Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7169/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7169
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran
Judecător - -
Grefier
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 7756 din 11E. 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu reclamanții C,., M, P, N, A, V, M, L, T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, lipsă intimații reclamanți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 7756 din 11E. 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- s-a constatat nulă clauza prevăzută de art.176 din CCM al intimatei.
S-a admis în parte acțiunea, formulată petenții,., A, ,., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat, cu sediul în orașul,-, județul G, împotriva intimatei, cu sediul în B, nr.239, sector 1.
A fost obligată intimata să plătească petenților ajutorul material reprezentând reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pentru anii 2005-2007, corespunzător perioadei lucrată de fiecare petent, sume reactualizate la data plății.
S-a admis cererea privind plata diferențelor salariale în temeiul art.128 alin.5 și art.129 alin.1, 2 și 3 și Anexa nr.3 bis din CCM pentru anii 2005-2007 sume ce vor fi actualizate la data plății.
S-a respins capătul de cerere cu privire la efectuarea mențiunilor in carnetele de muncă.
A fost obligată intimata la plata către petenți a sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
De asemenea, drepturile solicitate de petenți fiind de natură salarială, aceștia au calitate procesuală activă, fiind titularii acestor drepturi, astfel încât va fi respinsă și excepția privind lipsa calității procesuale active.
Susținerea intimatei, în sensul că drepturile solicitate ar fi fost introduse în salariul de bază nu a fost dovedită și nu poate fi reținută din următoarele considerente:
O astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.
În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă legea părților prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art. 236 Codul Muncii.
În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile art.154 Codul Muncii care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.155 menționează că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri;astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, calificarea acestuia, funcția ocupată.
În art. 159 din Codul Muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
În altă ordine de idei, dacă din salariul de bază s-ar deduce c/val. adaosurilor prevăzute la art.176 din CCM la nivel de ramură, respectiv Paști, C, aprovizionare toamnă-iarnă, despre care intimata susține că au fost introduse în salariul de bază din anul 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie.
În această situație petenții nu au avut un salariu care să corespundă muncii prestate, pregătirii profesionale și nu au beneficiat de indexările și majorările acordate prin hotărâri de guvern sau la nivel de societate cu ocazia negocierilor.
Cu privire la capătul de cerere privind plata diferențelor salariale rezultate prin neaplicarea corectă a art.128 alin.5, art.129 alin.1, 2 și 3 și anexa nr.3 bis pentru anii 2005, 2006 și 2007, instanța reține că, potrivit art.128 alin.5 lit.a din CCM,În cadrul, filialelor, sucursalelor și subunităților nominalizate în Anexa nr.1, valoarea salariului de bază minim este: pentru stabilirea drepturilor care se acordă în funcție de salariul minim (adaosul pentru condiții de șantier, decontarea valorii sicriului, negocierea sumei acordate cu ocazia Zilei petrolistului, stabilirea sumei zilnice pentru alimentație protecție efort) valoarea salariului de bază minim este de minim 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat."
În consecință, instanța consideră că intimata nu a făcut dovada respectării clauzelor din CCM la nivel de unitate și nici a celor din CCM la nivel de ramură cu privire la acordarea suplimentărilor salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă aferente anilor 2005, 2006 și 2007 va obliga intimata să plătească petenților ajutorul material reprezentând contravaloarea rezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pentru anii 2005-2007, pentru perioada 03.09.2005-31.12.2007, corespunzător perioadei lucrată de fiecare petent, sume reactualizate la data plății.
Intimata nu a făcut dovada, în condițiile în care sarcina probei îi revine potrivit art.287 din Codul Muncii, a aplicării corecte a art.128 alin.5 și art.129 alin.1, 2 și 3 și Anexa nr.3 bis din CCM pentru anii 2005-2007, astfel încât a fost admis capătul de cerere privind plata diferențelor salariale în temeiul acestora.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta SC SA,criticând- ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, se arată că venitul solicitat de reclamanți are natura juridică a unei măsuri de protecție socială, art. 176 din contractul colectiv de muncă fiind plasat în capitolul "Protecție socială". În consecință, cererea se încadrează sub aspectul prescripției în ipoteza art. 283 lit. e din Codul Muncii, termenul de 6 luni curgând de la data la care salariatul, potrivit susținerilor sale, nu a încasat dreptul pretins, respectiv luna octombrie a fiecărui an.
Cu privire la modul de soluționare a fondului cauzei, recurenta susține că instanța de fond interpretat greșit dispozițiile din contractele colectiv de muncă.
În esență, susținerea recurentei-pârâte este aceea că adaosul pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, începând cu data de 01.03.1998, conform dispozițiilor din art. 176 alin 6 și art. 137 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în anul 1997, la art. 168 alin. 3 s-a prevăzut introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă. În anul 1998, prevederea art. 168 alin. 3 cuprins mențiunea expresă în sensul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază conform adresei nr. 2412/1998.
Din anul 1999, sindicatul a renunțat la negocieri pe tema acordării distincte a suplimentării salariale din luna octombrie.
Drepturile din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii nu au fost îngrădite, iar drepturile stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității nu conțin clauze de nivel inferior celor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii, astfel că nu sunt încălcate prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996. dacă părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul unității nu au prevăzut ajutorul pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, nu înseamnă că le-au fost reduse drepturile.
În ceea ce privește acordarea diferențelor salariale, recurenta susține că acțiunea reclamanților nu este motivată în fapt și în drept și că prevederile art. 128 și 129 nu se pot aplica cumulativ.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității clauzei art. 176 din contractul colectiv de muncă, recurenta susține că nu au fost prevăzute drepturi la nivel inferior celor prevăzute în contractul colectiv de muncă pe ramură, ci s-a prevăzut faptul că acest ajutor a fost compensat în anul 1997, astfel că nu s-au încălcat prevederile art. 8 pct. 3 din Legea nr. 130/1996.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Este întemeiată critica recurentei referitoare la faptul că cererea de chemare în judecată este nemotivată în ce privește capătul de cerere referitor la aplicarea art. 128 alin. 5 din contractul colectiv de muncă. Cererea de chemare în judecată este vag formulată, în sensul că nu este precizat obiectul concret al cererii. După enunțarea conținutului textelor art. 128 alin. 5 și art. 129, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu rezultată prin aplicare corectă a articolelor menționate. Nu au precizat reclamanții care anume drepturi susțin că nu le-au fost respectate, cele prevăzute de art. 128 alin. 5 lit. a sau b din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 129 din Codul d e procedură civilă, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
În cazul de față, pentru a soluționa cererea, instanța de fond trebuia să ceara reclamanților să precizeze în concret obiectul cererii în ceea ce privește stabilirea salariului de bază, pentru a putea apoi să soluționeze cererea. Stabilind în concret care este obiectul cererii, instanța de fond trebuia mai apoi să determine situația de fapt în concret, raportată și la textul convențional pe care se întemeia cererea. Aceasta deoarece art. 128 alin. 5 din contractul colectiv de muncă cuprinde reglementări diferite ale salariului de bază utilizat pentru stabilirea unor drepturi la lit. a și la lit.
Fără a avea concret stabilit cadrul procesual în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului acestei cereri, criticile recurentei fiind întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 129 din Codul d e procedură civilă, udecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Având de stabilit dacă salariul de bază al reclamanților a fost calculat potrivit dispozițiilor convenționale menționate la art. 128 și 129 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, instanța de fond trebuia să verifice în concret modul în care s-a stabilit, în intervalul de timp supus analizei, salariul de bază al fiecărui reclamant în parte.
Fără a pune în discuția părților administrarea de probe pentru stabilirea situației concrete, instanța de fond a considerat că drepturile salariale prevăzute la art. 128 și 129 din contractul colectiv de muncă nu au fost acordate salariaților reclamanți. Instanța de fond a motivat aceasta prin faptul că " intimata nu s-a apărat nici prin susțineri nici prin mijloace de probă".
Omisiunea de a depune la dosar probe în apărare nu constituie în sine un motiv suficient pentru admiterea unei cereri de chemare în judecată, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.
În conformitate cu dispozițiile art. 129 din Codul d e procedură civilă, instanța avea obligația de a ordona administrarea de probe pentru stabilirea situației de fapt, respectiv pentru a determina modul în care s-a stabilit salariul de bază al fiecărui reclamant.
Pentru aceasta, trebuia să dispună administrarea probei cu înscrisuri, să solicite pârâtei să depună la dosar statele de plată și apoi să verifice dacă salariile de bază au fost corect stabilite. Numai în cazul în care angajatorul refuza să depună la dosar înscrisurile încuviințate ca probe, instanța avea posibilitatea să aplice sancțiunea decăderii din beneficiul probei admise.
De altfel, la dosar erau depuse extrase din carnetele de muncă ale reclamanților, existând astfel dovezi cu privire la salariul reclamanților în perioada respectivă.
Dacă aprecia că aceste dovezi sunt insuficiente pentru a stabili dacă salariul reclamanților au fost corect stabilit, instanța de fond trebuia să ordone administrarea de probe suplimentare.
Or, instanța de fond s-a mărginit să constate că pârâta "nu a făcut dovada, în condițiile în care sarcina probei îi revine potrivit art. 287 din Codul Muncii, a aplicării corecte a art. 128 alin. 5 și art. 129 alin. 1, 2 și 3 și anexa nr. 3 bis".
Fiind aplicabile dispozițiile art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, deoarece nu s-a cercetat fondul cauzei, precum și dispozițiile art. 312 alin. 3 teza ultimă din Codul d e procedură civilă, pentru asigurarea unei judecăți unitare, Curtea urmează să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare a aceeași instanță.
În rejudecare, instanța va dispune administrarea de probe pentru stabilirea modului în care s-a calculat salariul de bază al reclamanților și vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 7756 din 11E. 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu reclamanții C,., M, P, N, A, V, M, L, T, având ca obiect drepturi bănești.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud. -
Tehn.red. 2 ex./19.01.2010
Jud. Fond/ /
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Sorina Lucia Petria Mitran
