Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 73/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6083/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.73R
Ședința publică din data de 08.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.1431 din data de 15.07.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și Tribunalul București, având ca obiect "drepturi bănești - spor de 15% și 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul personal, lipsă fiind recurentul Ministerul Justiției și Libertăților și intimatul Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează instanței că recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a depus la dosar note de ședință la data de 23.12.2009, prin serviciul registratură al acestei secții.
Curtea procedează la identificarea intimatul, care se legitimează cu seria - nr.-.
Intimatul arată că a luat cunoștință de motivele de recurs dar din motive personale nu poate rămâne la ordine, motiv pentru care solicită judecarea cauzei în lipsa părților conform art.242 Cod procedură civilă.
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Curtea, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1431 din data de 15.07.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul București, au fost obligați pârâții să plătească reclamantului sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul de 15% pentru confidențialitate din indemnizația brută lunară, începând cu data de 16.07.2007 și pe viitor, cu actualizare la indicele de inflație și a fost obligat pârâtul Tribunalul București să efectueze aceste mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Sector 4 B, având calitatea de judecător stagiar și a solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la indemnizația de încadrare lunară, pe perioada 16.07.2007 - la zi și în viitor, precum și sporul de 15 % aplicat la salariul de bază lunar, pentru confidențialitate pe aceiași perioadă.
S-a constatat că, drepturile salariale pretinse de reclamant au fost acordate în temeiul unei legi organice astfel cum este Legea nr.50/1996 (conf. dispozițiilor art.72 pct.3, lit. h) și I) din Constituția României la acea dată), iar OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art.114 alin.1 din Constituția menționată, deoarece a reglementat domenii care nu pot face decât obiectul legilor organice.
S-a considerat că, fiind dată cu depășirea domeniului de reglementare și afectarea domeniului rezervat legii organice, contravenind deci art.72 lit.h) și I) și art.114 din Constituția în vigoare la acea dată, OG nr.83/2000 este neconstituțională.
S-a precizat și faptul că OG nr.83/2000 a fost ulterior adoptată prin Legea nr.334/2001, votată conform art.74 alin.2 din Constituția în vigoare la acea dată, deci ca lege ordinară, nu i schimbă lucrurile întrucât caracterul neconstituțional s-a menținut, prin lege ordinară, neputând fi modificată o lege organică (Legea nr.50/1996) și nici o ordonanță de urgență.
Pe de altă parte, controlul de constituționalitate nu mai poate fi exercitat, sub aspectul abrogării neconstituționale al art.47 din Legea nr.50/1996, prin OG nr.83/2000, i, întrucât aceasta din urmă a fost abrogată prin art.50 din OUG nr.177/2002.
De asemenea, potrivit Deciziei nr.398/2005 a Curții Constituționale - "în cazul de neconformitate cu dispozițiile constituției, a legilor și ordonanțelor abrogate, cauzatoare de prejudicii, sunt u competente să se pronunțe instanțele.
În consecință, față de dispozițiile art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 a Curții e Constituționale, de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța constată că dispozițiile art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, prin care s-a abrogat art.47 din Legea ia nr.50/1996 sunt neconstituționale, aceasta din urmă rămânând în vigoare, iar sporul de 50% trebuia acordat în continuare.
S-a menționat că, sub aspectul caracterului discriminatoriu al abrogării art.47 din Legea nr.50/1996, invocat de reclamant, instanța arată că este întemeiat, printr-o serie de acte normative privitoare la salarizarea personalului bugetar din România este reglementată acordarea unor sporuri de risc sau suprasolicitare neuropsihică unor largi categorii socio - profesionale; 16-50% personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională (Legea nr.138/1999), funcționarii publici din sistemul penitenciarelor (OG nr.64/2006), 16-50% pentru polițiști (OG nr.38/2003), 30% pentru personalul din serviciile de probațiune (Legea nr.327/2006), personalul didactic (Legea nr.128/1997), personalul din administrația centrală a și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare beneficiază de un spor de 25% din salariul în valută (Legea 29495/2004.
S-a avut în vedere că, față de aceasta, exceptarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate este evident discriminatorie, astfel cum este definit acest concept de dispozițiile art.2 alin.1 din OG nr.137/2000. De altfel, discriminarea ca urmare a abrogării art.47 din Legea nr.50/1996 contravine și altor acte normative cum ar fi art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Pe de altă parte, s-a arătat că elementele de risc și suprasolicitare neuropsihică inerente profesiei reclamantului, avute în vedere de dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 - abrogat, nu s-au micșorat, ci s-au acutizat urmare a unei activități legislative intense, determinată de reforma justiției și aderarea la.
Așadar, față de considerentele expuse, instanța a constatat că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin OG nr.83/2000, este neconstituțională și discriminatorie și că, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 care conferă reclamantului dreptul la sporul de risc și suprasolicitare au rămas în vigoare.
Instanța de fond a reținut și faptul că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile Deciziei nr.21/2008 dată de înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește obținerea sporului de 50 % și ale Deciziei nr.46/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate de 15 % aprobat asupra salariului de bază lunar, decizii care statuează, în esență, că magistrații au dreptul la acordarea acestor sporuri salariate, chiar dacă art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art.I pct.42 din nr.OG 83/2000, instanțele judecătorești stabilind că abrogarea articolului susmenționat a fost neconstituțională.
Asupra acestor aspecte, prin decizia nr.838 din 27 mai 2009 (publicată în Monitorul Oficial nr. 461 103.07.2009 și în vigoare la aceiași dată ), referitoare la soluționarea conflictului constituțional dintre Autoritatea Judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul, pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuai la rândul, că potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, care a criticat-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9.pr.civ. recurentul a arătat că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
S-a mai arătat că, în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. înalta Curte de Casație si Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia 46/15.12.2008 a ICCJ, invocată de reclamanți nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită în fapt modificarea si completarea unor acte normative.
Totodată, s-a mai susținut că reclamantul ignoră faptul că, asemenea altor categorii profesionale, este salarizat în temeiul unei legi speciale, că drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute de lege, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a magistraților sau a personalului auxiliar de specialitate. Așadar, nu există temei legal pentru acordarea acestui drept, instanța nefiind abilitată să completeze dispozițiile legale. De asemenea, normele legale care interzic și sancționează nerespectarea principiului nediscriminării au în vedere modalitatea de aplicarea a legii la situații care sunt identice sau similare raportat la exercitarea drepturilor recunoscute prin lege.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării.
S-au invocat și deciziile nr.818, nr.819 și 820/03.07.2008 ale Curții Constituționale asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată,în sensul admiterii acestora.
De asemenea, s-a arătat că prin decizia 1325/4.12.2008 Curtea Constituțională a statuat că "dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, si să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel încât în mod greșit prima instanță a reținut existența unei discriminări intre magistrați si alte categorii profesionale.
Instituirea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata unor sume reprezentând un spor de confidențialitate de 15% ar constitui o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești, iar în speță nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților sau categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate.
În ceea ce privește capătul de cerere care vizează acordarea drepturilor solicitate pe viitor, s-a solicitat instanței respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere faptul că obiectul acestuia se referă la un drept care nu s-a născut încă, astfel încât reclamantul nu justifică un interes actual, drepturile solicitate pe viitor nefiind creanțe certe, lichide și exigibile.
Prin notele de ședință din data de 23.12.2009, Ministerul Justiției a solicitat respingerea drepturilor solicitate de reclamant pentru viitor, având în vedere dispozițiile Legii nr.330/2009.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Astfel, este adevărat că prin deciziile nr.818/2008 și 1325/2008 Curtea Constituțională a constatat că, pe de o parte, dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, iar prin cea de a doua decizie s-a apreciat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, Parlamentul României și Guvernul României, reținându-se că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României.
Sunt nefondate însă, susținerile recurentului pârât Ministerul Justiției și Libertăților, privind depășirea de către instanța fondului a atribuțiilor puterii judecătorești și aplicării greșite a legii de către aceasta prin acordarea către intimat ce are calitatea de magistrat a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, câtă vreme prin decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. s-a statuat în sensul că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001"; prin urmare, instanțele judecătorești au a face aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. deciziile nr.818/2008 și nr.1325/2008, referindu-se doar la sfera de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia interpretării unitare a legii pe întreg teritoriul României.
În consecință, contrar susținerilor recurentului ce apar ca nefondate, acțiunea intimatului prin care s-a solicitat acordarea unor drepturi salariale și cu privire la care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. în privința interpretării art.47 din Legea nr.50/1996, date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia amintită, este admisibilă, și mai mult este și fondată, situația fiind similară și cu privire la sporul de confidențialitate de 15%, solicitat de către reclamant, cu privire la care există decizia nr.46/2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește acordarea respectivului spor.
Este fondată, însă, critica recurentului referitoare la nelegala acordare a drepturilor bănești solicitate de reclamant, în continuare, în raport de împrejurarea că prin Legea nr.330/2009, intrată în vigoare la data de 12.11.2009, s-a reglementat în mod unitar salarizarea personalului bugetar, inclusiv a magistraților.
Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința în sensul că drepturile bănești cuvenite intimatului-reclamant vor fi acordate până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009, respectiv 12.11.2009.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.1431 din data de 15.07.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și Tribunalul București.
Modifică, în parte, sentința în sensul că drepturile bănești cuvenite intimatului-reclamant vor fi acordate până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009, respectiv 12.11.2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
18.01.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
