contradictoriu cu pârâții Orașul I și Consiliul Local al Orașului, ce a avut ca obiect plata drepturilor salariale neacordate pentru perioada 01.07.2005-30.06.2008, cât titularii cererii au îndeplinit funcția de primar, respectiv viceprimar al Orașului I, reprezentând sporul de vechime, al treisprezecelea salariu și premiile de 2% din fondul de salarii prevăzute in bugetul de venituri și cheltuieli al pârâților.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut in esență că funcția de primar și viceprimar sunt funcții de demnitate publică, iar exercitarea mandatelor reclamanților se realizează in temeiul unor dispoziții speciale conținute de Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali și Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.
Instanța de fond a mai observat că pe durata exercitării mandatului, aleșii locali nu sunt asimilați funcționarilor publici pentru a le fi aplicabile prevederile Legii nr. 188/1998 și nici personalului angajat cu contract de muncă potrivit Codului Muncii. Pe durata îndeplinirii funcțiilor de demnitate publică raporturile de muncă ale acestora cu persoane de drept privat încetează,iar raporturile de aceeași natură încheiate cu unitățile sau instituțiile publice se suspendă potrivit art. 28 alin.1 din Legea nr. 393/2004.
În continuare, Tribunalul a mai reținut că dispozițiile art. 35 alin.1 din Legea nr. 393/2004 și art. 61 din Legea nr. 215 /2001, in varianta sa republicată sunt in sensul că primarii și viceprimarii primesc pre toată durata exercitării mandatelor o indemnizație stabilită în condițiile legii, unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport de venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
În fine, instanța de fond a concluzionat că reclamanții, in calitate de aleși locali nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă sau raport de serviciu, ci pe baza unui mandat obținut conform prevederilor speciale de mai sus, iar pe toată durata mandatului beneficiază ca singură formă de remunerare de indemnizația lunară, neavând dreptul la vreun alt spor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs in termenul legal reclamanții G și, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 05.11.2008, solicitând modificarea in tot a sentinței supusă reformării, in sensul admiterii acțiunii lor, astfel cum a fost formulată in primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamanților, Curtea constată că acestea s-au referit in esență la omisiunea instanței de fond de a aplica prevederile legale incidente speței, ceea ce ar atrage, in opinia lor, incidența motivului de modificare a hotărârii atacate, prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ. Astfel, recurenții ar fi asimilați din punct de vedere al raporturilor de muncă unui salariat cu contract de muncă, cu diferența că salariul lor este denumit indemnizație prin Legea nr. 154/1998. Acest punct de vedere este întărit prin împrejurarea încheierii la instalarea in funcție a unor contracte individuale de muncă, acte ce au fost ignorate de judecătorii fondului dar și prevederile art. 19 și 20 din Legea nr. 154/1998, potrivit cărora indemnizația obținută de reclamanți reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor ( inclusiv al sporurilor) ce se determină in raport cu venitul salarial.
Recurenții mai susțin că Tribunalul nu a interpretat corect legislația aplicabilă, in sensul că Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale este o lege generală, prin raportare la Legea nr. 393/2004, privind Statutul aleșilor locali, ce are caracter special, context in care prevederile art. 39 din acest din urmă act normativ care dispune că durata exercitării mandatului de primar și viceprimar constituie vechime in muncă și specialitate și se ia in calcul la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta.
Ultimul motiv de recurs al reclamanților a vizat motivarea insuficientă a sentinței atacate, fără a se face vreo referire la nota de calcul emisă de Primăria Orașului I, ori la practica judiciara atașată in susținerea acțiunii.
Pârâții intimați nu s-au prezentat in instanță și nu și-au exprimat poziția procesuală prin întâmpinare, cu toate că au fost citați cu această mențiune de către instanța de recurs.
În recurs, reclamanții au mai depus la dosar următoarele înscrisuri: Sentința Civilă nr. 658/2007 și Sentința Civilă nr. 839/2007, ambele pronunțate de Tribunalul Arad, Sentința Civilă nr. 731/2005 a Tribunalului Timiș, Sentința Civilă nr. 658/2007 a Tribunalului Arad și Sentința Civilă nr. 96/D/2003 a Tribunalului Satu Mare.
Analizând recursul reclamanților, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate in prima fază a procesului, precum și a înscrisurilor depuse in recurs, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind. 1, art. 304 pct. 7 și 9, dar și a art.312 alin1/pr.civ. C reține că acesta nu este întemeiat, cu următoarele argumente.
Într-adevăr, așa cum corect a observat prima instanță, funcțiile exercitate de reclamanți in perioada 2005-2008, de primar, respectiv viceprimar, sunt funcții de demnitate publică, distincte nu numai față de raporturile de muncă de drept comun, reglementate de Codul Muncii, cât și de cele ale funcționarilor publici la care se referă Legea nr. 188/1998. Că este așa rezultă cu certitudine din prevederile art. 2, 4, 20-23 ale Legii nr.393/2004, dar și din cele ale art. 57-72 ale Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, norme legale care statuează asupra particularităților ce țin de modul de dobândire și exercitare a acestor funcții, protecția legală și drepturile de care se bucură in calitate de aleși locali, inclusiv cele legate de remunerare pentru perioada mandatului.
Statutul special al aleșilor locali, care pe durata îndeplinirii mandatului nu leagă raporturi individuale de muncă cu autoritățile administrației publice locale, este atestat și de prevederile art. 28 alin.1 din Legea nr. 393/2004, potrivit cărorape timpul exercitării mandatului de primar, viceprimar, se suspendă contractul de muncă sau actul de numire a acestora în cadrul unei instituții ori autorități publice, respectiv la regii autonome sau la societăți comerciale cu capital integral ori majoritar de stat sau ale unităților administrativ-teritoriale.
În contextul celor de mai sus, împrejurarea că autoritățile publice locale intimate au nesocotit normele imperative ce reglementează statutul aleșilor locali, încheind cu reclamanții Contractele individuale de muncă nr. 32/2004,respectiv 33/2004 nu sunt de natură să influențeze in vreun fel natura raporturilor juridice supuse astăzi analizei, pentru simplul motiv că nici Orașul I și nici Consiliul Local al Orașului I nu pot dispune asupra calificării juridice a acestor raporturi, în condițiile existenței unei legi speciale in materie.
Fără a contrazice susținerile recurenților cu privire la caracterul special al Legii nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, prin raportare la cadrul juridic general de reglementare a organizării și funcționării administrației publice locale, Curtea observă că cele două acte normative nu conțin prevederi distincte in materia modului de stabilire al drepturilor bănești cuvenite reclamanților pentru exercitarea funcțiilor de demnitate publică in perioada 2005-2008, așa încât nu se pune problema aplicării cu prioritate a normei speciale.
Împrejurarea că, potrivit dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 393/2004, invocate de recurenți, durata exercitării mandatului de primar și de viceprimar, constituie vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la promovare și la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea și la recalcularea pensiei, nu este de natură să îngăduie concluzia că la indemnizația specială plătită pe durata mandatului s-ar putea adăuga sporuri și alte drepturi cuvenite salariaților potrivit Codului Muncii. Textul are in vedere in mod evident situația in care, după expirarea mandatului de primar, respectiv viceprimar, sunt reluate raporturile de muncă ale persoanelor care au îndeplinit aceste funcții, context in care durata mandatului este asimilată vechimii in muncă și specialitate,respectiv stagiului de cotizare - în privința celor care se pensionează - pentru ca foștii aleși locali să beneficieze ulterior de aceste drepturi.
Curtea mai observă că art. 35 din legea specială care reglementează statutul aleșilor locali dispune căprimarii și viceprimarii, au dreptul la o indemnizație lunară, stabilită potrivit legii. Ori, in situația in care norma specială nu dispune, ea se completează cu cea generală, reprezentată in speță prin prevederile art. 57 alin.5 din Legea nr. 215/2001, in varianta sa republicată, care exclud aplicarea sporului de vechime și a celorlalte sporuri prevăzute de lege la indemnizația cuvenită primarilor și viceprimarilor.
Urmează că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente in cauză, iar susținerile recurenților cu privire la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9/pr.civ. sunt neîntemeiate.
In fine, răspunzând criticii recurenților ce vizează insuficienta motivare a sentinței atacate, Curtea apreciază că referirile la practica judiciară in materie, ori la anumite înscrisuri depuse de reclamanți in susținerea acțiunii nu sunt aspecte esențiale care să permită concluzia că sentința recurată nu conține motivele pe care se sprijină, in înțelesul art. 304 pct.7/pr.civ. Mai mult aspectele in discuție nu au reprezentat argumente ale reclamanților in cererea de chemare in judecată, pentru ca instanța de fond să le înlăture cu ocazia expunerii considerentelor hotărârii pronunțate.
Curtea amintește recurenților că precedentul judiciar nu constituie izvor de drept în actualul sistem, iar, pe de altă parte, hotărârile judecătorești depuse la dosar provin de la instanțe de fond inferioare in grad prezentei și nu cuprind o analiză a textelor legale la care s-a făcut referire mai sus.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul reclamanților, făcând aplicarea art. 304 ind. 1 și 312 alin.1/pr.civ., cu consecința evidentă a menținerii sentinței atacate,considerată a fi legală și temeinică.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din partea intimaților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții G și împotriva Sentinței Civile nr. 556 /18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad,in Dosarul nr-, in contradictoriu cu intimații Orașul I și Consiliul Local al Orașului.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red../29.01.2009
Tehnored.:./ 2 ex./29.01.2009
Prima instanță.: și
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Mihail Decean