Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 730/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.730/CM
Ședința publică din 08 octombrie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Tase Vanghelița
JUDECĂTOR 2: Spiridon Eleonora
JUDECĂTOR 3: Costea Monica
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de pârâții:
1.CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1 și
2.MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T,
împotriva sentinței civile nr. 282 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, G,, cu domiciliul procesual ales în T,-, județul T și intimatul pârâtCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (diferențe salariale corespunzător valorii de referință sectorială pentru funcții de demnitate publică).
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 02.10.2008, la data de 06.10.2008 și la data de 08.10.2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanții, G, G, au chemat în judecată Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând să se dispună plata unei despăgubiri în temeiul art.21 din OG nr.137/2000 echivalentă cu diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 1.01.2005 - 31.05.2006, reactualizate în funcție de rata inflației și în continuare până la achitarea integrală a acestora; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României să corecteze încadrările salariale ale ilor financiari pentru perioada 1.05.2005 - 31.05.2006, potrivit valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și în continuare începând cu data de 1.06.2006 și rectificarea corespunzătoare a înregistrărilor din carnetele de muncă.
Au mai solicitat reclamanții să fie obligată pârâta Curtea de Conturi a României să le achite în temeiul art.21 din OG nr.137/2000 o despăgubire echivalentă cu diferența de premiu anual dintre cel efectiv încasat și cel cuvenit pentru anii 2005 - 2006, reactualizată în funcție de rata inflației și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să includă în bugetul pârâtei Curtea de Conturi a României, fondurile necesare plății drepturilor bănești solicitate prin acțiune.
La data de 17 octombrie 2007, reclamanții au depus la dosarul cauzei cerere completatoare prin care au solicitat obligarea pârâtelor și la plata sporului de vechime neacordat, pentru perioada 1.01.2001 - 21.01.2004 și 1.01.2007 - 15.10.2007.
La termenul din 24 ianuarie 2008, reclamanții au precizat că solicită plata unei despăgubiri egală cu sporul de vechime pentru perioada 1.01.2001 - 21.01.2004 și 01.01.2007 - 15.10.2007.
În motivare, reclamanții au arătat că, prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr.75/8.11.2006 s-a dispus punerea în plată a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, precum și a celor definitive și executorii, pentru diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterile potrivit OG nr.9/2005 și OG nr.3/2006, pentru perioada 1.01.2005 - 31.05.2006.
S-a mai arătat că în aceste condiții, ii financiari sunt remunerația cu indemnizație lunară pentru funcțiile de demnitate publică potrivit OUG 160/200, aprobată prin Legea 71/2001 conform anexei. Valoarea de referință sectorială și de multiplicare prevăzuți de lege pentru funcțiile de demnitate publică din anexă, constituie baza de calcul pentru stabilirea indemnizațiilor lunare a ilor financiari, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială.
Potrivit acestei anexe, valoarea de referință sectorială luată în calcul este de 295 RON și nu de 238 RON, ceea ce reprezintă o creștere de 25%.
Neacordarea creșterilor salariale corespunzătoare a dus și la diminuarea premiului anual, întrucât acesta a fost calculat urmare unui coeficient eronat.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - DGFP Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că hotărârea nr.78/8.11.2007 adoptată de plenul Curții de Conturi nu generează aspecte de discriminare între funcționarii publici ai acestei instituții întrucât privește punerea în executare a unor obligații stabilite de instanțele de judecată și nu a dispozițiilor unor acte normative ce instituie drepturi de natura celor arătate în cererea de chemare în judecată și așa cum arată și reclamanții în cerere, Secretariatul general al Curții de Conturi urmează a transmite tuturor Camerelor de Conturi Județene care dețin sentințe definitive și irevocabile, privind creșteri salariale sau alte asemenea, să pună în plată sumele la care au fost obligate.
Pârâta, Curtea de Conturi a României a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea,apreciind că este inadmisibilă calificarea acestei acțiuni ca fiind un conflict de muncă, precum și soluționarea sa de către Tribunalul Tulcea.
S-a invocat excepția puterii de lucru judecat arătând-se că, Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr.2635/20.09.2006, pronunțată în dosarul nr.3119/2006 a soluționat cererea de chemare în judecată promovată de aceiași reclamanți în contradictoriu cu aceeași pârâtă - Curtea de Conturi a României, având ca obiect plata diferențelor salariale dintre indemnizația cuvenită și cea încasată efectiv pentru perioada ianuarie 2005 - mai 2006, respingând ca nefondată acțiunea.
Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr.62/CM/19.02.2007, pronunțată de curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul nr-.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care se admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, acesta să asigure fondurile necesare privind plata drepturilor bănești.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de 29.10.2007, pârâta Curtea de Conturi a României a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect obligarea Curții de conturi a României la plata sporului de vechime în muncă aferent anilor 2001 - 2003, arătând că potrivit disp.art.283 lit.c din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților către angajator.
CNCD a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, deoarece Consiliul conform art.16-20 din OG nr.137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate modificările țși completările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
Prin sentința civila nr.282/30.01.2008 Tribunalul Tulceaa admis in parte acțiunea și a obligat pârâta la plata despăgubirilor egale cu diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite potrivit valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică pentru perioada 1.01.2005-31.05.2006; la plata despăgubirilor egale cu diferența de premiu anual dintre cel încasat și cel cuvenit pentru anii 2005-2006, precum și la despăgubirile egale cu sporul de vechime neacordat pentru perioada 1.01.2001-21.01.2004 și 1.01.2007-15.10.2007, despăgubiri actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
A fost obligată pârâta să corecteze încadrările salariale ale reclamanților pentru perioada 1.05.2005-31.05.2006 și să rectifice corespunzător înregistrările din carnetele de muncă ale acestora.
S-a respins cererea privind plata în continuare a diferențelor salariale și corectarea în continuare a încadrărilor salariale ca inadmisibilă.
Ca urmare a admiterii cererii de chemare în garanție a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor de mai sus către reclamanți.
Au fost respinse excepțiile de necompetență materială, autoritate de lucru judecat și prescripție a dreptului la acțiune, ca nefondate.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut,în esență,următoarele:
Reclamanții solicită în prezenta cauză plata unei despăgubiri, ca urmare a unei discriminări, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile Codului Muncii.
Legea 53/2003 reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
Raporturile juridice de muncă ale reclamanților sunt calificate tot ca raporturi de muncă, deoarece acestea sunt tot de natură contractuală, implicând actul lor de voință si prin urmare, devin incidente dispozițiile art.1 pct.2 din Codul Muncii, conform cărora acest act normativ se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s- reținut că
prezenta cauză este întemeiată pe principiul nediscriminării, statuat în mai multe acte normative, între care și OG 137/2000, care la art.27 al.2, prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Acțiunea reclamanților nu este prescrisă, deoarece dreptul la acțiune al reclamanților se naște de la data constatării discriminării prin Decizia nr. XXXVI/7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Este neîntemeiată excepția puterii de lucru judecat, deoarece spre deosebire de acțiunile introduse anterior de reclamanți, noua acțiune care este dedusă prezentei judecăți are o cu totul altă cauză juridică și anume noua cauză juridică a acțiunii fiind faptul discriminării constatate prin Decizia XXXVI/7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin cererea formulată în dosarul nr- a fost solicitat sporul de vechime aferent perioadei 1.01.2001 - 21.01.2004 și 1.01.2007 - 15.10.2007, perioade care nu au făcut obiectul dosarului nr-, întrucât în acest dosar s-a soluționat prin sentința civilă nr.659/4 mai 2007 capătul de cerere privind plata drepturilor bănești, reprezentând sporul de vechime pentru perioada 22 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006.
Pe fondul cauzei s-a reținut că potrivit art.3 din OUG nr.160/2000, ii financiari beneficiază de o indemnizație lunară, care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor salariale ce se determină prin raportare la indemnizația lunară.
Dispozițiile art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000 au abrogat expres și exclusiv sporurile și îndemnizațiile prevăzute de Legea nr.50/1995, nu și sporurile și îndemnizațiile prevăzute de alte acte normative, precum sporul de vechime în muncă (stabilit de art.88 din Legea nr.10/1972).
Însă, conform art.54 alin.2 din Legea nr.24/2000 și art.73 alin.3 lit.p din Constituție, prevederile OUG nr.160/2000 (ca lege ordinară), nu puteau abroga prevederile art.88 și art.137 din Codul muncii (Legea nr.10/1972 - lege ordinară).
Sintagma "unica formă de remunerare lunară" pe care o utilizează art.3 din OUG nr.60/2000, cu referire la îndemnizația cuvenită ilor financiari, nu are nici o relevanță, deoarece noțiunea de "formă de remunerare" nu se confundă cu cea a interdicției legale exprese de a beneficia de sporuri sau alte îndemnizații.
Acțiunea reclamanților este întemeiată și prin prisma dispozițiilor deciziei XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportate la cele ale art.239 alin.3 Cod procedură civilă, problema de drept dedusă judecății fiind dezlegată de instanța supremă în favoarea reclamanților.
Prin neacordarea sporului de vechime au fost încălcate dispozițiile art.5 al.1 din Legea 53/2003 care stipulează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatori. S-au încălcat de asemenea și dispozițiile art.38 al.2 din Constituția anterioară, precum și ale art.41 al.2 din Constituția revizuită care stipulează dreptul la muncă și la protecția socială a muncii care include evident și plata sporului pentru vechimea în câmpul muncii.
Au fost încălcate prevederile art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce face parte din dreptul intern, potrivit cărora: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii precum si prevederile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14 decembrie 1955.
Potrivit art.2 alin.1 din OUG nr.160/2000 "Valoarea de referință sectorială și de multiplicare prevăzuți în anexă constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a ilor financiari, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică".
Prin OG nr.9/2005 s-au stabilit creșteri salariale ce se vor acorda personalului contractual din sectorul bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 și personalului salariat potrivit anexelor II și III la Legea nr.154/1998.
Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică prevede la cap.VI "Indemnizații pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, modul de calcul al indemnizației lunare astfel, cuantumul indemnizațiilor lunare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială înmulțită cu coeficientul de multiplicare".
de multiplicare pentru funcțiile de demnitate publică din cadrul Curții de Conturi, conform anexei II sunt 20.3 pentru președinte, 17,9 pentru vicepreședinte, 16.5 pentru președintele de secție și 16.1 pentru consilieri de conturi.
Din coroborarea disp.OG nr.9/2005, cu cele ale Legii nr.154/1998, anexa II, rezultă o valoare de referință sectorială de 2.975.900 lei (298 lei RON), mai mare cu 596.400 lei (59,64 lei RON) față de cea aplicată la data de 31.12.2004, în valoare de 2.379.461 lei (238 lei RON).
Potrivit art.11, alin.1 din Legea 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi " pentru activitatea desfășurată, membrii și personalul Curții de Conturi beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu corespunzător salariului de bază realizat în ultima lună din anul pentru care se acordă premiul".
Reclamanții și-au încasat premiul anual, fără ca salariul de bază ce a fost avut în vedere la plata acestuia să cuprindă valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică pretențiile acestora fiind întemeiate.
Cum, in carnetele de muncă ale reclamanților nu au fost înregistrate drepturile salariale cuvenite potrivit valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, instanța urmează a obligat pârâta să corecteze încadrările salariale ale reclamanților pentru perioada 1.05.2005 - 31.05.2006 și să rectifice corespunzător înregistrările din carnetele de muncă ale acestora.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a apreciat ca, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetare: regăsirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile artr.3 din HG nr.208/2005 ale art.3 din HG nr.386/2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Curtea de Conturi a României criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate.
RecurentaCurtea de Conturi a Românieia criticat hotărârea pentru următoarele motive:
- În mod greșit a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat deși prin sentința civilă nr.2635/20.09.2006 pronunțată de Tribunalul Tulcea,rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.62/CM/19.02.2007 a Curții de APEL CONSTANȚAa fost respinsă ca nefondată acțiunea având ca obiect plata diferențelor salariale dintre indemnizația cuvenită și cea încasată efectiv pentru perioada ianuarie 2005 - mai 2006.
- Pe fondul cauzei s-a arătat că OG9/2005 nu modifică valoarea de referință sectorială aferentă funcțiilor de demnitate publică,ci,instituie pentru anumite funcții indemnizații precis cuantificate de lege și care nu se raportează la această valoare.
Controlorii financiari nu se regăsesc nominalizați de legiuitor printre beneficiarii creșterilor salariale acordate în anul 2005 prin această ordonanță.
RecurentulMinisterul Economiei și Finanțelora arătat în criticile formulate că potrivit Legii 500/2002 după elaborarea bugetului general,acesta este supus cenzurii Parlamentului.
Cum Ministerul Economiei și Finanțelor nu decide asupra bugetului Curții de Conturi nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plății cuvenite reclamanților.
La termenul de judecată din 20.08.2008 Curtea a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la perioada 01.2001-21 ianuarie2004.
Analizând hotărârea atacată din prisma criticilor invocate cât și a excepției invocate din oficiu Curtea apreciază întemeiat recursul declarat de Curtea de Conturi a României pentru următoarele considerente:
- Prin cererea înregistrată sub nr.3119/2006 pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanții, G, G a, Coler și și au chemat în judecată Curtea de Conturi a României solicitând obligarea pârâtei la plata diferenței în bani dintre indemnizația cuvenită și cea încasată efectiv pe perioada 1.01.2005 - 30.05.2005, actualizată prin aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună precum și la recalcularea premiului anual aferent anului 2005 în funcție de valorile sectoriale legale și plata diferențelor rezultate din actualizarea la zi cu indicele de inflație până la data executării hotărârii.
Prin sentința civilă nr.2635/20 septembrie 2006,rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr.62/19.02.2007 a Curții de Apel Constanta,a fost respinsă acțiunea reclamanților, ca nefondată.
Potrivit art.1201C.civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect,este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate.
Din examinarea hotărârii pronunțată în primul proces rezultă că acțiunea a fost respinsă pe fond pe considerentul că OUG 160/2000 și OG 9/2005 nu au modificat elementele de salarizare pentru ii financiari.
În cel de-al doilea proces, dedus judecății în prezentul recurs,cererea s-a întemeiat tot pe dispozițiile OUG 160/2000 modificată și completată coroborată cu OG 9/2005 și vizează aceeași perioadă respectiv 1.05.2005-31.05.2006.
Astfel, cele două cereri sunt formulate de aceleași părți,în contradictoriu cu aceiași pârâți având același obiect,pretențiile bănești fundamentându-se pe aceleași dispoziții legale.
Chiar dacă în cererea dedusă judecății se invocă dispozițiile art.21 OG 137/2000 și se solicită eliminarea discriminării create de decizia Curții de Conturi prin care s-a dispus plata creșterilor salariale doar ilor financiari ale căror acțiuni au fost admise reclamanții, acest aspect nu face ca acțiunea să aibă o cauză diferită.
Reclamanții nu au invocat faptul că au fost discriminați prin neaplicarea dispozițiilor referitoare la valoarea de referință sectorială în raport de care ar fi trebuit să fie calculată indemnizația ci au susținut că sunt discriminați prin faptul acordării indemnizației majorate numai ilor financiari cărora li s-au admis acțiunile și au hotărâri judecătorești irevocabile.
Ori, această hotărâre este emisă ca urmare a obligației angajatorului,Curtea de Conturi a României, de a executa hotărârile judecătorești, nu este un act discriminatoriu și nici nu constituie cauza pretențiilor solicitate care,au fost întemeiate pe dispozițiile OUG 160/2000 modificată și completată.
Față de cele ce preced, Curtea, apreciind că există tripla identitate cerută de art. 1201Cod civil,va admite excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește plata diferențelor salariale pentru perioada 01.01.2005-31.05.2006.
Întrucât a fost reținută ca întemeiată critica referitoare la existența autorității de lucru judecat susținerile privind fondul pretențiilor pentru care s-a admis excepția nu vor mai fi analizate.
- Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că reclamanții au solicitat la data de 17.10.2007 plata sporului de vechime pentru perioada 1.01.2001.-21.01.2004 invocând în drept dispozițiile art.155 Codul Muncii,art.14 alin.1Legea 40/1991 și principiul nediscriminării garantat de art.5 Codul Muncii.
Potrivit art. 166alin 1 Codul Muncii "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale,precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3ani de la data la care drepturile respective erau datorate."
Reclamanții au invocat ca temei al pretențiilor solicitate art. 155 Codul Muncii care,prevede ca in salariul pe care trebuie să-l primească salariatul sunt cuprinse si sporurile.
Cum,reclamanții însuși și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile Codului Muncii,sumele solicitate având astfel caracter de drepturi salariale, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de art. 166 Codul Muncii.
Acest articol stabilește data de la care curge termenul de prescripție si prin nicio altă dispoziție derogatori nu a fost stabilit un alt termen pentru drepturile salariale constând din sporul de vechime neachitat.
În decizia nr.36/2007, pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că" dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi își produc efectele în continuare, chiar și ulterior apariției Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 160/2000, astfel că această categorie de personal și-a menținut vocația de a beneficia de sporul pentru vechimea în muncă".
Prin urmare,și față de această decizie reclamanții aveau deschisă calea acțiunii în justiție pentru recuperarea sporului de vechime din momentul în care această componentă a salariului nu le-a mai fost acordată reclamanților.
Decizia pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru problemele de drept dezlegate dar nu stabilește un alt termen de la care se naște dreptul la acțiune al reclamanților.
Pentru aceste motive, Curtea apreciind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune va respinge ca prescrisă cererea de acordare a despăgubirilor constând din sporul de vechime pentru perioada 01.01.2001-21.01.2004.
- În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor se reține că, Curtea de Conturi a României, în calitate de ordonator principal de credite, este, însă, în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata sumelor pretinse de reclamanți.
Astfel, obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a pune la dispoziția instituției pârâte fondurile necesare pentru ca limitele maxime să nu fie depășite prin plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți, apare ca justificată și necesară, ceea ce face ca soluția instanței de fond să fie menținută sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă,Curtea va admite recursul Ministerului d e Justiție și va modifica sentința recurată sub aspectul admiterii excepției autorității de lucru judecat și a prescripției dreptului la acțiune,urmând ca recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtulCURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 282 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, G,, cu domiciliul procesual ales în T,-, județul T și intimatul pârâtCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sporul de vechime aferent perioadei din 1.01.2001 - 21.01.2004.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește obligarea la plata diferențelor salariale pentru perioada 01.01.2005 - 31.05. 2006 și obligarea la recalcularea premiului anual aferent anului 2005.
Respinge aceste capete de cerere pentru autoritate de lucru judecat.
Respinge cererea privind plata despăgubirilor bănești referitoare la sporul de vechime neacordat pentru perioada 01.01.2001 - 21.01.2004, ca prescris.
Respinge ca nefondată cererea cu privire la corectarea încadrărilor și cererea privind plata despăgubirilor egale cu diferența de premiu anual dintre cel încasat și cel cuvenit pentru anul 2006.
Menține restul dispozițiilor hotărârii de fond referitoare la sporul de vechime neacordat pentru perioada 01.01.2007 - 15.10.2007, reactualizat cu rata inflației până la data plății efective și dispozițiile privind cererea de chemare în garanție precum și dispozițiile referitoare la necompetența materială și cele cu privire la inadmisibilitatea cererii de obligare la plata în continuare a drepturilor bănești solicitate.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtulMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 282 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, G,, cu domiciliul procesual ales în T,-, județul T și intimatul pârâtCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
- -
Jud.fond: Șt.;
Red. jud./04.11.2008
4 ex.
Președinte:Tase VanghelițaJudecători:Tase Vanghelița, Spiridon Eleonora, Costea Monica
