Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 716/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 716
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de - SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr. 298 din 12.03.2008 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind și.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta - SA - Membru Grup, lipsă fiind intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.
Avocat pentru recurenta - SA - Membru Grup arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta - SA - Membru Grup solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii. Arată că consideră prioritară interpretarea prin consens al comisiei paritare.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 3824 /89/03.12.2008, reclamanții și au solicitat obligarea pârâtei -" " SA - GRUP la plata către fiecare, a suplimentărilor salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C aferente anilor 2005 - 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanții au arătat că sunt angajați ai societății pârâte la punctul de lucru V (fosta sucursală V) și, potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate, pentru munca prestată, pe lângă salariul de bază, cu ocazia sărbătorilor de Paști și salariații B (membru Grup) trebuiau să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale, constând în acordarea unui salariu de bază mediu (pe )
Deși Contactul Colectiv de Muncă (renegociat și reeditat) a prevăzut această obligație pentru anii 2005 - 2008, reclamanții au precizat că nu a primit aceste suplimentări salariale de Paști și de C.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 166 Codul muncii și pe prevederile art. 168 (1) din Contractul Colectiv de Muncă renegociat și reeditat pe anii 2005, 2006, 2007.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția prematurității introducerii cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, B (membru Grup) achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă.
Astfel, B (membru Grup) a arătat că, începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin Contractul Colectiv de Muncă, reprezentanții B (membru Grup) și cei ai au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de Paști și C, menționate în Contractul Colectiv de Muncă ( art. 168 alin. 1 ) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens, fiind negociat și inserat în Contractul Colectiv de Muncă art. 168 alin. 2.
Pârâta a precizat că, în timp ce în anul 2004 textul art. 168 alin. 2 fost reflectat într-o manieră identică celei din anul 2003, cu ocazia negocierilor colective din anul 2005 părțile au modificat acest text pentru a exprima într-o manieră mai clară intențiile părților în privința conținutului său, în sensul că includerea drepturilor salariale mai sus menționate nu a fost o operațiune cu aplicabilitate temporară, limitată doar pentru anul 2003, ci a fost o operațiune care a fost efectuată în 2003 și a continuat să producă efecte și în anii următori.
B (membru Grup) a mai menționat că, datorită exprimării defectuoase a alin. 1 și 2 din art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă în versiunile din anii 2003 și 2004, au apărut unele litigii - drepturile salariale solicitate de reclamanți fiind incluse în salariul de bază.
Pârâta a arătat că prin Decizia nr. 3793/18.06.2007 a Comisiei Paritare a fost confirmată intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea Contractului Colectiv de Muncă a fost cea de a include bonusurile de C și Paști începând cu anul 2003.
Ulterior, la data de 31.08.2007, Comisia Paritară a adoptat Decizia nr. 5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paști și prevăzute în art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă al A". Prin această ultimă decizie, a susținut pârâta, a fost complinită orice deficiență de ordin formal, decizia fiind semnată de toți membrii Comisiei Paritare. S-a confirmat, astfel, că intenția reală a părților semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților.
Societatea pârâtă a solicitat să se constate că, în speță, este necesară interpretarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă după voința reală a părților semnatare, iar nu după sensul literal al termenilor utilizați.
Prin sentința civilă nr.298/12.03.2008, Tribunalul Vasluia dispus:
A respins excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta - "" SA
A obligat pârâta să achite reclamanților, corespunzător perioadei lucrate în cadrul societății pârâte, drepturile salariale reprezentând suplimentările salariale în cuantum de un salariu mediu pe - "" SA, corespunzătoare sărbătorilor de Paști, aferente anilor 2006 - 2008 și celor de C pentru anii 2005 - 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția invocată, instanța a apreciat că este neîntemeiată, urmând să o respingă. Nu se poate vorbi de prematuritatea introducerii cererii în condițiile în care drepturile solicitate prin acțiune au fost prevăzute de art. 168 alin.1din contractul colectiv de muncă.
Referitor la fondul cauzei, prin cererea adresată instanței, reclamații au solicitat obligarea pârâtei B (membru Grup) la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C, aferente anilor 2005 - 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Reclamanții au solicitat aceste suplimentări salariale în baza prevederilor art. 168 (1) din Contractul Colectiv de Muncă renegociat și reeditat.
Instanța a constatat că art. 168 (1) din Contractele Colective de Muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2004 - 2007 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând următoarele: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații A vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor."
Din modul de formulare art. 168 alin. 2 din Contractele Colective de Muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2004 - 2007, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004 - 2007 pe lângă salariile angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.
Angajatorul, deși avea obligația, conform art. 287 Codul muncii să facă dovada includerii în salariu a acestor suplimentări solicitate de reclamantă, nu a făcut-
Instanța a apreciat că Decizia nr. 3793/18.06.2007 a Comisiei paritare de care face vorbire pârâta prin întâmpinare nu poate fi luată în considerare întrucât legea civilă acționează numai pentru viitor (art. 1 Cod civil, art. 15 punctul 2 din Constituția României).
Tribunalul a mai constatat că decizia menționată mai sus, cât și "Nota asupra precizărilor situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă al " (Notă la care face trimitere pârâta tot prin întâmpinare), contravin Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizație patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Legea nr. 130/1996 dispune că poate "interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contactului colectiv de muncă se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților."
Conform art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1996 cuprinde o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până în momentul încetării efectelor acestuia.
În același sens, și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2005, 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
S-a reținut că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 (prin neînregistrarea la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Având în vedere că, în speță, sunt întrunite elementele antrenării răspunderii materiale a angajatorului, instanța a admis acțiunea reclamanților și, și a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea acestora, corespunzător perioadei lucrate în cadrul societății pârâte, a drepturilor salariale reprezentând suplimentările salariale în cuantum de un salariu mediu pe - SA, corespunzătoare sărbătorilor de Paști, aferente anilor 2006 - 2008 și celor de C, aferente anilor 2005 - 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în drept, fiind aplicabile prevederile art. 269 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta "" - Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, pârâta susține că a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile Contractul Colectiv de Muncă. Evoluția în timp a dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă referitoare la drepturi salariale suplimentare relevă faptul că, începând cu anul 2003, acestea au fost incluse în salariul de bază al angajaților.
Dacă părțile ar fi considerat că alin.2 al art.168 se aplică doar pentru anul 2003, nu ar fi avut nici un sens să-i mai aducă modificări în anul 2005, prin act adițional, când părțile au realizat necesitatea clarificării textului, întrucât el urma să fie în continuare util, fiind aplicabil și ulterior anului 2003.
Între cele două versiuni ale textului, sunt două deosebiri esențiale.
Astfel, textul din 2003 folosește prepoziția "pentru" și forma de viitor a verbului, "vor fi introduse", în timp ce versiunea din 2005 folosește prepoziția "în" și timpul perfect compus al verbului, "au fost introduse", fiind evident că s-a dorit să se scoată în evidență faptul că, în anul 2003, avut loc introducerea respectivelor drepturi salariale suplimentare în salariul de bază.
Prin urmare, începând cu anul 2004, nu a avut loc operațiunea inversă introducerii lor în salariul de bază, în acest sens fiind și concluzia comisiei paritare, potrivit căreia, intenția comună a părților a fost aceea că, începând cu anul 2003, primele de C și Paști au fost incluse în salariul de bază al salariaților iar negocierile anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum acesta a rezultat după data introducerii primelor în salariu.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul pârâtei este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel, prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză și clauzele Contractului Colectiv de Muncă încheiat între părți.
Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate în vigoare în anul 2003 și 2004 prevedea la art.168 alin.2 că "pentruanul 2003, suplimentările de la alin.1vor fi introduseîn salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " (actul adițional din 25.02.2003).
Începând cu anul 2005, art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă a fost modificat în sensul că: "În anul 2003 suplimentările de la alin.1 al prezentului articolau fost introduseîn salariul de bază al fiecărui salariat".
Prin Nota nr.22/31.08.2007 (înregistrată sub nr.5140/31.08.2007), Comisia Paritară a procedat la interpretarea art.168 alin.1 și 2, după cum urmează:"Începând cu anul 2003, până la data la care părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menționate la alin.1 al art.168 ("Prime") vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și vor fi acordate angajaților sub această formă.
Începând cu anul 2003, având în vedere faptul că Primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile Contractului au înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că Primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg. Astfel, negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum acesta a rezultat după data includerii Primelor în salariu".
Interpretarea Comisiei Paritare este o interpretare prin consens, obligatorie pentru părți, în conformitate cu prevederile art.9 și 10 din Contractul Colectiv de Muncă.
Astfel, potrivit art.9 din Contractul Colectiv de Muncă, interpretarea clauzelor din contract se va face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului. Potrivit art.10 din Contractul Colectiv de Muncă, pentru soluționarea eventualelor probleme legate de executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă, părțile convin constituirea unei comisii paritare., organizarea și funcționarea acestei comisii sunt stipulate în Anexa 2 la Contractul Colectiv de Muncă.
Ca urmare, având în vedere că părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă nu au avut divergențe în ceea ce privește interpretarea art.168, nici nu mai era necesară o interpretare judiciară a acestei clauze contractuale.
Conform interpretării prin consens, cât și interpretării gramaticale a textelor în discuție, rezultă că, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute de art.168 alin.1 din CCM au fost incluse în salariul de bază al salariaților (inclusiv al reclamantei-intimate), devenind astfel parte a salariului de bază, nemaifiind calculate și acordate în mod distinct.
În consecință, reclamanții-intimați au beneficiat până la data desfacerii contractului individual de muncă de aceste suplimentări salariale, nu în mod distinct, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ci lunar, prin includerea lor în salariul de bază din anul 2003.
Din carnetul de muncă rezultă cu claritate că salariul de bază nu a fost modificat în anii următori, în sensul micșorării lui prin efectuarea operațiunii opuse celei care a avut loc în anul 2003, respectiv prin eliminarea drepturilor salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din CCM, ci, dimpotrivă, a fost majorat, ca urmare a negocierilor colective, pornind de la nivelul celui din anul 2003 (și nu de la un nivel redus față de anul 2003, prin excluderea suplimentărilor salariale incluse conform prevederilor CCM).
Este lipsită de relevanță împrejurarea că interpretarea Comisiei Paritare a intervenit după încetarea contractului de muncă al reclamantei; interpretarea nu este echivalentă modificării contractului colectiv de muncă, pentru a vorbi de opozabilitate de la data înregistrării la, ci ea s-a făcut atunci când s-a impus clarificarea înțelesului clauzei contractuale respective, după judecarea primelor acțiuni introduse de salariații societății-pârâte, când instanțele au dat o interpretare contrară celor avute în vedere de părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Raportat tuturor considerentelor expuse, constatând că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art.236 alin.4 Codul muncii și ale contractului colectiv de muncă (ce reprezintă legea părților), precum și că a făcut o apreciere greșită a probelor aflate la dosar, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, Curtea de Apel, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtei și va modifica în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - membru Grup împotriva sentinței civile nr.298/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta B privind plata actualizată a suplimentărilor salariale pentru Paști și C pe perioada 2005-2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16. 06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- -
Grefier,
Red./Tehnored.
25.06.2009 - 02 ex.
Tribunalul Vaslui:-
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen